Cover Image

MOCANII DIN DOBROGEA

Publicat de Aurel Băjenaru, 29 Mai 2022
Timp de citire: 9 minute

S'a afirmat de unii , și se afirmă chiar şi azi că ocupațiunea principală a Românilor , în vechime, n'ar fi fost agricultura, ci påstoritul și numai târziu românii au început să facă agricultură.

Această afirmație, -- care e contrazisă chiar de vocabularul limbei româneşti , care ne arată că agricultura am mostenit -o de la Romani , căci toate numirile agricole sunt latine, afarà de "plug" ( slav ) în latineşte „ aratum " este totuşi adevărată pentru o parte din Români . Anume pentru acei care prin poziţia locului ce o ocupä au devenit dela început păstori.

Intre aceştia trebue să amintim pe mocanii din Săcele. Era şi firesc ca acolo unde munții oferă îmbelşugate păşuni, locuitorii să se îndeletniceascä cu creşterea vitelor. Prin dragostea şi sârguinţa , pe care o puneau mocanii în activitatea lor, şi-au câştigat un loc de frunte în economia naţională. Cu timpul când oile s'au înmulţit şi munții au devenit neîncăpători ei au început să coboare cu turmele lor pe plaiurile Țărilor Române.

In relaţiile lor cu acestea ei nu cunoşteau granița . Ba cunoscând toate cărările din munți și mânaţi de sentimentul românesc ei serveau adeseori de calăuze ostile române ce mergeau spre Ardeal .

D -l S. Meteş ne spune cä mocanii din Țările Române contribuiau cu multă bunăvoinţă la sarcinele exagerate din vremea Turcilor.

In expansiunea lor mocanii au trecut și Dunărea în Dobrogea, ba au ajuns chiar pânä în Macedonia . In ce timp au trecut în Dobrogea nu se ştie sigur. Din secolul XIX , avem însă date sigure de existenţa lor acolo . Se crede însă că ei să fi fost mai de mult . Astfel ni se spune despre ei că plateau impozite la douä state pe deoparte la Austriaci , ai căror supusi erau şi apoi la Turci , pe ale căror påminturi păşteau turmele .

Unii din Românii Ardeleni mergeau acolo cu turmele numai să ierneze , de mocani însä , se afirmă precis că se stabiliseră acolo.

Astfel Ioan Ionescu de la Brad scrie la 1850 : ,, Primăvara cei mai mulți din ei părăsesc ţara ; cei ce rămân arendează, păşuni pentru vară . Aceştia sunt Săcelenii , Săliştenii și Poenarii , cari tråesc în Dobrogea de multă vreme.

La 1856 numărul Mocanilor în Dobrogea după istoricul Andrei Sapadopulo Vretos era de trei mii ; singura aşezare statornică era malalaua Hârşovei "Varos" ( Pariano D. C. )

Dar Mocanii n'au stat multă vreme liniştiţi , căci la 1860 li se cere sau să se facă supuşi otomani ( turci ) sau să plece.( Arbore Alexandru ) .

In urma acestui fapt mare parte din mocani se refugiase în Basarabia unde rămân până la 1881 (1878 n.m.), cînd Dobrogea revine statului român, iar Basarabia trece sub stăpânirea rusească. D - l St. Meteş arată cum la întoarcerea mocanilor din Basarabia , au găsit toate locurile pustii , presărat ici colo câte un sat țărănesc, cu cari însă mocanii nu se puteau înțelege.

La sfatul lui M. Cogălniceanu care cu I. C. Brătianu a vizitat acele locuri, s'au aşezat aici, au cumpărat chiar şi pământ.

Pe lângă mocanii veniți din Basarabia , au venit alții din Ardeal şi din Brăila.

Românii transilvăneni. Numărul lor se evaluiază la 2500. Cea mai mare parte s'au stabilit definitiv aici de la vânzarea pământului după legea din 1622. Totuși existenţa aici a multora dintre dânșii datează de la începutul secolului XVIII , spune Pariano D. C. )

Dar mocanii n'au purtat cu ei numai de oi, dar și graiul românesc , datinile , obiceiurile și cântecele lor , cari se găsesc și azi în satele dunărene. Ei au ținut vie legătura, dintre frați, au fost un element de unitate națională . Apoi prin munca ce au depus , au transformat acea ţară pustie, într'o ţară roditoare și presărată cu sate româneşti înfloritoare .

,,Cine iarăşi după vremuri, ca și acum au fost și sunt reprezentați cei mai activi ai românismului prin fostele stepe ale Dobrogei , pentru ca la întoarcerea noastră în Dobrogea să găsim pe mulți locuitori de alte naționalități știind să vorbească româneşte ". ( Pariano D.C.)

