Cover Image

Note şi schiţe din Dobrogea - 1907

Publicat de Aurel Băjenaru, 18 Martie 2019
Timp de citire: 12 minute

După ce Dunărea işi imparte apele, la despărţirea celor două braţe, Chilia şi Sf. Gheorge, vaporul işi incetinează mersul şi, după o mare cotitură, apare in faţa Tulcei, care se ridică pe malul drept ca un imens amfiteatru de verdeaţă, din care răsar dela dreapta spre stanga, mai intai cazărmile apoi eleganta şi roşatica biserică protestantă, minaretul alb şi svelt al geamiei celei noi, farul, biserica lipovinească cu clopotniţele in verde deschis şi-nsfarşit colnicul ≫Horă≪ pe care se inalţă impunător monumentul anexărei Dobrogei, ca un paznic neclintit al hotarelor răsăritene. Şi tocmai sus, pe creasta dealurilor, in fundul amfiteatrului, işi mişcă aripile ca nişte fluturi uriaşi, vre-o treizeci de mori de vant, care dau oraşului un aspect rustic şi inviorător.

Un tovarăş de călătorie, cunoscător al imprejurărilor locale, imi spune că acum caţiva ani erau astfel de mori şi in vale, in vecinătatea cheiului, intre clădirile cele noi; dar necesităţile modernizării l’au silit pe răposatul prefect Neniţescu să incerce ca să le dărame. Insă proprietarii s’au opus. Şi atunci prefectul — se zice — că a pus de le-a dat foc şi indată ce au ars, le-a şi plătit. Iată deci o anecdotă care mă informa de mai inainte (asupra unor moravuri din această provincie romanească, pe care un prietin funcţionar prin partea locului, o botezase >Africa română<.

La debarcaderul austriac — ca şi vaporul cu care venisem — mi-se cere numele, profesiunea şi locul de unde vin, de cătră un ≫poliţai≪ in vechia uniformă argintie şi imflorată. La vamă, de unde trebuia să ridic un cufăr cu cărţi, mi-se spuse că trebue să aştept.

— Pentru ce?

— Tocmai azi a venit d-l şef, d-l Ionescu, căci d-l Petrescu a fost permutat. Mai aşteptaţi puţin. Vine numai decat... s’a dus să bea o cafea...

In sfarşit, după vre-un ceas şi jumătate, am putut pleca spre otel. Pănă la trăsură mi-au dus bagajul nişte copii de Turci. Curand apoi, pe drum, am aflat că birjarul e Evreu, iar harabagiul, care-mi duce cufărul, e Bulgar. Otelierul d-l Catanici, e Sarb. Dar e numai antreprenor, proprietarul fiind un German, d-l Tott. Chelnerul e Grec, iar chelneriţa e Romancă din Ardeal. 

Poate acestui cosmpolitism se datoreşte faptul că otelul, deşi mic şi simplu, e curat şi indestulător din toate punctele de vedere. Unii ’mi spun că se păstrează tradiţia proprietarului, care, ca toţi Germanii de prin partea locului, sunt ordonaţi şi  gospodari. De altfel şi-n imprejurimile Tulcei sunt cateva sate — colonii germane — modele de gospodărie casnică şi agricolă.

Şi oraşul e curat şi ingrijit, mai ales in centru. E pavat cu dalaj de lavă de Italia, careuri mari, albe şi negricioase. Mirandu-mă că nu s’a pavat cu piatră din carierile Dobrogei, unul din insoţitorii mei mi-a dat drept cauză chiverniseala unora sau altora. Dar m’am convins curand, că aveam a face cu un opozant perpetuu,adecă unul căruia nici un prefect nu i-a dat slujbă.

Mişcarea in oraş e destul de vie. Ceea-ce e caracteristic e mulţimea cafenelelor şi ceaineriilor, unde Lipovenii blonzi, lăţoşi şi gălăgioşi beau ceai, petrec in sunetele vre-unei caterince, sau să ceartă. 

Şi apoi căruţe, in toate părţile, căruţe cu nemiluita. Lumea care primează e ≫lumea afacerilor≪. incotro te intorci, dai numai de figuri străine. Din cand in cand dai şi de figura Romanului, care dacă e orăşean, poartă o nuanţă deosebită de... autoritate. Ori ce Roman se crede aici mai stăpân, decat ceilalţi. Asta se vede din toate relaţiile, din toate imprejurările vieţii oficiale, publice şi zilnice. Nu-i vorbă am intalnit şi Romani, care la ori-ce ocazie vorbesc:

...≫Apoi noi Rumunii... Iar alţii, deşi culţi şi’n situaţii frumoase, mi-au spus≪≫ mai pe şoptite : — Noi, Maţedonenii, mai bine se spunem că sintem Greţi, decat să fim bănuiţi...

