V. Diamandi în "Românii din Peninsula Balcanică, 1913", fragment:
Părerile scriitorilor moderni asupra originei Armânilor sunt diferite. Să luăm mai întâiu pe scriitorii greci. Spiru Lambru scrie: "Aceștia (Vlahii) romanizați descendenți ai vechilor Daci, supuși de cătră Traian, cari locuiau întâiu pe lângă Istru (Dunăre) și Sav (Sava), ducând o viață nomadă, descălecau în timpul ernei în Thessalia și Epir, urcând din Aprilie până în Septemvrie cu vitele lor pe munții cei mai înalți și mai recuroși ai Macedoniei și Bulgăriei."
Aravandinos în Cronicele Epirului zice:
"În secolul al X-lea, o parte din Dacii din Moesia merseră să se stabilească spre Pind în părțile Epirului și ale Thessaliei, după cum înainte de această epocă nu se face de loc mențiune de aceasta rasă în aceste părți, pentru că cea mai mare parte din Vlahi care se stabiliseră în Grecia, în Thessalia. De aceea Thessalia s'a numit Marea Valahie în care se cuprinde Larissa și Triccala."
C. Sathas se exprima astfel:
"Numele de Munteni și Vlahi era altădată principalul al acestui amestec Latino-Trac, acum transformați în Români."
° ° °
Munteni și Vlahi ?
De mai mult timp sunt pe urma paradoxului numelui de "Muntenia" dat cândva Valahiei, Țării Românești de mai târziu. O țară de șes și câmpii preponderent numită Muntenia iar locuitorii ei "Munteni"?
Pentru prima data dau de o referire la o posibilă explicație a numelui absurd în contextul Vlahilor din Balcani. A fost "Muntenia" țara întemeiată de "Muntenii" Vlahi din Munții Balcani?!