Lupta de la Muratan

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Septembrie 2021
Timp de citire: 16 minute

In marș spre Muratan (Biruinta astazi n.m.)

Indreptâdu-ne spre mare, am staționat într’o noapte Ia Idrizcuius. Am ajuns noaptea târziu.

Intâlnirăm aproape de sat câți-va soldați de-ai noștri, dela o coloană de muniții cari adăpaseră caii la fântâne. I-am întrebat de numele satului și ne-au spus că-i zice „Ibrișim“. Am cantonat într’o vale și’a doua-zi văzurăm cu oroare că am adormit pe locul unde cu 2—3 zile înainte fusese un lazaret al Sârbilor. Se vedeau mâneci de tunici tăiate pline de sânge închegat, rufe rupte, pătate de sânge, vre-o câteva morminte proaspete, în apropiere. In noptea următoare pe la 10, mărșeluind pela Nord de Cobadin spre Engemahale, la .Sud în direcția Caceamac, tunul urla cu furie și clocot mare de arme se auzeau până la noi.

Din când în când reflectoarele inamicului aruncau dungi de lumină, până în spre noi. Așteptarăm câtva thnp, pentru a putea trece șoseaua, pe care alergau în fuga mare a cailor, chesoane de artilerie rusească, cărând proectile. Țipau rușii din răsputeri: „Prava“ Adică să ție pe dreapta cei care veneau din sens contrar. Ziua fusese luptă mare în dreptul sectorului ocupat de sârbi și ruși. Se spunea că bulgarii atacaseră cu mare furie pe sârbi, i’au scos din trașee și-i fugăreau ! A intervenit atunci regimentul 7 Vânători al nostru, care era în repaos undeva într’o vale, i-a lovit crunt pe bulgari și i-au pus pe goană înapoi. Au putut astfel sârbii să-și reocupe iarăși tranșeele. Cantonarăm o zi și o noapte la Ebechioi și apoi mărșăluind o zi întreagă, pe înoptate ajunserăm la Muratan.

LUPTA DE LA MURATAN

Ne găseam, batalionul 3, pe „poziție“ linia I-a. Compania Il-a a noastră era la vre-o 200m., în spatele tranșeelor, ca rezervă de batalion. In noaptea de 5 spre 6 Octombrie am lucrat aproape fără întrerupere la adâncirea șanțurilor, care legau rezerva cu tranșeele din linia l-a. Ne-am construit și adăposturi minunate, căptușind pereții cu coceni, pe deasupra cu foi de cort, iar interiorul l’am umplut cu pae din belșug. Socoteam că vom sta mai mult în locul acesta și ne aranjarăm deci mai confortabil.

Eram cu sublocotenentul Pantelimon Alexandru la un loc. In seara aceea ne sosise și țigări și am fumat toată noaptea. Pantelimon era vesel ca nici odată până atunci. Se zice că unele ființe presimt sfârșitul lor. Bietul Pantelimon n’a avut nici o presimțire că adoua zi va pieri ! Nu se luminase bine de ziuă și obuzele inamicului au început să crape cu zgomot. Pe la 7 dimineața bombardamentul era în toi ; pe la 3 începuse a se întuneca lumina zilei, din cauza fumului gros ce plutea pe deasupra noastră. Zgomot infernal producea obuzele spărgânduse și veneau câte 4 odată de exsplodau. Trăgeau „salve".

Se zguduia și pământul, și veneau șuerând bucățile de șchijă și multe cădeau în șanțuri răcite. Era unele cari fluerau ca bondarii sau viespele. Pe la 8 1/2, abia răzbind prin fum, agentul de legătură de la batalion, vine să-mi comunice ordinul maiorului. să înaintez cu oamenii mei spre linia I-a, pentru a întări compania 10-a a locotenentului Becerescu. Imediat am sărit în sus,, mi-am încins revolverul și am dat ordin ca să fie gata toți oamenii. Dela șanțurile noastre la tranșeele din linia I-a, erau vre-o 150—200 m. 1. Obuzele se spărgeau năpraznic, zgomotul era înfiorător, șchijele veneau fluerând într’una. Am dat semnalul de plecare.

