Migrații pe ruta Sud–Nord

Publicat de Aurel Băjenaru, 19 Iunie 2026
Timp de citire: 8 minute

Pornesc de la o altă teză-argument, frecvent întâlnită la pseudoistorici și dacofili: aceea că „toate migrațiile” ar fi avut loc exclusiv de la nord la sud și de la est la vest. Un comentariu recent al lui Șerban Șovăială la articolul meu despre formarea poporului român mi-a oferit prilejul de a schița o perspectivă diferită:

„Nu am studii aprofundate de istorie, dar eu știu așa, din cei 22 de ani de școală făcuți: toate migrațiile au avut loc de la nord la sud și de la est la vest. Doar vikingii au mers, unii dintre ei, spre sud-est, rezultând ceea ce s-a numit Rus, pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Și, în toată această migrare nord–sud și est–vest, se trezesc unii să circule de la sud la nord și de la vest la est. Ai dracu’ români, mereu le-au făcut pe invers!”

Realitatea istorică este însă mult mai complexă și oferă numeroase exemple de deplasări pe direcția sud–nord.

1. Hunii

Din bazele lor din Panonia și din Peninsula Balcanică, hunii au lansat raiduri repetate spre nord și nord-vest, în adâncul teritoriilor germanice, pentru a impune tribut și a recruta războinici. După moartea lui Attila (453) și destrămarea imperiului hunic, multe dintre grupurile etnice aflate sub dominația sau în alianță cu hunii s-au retras spre nord și est, contribuind la reconfigurarea spațiului european.

2. Refluxul ostrogot și vandal

Războaiele gotice din Italia au dus la prăbușirea Regatului Ostrogot. În urma acestor conflicte devastatoare, numeroase grupuri de ostrogoți și vandali au fost dislocate. O parte dintre războinici și familiile lor s-au retras din Peninsula Italică spre nord, traversând Alpii și integrându-se treptat în populațiile Europei Centrale, precum bavarezii și alemanii.

3. Lombarzii

Lombarzii au pornit inițial din nordul Germaniei, din bazinul Elbei, migrând spre sud până în Panonia. Ulterior, sub presiunea avarilor, au părăsit Panonia și au traversat Alpii în anul 568, stabilindu-se în nordul Italiei, unde au întemeiat Regatul Lombard. Deși deplasarea finală a fost spre sudul Alpilor, istoria lor ilustrează o mobilitate continuă și complexă, care nu poate fi redusă la o singură direcție de migrație.

4. Slavii occidentali

Expansiunea slavă timpurie a avut un caracter radial. Dacă numeroase grupuri slave au coborât spre sud, în Balcani, o ramură importantă — slavii occidentali — s-a deplasat din regiunile carpato-dunărene spre nord și nord-vest. Aceștia au ocupat treptat teritorii abandonate de populațiile germanice în zonele actualei Polonii și ale estului Germaniei.

5. Colonizările medievale din spațiul alpin și italian

În Evul Mediu au existat numeroase mișcări de populație din regiunile alpine și din nordul Italiei către Europa Centrală. Aceste colonizări au contribuit la dezvoltarea economică și demografică a unor teritorii aflate mai la nord.

6. Migrațiile economice moderne

În secolele XIX–XX, milioane de italieni, greci, spanioli și portughezi au migrat spre nordul Europei, atrași de oportunitățile economice oferite de statele industrializate. Acest fenomen reprezintă unul dintre cele mai ample exemple de migrație sud–nord din istoria modernă a continentului.

7. Vlahii (românii)

Poate cel mai relevant exemplu pentru spațiul românesc este cel al vlahilor, strămoșii românilor de astăzi. Existența unor deplasări și extinderi ale populației românești dinspre sud către nord este consemnată în izvoare istorice precum Letopisețul Cantacuzinesc.

