Limba liturgică și ritul la primii Români

Publicat de Aurel Băjenaru, 22 Septembrie 2024
Timp de citire: 3 minute

Fiind dovedit că întreg teritoriul locuit de strămoșii românilor în Dacia Aureliană (Ripensis și Mediterranea), Moesia Superioară, Dardania și Panonia Inferioară era pe deplin romanizat, este de la sine înțeles că creștinismul în aceste regiuni a fost predicat, în principal, în limba latină.

În vremea lui Constantin cel Mare, odată ce biserica a obținut libertatea de cult, observăm în toate aceste teritorii o biserică latină, care își redacta documentele – destinate nu doar credincioșilor, ci întregii lumi creștine – în limba latină. De exemplu, știm că actele Sinodului de la Sardica (Sofia), desfășurat în toamna anului 343 și primăvara anului 344, au fost redactate simultan în latină și greacă. Această dublă redactare poate fi explicată doar prin faptul că mulți episcopi, în special cei din regiunile menționate, nu cunoșteau limba greacă.

Chiar și episcopii din Moesia Secunda, care se întindea de-a lungul malului drept al Dunării, de la Nicopole până la sud de Silistra, nu au știut să-i scrie împăratului Leon Tracul (457–474) decât în limba latină. În legătură cu epistola lor despre Sinodul de la Calcedon, se menționează: „Acestea au fost scrise în latină, dar au fost traduse în greacă și apoi din nou în latină”. Cei mai mulți episcopi din teritoriile locuite de strămoșii noștri, așa cum am văzut, purtau nume latine, nu grecești, ceea ce indică faptul că erau romani latini, nu greci. Toți termenii referitori la religia creștină erau exprimați fie prin cuvinte latine, fie prin cuvinte grecești preluate în latină. Unele dintre acestea s-au păstrat până în prezent, demonstrând că românii s-au creștinat înainte de invazia slavilor.

De exemplu Dumnezeu de la Dominus-Deus, biserica din cuvântul latinesc basilica, care în epoca creștină a căpătat însemnarea de casa lui Dumnezeu, cruce din latinescul crux, înger de la latinescul angelus, sărbătoare de la latinescul servare, botes=baptizare, blestem = blasphemare, rugăciune dela latinescul rogatio -onem, închinare dela inclinatio -onem, păgân = paganus, initial însemna sătean, dar mai târziu se numeau păgâni cei ce se închinau idolilor, preot = presbiter etc.

Este adevărat că în limba română există numeroase cuvinte de origine greacă și slavă pentru a exprima noțiuni religioase și instituții bisericești, însă acestea au devenit populare și au înlocuit termenii latini fie din cauza dominației politice și religioase impuse de slavi timp de secole, fie au fost adoptate odată cu instituțiile bisericești care nu existau în perioada latină, ci s-au format și dezvoltat în timpul stăpânirii slave în stat și în biserică.

Bulgarii au adoptat crestinismul dupa invazia Bulgariei de catre bizantini sub imparatul Mihail al III-lea care suspecta că hanul Boris I se pregătea să îmbrățișeze creștinismul de rit apusean deci dupa anul 864.

Cronicarul Simon de Keza în lucrarea Cronica ungurilor face referire la formațiuni ale vlahilor, prezente și în câmpia Pannoniei, acolo unde ungurii s-au așezat în anul 898:

„După ce însă fiii lui Ethel au pierit aproape cu toții, împreună cu poporul scitic, Pannonia a trăit zece ani fără de rege, rămânând în ea numai străinii: slavii, grecii, teutonii, messianii și vlahii.”

Ungurii nu ar fi acceptat niciodata misionarism ortodox, printre Vlahi, pe pamanturile lor. Deci Vlahii trebuie sa fi fost convertiti la ortodoxie intr-un timp relativ scurt, intre anul 865 si 900, sau mai degraba anul 1000 daca privim spre Transilvania, deci mai putin de 135 de ani.

° ° °

Imaginea este generată de inteligența artificială.