Nici unul n’a șovăit, de și pericolul era mare, aproape sigur. Am rămas un pas, doi, în urma lanțului de trăgători, spre a supraveghea înaintarea, care se făcea în fuga mare. A venit vijelie de obuze, a izbit una în plin. S’a împrăștiat puțin fumul, 3 soldați se zvârcoleau pe pământ. Se aud alte obuze sosind, am strigat „jos", se sparg mai în spate. Am intrat, în fine, pe șanțul de comunicație ce duce la compania 10-a și facem „legătura“ cu această companie.

De odată vine știrea transmisă din soldat în soldat, că locotenentul Becerescu a fost omorât. O sfărâmătură de obuz îi zdrobise capul. Câteva obuze se sparg în fața tranșeelor și unul răstoarnă malul întreg al unei „creste de foc" îngropând de vii câțiva soldați. Nu era timp și nici posibil ca să fie scoși de sub mal. Aranjez oamenii pe șanț spre a trage eficace în dușman. Zona din spate era bătută acum înfiorător. La stânga noastră, spre Muratan, nori negri de fum pluteau pe deasupra tranșeelor și a locurilor din spate. Ghiulelele ce se spărgeau, erau toate calibrele și bombardamentul sporea mereu. Răspundea și artileria noastră și cea rusă, însă destul de slab, în raport cu bombardamentul dezlănțuit de inamic.

Dușmanii adusese artilerie cu nemiluita. Se vedea aceasta din grindina de obuze, care nu lăsa nerăscolit pete: de pământ. Un obuz se sparge la stânga la compania 12-a și omoară vre-o 30 soldați în tranșee. Când un obuz cădea în șanț, făcea ravagii, de oarece soldații erau îngrămădiți ca „sardelele“. Un obuz se sparge în fața tranșeei ocupate de oamanii mei, răscolește un nor de praf cu vuet îngrozitor și schijele rănesc 6-7 soldați și omoară un caporal. Erau orele 11, bombardamentul continua cu furie. Fumul amestecat cu nori de praf răscolit de obuze ce se spărgeau și cu un miros pătrunzător de pucioasă ne îneca respirația.

Am mai stat noi în bombardament și altă dată, dar după un ceas, maximum două, inamicul încetinea tragerea și noi răsuflăm ușurați. Acum însă bombardamentul dura de atâtea ore și dince în ce mai tare. Mă uitam la ceas, din când în când. Acele ceasornicului părea că încremenise pe loc, îngrozite de acest vuet, căci prea se mișca încet, dând minutelor o durată lungă de tot. Spargerea obuzelor, fluerăturilesinistre ale schijelor, urletul de durere ai răniților, tabloul lugubru ce se înfățișa ochilor la vederea trupurilor omenești sfărâmate de obuze, respirând din greu într’un mediu sufocant și așteptâd în orice clipă un obuz care să se sfărâme exact în tranșeea în care te aflai, pe cei „slabi de îngeri" îi ducea la nebunie.

Acele ceasornicului se apropiau de orele 12 ziua, soarele ardea cumplit. Așteptând cu încordare atacul infanteriei inamice, socotind că „pregătirea" artileriei dușmane se va considera din moment în moment sfârșită, aveam privirea mereu înainte ; dar bombardamentul continua îngrozitor. Se vedeau mereu soldați răniți ieșind din șanțuri și târându-se spre locurile din spate. Pe drum îi ajungeau sfărâmături de obuze și-i culcau la pământ; Era ora 1 după amiază, spargerea izolată a unui obuz nu se mai distingea. Se transformase, totul într’un vuet înfiorător, care perfora timpanul urechilor. La unii soldați le curgeau sângele pe nas. In diferite puncte ale frontului scăzuse capacitatea de rezistență, prin omorârea și rănirea soldaților. Trebuiau complectate golurile, căci se aștepta momentul suprem, atacul infanteriei inamice. Ordinile și rapoartele se transmiteau cu mare anevoință prin „agenții de legătură" care n’ajungeau mai nici odată la destinație, fiind omorâți pe drum de vre-o schijă de obuz. Lipseau telefoanele, care să lege unitățile între ele. La stânga prin fum, dinspre Muratan, veneau trupe ca să „întărească" spre batalionul 1. Batea însă artileria dușmană într’acolo cumplit.

Din când în când, prindeam cu urechea vâjiitul iute al obuzelor noastre. Artileria noastră făcea sforțări disperate ; trăgeau și ai noștri „salve". Dar răgetul dușmanului era mai puternic. Orele 3 după amiază, bombardamentul continua cu o violență extremă.