"Istoriia Țării Rumănești de cînd au discălecat pravoslavnicii creștini

Însă dintâi izvodindu-să de Rumânii carii s-au dăspărțit de Romani și au pribegit spre mieazănoapte (spre nord n.m.). Deci trecând apa Dunării, au dăscalicat la Turnul Severinului, alții în Țara Ungurească pre apa Oltului și pre apa Moreșului și pre apa Tisii, ajungând și pînă la Mareamoruș. Iar cei ce au discălicat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalile munților pînă în apa Oltului, alții s-au pogorît pă Dunăre în jos și așa umplîndu-să tot locul dă ei au venit pînă în marginea Nicopoli. Atuncea s-au ales dintr-înșii boerii care au fost dă neam mare și puseră banoveți, un neam ce le zicea Basarabi să le fiie loc (sic) cap, adică mari bani și așăzară întîi să le fie scaunul la Turnu Severinului. Al doilea scaun s-au pus la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorît la Craiova.

Și așa fiind multă vreme au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar cînd au fost cursul anilor dă la Adam 6798 (1290 n.m.) fiind în Țara Ungurească un voivod ce l-au chemat Radul Negru Voivod, mare herțeg pre Amlași și pre Făgăraș rădicatu-s-au dă acolo cu toată casa lui și cu mulțime de noroade Rumâni, Papistași, Sași și dă tot felul de oameni. Pogorîndu-să pre apa Dîmboviții, început-au a face țară nouă, întîi au făcut orașul ce-i zic Cîmpu-Lung. Acolo au făcut o biserică mare și frumoasă și înnaltă. De acolo au dăscalicat la Argeș și iar au făcut oraș mare și ș-au pus scaunul de domnie făcînd curți dă pieatră și case domnești și o biserică mare și frumoasă, iar noroadele ce pogorîse cu dînsul, unii s-au tins pe supt podgorie, ajungînd pînă în apa Sireatului și pînă la Brăila, iar alții s-au tins în jos peste tot locul de au făcut orașe și sate pînă în marginea Dunării și pînă în Olt. Atuncea și Băsărăbeștii, cu toată boerimea ce era mai dinnainte peste Olt, s-au sculat cu toții dă au venit la Radul Vodă închinîndu-i-să să-i fie supt porunca lui și numai el să fie peste toți stăpînitor. Și de atuncea s-au numit de-i zic Țara-Rumânească, iar titulușul domnului s-au făcut precum arată mai jos. (sic) (text cu litere neprintabile grecești)

Aceste să tîlcuesc pe limba rumănească : întru Hs D-zeu cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hs și singur biruitor Iui Radul Voevod, cu mila lui D-zeu Domn a toată Țara Rumănească dintru ungarie dăscălicat și dă la Amlaș și Făgăraș herțeg. Acesta este titulușul a tuturor domnilor de atuncea, începîndu-să pînă acuma precum adevărat să vede că este scris la toate hrisoavele țării. Și într-acest chip tocmitu-s-au Radul Vodă țara cu bună pace că încă nu era dă Turci împresurată. Și au domnit pînă la moarte îngropîndu-l la biserica lui din Argeș, domnind ani 24."

Letopiseţul Cantacuzinesc
GHEORGHE I. BRĂTIANU, TRADIȚIA ISTORICĂ DESPRE ÎNTEMEIEREA STATELOR ROMÂNEȘTI

°°°

Brătianu aici îl interpretează ca pe o tradiție istorică ce păstrează amintirea unor deplasări ale populațiilor românești din spațiul balcanic spre nordul Dunării și a procesului de formare a Țării Românești, chiar daca nu îl consideră o dovadă literală și directă că întregul popor român s-a mutat atunci din sudul Dunării.

Indiferent de interpretările care pot fi date acestor surse, ele demonstrează că ideea unei interdicții istorice a migrațiilor pe direcția sud–nord este lipsită de fundament. Migrațiile umane au urmat întotdeauna trasee multiple, determinate de factori politici, militari, economici și climatici, nu de o regulă geografică rigidă.

Prin urmare, afirmația că „toate migrațiile au avut loc numai de la nord la sud și de la est la vest” nu rezistă confruntării cu realitățile istorice. Istoria Europei este plină de exemple care arată exact contrariul.