Marea tace toropită, întinzându-se la soare leneşă şi împăcată. ln afară de încrucişarea şi frământarea acestei vieţi, nu s'aude nimica din incadrarea aspră şi uscată a portului.
Dinafara mărei, din larg, vine ca o amuţire de cimitir, singurătatea şi pustiul de pe ape. Pe digul dela poarta radei, pescuesc cu undiţa băeţi nebunatici de tătari şi bătrâni nevolnici, care clipocesc a somn. Se văd la răstimpuri, cum sforile undiţilor, întorc prin aer, în bătaea soarelui, cercuri de argint sclipit cu vr'o scrumbie prinsă şi aruncată pe mal. Guvizii lacomi şi moi, se văd atârnând şi ei de capătul undiţilor, ca nişte mormoloci crescuţi. Marea se ciupeşte continuu de smuncitul undiţilor, înfiorându-se în cercuri tremurate.
Sclipesc pe rând în baterea soarelui, calcani şi limbi lătăreţe, care se sbat ca nişte pălmuiri în aer. Un grec vioiu scoate cu plasa aterine. Când nimereşte să ţină calea vr'unui stol mai des, ridică în sus plasa încărcată, care se rotunjeşte de pescuţi, ca o pungă enormă plină cu băncuţi de argint.
Cu întărirea soarelui, încep a foi prin bazinul portului delfinii flamânzi. Nu li se vede din apă, decât îndoitura grasă a cefei, în opintirea lor la fund după hrană. Vânătorii aceştia nesătui, strică cheful pescarilor cu undiţa, căci pe unde trec ei svântează scrumbiile.
Ioan Adam
Constanta Pitoreasca, 1907
In imagine digul de la marginea portului in 1907.