Aspecte, tipuri şi peisagii dintr’o călătorie cu rapidul spre Eforie-Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 August 2024
Timp de citire: 15 minute

Am fost destul de surprins să aflu că la Eforie deja din anii '30 și se pare chiar mai devreme se practica nudismul. Numai cu 20 de ani în urmă, la deschiderea băilor Mamaia în anul 1911 cu o plaja "amestecată" bărbați și femei, binențeles în costume de baie până la genunchi, se iscase un mare scandal și o discuție despre moravurile libertine de aici.

Plaja de nudiști de la Eforie Nord încă mai exista în anii '70 , '80 , în imagine, era la capătul plajei de la Steaua de Mare, în fundal deja se construia digul de sud al portului Constanța. Nu era o plajă organizată, fiind tolerată de autorități.

° ° °

Aspecte, tipuri şi peisagii dintr’o călătorie cu rapidul spre Eforie-Techirghiol

De-abia ai timpul să bei cafeaua în vagonul-restaurant şi să rasfoiesti jurnalul. Când ai ajuns la mica Publicitate“, acolo unde se aarată vânzarea în condiţiuni avantjoase a unei maşini de călcat, ca trenul a şi oprit pe plaje... Ce vorbeşti! Nici nu-ţi poţi bea afeaua. Mie mi s’a întâmplat una bună, data trecută, din cauza rapidului ăsta. M’am urcat în vagon, tomai când trenul se punea în miscare. Până să scot portofelul să plătesc hamalul, am şi ajuns la Eforie, am întins pe fereastră bacsis hamalului din Gara de Nord, mi l-a luat hamalulul de la Tekirghiol...

Sunt doi tineri — unul cu bască şi altul cu pipă. De la aprecierile aspra trenurilor rapide Bucureşti, Constanţa, trec la chestiunea Cazinoului şi pe urmă la problema nudismului care a început să câştige trepte şi pe plajele mării Negre. Cel cu bască aruncă acest categoric

— Pe plajă şi oriunde nudismul e loial... Eh!

— Da, da. Imoral fiindcă în două ore de expunere, cea mai armonioasă goliciune, cele mai calde forme se sting. Omul iubeşte cu capul, cu imaginaţia. Glesna de mătasă, braţul de voal, sânul orientat după legile chemisettei, sunt discipline şi exerciţii pentru mintea bărbătească. Genunchii, umerii şi şoldurile femeeşti în aer liber, lenevesc imaginaţia masculină, în trei ore. Intr’o săptămână, de nudism, nu mai rămâne, din cel mai bine dotat element pentru dragoste, decât artere, tendoane şi colţi. Se desumanizează iubirea.

TOVARĂŞI DE DRUM

O doamnă de lângă fereastră, priveşte insistent peisajul. E o femee Îmbrăcată în complect gris-bleu de flanel, cu chemisette albă. Poartă pe ceafă şi pe o ureche căciulită din stofa rochiei, ciorapi gris-perle fără baghetă, pantofi de rezard, mănuşi muschetare. In piept o agrafă cu emailul albastru, iar pe buzunarul din stânga al vestonului are brodat un monogram mare: V. A. sau A. V.

Nu e indignată de discuţia tinerilor, dar nu vrea să ia parte la ea. Intr’un rând îşi aprinde o ţigare scoasă dintr’o tabacheră roză cu chenar de aur. Fumează cu gest deprins, elegant... E o ţigare cu fumul excepţional de gustos socotind după lenea buzelor. A surâs când tânărul cu bască a pronunţat „se desumanizează iubirea“. I s’a părut bombastic sau fals. Ori o fi surâs unui gând străin de discuţie. Numai o secundă, pe urmă şi-a corectat liniile obrazului şi şi-a modificat locul privirii, înspre peretele din faţă, prin el, prin toate compartimentele, până la urma trenului, de unde se poate urmări ca în vis fuga liniilor de fier.

