Limba dobrogeană şi a Citacilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Iunie 2019
Timp de citire: 5 minute

De la Mangalia am pornit spre nord şi am ajuns în satul Ghiuiumlii (Ghiuvenli ? Chirnogeni astazi n.r.), unde porumbele cresc mari cât prunele. Satul e musulman, zaimlic (proprietate feudala n.r.) şi se  compune din o sută de case şi o geamie. 

Deoarece e situat în interiorul Dobrogei, apa se scoate cu caii din puţuri adânci de optzeci de coti. Ei prezinta o înfăţişare minunată. In această parte interioară a Dobrogei, sunt citaci, însă populaţia este foarte primitoare. Totul produce aci din belşug: o chila de sămânţă produce- 50-:-- 60. chile; mulţumită acestui fapt, populatia nu refuză să dea regulat zecimile zaimilor.

Cu toate acestea, numele de "dobrogean" se socoate ca ofensător. Aci am însemnat şi ceva din particularitătile limbei lor:

heşer = pepene galben

heşerca == pepene verde

ciogaci = soare

calaic = roabă

cavra = adu (imper. dela a aduce)

paital = mânz

paitala act = adapă mânzul 

copain = limba ta

takirle = cu amânare

napain = ce să lucrez

defche = fata unei roabe

mecechi.= ciumă

biurec = căciulă

o'c beni = aşteaptă-mă

aidi ver= spune-l

ociac = foc

Asemenea cuvinţe se întrebuinţează mult şi numai ei le înţelg. Dobrogenii şi Deliormanii, sunt popoare deosebite, însă sunt voinici şi curagioşi. Dumnezeu să le dea viitor frumos.

De aci am plecat spre nord, am trecut prin sate avute şi înfloritoare şi am ajuns în oraşul Chiustengea.

Evliya Çelebi, 1651

***

Dar despre citaci (Citaki) ne-a ramas o marturie si de la Dimitrie Cantemir.

Dobrogea. Este o provincie situată dincoace de muntele Hemus (Balcani) şi se întinde de-alungul Dunării dela Dristor; în Romania (sic), până la gurile acestui fluviu. Toată ţara e numai  un şes, o câmpie vastă, fără râuri, farră păduri, numai la extremitatea ei, aproape de Dristor, este o pădure pe care turcii o numesc Deli-Orman, sau pădurea nebunilor. 

Locuitorii ei sunt de origine turci şi au venit aici din Asia, dar astazi se numesc Citaki şi sunt vestiţi pentru marea lor ospitalitate. Daca trece vre-un călător prin satul lor fie el de orice neam sau religie ar fi, toţi capii de familie ies în faţa portii şi in modul cel mai prietenos îl poftesc a intra în casa lor şi a primi să şează la masă şi să mănânce din cele ce le-a dat Dumnezeu. Acestea sunt însuşi cuvintele lor de invitaţie. Acela apoi, a cărui invitare a primit-o călătorul, îl ţine la el trei zile cu cai cu tot, dacă nu sunt mai mulţi de trei, şi-l ospătează fără nici o plată şi cu atâta curtenie şi afabilitate, încât abia li se mai poate găsi pareche în lume. 

Ei îi pun dinainte ouă, miere de care ţara e îmbelşugatâ  şi turtă coaptă în spuză, dar care e foarte fină şi gustoasă. E de notat, că ei pregătesc câte o cameră anume ptentru primirea oaspeţilor, având în mijloc un cămin înconjurat din toate părţile de paturi, unde călătorii se pot întinde comod, dupa a lor plăcere. Fiindcă nu au păduri cu lemne, ei încalzesc casele cu bălegar uscat la soare. Casele le fac din piatră, dar făra var si nisip, încât pereţii par a fi mai mult o gramadire de pietre  decat un zid solid. Dar pentru a se apăra de frig, ei muruesc pereţii din afară cu balegă.

Apa şi-o iau din fântâni; însă, din cauza uscaciunii solului, trebue să le sape adânc, până la o sută de orgnii. Ţara aceasta produce şi cai foarte iuţi la fugă, pe cari turcii îi socot de cei mai buni după caii moldoveneşti.

Eu am trecut adesea prin aceste părţi, fiindcă pe aci imi era calea din Moldova spre Constantinopole.

Dimitrie Cantemir, Istoria Imperiului Otoman

In imagine puturi de apa la Parachioi (Baneasa) 1890.