Mersul la băi în urmă cu o sută de ani si societatea evreiască

Publicat de Aurel Băjenaru, 21 Iulie 2025
Timp de citire: 5 minute

Mersul la băi, în urmă cu o sută de ani, era un eveniment deosebit – în primul rând din punct de vedere financiar, dar și social. Nu mulți și-l puteau permite, ceea ce făcea ca numărul vilegiaturiștilor să fie redus și ușor de gestionat.

Sosirea oaspeților în stațiune devenea un eveniment social de prestigiu. Ziarele locale publicau listele cu numele celor veniți la fiecare schimb de serie, de regulă la intervale de 30 de zile.

Numele „străine de neam” – în special cele evreiești – apăreau frecvent în aceste liste, în proporție vizibil mai mare decât ponderea comunității evreiești în totalul populației. Succesul lor financiar, care le permitea vacanțe în diverse stațiuni balneare din România, precum și modul în care își trăiau viața – investind în sănătate și în recreere – atrăgea atenția și, adesea, genera resentimente în rândul populației autohtone. Presa vremii, în loc să atenueze aceste tensiuni, adesea le alimenta, contribuind la creșterea antisemitismului în perioada interbelică.

Astfel, antisemitismul era cauzat, în parte, și de adaptabilitatea comunității evreiești la condițiile economice, printr-o combinație de abilități comerciale și o solidă pregătire intelectuală.

Acești oameni, care se simțeau acasă în România, erau adesea contestați în spațiul public. Un exemplu este autorul George Ranetti – cunoscut sub pseudonimul "Contele de Techirghiol" – publicist și umorist român, fiul avocatului Vasile Rânete din Ploiești. Acesta le nega evreilor dreptul de ședere în România, aducând în discuție „Regatul Palestinei” ca locul lor „natural”.

Deși Ranetti a fost un umorist apreciat, cunoscut pentru miticismul său și satirele de succes, editoriale sale îl arată ca un antisemit persuasiv, reflectând prejudecățile larg răspândite în epoca interbelică.

°°°

Sinaia-Constanţa, etc....

Dacă un străin, să zicem un ziarist francez sau englez, ar veni în România să facă o că- lătorie de studiu, şi s'ar mărgini să viziteze numai localitățile noastre balneare şi climaterice, constatările şi impresiunile lui ar fi foarte ciudate şi s'ar rezuma în cele ce urmează. Colindând doar Sinaia, Con- stanţa, Slánic, Mehadia, Govora, Buziaş, Braşov, şi celelalte stațiuni de vilegiatură, cercetătorul occidental ar însemna pe foile sale de drum că România, țară de cincisprezece milioane, are o populație compusă din 80 la sută locuitori evrei, iar restul de 20 români şi alte naționalităţi. Intr'adevăr, cetăţenii români de rit mosaic sunt în covârșitoare majoritate prin locurile cari n'au cautare decât în lunile de vară.

De ce?

Oare compatrioții noştri israeliți se îngrijesc mai bine decât noi, băştinașii, de a se recreea o lună pe an, pe an, sau a'și reparà sănătatea? Să fie dânşii mai bogaţi, exact mai „îmbogatiti", ca locuitorii autochtoni, spre a'și permite luxul unei vilegiaturi costisitoare? Şi într'un caz şi'n altul concluziunea nu ne e favorabilă nouă românilor get-beget. Fie că evreii înţeleg mai mult decât noi trebuinţa câtorva săptămâni de odihnă ori de bai întremătoare, fie că ei se bucură de o prosperitate materială superioară.

Oricum o fi, faptul este riguros exact, şi îl mărturisim cu adâncă întristare. Evreii, sau posedă o concepțiune mai civilizată a vieței, sau câştigă mai mult în patria noastră strămoşească. Ei ştiu, ei pot sa trăiască, noi ba.

Nu trag nicio încheiere din acele procese verbale ce se publică în gazete subt numele de , corespondenţe din Sinaia sau Constanța, unde în pomelnicul fericiților cari petrec la munte şi la mare întâlnim de zece ori mai mulţi Blumenfelzi şi Grinbergi decât Ionești şi Popeşti.

Eu nu sunt nici antisemist feroce ca d. A.C. Cuza, nici filosemist novice ca d. N. Iorga. Intre aceste două opiniuni extreme pe cari, chiar când sunt sincere şi desinteresate, le socotesc ca nişte fobii patologice, eu naționalist înfocat îmi păstrez libertatea şi cumpăna cugetarei sănătoase. Păstrez dreptul întreg și ne suspectat a spune cuiva că e un pungaş chiar dacă e român neaos d'ai noştri, sau că e un om de treabă chiar dacă nu se închină creştineşte.

Am scris rândurile de faţă numai cu scopul de-a pune în fața cârmuitorilor Statului o problemă foarte alarmantă și gravă subt aparenţa măruntă subt care am prezentat-o. Pentru ce, domnilor guvernanți, un „globe-trotter" oarecare, luându'şi informațiile exclusiv din staţiile noastre balneare şi climaterice, ar fi îndreptățit să creadă că România este în realitate regatul reconstituit al Palestinei?! N'ar fi normal şi imperativ necesar ca musafirul acela să plece din țară cu o impresiune cu totul contrarie? Găsiți soluția satisfăcătoare d-voastră, că d'aia sunteți plătiţi, nu doar ca să vă furlandisiți în trenuri speciale și în limusine gratuite, plimbându-vă prin localitățile de lux de cari vorbirăm, unde nu vedeți ceea ce cu mâhnire am văzut noi.

Contele de Techirghiol

Furnica, 6 septembrie 1923

°°°

În imagine – coperta revistei cu o caricatură a „puterii”: Regele Ferdinand, aflat în apogeul autorității sale ca „Întregitor” al României Mari, este reprezentat alături de fiul său, Carol – viitorul rege Carol al II-lea. Cei doi privesc, de la înălțimea puterii lor, un grup de personaje politice caricaturizate drept mici zburătoare atrase de flacără: Averescu, Brătianu și Iorga.