In faţa doamnei, cu mâinile pe genunchi, hazardul stupid al tichetului numerotat, a plasat un domn cu părul alb, superb ondulat, in valuri delicate, pe cari aerul de afară le impresionează fără să le deranjeze, aşa cum se întâmplă numai cu lucrurile autentice şi extrem de fine: mătasea adevărată nu arde, şi stofa bună nu se şifonează. Poartă monoclu, cu şnur. Un monoclu de cristal curat care — cu orice lucru fin — împodobeşte obrazul fără să deformeze lucrurile. Domnul acesta e îmbrăcat în maron, cu guler tare, cămaşe albă, manşete tari, duble. Mănuşi cenuşii de aţă. Nu fumează. Loveşte sau i se pare c’a lovit cu vârful ghetei, gheata tânărului cu pipă. Zice: „Pardon“. Are nasul lung, scund şi însenat cu arnici şi mătăsică albastră. Când vrea să dea drumul monoclului, ridică doar din sprânceană şi monoclul scapă până la al treilea nasture de pe rotundul burţii. Acolo face „ţac“, şi se opreşte. încerc să-mi explic de ce mi-e atât de simpatic bătrânul cu pârul lui prea frumos. Poate fiindcă are locul cel mai bun din compartiment. Sau poate fiindcă e singurul care a văzut că-mi lipseşte o limbă la gheată. L’am surprins cercetându-mi ghetele. Foarte discret. Dar a văzut şi m’a dezaprobat din pleoape. Ca să nu cedez tentaţiei de a-mi ascunde imperfecţiunea — ceea ce e copilăresc — o pun în vedere şi mai mult, trecând piciorul peste picior — ceea ce este de bună seamă tot atât de copilăresc.

Intre mine şi doamna dela fereastră un alt călător îşi citeşte gazeta mişcând buzele din când în când. E singurul căruia i-aş explica dece gheata mea n’are limbă. Cei doi tineri au eşit pe culoar să fumeze.

DIN FUGA TRENULUI

Acum trecem podul de peste Borcea. Peizajul s’a schimbat. Am intrat în avanposturile Deltei. Drept orice altă vegetaţie, aici cresc în voe, nuferi, trestii şi rogoz. Pe undeva, pe aproape trebue să fie locul de naştere al mândrei cu trupul de trestie şi ochi de căprioară — ca ai tuturor fetelor. O fată bizară şi cu îndoelnic gust în ale podoabei. „Flori de nufăr porţi în plete“... dacă n’o fi cumva, pură cleveteală de poet crescut la munte, pe unde mândrele spătoase s’ar putea încumeta să poarte voiniceşte flori şi mai mari şi mai grase şi mai grele, la o adică.

Viteza „Ovidiului“ nostru nu impresionează pe nimeni din poporul de sălbăticiuni al bălţii. Raţele pescuesc în stoluri chiar la malul format de terasamentul liniei de fier... Din loc în loc un stârc cu crosele „en coup de vent“ face paşi descompuşi de sentinelă. Berze, pescăruşi de baltă, gogoriţe, vânează laolaltă cu lipovenii (or fi bulgari sau turci) nemişcaţi.

Văd staţiunea a doua oară, după opt ani. O ştiam altfel. In opt ani s’au făcut atâtea prefaceri aici încât din ce era nu mai recunosc nimic. Pe stânca goală a Tekirghiolului a răsărit în opt ani un orăşel de vile albe, cu terase însorite, cu grădiniţe, cu promenade cochete, cu fişiere de flori. Tekirghiol-Plaje se chiamă locul pe unde altădată creşteau numai scaeţii, şi unde acum s’a înfiripat cea mai modernă, cea mai elegantă staţiune a Mării Negre, cu hoteluri luxoase, de câte o sută şi două de camere, cu cabine speciale pentru băi de nămol (opt cabine duble numai la „Grand Hotel“) cu săli de duşuri, cu restaurante servite de marile case din Capitală, cu bulevarde gudronate, cu trotuare adăpostite sub umbrare, cu buvete pe plaje... Plaja e împărţită aici prin voia mării în cinci golfuri ca cinci compartimente.

NUDIŞTII

Două sunt ocupate de... nudişti, în mijlocul bălţii, cu apa până brâu. Câte o dropie, rătăcită pe un grind, se înalţă, la trecerea noastră şi explodează în soare, schije de fulgi şi pene.

