Moldovanian Allahi Jok ! V'Allah Jok!

Publicat de Aurel Băjenaru, 25 Octombrie 2020
Timp de citire: 14 minute

(Moldoveanul n'are Dumnezeu! Ii lipseste Dumnezeu! )

(Dobrogenii numesc pe Romani in genere Moldoveni)

Scrisori din Dobrogea, februarie 1883. 

Eram in odaia mea. cati-va tatari betrani, in frunte cu Hogea lor, venisera sa ma felicite de anul nou. Ii primi-iu cu bucurie, mirandu-ma oare-cum de aceasta vizita colectiva. - Cine zice "vizita armeneasca" trebue sa inteleaga un obicieiu oriental. Si dura cam mult. Intre altele adusera iarasi vorba despre pasurile si nevoile lor, pe care le auzisem acum de atatea ori, ca mai le sciam pe rost, dar la care s'a adaogat una acum, ca plang astfel, de stang cu lacrimile cenusa din mangalul imprejurul caruia stau cu totii tolaniti.

E vorba de rascumpararea dijmei, pe langa care impositul de sange ce li se cere pe ast an, nu este nimica. - Iata d-le redactor, cam ce conversatie am avut cu ei.

- Ce sa ne facem, d-le zice un batran ca de 65 - 70 ani: iata biletele aceste galbine, ni le-au dat perceptorul eri, ca pana in zece zile sa platim: eu 115 fr., Osman 157 fr. Bulat 97 etc. caci la dincontra ni se va vinde casele negresit.

Ce me voiu face cu baetii, fetele si nurorile mele vaduve, caci suntem patru familii subt un acoperis, si'si umpluse ochii de lacrami bietul batran, (Turcii ca si Englesii cred in vorbele ultimului agent ca si intr'ale Padisahului).

- N'am, d-le, pe D-zeul meu, in casa mea, nimica alt de cat cele patru banite de carisie ( amestecatura de orz si meiu) ce mi le-ai dat pentrustuf, si mie emi cere 27 fr. pentru zece chile loc ce scii bine ca le-au arat streinii; caci n'am nici cai nici bou, - nimica, afara de femee si cei sease copii, adause Repi Baieram-Gheldi. _ Astfel emi intinsera biletele vre-o 10 insi, pentru diferite sume, afara de Sakir Matai Gean Bek, care, mai sangeros, 'l rupse in fata mea, proferand oare cari...cuvinte la adresa nu sciu cui.

Nu eram surprins de loc de aceasta noutate, dar totusi, m'a emotionat mult desperarea lor de asta-data.

Cautaiu in feliu meu de a vorbi turceste sa-i linistesc si de asta data: ca guvernul si legile terii nu lasa a li s evinde casele asa usor, dupa cum vorbesce perceptorul, - ca rascumpararea oricum trebuie sa o plateasca, - ca e mai avantagois a o plati in bani decat in natura  - ca dupa 15 ani nu vor mai plati mai nimica, - ca veneticii, bunioara Romanii, platesc cate 4 f. de chila si ei numa cate trei - de buna seama din gratia milostivului guvern - ca anul acesta fiind nenorocit, e greu penru toata lumea, dovada nemtii din Cogealak cari sunt somati si sequestrati pentru banii birului si ai pamantului, 137 locuitori din 177, si carora li se vinde, dupa cum ati vazut cu 143 fr. perechea de cai de Rusia si Nemtii sunt cei mai esacti la plata.

- Ast-fel fiind, nu sunteti d-v. cei mai nenorociti, caci si ei sed in mare parte prin grajduri si hambare, cu familii si copii, ca si unii din d-v.

Adaogaiu in fine, cam fara voia mea, o spun drept - ca Padisahul si guvernul din Bucuresti nu sciu de ingrozitoarea lipsa de p'aici, caci oricum ar fi facut vre-o inlesnire.

