O enigmă şi un miracol istoric: poporul român

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Aprilie 2025
Timp de citire: 7 minute

Oare cum explică istoriografia românească amestecul de limbă și cultură al românilor de astăzi cu slavii?!

Nu-mi amintesc să fi fost o temă discutată cât de cât veridic odinioară, în orele de istorie ale statului socialist.

Căutând mai nou informații, dau de o explicație trasă de păr la un mod incredibil. Dacii romanizați, la apariția slavilor pe terotoriul României de astăzi, "predau" toate informațiile despre toponimia actuală locală, apoi se retrag în munți pentru o perioadă lunga de timp. Slavii devenind cu timpul pașnici, daco-romanii revin din munți ca să repreia toponimia slavizată de data asta și să se amestece cu slavii, romanizandu-i, formând poporul român de astăzi.

Cât de naiv trebuie să fii pentru a înghiți pe nemestecate o asemenea aberație?!

Istorie documentată despre inepția de mai sus nu există. Există în schimb o altă istorie documentată despre care se tace.

"Une enigme et un miracle historique: Le peuple roumain" scrie istoricul francez Ferdinand Lot (1866-1952) în capitolul dedicat românilor din lucrarea sa referitoare la năvălirea slavilor "Les Invasions barbares".

« Niciodată, între sfârşitul celui de al IV-lea şi al XlII-lea secol, nu este vorba de o populaţie romană trăind în vechea Dacie. Această tăcere de zece veacuri este impresionantă»

Profesorului Lot, ale carei concluzii favorizează partizanii teoriei imigrationiste, Gheorghe I. Brătianu îi contrapune o întreagă lucrare cu același nume.

Aici aflăm marturii după care putem reconstitui cei 1.000 de ani lipsa ai istoriei romanilor de la sud și apoi de la nord de Dunăre. Iată și o cronologie în rezumat ale acestora. De interes deosebit sunt mărturiile despre migrațiile populației de romani latini de la sud la nord, spre România de astăzi și înapoi sub presiunea slavilor (bulgarilor).

271-74 Părăsirea Daciei.

315 Restaurarea Iui Tropaeum Trajani în Dobrogea.

328 Expeditiile lui Constantin dincolo de Dunăre. Construirea unui pod peste Dunăre, la Oescus.

334 Sarmaţii Argaragantes trec Dunărea.

358 Expediţia împăratului Constanţiu împotriva Sarmaţilor Limigantes.

372 Mucenicia Sf. Sava, pe Buzău, în Muntenia, sub stăpânirea Goţilor.

448 Ambasada Iui Priscus la curtea Iui Atila.

545 Limba latină cunoscută de Slavii transdunăreni (Procopius).

550 Aşezările Slavilor, după Iordanes: din Carniolia şi Panonia până la Nistru şi la Vistula; Anţii, dela Nistru la Nipru.

578 Avarii eliberează în Muntenia pe prizonierii luaţi de Slavi, în expediţiile lor din Balcani.

580 «Romania »într’o inscripţie grecească la Sirmium.

587 Cuvinte latine vulgare în Hemusul bizantin (Teofilact Simokatta, Teofanes).

Către 618 Populaţia romanică din peninsula balcanică, aşezată de Avari dincolo de Dunăre.

Către 678 întoarcerea acestei populaţii în Macedonia (Actele Sf. Dimitrie).

Către 811-14 Macedoneni aşezaţi de Krum în Muntenia.

(... la începutul secolului al IX-lea, dacă ar fi să-l credem pe Simion Logotetul, Krum trebuia să constitue un fel de « Macedonie » în Muntenia dunăreană, cu populaţia pe care el o adusese din peninsula balcanică. Aceşti pribegi, trecând prin tot felul de aventuri, trebuiau să se întoarcă pe teritoriul bizantin către 837-838, sub domnia lui Teofil. Să nu uităm în fine că aceste deplasări masive de populaţii constituiau pentru imperiul bizantin o tradiţie politică, dar şi un factor de securitate. încă dela începutul secolului al IX-lea împăratul Nicefor I poruncise să fie adunaţi creştinii din toate provinciile imperiului, să se lichideze în termenul cel mai scurt posesiunile lor imobiliare şi să fie stabiliţi în < Slavinia », la « graniţele militare », pe care voia să le întemeieze pe frontiera bulgară. Isaurienii aplicaseră pe o scară întinsă această politică de colonizare, de care Roma dăduse odinioară mai multe pilde. In Balcani, migraţiunile ne-au înfăţişat întotdeauna acest dublu aspect: al iniţiativei private şi al actului de autoritate, care s’au completat ori s’au opus, după împrejurări.