— S’a încurcat în fuste! spune tânărul cu pipă. Vine pe urmă decorul colinelor în hergelie şi Megidia cu şpriţ rece.

— Ce şpriţ, măi! Adu plăcintă. La Megidia vinzi tu şpriţ ? La ora 10 suntem în gara Constanţa.

— Rahat de Constantinopol. Rahat Lukum! Apă rece!

In compartiment n’a mai rămas decât domnul cu monoclu şi doamna în gris. Nu coboară decât la Tekirghiol- Eforie Doamna e aşteptată în gară. Monoclul cade pe rotundul burţii ca să facă o ultimă dată: ţac! Nudiştii despre cari vorbeau tinerii din tren. Un prieten mă previne încă de la primii paşi deasupra falezii: „Bagă de seamă să n’o greşeşti. Te sfâşie!“ Am înţeles că e vorba de nudişti cari nu tolerează printre ei persoane în costum. Mă mulţumesc deci să privesc de sus. E golful nudistelor. Hm. Intr’adevăr...

— Ce te uiţi, domnule!... De ce vrei să vezi?.. Vocea porneşte de jos, din grup. Sunt întrebări atât de absurde, atât de nelalocul lor, încât răspunsul cerut mi se pare prea simplu — neloial. Prefer să tac.

— Domnule nu Înțelegi? Nu e voe să stai acolo!

Mi-amintesc de procedeul lui Bernard Shaw care, în calitatea lui de scriitor își îngădue câteodată să beneficieze și de avantagiile rezervate gazetarilor, când e vorba să pătrundă în locuri neîngăduite publicului.

— Sunt gazetar, doamnă

— Poţi să fii. Nu e voe. Du-te la bărbaţi, bunăvoinţă, plaja din stânga, cu mâna stângă, şi plaja din dreapta, cu dreapta. Foarte graţios. Plaja din stânga e ocupată într’adevăr de nudiştii bărbați. Nici un cort, nici o umbrelă. Primul pe care-l întâlnesc mi se pare cunoscut. Trebue să-i privesc numai fața ca să-l recunosc. E d. dr. Lupu.

— D-voastră domnule doctor?

— Eu, eu...

— Nudist ?

— Ce nudist ? Eu am inventat aici chestia asta... Sunt doisprezece ani de când am început să-i conving să se scalde aşa. Ce scăldătoare e aia, îmbrăcat? Şi pe urmă întrebaţi medicii... întrebaţi şi pe alţi medici, D. Gusti e la Constanţa.

Pe d. Vaida Voevod îl găsesc într’adevăr printre cei cu costume — tot la Tekirghiol-Plaje. E sub o umbrelă în halat, cu ochelarii pe frunte. Alături, d. Popovici, ministrul justiţiei, s’a întins cu faţa la soare.

— Hei, Mihai, mi se pare că suntem în pericol. Pun rămăşag că domnul ăsta e gazetar.

— Sunt într’adevăr gazetar și am venit să...

— ...Să mă întrebi ceva în chestia împrumutului ?

— Nu, în chestia nudismului, domnule prim-ministru.

— A, bun. Atunci, poţi să te dai mai aproape.

— O fotografie ?

— Și două. Cum vrei să stau? Aşteaptă să-mi iau pipa. Nu-i aşa că nu merge fără pipă? Credeam că vii să mă întrebi ceva despre împrumut...

— Ce aş putea să vă mai întreb? Acum s’a semnat. Dacă ştiam despre el cu o săptămână, două înainte de semnare, veneam la d-voastră.

— Păi n’a fost mai bine așa? Dacă știa toată lumea poate nici nu se mai făcea...

— Acum s’a isprăvit. Se vor plăti din el restanțele, nu?

— Nu. II cruţăm. Pentru restanțe avem noi alte resurse. Vremurile astea nici un ban nu e de prisos. De aceea trebue să-i păstrăm cât mai strâns...

