Nămolarii de la Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 5 Iunie 2026
Timp de citire: 3 minute

Într-un articol anterior despre extracția nămolului din lacul Lacul Techirghiol, Fari Aslan, completa cu o mărturie valoroasă:

„Era meseria de nămolar în timpul tinereții mele, în anii ’80. Am cunoscut trei dintre nămolarii celebri din Techirghiol, bărbați vânjoși care se trezeau la trei dimineața ca să asigure nămolul necesar celor veniți la tratament. Nea Durilă, nea Ion Duma și nea Mursel Hasan au fost nămolarii de bază ai stațiunii.”

Surprinzător, cineva a contestat existența acestei meserii, invocând imaginea unui furtun care ar fi „aspirat automat” nămolul din lac. O astfel de afirmație este o aberatie și ignoră munca fizică susținută care a stat, timp de decenii, la baza tratamentelor balneare din stațiune.

Pentru a înțelege corect această activitate – astăzi aproape uitată sau chiar negată – iată mai multe amănunte.

Alături de nămolarii amintiți, ani la rând a lucrat și unchiul meu, George Băjenaru. Ajuns la lac după închiderea vestitei cariere de piatră de la marginea Techirghiolului – unde fusese ultimul pietrar rămas în activitate până la începutul anilor ’80 – el s-a alăturat acestei munci grele.

Nămolarii plecau pe lac cu noaptea în cap, indiferent de anotimp. De regulă făceau două drumuri umpland de doua ori barca cu nămol. Față de vremurile mai vechi, când barca era trasă manual, în acei ani era remorcată de o șalupă cu motor, condusă vreme de decenii de mecanicul-conductor nea Lovin.

Extracția propriu-zisă se făcea cu o cupă metalică fixată pe un braț de lemn, coborâtă în apă și manevrată cu ajutorul unui vinci manual. Fiecare încărcătură presupunea efort repetat și coordonare. Pentru a umple barca erau necesare până la 50 de cupe.

Odată încărcată, barca era adusă la mal, unde o mașină-cisternă prelua nămolul printr-un furtun de absorbție, pentru a-l transfera din barcă în cisternă. De aici, nămolul era transportat către sanatoriile de pe litoral și către Băile Reci de la lac, unde se efectuau împachetările terapeutice care au consacrat stațiunea.

Șalupa lui nea Lovin am fotografiat-o în 2006. Între timp, atât barca veche de lemn, cât și șalupa au fost înlocuite de o ambarcațiune modernă, dotată cu cupă mecanizată. Tehnologia a evoluat, dar ea nu anulează realitatea unei meserii care a existat, a funcționat și a susținut, prin muncă grea, renumele terapeutic al locului.

Deci meseria de nămolar nu este o legendă și nici o confuzie tehnică. Este o filă din istoria vie a Techirghiolului, scrisă de oameni care au început ziua la trei dimineața pentru ca alții să-și poată începe tratamentul.