Pe deasupra au început a zbura aeroplanele inamice. Se distingea prea bine pe aripi, „asul de treflă." Indicau artileriei dușmane tranșeele noastre cu exactitate. Veneau acum vijelii de obuze,nimereau în șanțuri, explodau, ne zdrobeau. Furie nebună ne coprinse, am tras în sus cu armele spre aeroplane, zadarnic însă, tranșeele erau în mare parte răsturnate, pline de cadavre, pe șanțurile de comunicație soldații răniți’gemeau, „întăriri" din spate nu ne mai' soseau. De altfel noi știam că „rezerve" nu prea sunt... Ordinul era să rezistăm pe „poziție". Bombardamentul nu slăbia de loc. La stânga, la punctul zis „la movilă", curgeau obuzele ca grindina, nu se mai distingea nimic acolo.

Mai în fund, spre Muratan, soldații răniți, cari puteau umbla, se scurgeau în direcția Musurat. Ora 4, artileria inamică „lungește tirul. “Sosește momentul suprem. Se va deslănțui atacul infanteriei. Noi ne-am împuținat de tot. De odată soldații strigă ! „se vede inamicul".

Prin lanurile de porumb și prin luminișuri se văd dușmanii venind. înaintează în trăgători, însă prudent. Fac și „țăcănituri" de mitraliere din față, ne lămuresc că au „pocnitori" înainte, făcute ca să ne intimideze — așa credeam noi atunci! Erau de fapt puști-mitralire, pe cari le pornise înaintea valurilor de trăgători.

Am tras cu o „sete nebună", cum spuneau ostașii, în dușmanii ce se zăreau. „Primiam" însă și noi focuri de armă și mulți „de-ai noștri" au fost loviți la cap, față și la mâini. Nu era nevoe a se da nici o comandă soldaților ; știa fie-care ce să facă. Trăgeau cu înfrigurare, nu mai vorbea nimeni, toți erau ocupați. Dușmanii se poticniră, nu mai înaintau, se trântiră jos. Se vedeau puncte negre prin luminișurile și prinsesem din ochi și porumbiștele uude se întinseră. Acolo trăgeau ai noștrii de zor.

Era acum momentul ; dacă am fi avut noi artilerie suficientă, să fi „turnat“ un tir de baraj peste ei, pe toți „îi curățăm" ! Dar și dela ei soseau mereu gloanțele zbârnâind și „pocnitoarele“ ciocăneau mereu mai aproape de noi. Pe deasupra noastră treceau șuerând obuzele și șrapnelele ce se spărgeau mai în spate, bătând toată regiunea până aproape de Muratan. Era o grindină de șrapnele ce se spărgeau sus la 3—4 metri deasupra capului, producând un zgomot infernal ce irita nervii. Tunul plutea peste tot, soarele ardea și aeroplanele „vâjiau" nestingherite pe deasupra locurilor noastre, coborându-se câte odată până la 3—4 sute-de metri.

Tranșeele sunt răsturnate, pline de morți și de răniții cari nu s’au putut singuri evacua. La stânga noastră se aude „răpăială“ mare de focuri de armă, zgomot de mitralieră, obuze fluerând iute pe deasupra și spărgându-se într’acolo. Intr’un timp, zgomotul devine cumplit spre „movilă“.

Era ora 5 și ceva, ruptura frontului se producea ! Dinspre „movilă" se văd oameni retrăgândn-se în direcția Musurat. De la Muratan spre Musurat era o mare de. capete de oameni răzleți, care se împrăștiau pe câmp. Fumul îi învăluia, obuzele eclatau, răbufnind nori negri de fum, șrapnelele se spărgeau cu țipătul lor cobitor, prinzând sub conul de spargere pe oameni, ca prostovolul peștii în apă. De la stânga, dinspre movilă, veneau acum gloanțe, luând tranșeele noastre în lung. Soldații se pitesc după traverse, alții intră pe șanțurile de comunicație, ca să nu fie loviți „dea-coasta“. Se aud strigăte : „Ne ia pe flanc!“ „se retrage stânga!“ Șrapnelele se sparg mereu, gloanțele vin întețite, când de odată un caporal strigă: „Năvălește inamicul!" „Trageți!“ Atât s’a rostit. încărcătoarele cu 5 gloanțe sunt petrecute cu iuțeală în armă, gloanțele sboară, alte încărcătoare se deșartă, dar am rămas puțini. 2—3 soldați loviți de gloanțe, de la stânga, cad în șanț gemând. In față, inamicul iar s’a trântit la pământ. Un sergent, de pe șanțul de comunicație, strigă: „Se retrage dreapta!“ In adevăr, de unde era sergentul, se vedeau, spre Topraisar, lanțuri de trăgători în retragere. Bătuse doar artileria dușmană toată ziua, munți de proectile consumase, căci ei de sigur, de luni de zile pregăteau asaltul.