Funcţionarul roman e pentru populaţia indigenă un tip curios şi consacrat. Funcţionarii sunt supranumiţi ≫geamantanari≪ pentru că mereu vin şi repede se duc. Populaţia şi a dat repede seama de lipsa de stabilitate, ca şi de imprejurările care-i aduc şi-i gonesc. Aici vin mai ales izgoniţii, oamenii fără protecţie sau oamenii cutărui prefect, primar etc. care venind in Dobrogea şi-i aduce cu dansul. După catva timp se supără şi-i mai dă afară. Aceştia fac opoziţie, unindu-se cu oamenii fostului prefect. De obicei, prefectul e străin de localitate şi aflandu-se intr’o provincie cu administraţie specială, e intr’o situaţie analogă cu paşa, care guvernase pănă la 1877. Izolarea de Bucureşti măreşte şi mai mult credinţa asta in sufletul populaţiei.

Cum ajungi, nu sunt puţini acei care te bombardează cu intrebarea :

— Stai bine cu guvernul ? Ţi-aş spune ceva.Şi dacă-i arăţi oare-care interes, apoi se porneşte:

— Ehei, domnule ce hoţii se fac pe aici! D-voastră, ≫de dincolo≪, n’aveţi idee. Uite, şeful cutărui serviciu, de unde a făcut in trei ani 100,000 de lei? A venit vre-unul dela minister să cerceteze vreodată la faţa locului ? Dumnealor cercetează după hartii. Domnule, să-mi dea mie odată numai cutare parte din Deltă, şi să vezi ce mai venit aş aduce... statului! Sau: .

— Am fost şi eu consilier comunal! Primarul e un dobitoc. La toţi Bulgarii le dă slujbe şi gheliruri. Şi-o să-i meargă rău. I-am spus eu: ≫Mă eşti tanăr, ia-mă  pe mine ca ajutor şi faci... avere. N’a vrut, ba m’a făcut să şi demisionez...

— Şi ce-ai făcut? cu ce ai trăit?

— M’am apucat de avocătură, dar de! mergea greu, cal bătran in buestru. Mi-au dat pe urmă o slujbuliţă la prefectură. Dar nici cu prefectul n’am dus’o bine. M’a dat afară şi-am vrut să m’apuc iar de avocatură...

— Şi-a mers?

— Da de unde ? Stai să vezi, că n’au mai vrut să-mi dea autorizaţia de avocat. Aici sunt legi speciale...

— Bine, dar cu ce motiv?

— Foarte simplu: eu, care votez la Galaţi, aici sunt periculos siguranţei publice. Dar nu cred s’o ducă mult... Or veni ei ai noştri...

— Cum ai noştri? Doar nu veţi fi făcand şi d-voastră politică de partid!

— Nu prea pană mai acum caţiva ani. Dar ce vreai? Vine un prefect de-ai liberalilor, ori unul de-al conservatorilor. Opoziţia işi vară nasul şi aici. Apoi legături, interese şi supărări pe guvernul, care e tot ăl din Bucureşti... Avem şi două gazete: una liberală, alta conservatoare. Primarul e finul lui X. Y, ministru de mal multe ori...

— Te cred. Dar cu străinii de-aici, cum o duceţi ?

 — Bine cu unii, ca Ruşii, Grecii, Evreii, Nemţii, Lipovenii şi Armenii, care-s foarte puţini. Turcii sunt cei mai ascultători şi cinstiţi, ca şi Tătarii. Dar Bulgarii sunt duşmanii noştri. Fac bani, i-au slujbe şi onoruri la comună şi judeţ şi apoi tot ei strigă pentru şcolile lor, şi-şi trimit copii la şcoli in Bulgaria, şi-şi mărită fetele pe la Silistra şi Sofia. Şi cu ăştia, domnule, se unesc prefecţii şi primarii noştri, care e dau slujbe şi decoraţii.

