Cover Image

Mitologia daco-română - Balaurii

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Septembrie 2019
Timp de citire: 7 minute

Balaurii sunt fiinţe fiorose şi reutăciose cu trup de şerpe şi graiu omenesc care dela naşcere şi pân ce împlinesc şepte ani,  petrec ne'ntrerupt la întunerec supt faţa pământului. Nicî o rada de sore nu-î atinge, nici un om pământen nu-î vede. Trupul lor, de-o grosime şi lungime imaginară, e învelit cu solzi verdî  seu galbeni ca aurul.

Unii au numai câte un cap, er alţii şi până la doue-spredece. Capetele lor sunt înzestrate cu ochi mari şi înfocaţi, cu nărî, din care, când se 'nfurie, împroşcă văpae, cu urechi şi limbi ascuţite, cu dinţi şi măsele înveninătore şi câte cu dou corne. Unii au aripi şi piciore, er alţii nu. 

Dupã al şeptelea an, şerpii, carii n'au fost atinşi de nicî o rad de sore si n'au fost vedutî de nicî un om pământen, es de sub faţa pământului, se fac Balauri şi petrec prin pustietăţi necălcate de picior omenesc, prin codrii şi păduri stâncose  din „lumea albă " şi „cea negră " seu de pe „tărâmul de jos" . Eî rătăcesc prin speluncile munţilor, prin locuri umede. Se ascund în lacuri făr de fund, în ochiorî şi iezere"), în puţuri seu fântâni. Umblã pe lâng marginile prăpastiilor, la respântiile drumurilor. Se pitulesc sub podurile pe care trec voinicii Feţî-frumoşî, Năsdrãvanii şi altî viteji şi feciori de împăraţi. 

în restimpul, cât petrec eî pe aceste locuri, âmblâ câte-odat fluerând ca nisce voinici, er când flămândesc se pun la pândã şi ori ce om seu alt vietate trece pe lângã dânşii o adimenesc în cursele lor şi o mănâncă. 

Se 'ntâmplã înse de multe-orî, cã voind Balaurul să înghit dintr'o îmbucăturã vre un voinic înarmat seu un cerb cu corne mari şi rămurose, armele seu cornele, opresc bucata între măsele şi 'ntre cerul gureî. Şi aşa stã monstrul cu prada sa pe jumătate în gurã pe jumătate afară, gata sã se 'nece şi speră, pân ce sosesce la densul vr'un Făt-frumos, vre un Năsdrăvan, seu alt voinic, care decide lucrul. Decã acela, pe care voesce Balaurul să-l înghitã e un voinic, Făt-frumos omora pe Balaur şi scapã voinicul, er de e vre un cerb, el tae cornele cerbului şi ajutã Balaurului.

în casul din urmã monstrul, în semn de recunoştinţă, împlinesce cu bucurie, ori-ce doresce Făt-frumosul seu Nâsdrăvanul. Decã aceştia sunt ameninţaţi - de vre un pericul seu nu pot să-şî ajungã vre un scop dorit, Balaurul tot-dăuna le dã mânã de ajutor şi-îl face sã reuşescă. 

Balaurii ce stau pe sub poduri, pe lâng marginile prăpastiilor, pe la respântiî seu ori şi unde, prind pe voinicii , cari trec pe acolo, şi-î mănâncă. Feţî-frumoşilor şi Năsdrãvanilor însã nicî nu le pas de eî, că-cî cu totă lupta şi apucătura Balaurilor, îi tae în mii de bucăţele cu paloşele seu îî omora cu busduganele şi cu săgeţile, şi aşa trec mai departe încătrău le e drumul, fărã témã cã li se va întâmpla ceva. 

Balaurii ce se ascund prin fântâni, lacuri, iezere şi ochiuri din apropierea satelor şi oraşelor, devin spaima şi groza tuturor omenilor din împregîurime. Nime nu pote să trécã prin apropierea lor, făr să-şî perdã vieţa. Orî-cine sã fiă, Balaurul, cum îl zăresce, se repede asupra luî, îl prinde şi-l mănâncă. 

Chiar şi aerul din pregîurul Balaurilor e aşa de stricat, aşa de greoiu şi înveninător, încât de şi scap cine-va cu vieţa din ghîarele lor, nu scap de cele maî grele şi maî rele bole, care-l cuprind şi în scurt timp îl mântuesc de d(z)ile. 

Era de prinde cine-va de veste, cã trece pe lângă un Balaur şi apucã la fug ca sã nu fiă prins, monstrul alergã dupã dânsul „c'o falc 'n cer şi cu una în pământ", ca cel ce fuge så n'aibã încătrău scăpa, şi pe unde trece el, tote ard în urmă-î, ca de para focului. 

Plăcerea şi pasiunea cea maî mare a Balaurilor e să mănânce fete. De aceea se ascund eî maî cu sémã în vre un puţ, seu fântânã, séu gropă din apropierea unuî sat séu oraş. De aici pe toţi omenii, ce trec pe lângã dânşii, „îî trag aţa la morte". Pe orî-cine se încumetã a-î ataca cu scop de a-î omorî, îl mănâncă. 

Er omenii, carii voesc sã iea apã din puţul séu fântâna păzitã de Balauri, trebue sã le dee câte-o fat de mâncare. 

Spun poveştile cã de multe-orî s'a întâmplat sã se pripăşescã un Balaur în apropierea cutăruî ora şi căutând aici fântâna cea de căpetenie, de unde scotea maî tot oraşul apă, se punea la pând şi pe nime nu-l lăsa sã scotă apã decã nu-î aducea o fatã de mâncare. Aşa s'a întâmplat, cã el nu s'a depărtat de-acolo, pân n'a mâncat maî tote fetele din sat. 

Vedând acesta grozăvie toţi omenii locului se 'nspăimântã şi se tânguesc amar. 

împăratul audind de acesta grozã şi de tânguirea supuşilor săi, promite jumătate din împărăţie şi pe fiică-sa de soţie aceluia, care va omorî Balaurul şi va scăpa ţera de acesta urgie. 

Dar nime nu e în stare sã dea piept cu monstrul, nime nu pote sâ-l omore. 

în urmă, vine şi rândul fetei împăratului, sã fiă mâncată. îns nicî o fatã de împărat n'a perit, pentru cã tot-deuna, se aflã un Fet-frumos, un Năsdrăvan seu alt voinic în apropiere. Acesta, cum aude dela unii şi alţii despre grozăviile şi crudimile monstrului, se pornesce spre fântâna cu Balaurul, şi se ascunde în apropiere. De-acî pândesce el Balaurul. Când ese acesta din fântânã şi vrea sã mănânce fata, FET-frumosul, Năsdrăvanul, seu ce este, se repede asupra luî şi prin diferite mijloce şi apucături isteţe, care numai lor'le sunt date, îî săgetezã cu arcul seu îî tae cu sabia seu cu paloşul pe rând tote capetele pân ce-l omora. Er dupã ce scap astfel pe fata împăratului dela morte, tae vârfurile limbelor dela fiă-care cap şi le iea cu sine.

Albina Carpatilor, octomvre 1878

 

In imagine "Balaurul Dobrogean", sarpe mare neveninos, in Europa, raspandit in general numai in Dobrogea.

Imaginea de Paragusul - lucrare personala, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=47698081

 

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

416
Techirghiol
29.03.2024 14:07
Actual: 22° C
Viteza vantului: 8.15 m/s