Numele la tătari – At Koymak

Publicat de Aurel Băjenaru, 16 Ianuarie 2026
Timp de citire: 6 minute

După cum am mai scris, m-am născut într-un cartier al Techirghiolului, printre tătari, fapt pe care astăzi îl privesc ca pe o șansă rară la o îmbogățire spirituală și culturală suplimentară — o șansă pe care, poate, eu și familia mea nu am știut să o valorificăm la timp.

Prietenii mei din copilărie, colegii de joacă din mahalaua aceea, purtau nume care pentru mulți dintre cei de astăzi sună exotic: Onai, Erdin, Iucsel, Nemedin, Bedredin. Pentru mine, crescut printre ei, erau însă nume firești, parte din cotidian.

Am trăit în preajma acestor nume încă din primii ani ai vieții și nu le-am simțit niciodată ca pe ceva ieșit din comun. Originea lor nu mi-a stârnit curiozitatea decât mult mai târziu, când am înțeles că trecusem pe lângă o cultură vie fără a o cunoaște cu adevărat.

De aceea, plecând departe de acele locuri — în spațiu și în timp — am început să cercetez istoria și tradițiile foștilor mei vecini și prieteni.

În legătură cu tema de astăzi, cea a numelor camarazilor mei de joacă, redau mai jos un fragment publicat cândva, dintr-o culegere de obiceiuri locale, adunată de un învățător din apropiere, din Pervelia, Moșneni.

°°°

Obiceiuri la naştere la tătari. 
Când naşte o femeie, trei zile nu intră la ea decât femeile şi moaşa. A treia zi tatăl face o masă la care chiamă prietenii şi vecinii, precum şi doi hogi.

Un hoge, cel mai mare în grad, întreabă pe tatăl copilului ce nume voeşte să-i dea? Apoi scrie acest nume pe o hârtie. După aceea întreabă pe mamă şi în urmă pe o rudă. Şi aceste două nume din urmă sunt scrise pe câte o hârtie. Apoi hârtiile sunt îndoite şi tatăl sau mama trage la sorti un bileţel. Numele ieşit la sorţi rămâne definitiv numele copilului, în semn că acela îi este norocul. După aceea hogea ia copilul în braţe şi-i strigă tare de trei ori numele la ureche. Aceasta este toată ceremonia botezului, care, de fapt, nu se poate numi botez. Hogea nu eliberează niciun certificat.

Despre purtarea numelui. 
Un Tătar se numeşte după numele său de botez şi după numele, nu pronumele, tatălui său. s. ex.

Bechir Abdulah (tatăl)
Enan Bechir (fiul)
Emurla Enan (nepotul)
Cadâr Emurla (strănepotul) etc.

Adică niciodată nu se transmite din generaţie în generaţie un nume de familie; ci numele tatălui devine pronumele fiului.

E ca în vechile noastre obiceiuri, când se zice: Ion al Anicăi, Ghearghe al Ioanei, Vasile al lui Stroe, Badea lui Ghilău, etc. de unde se vede că la noi . adesea pronumele este luat şi după numele mamei.

Uneori se obişnueşte a se purta, pe lângă numele tatălui, şi acela al bunicului. S. ex.: Emurla Enan Bechir, ceeace însemnează: Emurla fiul lui Enan fiul lui Bechir.

Ion Dumitrescu Frasin, Pervelia

°°°

După cum am mai spus, acestea sunt obiceiuri seculare ale tătarilor dobrogeni, culese în urmă cu aproximativ o sută de ani de învățătorul Ion Dumitrescu Frasin, din satul tătăresc Pervelia, astăzi Moșneni. Sunt datini de origine otomană, care nu se mai practică toate în prezent.

Punerea numelui la tătari în zilele noastre ne este dezvăluită de Temungin Ismail, în următoarea sa epistolă.

°°°

At Koymak – Punerea numelui la tătarii dobrogeni

Unul dintre cele mai importante evenimente din viața unei familii este venirea pe lume a unui copil. În tradiția tătarilor dobrogeni există un ritual sacru numit „at koymak” sau „at salmak”, adică punerea numelui copilului. În familia noastră, acest ritual s-a desfășurat întotdeauna în a șaptea zi de la naștere. În acest fel, copilul era pus sub protecție spirituală și i se „pecetluia” apartenența la familie.

Evenimentul se desfășoară într-un cadru restrâns, familial. Pe lângă părinții nou-născutului, participă și familiile celor doi soți. Punerea numelui se poate face si de către un bătrân religios, cunoscut pentru puritatea sufletului său. Pentru a evita orice tensiune între acești batrani, am delegat mereu această responsabilitate imamului din Techirghiol.

Din exterior, ritualul pare simplu, însă în detaliu este foarte riguros. Trebuie respectată cu strictețe rostirea versetelor coranice la capul copilului, fără greșeli, pentru că, potrivit tradiției: „at qulaqtan kîrer, canîn îșînde oturîr” – numele intră prin ureche și se așează în suflet. Este momentul în care Allah dă definitiv copilul familiei sale.

Conform tradiției, se declamă versetele în urechea dreaptă (Ezan – chemarea la credința musulmană), apoi se continuă cu versetele Ikamet în urechea stângă (pentru protecție spirituală). Urmează rostirea numelui de trei ori: „atîn Adel-Mayra bolsîn!” – „Să-ți fie numele Adel-Mayra!” În final, se face un dua (rugăciune scurtă), iar ritualul se consideră împlinit.

Ca semn al ospitalității, se trece apoi la masa tradițională, fără alcool, conform obiceiului. După plecarea bătrânilor și a imamului, cei apropiați se mai adună pentru a cinsti cu "îșkî", băutură. Practic, începe o petrecere restrânsă între rude și prieteni apropiați.

La această ocazie, dorința tatălui Erhan,a fost respectată, astfel că muzica a fost Metallica, însă meniul a rămas tradițional tătar. Legătura între tradițional și modern a fost asigurată de îșkî.Intărirea caracterului tradițional al ritualului s-a făcut totuși,la final, cu muzică tătărească autentică.