 In spre seară, m’am ferit de-a mai avea vre-un insoţitor şi m’am dus să văd deaproape vestitul monument al ≫anexării≪, poate cel mai frumos monument istoric ce-l avem. Drumul, o stradă dreaptă şi largă, cu plantaţii, trece prin mahalaua lipovenească. Strada e plină, mai ales de femei şi copii. Femeile sunt mari, blonde, foarte grase, dar searbede la faţă şi bătranicioase, deşi tinere. Copiii chiar, au figura aceea bătranicioasă şi sbarcită, care-ţi aminteşte mutrele muscalilor bucureşteni. Şi-s blonzi, blonzi pană aproape de alb. M’am apropiat de un grup şi-am intrebat:

— Şti romaneşte?

— Nu ştii! mi-au răspuns mai mulţi răzand. Cand să mă depărtez, unul isbucni intr’un ras straşnic şi apoi mi se adresă mandru :

— Iu cieteaşte la cartie !

— Ce spui, mă? unde?

— La şcoală!

— Şi in ce clasă eşti?

— La clasa doi! — şi dă-i rîs cu toţii.

I-am dat un gologan şi am pornit la deal, gandindu-mă la influenţa şcoalei romaneşti asupra populaţiei dobrogene.

In drum am dat de biserica lipovenească, imprejurul căreia se inchinau Lipoveni bezpopovţi, adecă fără preoţi, Ruşi eretici-sectari, foarte evlavioşi, cu idei şi practice religioase misterioase. Langă monument, am găsit tot un Lipovan, soldat roman pentru paza monumentului. Purta insă pantalonii lui, de-acasă, de-o materie ţesută de ei, cum poartă toţi ≫gospodinii≪.L’am intrebat:

— Ştii romaneşte?

— Nu ştii! , şi radea ca şi copiii deadineaurea.

— Da ce faci aici?

— Sintiniela!

Şi nimic alt romaneşte n’am mai putut scoate de data asta de la ≫sintiniela≪.

Dar după ce ocoli colnicul, imi veni in minte să-l intreb altceva:

— Ce eşti tu ? Roman ?

— Nu eşti — şi incepu iar să ridă fără rost.

— Da ce eşti? Rus?

— Nu Rus... Iu Lipovan... creştin!... Rus radi barbi... iu nu radi...

Şi-şi duse mana, cu oarecare mandrie la cele două smoace de barbă roşie-biondă, abia răsărite la dreapta şi stanga bărbiei. Şi ridea fără incetare...

Am plecat şi eu razand, fireşte cu  gandul la ≫barbi sintinielei≪. Mi s’a spus apoi că Lipovenii, spre deosebire de Ruteni, nu rad barba. 

M’am dus apoi să cercetez cu deamănuntul monumentul... E aşezat cu faţa spre Rusia, spre malul dimpotrivă. Pe un soclu enorm de piatră străină, alternand cu piatra dobrogeană, se ridică o coloană uriaşă, cu inscripţii, cunune şi ramuri de lauri, turnate in bronz. La stanga coloanei e un dorobanţ gigantic, iar la dreapta uu vultur falnic, cu aripile aproape intinse. 

Mare artist a fost autorul grupului! Ca compoziţie, chiar monumentul e cel mai frumos de la noi. Cine a observat atitudinea de pază şi aţinere a mandrului dorobanţ, ca şi privirea-i ingrijată, dar energică şi aţintită spre Rusia, va vedea imediat puterea artistică a celui ce şi-a inchipuit şi turnat astfel pe cuceritorul, apărătorul şi sentinela Dobrogei. Nici vulturul nu poate fi preţuit mai jos. E in aceeaşi atitudine de pază şi gata de plecare, la cel dintaiu semnai, cu pliscul deschis şi cu privirea ingrijată şi intrebătoare spre dorobanţ... Din apropierea, privirea şi atitudinea amandurora, ţi se pare că-s tovarăşi in aşteptarea atacului şi vulturul intreabă :

— Ce ne facem, trate?

...Mult am admirat monumentul... aproape pană s’a inoptat. M’am scoborit pe ganduri, intrebandu-mă ce-am făcut noi de 30 de ani pentru Dobrogea, cum i-am cultivat populaţia, frumuseţile şi bogăţiile, cum e administrată şi apărată — şi dacă trebue sau nu să dăm drepturi politice Dobrogenilor ?...

(" Viaţa Rom ." ) D. Munteanu-Ramnic.

Gazeta Transilvaniei, 18 August 1907

 

In imaginea de sus,Tulcea la 1910 si Monumentul Comemorativ jos.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

165
Techirghiol
28.03.2024 13:14
Actual: 21° C
Viteza vantului: 8.06 m/s