"MOCANII", UN JOC DRAMATIC AL ROMÂNILOR DIN DOBROGEA

Publicat de Aurel Băjenaru, 28 Iunie 2021
Timp de citire: 5 minute

Păstorii ardeleni din ţinuturile de „margine" ale Sibiului, Făgăraşului şi Braşovului — cunoscuţi mai ales sub numele de Mărgineni, Juţueni şi Mocani — au trecut din cele mai vechi timpuri în Principatele Române în căutarea păşunilor necesare turmelor.

Străbătând cărările tăinuite ale munţilor, coborînd pe plaiurile sudice ale Carpaţilor, ei se îndreptau, pe nenumăratele „drumuri ale oilor", cu turmele la iernat, în bălţile şi delta Dunării. Mulţi dintre aceşti Ardeleni, găsind aici locuri mai largi şi mai mănoase decât în ţinuturile de baştină, s'au stabilit definitiv cu turmele lor, formând cu timpul sate întregi de „Ungureni" sau „Mocani", intre pământurile care au constituit o adevărată atracţie pentru vieaţa pastorală, trebuesocotită în primul rând Dobrogea. în special în judeţele Tulcea şi Constanţa, pe lângă Dunăre şi prin bălţi, dar şi prin stepele întinse ale Dobrogei, sunt presărate peste tot târle de­ale Mocanilor sau Ţuţuienilor.

Trăind în Dobrogea ani îndelungaţi, întorcându-se acasă doar la bătrâneţe, păstorii ardeleni s'au constituit în unităţi de vieaţă socială cu totul aparte de amalgamul pestriţ al popoarelor dobrogene. Aceste unităţi de intensă — şi uneori chiar complexă — vieaţă socială, economică şi spirituală, erau târlele. La târlă era stâna, cu întreaga instalaţie tehnică pentru transformarea laptelui în telemea şi caşcaval. Acolo locuia baciul şi scutarul, care supraveghiau întreaga ierarhie ciobănească: mânzărari, strungari, berbecari.

Fiind legaţi de târlă prin turmele de oi, ciobanii trăiau izolaţi de vieaţa satelor, de cele mai multe ori necăsătoriţi şi în cea mai mare curăţenie sufletească, conform orânduielilor din etica pastorală. „Ciobanul nu ştia nici femeia, nici hora. Oile asta cer, nici să nu treacă femeia prin ele." Femeile veneau la stână, cel mult pentru ducerea lânei şi a brânzei.

Ciobănia fiind astfel mai mult o vieaţă de om singuratic, petrecerile ciobăneşti sunt rare. Doar sărbătorile, seara ia lumina focului sau noaptea, în vreme de iarnă, se întâlneau mai mulţi la târlă pentru a petrece în cântece de fluier, glume sau poveşti. Unii erau delŕ o târlă, alţii delŕ alta şi toţi se socoteau „fraţi de cruce". Cântau cântece de dor, de jale, de străinătate, „Porneala oilor", „Şireagurile" şi altele. La sărbătorile mai mari (Sf. Gheorghe, Crăciun, Anul nou), alături de cântece, ciobanii din bătrâni obişnuiau să improvizeze şi un fel de joc dramatic, numit „Mocanii", cu subiectul luat din vieaţa pastorală şi pe care îi jucau la târle sau chiar în satele vecine.

Motivul lui este următorul: Oile de o târlă se rătăcesc din cauza lipsei de grijă'a ciobanilor şi a cânilor şi sunt fugărite de lup. Ciobanii prind de veste, se întristează şi cântă un cântec de jale. Mai târziu găsesc turma, se bucură, joacă şi cântă.

Cum acest joc, odată foarte răspândit în Dobrogea, începe să dispară împreună cu vieaţa pastorală, a cărei autentică expresie este, am socotit că e util să-l prezentăm amănunţit, pentru a contribui la cunoaşterea creaţiei dramatice în domeniul folklorului.

întâia oară am văzut jucându-se „Mocanii" în casa bătrânului Toma Neagu din comuna Başpunar (Tulcea), în anul 1937. L-am reconstituit apoi, în Februarie 1940, în bordeiul bătrânului Niţu Nedelcu Mocanu, în comuna Regele Carol, lângă Tulcea, împreună cu Ion Ichim DouăPaie, Ion lencea şi Niţu Nedelcu Mocanu. Cu ajutorul lui Ion Ichim am făcut a doua reconstituire a obiceiului, împreună cu fotografiile (vezi planşele), în comuna Câşla (Tulcea), în casa Duţulesei lui Cârlan, în ziua de 15 Aprilie 1940.

Aici au luat parte următorii Mocani ciobani: 1. Ion lencea, 71 ani ( = Baciul); 2. Niculiţă Oprea, 28 ani ( = Scutarul); 3. Ion Ichim DouăPaie, 66 ani ( = Ciobanul).

Pe lângă aceste trei personaje, la joc mai iau parte cinci până la zece oi, doi-trei câni şi un măgar.

La reconstituirea jocului, bătrânii informatori manifestau o adevărată bucurie şi se întreceau în aduceri aminte, ca „să dea lumii vieaţa ciobanilor, că din ăi cu oile s'a făcut ţara, s'a vecuit neamu", cum se exprimă bătrânul Niţu Nedelcu Mocanu. Dar vremurile de înflorire păstorească au apus de mult, subliniază acelaşi informator: „Azi s'au trecut toate. D'apăi unde mai sânt Mocanii ăia şi câmpurile alea mari? Ei, ei, s'a dus Mocanii ăia bătrâni! Am rămas cu turma pe moghilă. [...]

Tatiana Galusca Anuarul Arhivei de Folclor, 1945