Aci e locul sa deschid o parantesa, si sa va rog, d-l redactor, in numele suferinzilor, sa strigati cat se poate mai tare si repetit, pana va auzi guvernul, ca in jumatatea centrala de miaza-zi a Dobrogei productiunea de est timp, abia a fost de cateva grade asupra lui zero, ca prin urmare de satele de bajenari (Romani, Tatari, Nemti) situate pe litoralul Marei-Negre, intre Constanta si Babadag, foametea nu mai e departe de cat cativa chilometri, si rugati'l in numeleumanitatii, ceea ce tinerii si inteligentii d-nii prefecti de Constanta si Tulcea n'au facut, sa inceteze cu sequestrele pentru anul acesta; caci afirm cu siguranta, ca intr'un sat de cultivatori noi veniti cum ar fi de es. Cagelic, Cicracei, Cogealak, Tari-Verzi etc. nu gasesci patru sute fr. la toti locuitorii impreuna nici valori peste tot de aceasta suma in vite, saminte, furagiuri etc. peste absolutul necesar, necum groasele zeci de mii de franci, pentu care sunt pusi in urmarire.

Am subliniat d-le director, cale premise, cu voia d-v, caci as vrea sa se scrie, ca credinta mea este, ca nici o sylaba nu e de prisos in acestte negre randuri ! Dar sa revin la subiect. Dupa ce finisem eu, incepu Hogea Hagi Bechir, si emi zise cam acestea: Grele timpuri am ajuns, d-le, noi Tatarii. Am plecat de groaza resboiului, in ajunul recoltei, lasand tot avutul nostru pe camp. Am pribegit doi ani cu femei si copii prin Bulgaria, Rumelia, Stambul si Anatolia si ne-am intors acum patru ani inapoi, indemnati de toata lumea, incarcati de promisiuni fel de fel, sau stramtorati de alte nevoi. Aici ne-am gasit casele, unii rase de pe fata pamantului, iar altii ruinate de tot si ocupate. Inchipuiti-ve cu ce ne-am putut intoarce, dupa doi ani de bajenarie? Eram saraci lipiti pamantului. - Am muncit de atunci mult, mult in interesul public si am tacut, asceptand zile mai bune.. Am carat petre si lemne, var si caramizi, apa si nisip pentru primarii, scoale si biserici, am platit analoghiile in bani pentru aceste constructii pana si cate 60-80 fr. de familie, am intretinut cate-va vreme si primariile tot cu analoghii, cate 1 fr. pe luna pentru notar, plus leafa primarului, ajutoriului, vataseilor, mobilierul etc., am facut la drumuri cate 10 -15 zile, am facut fata la toate angaralele de transporturi de oameni, lemne, fan si orz pentru autoritati si armata. Am facut, dl-e, tot ce ni s'a cerut, ca supusi fideli, numai sa meritam iubirea noului nostru Padisah.

Pentru noi n'am folosit mai nimica. Las-ca si anii au fost rei destul. Iata d.es. noi acestia d'aici 14 familii abia avem astazi 12 cai si 5 vite albe, adeca cu cinci capete mai mult ca cu cat ne-am intors. Insuratori sau maritisuri, te asigur, d-le, ca nu s-au facut in tot acest timp nici 5 la suta.

Cu ce sa le facem? Cu ce sa inzestram?  In lipsa de alta avere miscatoare, de am voit a vinde sau a inchiria o tarla la un bulgar, un grajd, sopron sau adapost la vre un rovean, o livede la un speculant, o lunca la un gradinar, o vie la un orticultor, un agiak la un morav, autoritatile ne-au refuzat tot d'auna categoric legalisarea actelor. Ba in timpul din urma nici bilete de venzarea vitelor nu ne mai libera, si pasapoartele de calatorit ce cea ma mare anevointa: cu un cuvant nu trebue nici sa murim nici sa traim. Suntem foarte reu , d-le. Ne-au slabit curagiul mai tare ca criminalului in fata judecatorului.

Astazi toate aceste averi ale noastre stau parasite, paraginite, intelenite sau ruinate, afara de tailale, cari, sau sunt maracinite, sau ni-le-au arat streinii de giaba lasand tailalele lor sa se odihneasca.

Sease ani ni s'au arat tailalele de#a-randul, si acum ni sa vor da de guvern sleite de toata vlaga, sa le aram si noi si sa platim rescumpararea 3 fr.  hectarul, doua zecimi judetene, doua comunale, una perceptoriala, total 4,50 fr. sau mai bine 13 -50 fr. hectarul, caci noi aici nici odata nu putem avea mai mult ca o treime cel mult, fiind pamantul nisipos si foarte sarac.

