Limba slavonă a primilor boieri și voevozi ai Vlahilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 31 Mai 2025
Timp de citire: 7 minute

Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie

„Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” reprezintă o lucrare de referință în literatura medievală românească, combinând sfaturi morale, reflecții filosofice și principii de guvernare. Neagoe Basarab, domnitor al Țării Românești între 1512 și 1521, a fost un lider erudit și diplomat abil, care a promovat cultura și stabilitatea în timpul domniei sale.

Opera sa redactată între anii 1519 și 1521 în limba slavonă, folosind caractere chirilice, a fost concepută ca un ghid pentru fiul său, Theodosie, oferindu-i îndrumări pentru o conducere justă și înțeleaptă. Cu toate acestea, Theodosie nu a avut ocazia să aplice aceste învățături. După moartea prematură a veovodului la numai 39 de ani, copilul care-i urmează la tron la numai 10 ani este înlăturat de boieri, sfârșind în exil la Constantinopol.

De ce scriau (și vorbeau) primii voievozi din Țările Românești în limba slavonă?

Istoriografia română ne oferă o justificare șchioapă, singura care ar explica istoria de factură naționalist-protocronistă care se vehiculează de la Eminescu încoace.

Se zice că utilizarea limbii slavone de către primii voievozi din Țările Românești nu se datorează unei origini slave, ci unor factori istorici, culturali și religioși.

După creștinarea slavilor, limba slavonă a devenit limba liturgică a Bisericii Ortodoxe. Prin urmare, documentele religioase și administrative au fost redactate în slavonă pentru a menține coeziunea spirituală și culturală. Limba slavonă era considerată o limbă de cultură și administrație în Europa de Est. Voievozii români au adoptat această limbă pentru a se alinia standardelor culturale și administrative ale vremii. Astfel, slavona a fost utilizată ca limbă oficială în documente și corespondență. Prin urmare, utilizarea limbii slavone de către voievozii români a fost o alegere strategică, influențată de contextul religios, cultural și politic al epocii, și nu o reflectare a unei identități etnice slave.

Oare?!

De ce vorbeau și scriau primii voievozi din Țările Românești cu adevarat în limba slavonă?

Contrar opiniei simpliste care consideră că slavona a fost adoptată doar ca limbă bisericească sau diplomatică, la o privire mai atentă se arată că utilizarea ei are rădăcini mult mai profunde – în structura etnică și socială a clasei conducătoare din Evul Mediu timpuriu românesc.

Originea clasei boierești: majoritar slavă la începuturi

La formarea voievodatelor, în special în Moldova și Țara Românească, marea boierime – adică elita care însoțea și susținea domnitorii – avea origini în mare parte slave, formate în contextul dominației Primului Țarat Bulgar (secolele IX–X). Această clasă era constituită din cnezi, voievozi, bani, jupâni – denumiri în mare parte de sorginte slavă. Abia mai târziu, în urma fuziunii populațiilor valahă și slavă, s-au integrat în elita conducătoare și „juzii valahi” – conducători locali autohtoni.

Slavona – limbă de cultură și prestigiu social

Această elită slavă a păstrat limba slavonă nu doar în liturghie sau administrație, ci și ca marcă de statut social și cultural. Astfel se explică de ce:
• Literatura, liturghia și documentele oficiale circulau exclusiv în slavonă;
• Toată boierimea, mare și mică, înțelegea și folosea limba slavonă;
• Domnitori ca Ștefan cel Mare sau Neagoe Basarab vorbeau slavona;
• Traduceri importante, precum Imitatio Christi, realizată de boierul cărturar Udriște Năsturel în secolul XVII, au fost făcute în slavonă, nu în română.

Slavona, o „latină orientală”

Asemenea latinei în Occident, slavona a fost o limbă moartă, dar de prestigiu, folosită în cancelarie, la curțile domnești, în Biserică și în învățământ. Nu era doar un vehicul cultural, ci și un simbol al apartenenței la elita conducătoare.

Un exemplu semnificativ: Radu Prasnaglava

Radu, fiul lui Mircea cel Bătrân și fratele lui Vlad Dracul, a fost poreclit de boierii mari „Prasnaglava” (în slavonă: „cap gol” sau „nesăbuitul”). Faptul că i s-a dat o poreclă slavonă demonstrează că limba era în uz natural în rândul boierimii și că elitele se considerau parte a unei identități culturale legate de slavonism.

Concluzie

Limba slavonă nu a fost impusă din exterior și nici adoptată doar pentru uz religios sau diplomatic. Ea reflectă realitatea etnică și culturală a elitelor medievale românești, în care elementul slav a fost dominant timp de secole. Slavona a fost, pentru boierimea românească, ceea ce greaca a fost în secolul XVIII și franceza în secolele XIX–XX: o limbă de prestigiu, cultură și distincție socială.

Întrebarea care urmează la această constatare este, când și de unde au venit Vlahii peste această societate slavă care inițial domnea și domina peste teritoriu, societate pe care apoi s-o românizeze, alcătuind poporul român de astăzi. De unde ? Din Dacia Aureliana, de la sud de Dunăre. Când? Probabil încă din primele secole de la năvălirea Bulgarilor în Moesia, la sud de Dunăre, în mai multe etape.

În lipsa urmelor arheologice sau documentare clare vreme de o mie de ani, ce s-a întâmplat cu poporul român în acest interval, singura metodă valabilă de reconstituire a istoriei și etnogenezei acestui popor, sunt indiciile. Unul este mai sus, alaturi de zecile pe care le-am adunat în ultimii ani în culegerea despre "Originea Românilor". (https://techirghiol.com/category/originea-romanilor)

În paranteză fie spus, nici despre slavii care au populat teritoriul de astăzi al României nu avem vre-o documentare din acest interval de o mie de ani. Cum au venit ei, cum au trăit și cum au dispărut ? Avem însă sute de patronime, toponime și hidronime slave, sute de localități și ape din România, nume de familie sau cuvinte de zi cu zi de origine slavă, dar care au intrat în accepțiunea colectivă ca românești. Acești slavi nu au dispărut de pe o zi pe alta ci au fost românizați.

° ° °

Indiciu consider în acest context chiar și relatarea clară despre trecerea Dunării de la sud din "Letopiseţul Cantacuzinesc".

Istoriia Țării Rumănești de cînd au discălecat pravoslavnicii creștini

"Însă dintâi izvodindu-să de Rumânii carii s-au dăspărțit de Romani și au pribegit spre mieazănoapte (spre nord n.m.). Deci trecând apa Dunării, au dăscalicat la Turnul Severinului, alții în Țara Ungurească pre apa Oltului și pre apa Moreșului și pre apa Tisii, ajungând și pînă la Mareamoruș. Iar cei ce au discălicat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalile munților pînă în apa Oltului, alții s-au pogorît pă Dunăre în jos și așa umplîndu-să tot locul dă ei au venit pînă în marginea Nicopoli. Atuncea s-au ales dintr-înșii boerii care au fost dă neam mare și puseră banoveți, un neam ce le zicea Basarabi să le fiie loc (sic) cap, adică mari bani și așăzară întîi să le fie scaunul la Turnu Severinului. Al doilea scaun s-au pus la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorît la Craiova ..."

GHEORGHE I. BRĂTIANU TRADIȚIA ISTORICĂ DESPRE' ÎNTEMEIEREA STATELOR ROMÂNEȘTI

° ° °