Mărțișorul – obicei necunoscut în Ardeal?

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Martie 2026
Timp de citire: 3 minute

Reiau aici, cu această ocazie, un articol pe care, la vremea respectivă, nu l-am putut interpreta corect. Nici acum nu pot trage o concluzie definitivă, însă obiceiul popular al mărțișorului de 1 Martie — cu care, de fapt, am crescut — pare să nu fi fost cunoscut în Transilvania până la preluarea teritoriului de către România.

În urma incursiunii mele în „adevărata istorie a românilor”, ajung la o concluzie tulburătoare: neamul nostru trebuie să fi fost format din două ramuri de vlahi separate. Una a populat Țara Românească și Moldova, în strânsă legătură cu slavii bulgari, iar cealaltă — transilvăneană — care, nu îmi explic cum, nu avea cunoștință despre un astfel de obicei, comun bulgarilor și grecilor. Sau poate l-a pierdut pe drum. Dar pe care drum?

°°°

„Mărțișoare legionare”

„Prin Ardeal nu erau cunoscute; abia de vreo 5–6 ani sunt prețuite și tot mai iubite și pe la noi. În Vechiul Regat însă, e un obicei vechi, plin de poezie și de farmec, ca la întâi Martie — începutul primăverii celei aducătoare de viață nouă, plină de nădejdi — fiecare om, mai ales tinerii și fetele, să-și cumpere și să-și anine pe piept un «mărțișor», un semn grăitor al unei dorințe, prevestitor al vreunui noroc, o mică medalie cu tainic înțeles, semn drag zis «mărțișor». Tatăl sau mama dau copiilor câte un mărțișor potrivit gândului și dorinței lor; junii dau fetelor mărțișoare după gândul inimii lor.”

— Libertatea, 18 martie 1937

°°°

Fiind vorba despre un articol cu orientare legionară, nu l-am redat în întregime, întrucât nu împărtășesc astfel de simpatii. Interesant mi s-a părut însă faptul că autorul susține că acest obicei ar fi fost necunoscut în Ardeal până la începutul anilor ’30. Ziarul Libertatea apărea la București și la Orăștie, oraș aflat anterior în monarhia austro-ungară.

Cert este că și bulgarii cultivă o tradiție similară, numită „Martenița” (Мартеница), iar grecii au obiceiul „Martis” (Μάρτης). Tradiția grecească Martis datează din Grecia Antică, în special din cadrul Misterelor Eleusine, unde participanții își legau fire — cunoscute sub numele de „kroki” — la încheieturi și la glezne, simbol al purității și al protecției.

Aceste ritualuri antice celebrau ciclul vieții, al morții și al renașterii, aliniindu-se tematic primăverii și reînnoirii. Brățara modernă Martis este realizată din fire roșii și albe împletite. Firul roșu semnifică viața, vitalitatea și pasiunea, iar albul simbolizează puritatea, claritatea și lumina. Împreună, aceste culori reprezintă armonia forțelor opuse și trecerea de la iarnă la primăvară.

Brățara este purtată, de regulă, pe tot parcursul lunii martie. Când apar primele rândunele sau înfloresc primii pomi — semn al instalării depline a primăverii — Martisul este îndepărtat. Mulți oameni îl agață apoi de o creangă de copac, considerând că acest gest aduce noroc și vestește un sezon roditor.