Cred că bombardamentul din ziua de 6 Octombrie 1916 și pe frontul de Vest European, ar fi fost clasat printre cele mai îngrozitoare. Au izbutit, ne-au clătinat frontul, dar ne-am retras trăgând.

Artileria noastră batea acum tranșeele unde fusesem noi și în care intrase dușmanul. Ne mișcăm pe câmp deschis, potop de gloanțe venea spre noi; șrapnelele se spărgeau deasupra și cât vedeai spre Musurat, ogoare arate, cari îngreuiau mersul cumplit. Inamicul era mereu prudent, nu zorea prea tare înaintarea, deși pregătirea și norocul îl favorizau.

Seara, ne-am înjghebat repede în unități împestrițate cu ofițeri și soldați din toate regimentele și ne-am fixat pe o linie la Sud de Musurat, mergând spre Osmanfacă.

Retragerea

Eram împestrițați, soldați și ofițeri din toate regimentele, formând o linie de rezistență înjghebată în pripă. Ambulanțele și bucătăriile de campanie se depărtaseră mult de noi, așa că în seara aceea nu ne-a venit „hrana“ și nici în zilele următoare.

In dreptul nostru, la stânga șoselei Haisiduiuc-Topraisar, pe la ora 10 noaptea, o patrulă inamică, prevăzută cu 2 mitraliere, „cercetând terenul", cade în focul patrulelor noastre, care îi culcă pe toți la pământ și capturează mitralierele.

A doua zi, un bombardament de artilerie îngrozitor, ca și cel din ziua precedentă, cauzându-ne pierderi multe, pe la 4 după amiază, ne clatină iarăși frontul. Nu mai era „legătură", moralul se zdrobise, ordinul nu se mai executa. Unde era un suflet tare, se mai adunau pâlcuri de ostași și zgomotul armelor arăta că acolo mai sunt niște îndărătnici, cari stârnesc să schimbe fatalitatea soartei.

Dar sacrificiul era zadarnic ; pierdusem partida.

La dreapta noastră un fum negru cumplit și flăcări mari vesteau că rezervoarele dela „Valul-lui-Traian" luaseră foc. .Tunul nostru „bubuia" întruna. Artileria „schimba mereu poziția" trăgând. Se auzea și de pe Mare bubuitul tunului rusesc. Dar dușmanul continua să trimită grindină de obuze. Pe șoseaua Constanța-Medgidia, zgomot mare și nori de praf produceau coloanele de căruțe, fugind în goana mare a cailor, alte coloane veneau din sens contrar, se mai loveau, se răsturnau. Era zăpăceală ! Ne-am retras spre Horoslar.

Noaptea pe la 12, în apropierea satului, lângă niște clăi mari de paie, vedem cavalerie rusească și românească, făcând pregătiri ? febrile pentru rolul lor din urmă. Trebuia apărată retragerea trupelor împrăștiate. Noi, mărșăluind mereu, am ajuns ziua la Caramurat. La Sud de această localitate am încercat să ne reconstituim, dar n’am izbutit. Șoseaua din Caramurat spre Hârșova și spre Babadag, „gemea" de căruțe, trăsuri, chesoane, tunuri. Intr’un amestec jalnic, călcau șoseaua, învălmășindu-se, populația ce se retrăgea înspăimântată din fața dușmanului și fracțiuni de trupe ruse, române, sârbe. O veste umbla, din gură în gură, că dușmanul a intrat în Constanța.

Este greu a reda cele ce a simțit ori-ce bun Român, după ce s’a convins de cruda înfrângere,’de pierderea Constanței, a drumului de fier, etc. Pământul Dobrogei noastre, cădea pradă inamicului...,.

I. Stegärescu

Luptele din Dobrogea

ZILE DE SUFERINȚA ȘI DATORIE 1916-1918

° ° °

In imagine crucea ridicata de autoritatile romane in anii '90, pe un tumul scitic langa Biruinta/Muratan, in memoria soldatilor romani cazuti aici.

Vezi si:

https://techirghiol.com/crucea-lui-mackensen