Mondenitatea la băi

Publicat de Aurel Băjenaru, 31 Mai 2024
Timp de citire: 5 minute

Mai jos este vorba de Techirghiol Movilă sau Carmen Sylva, stațiunea pe care boierul Movilă a ridicat-o la 1900 din nimic o dată cu băile și hotelul sau, vânzând scump loturi de case și vile pe un teren cumpărat ieftin. Planul de sistematizare a viitoarei stațiuni a existat numai pe hârtie până în târziu în anii 20 când s-au trasat primele străzi, altfel circulația dintre șoseaua principală și vile se făcea pe poteci și alei bătătorite, iar după cum extragem din articol până în ani 30 nu a existat nici apă curentă sau canalizare.

° ° °

Mondenitatea la băi

(Cronica mizantropului)

Plecarea la băi, vara, nu este determinată, cum s’ar crede, de motive sanitare și nici măcar de dorința unei recreațiuni higienice. Un examen medical atent ar dovedi că cei mai mulți din­tre vilegiaturiștii unei localități sunt contra-indicați mediului pe care și l-au ales. Cutare pleacă, la băi pentru ca să poată pune în geamurile ferestrelor sale, timp de o lună, hârtie alba­stră, lucru menit să-l ridice în stima vecinilor. Altul vrea să trimită la cunoscuți cărți poștale ilustrate cu „salutări din...”. Acest specimen de vilegiaturist e capabil de mari pri­vațiuni la alimentație și alte ca­pitole pentru a locui într’o „vi­lă” cu reputație. El e în stare să vină în localitate numai pentru o zi, atât cât ajunge spre a tri­mite corespondența, pentru ca apoi să stea ascuns, restul lunii, îndărătul hârtiilor albastre ale ferestrelor casei sale.

Femeile în sfârșit vor să poarte pijama (pe drumul spre plaja se purta pijamaua, astfel pantalonii ajung sa fie purtati si de femei ca accesoriu la moda n.m.), să strângă material de conversațiune pentru iarnă, să nu fie mai prejos decât altele... Un lu­cru este stabilit: a nu merge la băi e „rușine”, și vilegiatura e un mijloc de distracție. De ace­­ea prima întrebare pe care ți-o pune un prieten, când te întorci de la băi, este dacă ai avut „di­stracții”. Noțiunea mai subtilă de recreațiune, de liniște și re­culegere fizică și morală, de confort în mijlocul naturii e în­că necunoscută individului ro­mân.

La Techirghiol, bunăoară, cei mai mulți vin să facă plajă. Pentru ce tocmai la Tekirghiol, veți zice, dacă n’au trebuință decât de mare? Pentru că e un lucru onorabil de a merge la Te­­kirghiol, având în vedere scum­­petea, din care se poate deduce mijloacele de a cheltui mult. Vilegiaturistul de la Tekirghiol înfruntă insolația și răceala, murdăria și specula și se întoar­ce acasă cu pielea inflamată, cu reumatismul agravat, cu stoma­cul stricat și cu nervii sdrunci­­nați. Nimeni n’ar suporta acasă la el infecta priveliște zilnică a fecalelor umane pe care orice vilă din Techirghiol o oferă cu chirie mare, din snobismul de a avea Wasserfall fără apă. Și cu toate acestea vilegiaturistul e mulțumit. E mulțumit că poa­te spune lumii că a fost unde a fost, că e grozav de scump și că deci a cheltuit o avere etc.

Vilegiatura mai satisface în burghez și intima năzuință de a trăi o clipă pe piciorul unei mari mondenități. Harnica fe­meie casnică, pentru care fumul de tutun e­ra atentat la can­doarea perdelelor, devine aci o femee fatală. La Techirghiol toate femeile fumează cu gesturi de acasă câte un chiostec de ți­gară și cer foc trecătorilor de pe drum. Burgheza care-și as­cunde la București și unghia de­getului mic al piciorului, iese a­­ci la drum cu pulpele goale, așa de goale, încât singura parte a­­coperită este zona îngustă dintre cele două fese. Ea e foarte mân­dră de perfecțiunea ei trupească și când în virtutea gravitațiunii pulpana halatului de baie cade jos, ea se grăbește să o ridice în sus.

Distracțiunea de căpetenie la Tekhirghiol este ruleta. Să vii din casa ta tihnită, să dormi și să mănânci rău, să bei alcooluri peste alcooluri, să-ți cheltuești banii și nervii până după mie­zul nopții, în fața naturii repre­zentate prin mare, iată o ciuda­tă vilegiatură! Și dacă ar fi o ruletă ruinătoare, dătătoare de mari senzații romantice! Dar e o biată morișcă, un fel de titirez cu miza de „un pol”, la care fe­meile cu mucus de țigare au o clipă sentimentul marilor per­versități cosmopolite. La glasul mecanic al învârtitorului bilei (Faceți jocurile, Domnilor, Jo­curile sunt făcute. Nimic nu mai cade) Tekirghiolul se preface pentru fiecare în Monte-Carlo, loc de perdiție și de mari per­versiuni. Este în fond elementul pe care îl dorește vilegiaturistul, pentru care marea sau muntele rămâne o simplă direcțiune exprimată pe biletul de tren.

ARISTARC

Adevěrul Literar şi Artistic, august 1933