Patru ani ni s'au contestat drepturile asupra pamanturilor, de toata lumea, de toate autoritatile. Acum pentru incoronare, ni se contesta locurile harazite de la mosi stramosi, de catre insusi guvernul central.

- Da d-le, intrerupse unul mai tanar Ibraim Repi. Mi s'au respins si inapoiat cinci tapii de 57 doniumuri loc, pentru cuvantul ca numele posesorului lor era al tatalui meu Repi Hagi Osman. Mi-au spus d-nu notar sa ma duc la Tulcea. M'am dus la Pasa, dar acesta m'au trimis la advocat, cu care m'am tocmit cu  170 lei (34 f) adeca 60 de bani de donium, jumatate paralele inainte. Am stat mult pe ganduri, dar tot am scos un pol si i-am dat. Acesta mi-a dat un bilet catre notarul  satului, cerea un certificat. Notarul mi-a dat o hartie, dar mi-au zis, sa aduc 5 oameni la Tribunal sa jure ca Repi Hagi Osman au fost tatal meu bun si ca a murit in Anatolia. Am gasit d'abia in trei sate 5 oameni cari au fost fata la inmormantare, si am facut si aceasta si am dus hartia advocatului, dar tot de giaba, procesul s'a amanat pana acum pentru a treia oara, si sunt departe 6 poste de Tulcea (ce vor face locuitorii de prin Mangalia si Silistra Noua?) . Asa am patit zeu, d-le me costa pana acum 350 lei, si D-zeu scie cat inca.

- Eu mai bine am facut, adause Omer Effendi. Cele 17 chile loc ale cumnatei mele si nepotilor, presentate de mine inca s#au respins, dar cine are bani sa cheltuiasca pentru el?

- Reu faci, i obiectai, caci espira terminul de apel (6 luni) si perzi pamantul.

- Ba fac foarte bine, caci cu ce era sa platim acum rascumpararea? V asigur ca sunt mii de ceasuri intre Crestini si Turci, carei s'au lipsit de apeluri si bine fac.

- Fac bine caci n'au cum, zise sculandu-se de langa soba Geau-Beck, caruia ii clantaneau inca dintii de frig.Frate meu Ionus  a vandut catre Bosko Bulgarul ciairul de mai sus de moara lui Meemet Ali acum trei ani cu sapte galbini, doua chile de loc, si acum bulgarul cere banii inapoi in schimbul tapiului ce n'au fost primit, si l'a dat in judecata, iar fratemeu va ramane si fara bani si fara loc, noroc ca n'are bulgarul ce-i lua afara de loc, adause el cam razand.

-  De doi ani, relua Hogea, s'au luat tapiile in schimbul unor recipise - fituici cu care n'am putut si nu putem proba nimica, iar marturiile de persoane sciti d-v bine cum sunt primite. N'am luat dar nici o para chioara in tot acest timp, si astazi, ni se vor vinde casele pentru rascumpararea dijmei. - Pe viul D-zeu, zise Hogea cu un ton plin de disperare, suntem mai reu, mai desmosteniti acum, ca la intoarcerea  noastra, dupa proclamatia regala. Recunoscutu-ni s'au pana acum macar pentru un minut drepturile noastreasupra pamanturilor? Incasat'am noi pana acum macar vre-un ban din pasunatul tailalelor noastre?

- D-le Hoge, intrerupsei, d-ta esti om cu minte si invatat, cum putea guvernul sau autoritatile provinciale sa va recunoasca drepturile, pe simple afirmatiuni sprijinite cate odata  pe marturii reciproce sau chiar pe basa tapiilor necercetate si neverificate, mai ales cand, ertati-me, vorbesc in cunoscinta de cauza, unii din d-v pretindeau sume de chile, pe cand in realitate posedau de cat cate-va doniumuri, sau presintau tapii fabricate in urma resbelului, sau pretecstau perderea actelor etc. etc.? Pentru ce nu va adresati la Tribunal, care tot-d'a una era tinut sa se pronunte, cu sau fara dreptatea d-v. ? Urmeaza de sine caguvernul trebuie sa cerceteze, si apoi sa se pronunte, tocmai ce face acum.