— Ce destinaţie li se va da?„ Nu ştiu trebue să ne sfătuim... N’am văzut încă pe d. ministru de finanţe... Dar par’că veniseşi pentru altceva? Şi apoi către d. Popovici:

— Hai Mihai în apă, ori ţie îţi convine? Pe tine nu te întreabă nimic... doamna în nud, îmi arată cu cum trebue făcută baia de soare. Ori expui tot corpul, ori te laşi păgubaş... Mai în jos un grup de cinci nuduri face „medizin-baal“. Sunt d. Tilea, subsecretar de stat la preşedinţie, şi câţiva subalterni ai departamentului.

— Şi d-voastră, excelenţă? întreabă reporterul fotograf.

— Cum şi eu? De zece ani de când fac bac numai aşa. E tot ce poate fi mai sănătos. Acum au început să se convingă şi ceilalţi. — Ceilalţi membri ai guvernului? — Nu. Domnul prim ministru face plaje dincolo, în grupul celor cu costume. — Cum, e şi d. Vaida aici? — E şi ministrul justiţiei... şi mi se pare că vine şi d. Gusti., Cu d. Vaida-Voevod pe plaje D. Vaida fumându-şi pipa m D. primministru în „planşe”

Una din vilele albe „BUVETA” Crochiuri constănțene.

Grădina unui restaurant de vară. Răzbit de milă şi de greaţă, chem: Mitică. De abia încap patru mese şi pe şoptite: PIFF! — şi ofer jigodiei, o bucată de friptură,...

Piff înghiţi fine şi prundiş. De jur împrejur garduri leproase, pe cari se agaţă anemice şi prăfuite — câteva sfori de hamei. In poarta „grădinii“ grătarul împrăştie, capricios şi cu egală abundentă, năbuşitoare coloane de fum de seu, peste consumatorii grădinii, ca şi peste pietonii din stradă. Lângă masa mea s’a aşezat o familie distinsă, care — după anumite detalii ale toaletei şi după unele crâmpee de conversaţie, — deduc că e din Olteniţa sau din împrejurimi. Un domn gras, o cucoană şi mai grasă, cinci dudui dolofane şi un căţeluş cu pieptar de curele, bot de vulpe şi „fianc“ roşu, înodat cu măestrie în cârlionţii capului, sub ureche.

Alături de noi, la o altă masă, înghesuită în cel mai dosnic ungher al grădinii, un bătrân cocoşat şi paralitic mănâncă mititei cu „ciumate“, bea ţuică din „dorobanţ“, tuşeşte până la congestie după fiecare înghiţitură — şi scuipă necontenit, între picioarele lui inerte, un amestec crâncen de flegmă şi carne tocată. Căţeluşul — (aflasem că-l chiamă PIFF) — lingea la fecare dată, cu o hulpavă voluptate, expectoraţiile bătrânului astmatic, halca de carne fără s’omestice şi acum mă lătra asurzitor, să-l mai servesc. Dar domnul cel gras — de la masa familiei distinse — sări în picioare, transpirat şi cu şervetul de hârtie la gât — apostrofându-ma:

— Dragă domnule, te rog să mă ierţi, insă nu putem îngădui să hrăniţi căţelul cu resturile dumitale.„ E un câine de rasă, care ne costă o avere — şi-i obişnuit cu regim...“. Unchiaşul paralitic exploadă din nou intr’o tuse penibilă — şi-şi scuipă sub masă flegma-i respingătoare. Piff se repezi alegru şi — din două lopăieturi — curăţi terenul. Un ţipăt de groază, colectiv, izbucni la masa familiei distinse. Una din duduile dolofane se rostogoli, ca ieşită din minţi, între cârjele moşneagului, înşfăcă pe Piff în braţe şi-l depuse, sufocând, în poala doamnei grase, care-i dojeni îl pupă — şi-i şterse botul cu batista ei de mătase bleu s pale. Panglica roşie, a căţeluşului, rămase, mototolită, în scoicile, încă jilave de scuipaţii bătrânului muştele năvăleau acum avide, pe ea.

Dimineaţa, 19 august 1932

° ° °

Mai sus e vorba de Nicolae Lupu (1876 - 1947) un politician român, de profesie medic, activ în Partidul Țărănesc (PȚ), apoi membru în conducerea Partidul Național-Țărănesc (PNȚ).