Multă lume consideră pe aceşti mocani ca nişte oameni leneşi, răpitori, consecvenți , etc., spune iar Pariano , dar convingerea ce şi - o face, cunoscându -i de aproape, îl îndreptăteşte så spuna : „ Eu să pot printr'înșii și prin olteni a -şi lua comersul din mâna streinilor " .

Unii mocani chiar după aşezarea lor în Dobrogea mai plecau vara la munte , după ce cu mare cinste sărbătoreau „Tunsul " oilor . in felul acesta pastrau cum am arătat mai sus vie legătura între Românii din ambele părți ale Carpaţilor. ( Romulus Carnu - Astra Dobrogei, martie 1930)

° ° °

Destine dobrogene

Mocanii in general sunt numiti pastorii din zonele muntoase ale Romaniei, din Transilvania.

Mocanii transhumantei transdanubiene insa, cei care ajungeau pana in cele mai indepartate campii ale Dobrogei, dar si in Balcani si care au pastrat traditiile pastoritului printr-o puternica unitate regionala, au fost sacelenii. Mocanii din zona Brașov-Săcele, din așa-numitele „șapte sate” , cele patru sate din jurul Brasovului , Satulung, Cernatu, Turcheş si Baciu, la care se adauga Tarlungeni, Purcareni si Zizin, sunt considerati adevaratii mocani. Alaturi de romanii dunareni care locuiau satele de pe malul drept al Dunarii si putinii romani raspanditi in interiorul ei, acestia au constituit populatia romaneasca a Dobrogei in ultimii ani ai stapanirii otomane.

Una dintre aceste familii a fost cea a lui Gheorge si Ana Tohaneanu (imaginea de coperta), veniti dupa 1918, acestia au reprezentat un destin tipic romanesc in Dobrogea.

Sositi in Hirsova, orasul mocanilor dobrogeni, a fost ultima generatie de pastori saceleni venita cu oile in Dobrogea. Noua organizare romaneasca in Dobrogea si impartirea pamantului noilor colonisti nu mai prezenta oportunitatile de pe vremea otomanilor, de a umbla liber cu oile de la un capat la altul al provinciei.

Descriere imagine
Maria Tohaneanu / Maxim

Una dintre ficele lor, Maria Tohaneanu, alegand meseria de educatoare, dupa un stagiu la Cernavoda, ajunge pe litoral, in relativ proaspat infiintata localitate Carmen Sylva , astazi Eforie Sud.

Descriere imagine
Gradinita Carmen Sylva 1935

Sfarsitul perioadei interbelice in Romania a fost marcat de mari fierberi sociale, in parte influentate de straduintele miscarii legionare de afirmare nationala. In anul 1935 aceasta organizeaza cea mai mare tabara de munca voluntara din Romania pe litoral, la Carmen Sylva, o forma se pare, foarte eficienta de promovare a miscarii.

Descriere imagine
Tabara legionara de munca - Carmen Sylva 1935

Tabara deschisa in iulie 1935, pe parcursul a trei luni, a adunat in jur de 800 de legionari care alaturi de "capitan", Corneliu Zelea Codreanu, au efectuat lucrari de consolidare a falezei prin terase si drum de acces, canale pentru scurgerea apei, sapand fantani si ridicand mai multe cabane.

Descriere imagine
Tabara legionara de munca - Carmen Sylva 1935

Descriere imagine
Tabara legionara de munca - Carmen Sylva 1935

Aici tanara educatoare, saceleanca Maria il cunoaste pe tot asa de tanarul inginer specialist in drumuri si poduri, Teodor Maxim.

Descriere imagine
Teodor Maxim

Nu se stiu exact imprejurarile in care cei doi au ajuns fiecare in parte sa aiba contact cu tabara de munca, dar de aici s-a nascut povestea de dragoste care a dus mai departe neamul mocanilor pe taramul Dobrogei, cei doi casatorindu-se un an mai tarziu. Tinerii casatoriti au prosperat ca toti colonistii proaspat veniti in Dobrogea, veniti aici sa faca ceva din viata lor, Maria Maxim prelunad functia de directoare a gradinitei de copii iar inginerul Teodor Maxim este numit seful Serviciului de Drumuri in Constanta.

Viata profesionala i-a purtat mai departe prin diferitele orase ale Romaniei pana cand in final s-au stabilit in capitala, la Bucuresti.

Una dintre multele povesti ale Dobrogei in devenirea ei romaneasca.

(Sursa materialului foto si al amanuntelor familiei a carei uramsa este; doamna Ruxandra Girbea.)

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

35
Techirghiol
05.07.2022 06:09
Actual: 19° C
Viteza vantului: 1,5 m/s