Nalbant, Tulcea și portul național românesc

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Septembrie 2026
Timp de citire: 5 minute

Nalbant („satul potcovarului”, în limba turcă) este o veche așezare dobrogeană, în care elementul românesc era deja prezent înainte de 1878. Totuși, pe baza surselor identificate până în prezent, nu se poate demonstra că toți acești români erau „autohtoni” în sens medieval. O parte dintre ei puteau proveni din Moldova, Muntenia sau Transilvania, în contextul migrațiilor de mocani și agricultori desfășurate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Un aspect care merită subliniat în monografia de mai jos, referitor la locuitorii satului, este observația potrivit căreia portul românilor băștinași era de tip bulgăresc, combinat cu elemente turcești, după cum se menționează în fragment. O posibilă explicație ar fi aceea că această comunitate creștină s-a adaptat, din punct de vedere cultural și vestimentar, atât unei eventuale majorități bulgărești locale, cât și mediului otoman în care a trăit. Desigur, nu este exclusă nici o altă explicație.

În ceea ce privește veteranii menționați mai jos cu „port național românesc”, aceștia erau coloniști, foști soldați participanți la Războiul de Independență, care au fost împroprietăriți aici după 1878. Ei proveneau din regiuni diferite ale țării și, prin urmare, fiecare a adus cu sine portul tradițional specific zonei sale de origine.

Nalbant, Tulcea 1910 "...Prin case se află pentru șezut numai câte un pat mare și lat, așezat între fundul sobei și peretele din fundul casei, pe care dorm toți membrii familiei. In unele casese mai află și câte-o laviță îngustă. Turcii dorm, după prescripțiunile Coranului, jos la pământ, pe care-s așternute rogojini. In casele lor nu se văd nici paturi, nici mese și nici scaune. Pe pereții caselor din interior se află covoare frumos alese la țesut, cât și prosoape care mai de care mai frumos țesute.

Cu toate câ-n comună Românii formează majoritatea locuitorilor, portul obicinuit îi cel bulgăresc, amestecat cu nuanțe din cel turcesc, adică: șalvarii largi și cu fundul de asemenea, așa că dintr’o pereche de acele se potface 2 potrivite, apoi bondițe sau flanele cusute cu șireturi înguste și cu flori, în picioare opinci, fie cât debogat. Mijlocul îl încing cu un brâu lat, în care fiecare poartăcâte un cuțit după obiceiul turcesc. In timpul friguros poartă cojoace lungi, iar în cap cușme pe cari unii nu le prea leapădă nici în Iulie. In Trestenic creștinii poartă botine cu scârț și haine strâmte.

Femeile poartă rochia după modelul bulgăresc,c adică o singură haină largă și încheiată la mijloc unde se încinge cu un colan de metal frumos lucrat. Pe deasupra poartă de obiceiu niște pieptare de mătase. In picioare poarta în majoritate papuci cu călcâiul înalt. Toate poartă peștelci care mai de care mai frumos lucrate. La gât poartă salbe cu bani turcești de aur. Valoarea unei sălbi poate ajunge pânâ la 300 lei. In cap pesub îmbrobodeală poartă fesuri turcești. Pe spate atârnă pârul împletit în 2 cozi cari ajung până mai jos de încheetura de la genuchi. Cadânele poartă haine curioase și anume: o rochiecare de ce merge în jos se strâmtează, iar la glesna piciorului îi strâns lipită de picior. Pe deasupra poartă un acoperământ negru numit feregea, care servește și pentru a acoperi fața.

Portul național românesc se vede numai la veterani. Cam acestea am crezut că ar fi de spus în ceea ceprivește traiul sătenilor din această comună." (Preotul V. Ursâcescu. Nalbant-Tulcea, Albina 1910)

Intrigat despre relatarea preotului Ursâcescu, ca portul romanilor, care sunt la acea data in majoritate, ar fi bulgaresc am cautat informatii paralele in Dicționarul geografic al lui G. Dănescu, din 1896. Acesta nu confirma un alt adevar cu toate ca nu ocoleste tema.

"Populația comunei Nalbant (satele Nalbant si Trestnic) este amestecată și formată din români, turci și bulgari. Sunt 278 familii, cu 1.355 suflete, din cari 292 bărbați, 645 femei, 414 băieți, 364 fete, 20 văduvi; 669 români, 370 bulgari, 22 ruși, 227 turci, restul de alte națiuni: greci, armeni și evrei.

Îmbrăcămintea românilor este aceasta: opinci, pantaloni largi, brâu la mijloc, mintean scurt, manta de dimie, căciulă; acestea le poartă și vara, însă sunt mai subțiri. Tinerii mai au și ilic (vestă scurtă) peste brâu; a bulgarilor se aseamănă cu a românilor; a turcilor: meși sau opinci, șalvari largi albaștri sau negri, anteriu lung cusut cu firuri, fes legat cu cealma; iarna au mantale blănite, brâul e nelipsit. Femeile românce și bulgare se îmbracă simplu: rochii de lână făcute de ele; capul și-l împodobesc cu flori de târg (spilce), coadele legate cu panglici; pe cap pun un fes, pe care îl leagă cu basma; la gât au salbe de bani. Obiceiurile românilor și ale bulgarilor se aseamănă și se potrivesc cu ale celor din țară. Deosebirea e că la bulgari se plătește părintelui fetei ce se mărită o dare în bani (baba-hac, plata tatălui), ce variază între 100–200 lei; acesta există și la turci.

Turcii din Trestenic aprind lumânări la mormintele cimitirului lor; ei cred că aici sunt îngropați derviși (călugări turci)."