Jirecek observase că pe măsură ce peninsula se umplea cu Slavi, care înaintau către Egee şi Adriatică, Dacia se golea de triburile care o ocupau de prin secolul al Vl-lea, aproape în întregime, şi că elementele rămase la Nordul Dunării erau să fie absorbite de populaţia românească. Această presupunere e cu atât mai verosimilă, cu cât populaţia romană rămasă în Dacia primise aproape fără întrerupere ajutoare, constituite fie de prinşii luaţi de Slavi şi de Avari, fie prin emigraţia populaţiei romane din Balcani, retrasă spre nord, în urma stabilirii triburilor slave dincolo de Dunăre. Istoricul român Radu Rosetti a mers până a explica alcătuirea poporului român numai prin amestecul Slavilor, care ocupau regiunile dunărene, cu populaţia romanizată răpită, pe care o aduceau cu ei din peninsula balcanică.)

Către 837-38 întoarcerea acestei populaţii în imperiul bizantin.

( Dar într’un articol apărut în acelaşi timp, într’o revistă germană, asupra numelui şi originii Ungurilor, tot d. Grégoire ne dă o versiune deosebită. Vorbind de aceiaşi vecini ai Maghiarilor, ne spune: «sunt evident cei 12.000 de creştini (fără femei şi copii) pe care Krum i-a luat la Adrianopol în 813, i-a aşezat dincolo de Dunăre şi care au rămas acolo până la 836. )

895-906 Năvălirea Maghiarilor în Europa Centrală.

976 întâia menţiune a Vlahilor «cărăvănari * între Prespa şi Ohrida.

982 V. n. nd. r., popor originar din imperiul roman, menţionat de izvoare musulmane între Maghiari şi Moravi, la Nordul Dunării.

1014 KtfiflaXâyyov (Câmpulung) între Serres şi Melnik. Sfârşitul sec. XI Blakumen în inscripţia runică dela Sjonhem.

Către 1100 Tradiţia istorică a cronicei lui Nestor: Valahii au cucerit pe Slavii din Carpati înainte de sosirea Maghiarilor, încep. sec. XII Vlahii în Chanson de Roland.

1114 Vlahii călăuze ale Cumanilor, la trecerea Dunării (Ana Comnena).

1164-66 Vlahii, coborîtori ai colonilor italici, în armatele bizantine ale lui Manuil Comnenul, lângă gurile Dunării (Kinnamos). Păstori vlahi la marginele Galiţiei.

1173-93 Tradiţia istorică despre voivodatele Blachilor în Transilvania, în vremea năvălirii maghiare din sec. X în Gesta Hungarorum ale Notarului anonim al Regelui Bela III ( ?).

1186 Răscoala Vlahilor din Balcani. Asăneştii, întemeietori ai imperiului Vlahilor şi Bulgarilor.

1210 Blachi în Ardeal.

1222 Terra Blacorum în Transilvania.

1241 Năvălirea Tătarilor în Europa Centrală,

1247 Cnezatele lui Litovoi şi Seneslav pe ţărmurile Oltului.

1279 Răscoala lui Litovoi împotriva Ungurilor.

1286 Ymor filius Molday, demnitar tătar.

Către 1308 Voivodul Ţării Româneşti, în cronica rimată a lui Ottokar de Stiria. Vlahii din Macedonia în descrierea Franciscanului sau Dominicanului anonim.

1324 Prima menţiune a lui Basarab, voivodul Ţării Româneşti ( + 1352).

1325 Prima menţiune a unei ţări moldoveneşti.

Către 1360 Descălecarea voivodatului Moldovei.