- Prea bine, objecta Hogea, meu,  care, de altminterea este un om foarte rational. Sa presupunem ca s'ar fi putut intampla si abusuri de acestea, cari totusi se puteau descoperi si pedepsi; dar atunci pentru ce mai intaiu nu ni s'au verificat actele, desbascasit pamenturile, sa ni le fi dat in seama, sa stim si noi si toata lumea ce avem, sa nise respecteze si noi sa'l administram, si apoi sa'l platim? Pentru ce platim noi anul acesta d. es.,  cand tot guvernul a incasat veniturile si din chirii si din pasunat? Pentru ce insa cere plata cand nu ni s'a dat nimica, si noi nu scim de avem vre-o bucatica de pamant sau ba si unde este ea, caci acel ce'l aram noi, primaria ni'l contesta? D-ta vorbesti de Tribunal. Sa va spun eu un cas: Hassan Bei din ... are o casla, cu locul ei. Pe acest loc pasuneaza vitele a doi mocani.  Ei bine, au avut pentru pasunat 12 infatisari la Tribunal, si tot giaba, pana cand s'au impacat impricinatii. Putem noi pentru doua trei sau zece chile loc merge la Tribunal, cand acel ce avea sa ea mii de franci si s'a speriat de cheltuieli? Iata d-le, suntem in absoluta neputinta a ne cauta mai departe si stam asa, cum ne vezi.

Apoi pe numele lui D-zeu, guvernul se poate incredinta din desele sale recensaminte, ca noi nu avem mai nimica, afara de ruinele caselor si pamantului, cu din ce sa platim, daca veniturile acestora ni s'au instreinat, caci putem aduce pe toata lumea crestina din Dobrogea martora, ca guvernul a strains si stringe inca bani dupa pamanturile noastre?

De unde sa scoatem bani, cand munca de doi ani a fost numai pe mancare, si anul acesta  de giaba? Cum sa facem banii rescumpararii, cand nu ne da voie nici barem acuma a vinde o parte, sa scapam de cea-l-alta?

Dreptatea este lasata de D-zeu: este sfanta. Ea trebuie sa fie una si aceeasi pretutindenea, la toate popoarele, la toate guvernele. - Se zice, ca la Romani legile imparatesc, si ca ele sunt foarte drepte. Ce lege poate fi aceea, care dureaza de patru ani, sa ma opriasca pe mine a vinde odaia de musafiri de alaturi, de care nu mai am trebuinta acum, tarla din marginea satului, in care ne mai avand ce mai pune, o ard streinii, tarlaua maracinita ce nu o mai pot ara, viea paraginita ce nu o mai pot sapa, moara ce nu o mai pot repara, ba chiar vaca, ce n'am cu ce o hrani, pe cand nu fac nimenui un rau cu aceasta? - Ce lege dreapta este aceea, facuta acum, dupa patru ani ca, daca am numai 25 de hectare de loc, sa nu pot vinde dintransul  de cat unui "consatean fara pamant", pe cand guvernul o spune tot prin lege ca da de fie care locuitor cate 20 pogoane de loc? Comuna nu cumpara pamant. Cui sa vand o bucata sa scap restul? Acelor ce vor mai veni? Dar guvernul nu ma ingadue cu plata rascumpararei, - si copii cer paine, imbracaminte si caldura.

In amintirea copiilor sei, se taia vocea bietului Hoge, ce parea foarte iritat, si dupa o mica pausa esclama plin de amaraciune: "Moldovanian Allahi Jok ! V'Allah Jok!" 

As fi vrut sa restorn sentinta corranica, convictiunea atat de sinistra a Hogei, dar nu ma ajuta limba, si ei nu mi-au dat ragaz caci au plecat, vezand poate penibila impresiune ce ea a produs asuprami.

Gogri. 

Romania Libera, 9 februarie 1883

* * *

Iata aici un articol semnat cu un pseudonim din vremurile de inceput ale Dobrogei romanesti, care ne lasa putin sa intrevedem adevarul, despre cum au aratat acei primii ani ai "anexarii" romanesti a Dobrogei, pentru bastinasi, in special pentru tatari si turci. Din vremea cand Tulcea era capitala Dobrogei. Prin "rascumpararea dijmei" musulmanii (impreuna cu toti fostii supusi ai imperiului otoman) trebuiau sa-si "cumpere" pamanturile de la statul roman, dupa cum se arata, o taxa obligatorie. 

In imagine tatari din Biulbiul (Ciocarlia de Jos), fotografie facuta de antropologul elvetian Eugene Pittard in jurul anilor 1900.