O excursiune la Constanţa - 1901

Publicat de Aurel Băjenaru, 29 August 2020
Timp de citire: 28 minute

In vara anului trecut, in mod fórte indirect, incepui a explica lucratorilor din Tipografia "Minerva", placerea si folósele excursiunilor de vara, si in acelasi timp le propusesem ca ar fi forte nimerit sa facem in corpore o excursiune la Constanta, oras situat pe marginea Marei Negre. 

Lucratorii primira propunerea cu entusiasm si in decurs de trei séptamini prin cotisatiuni séptamanale, fie-care isi adunase un mic capital la care se adaogase 50 lei donati de un autor, care tiparise in numita tipografie nisce carti; ast-fel, cheltuelile escursiunei erau asigurate.

Se fixase zilele 5 si 6 August, adica Duminicä si Luni, care era zi de sérbatóre, pentru acésta excursiune ; si de óre-ce trenul de placere pentru Constanta pleca la 3.35, am lucrat Sambata numai päna la pranz invoind lucratorii pentru o jumétate de zi pentru a o face Duminica viitóre. La Orele 12 toti plecara acasa, la pranz, sa se imbrace in haine de serbatóre pentru excursiune.

Era o zi frumósa de vara. sórele ardea cu putere si nori de praf si zapusala se ridicau pe stradele capitalei. Fie-care cauta sa tréca pe la umbra din cauza caldurei nabusitóre.

In gara de Nord era animatie mare, caci era Sambata, si lumea astepta cu nerabdare formarea trenurilor de placere.

Trenul de Constanta era gata, mai avea cinci minute päna la plecare. Grupul nostru forma un total de 12 persóne. Sosisem la timp in gara si ne ocupasem cu totii la un loc, un colt de vagon.

Mai era un minut pana la plecare, toti eram in tren, numal R. Rang, casierul «Societatei», caruia ii dasem bani  pentru cumpararea biletelor, nu se arata ; eram ingrijati sa nu rémanem cum-va fara bilete, caci in cazul acesta, ne-ar fi dat apoi excursiunea prin piele.

- Ura !!!! Uite Rang, zice Tanase sfatosul, care era la feréstra si privea cam chioris la clondirile cu vin date in paza lui Stefan Micu.

- Ura !!!! strigara cei-l'alti primind pe «casier» cu strigate de bucurie.

D'abia pusese Rang piciorul pe scara vagonului, si trenul, in sunetul signalulul de plecare, se puse in miscare.

- Stiti baeti ca eram cat p'aci sa ramanem fara bilete, de nu dam un «bacsis bun» sergentului de la ghiseu, zise Rang, care d'abia intrase in vagon cu fata plinä de sudori, pe jumaate asfixiat din  cauza imbulzelei de la ghiseu, cu biletele intr'o mânä si cu restul de bani, ce-i rémasese de la cumpärarea biletelor, intr'alta.

- Hai baieti sa tragem o dusca din vinul ala, de bucurie c'a venit Rang cu biletele, zise Tomasewski, caruia i-se uscase gatul de zapusala din vagon.

- Mai puneti pofta 'n cui nenisorule, cä Constanta nu-i colea langa Chitila, zise Stroila ; mal incolo ce bine are sa ne prinda.

Trenul era accelerat, mergea ca fulgerul ; fläcäii nostri, cari majoritatea din el nu mal esise din Bucuresci,stau unii pe la ferestrele vagonului, altii pe platforma, admirand câmpiile frumóse ale tarei nóstre respiränd aerul curat de tara. Animatia era mare printre noi. Nimeni nu se mai gandea la necazurile traiulul de tóte zilele, nici la corecturl cu läsäturi afarä, saü zat de corp 6 amestecat cu cursive, aldine capitalute, sau la colele tiparite d'antórsele la masina si altele de categoria acésta, pe cari le cunósce fie-care in parte destul de bine.

Tota grija nóstra era d'a petrece si d'a ajunge mai iute la marginea marei. Glumele si anecdotele curgeau mai amar ca discursurile deputatilor la Camera, din gura fie-caruia, toti ne simteam fericiti de imprejurarea acésta.

Trenul se afla de peste doué ceasuri in miscare,ajunsesem la o statiune in mijlocul campiei. Din causa caldurei, toti erau insetati. Vr'o 4 din noi se daserä jos din vagon, dar nu gasise apa sa-si astâmpere setea. Trenul se puse iarasi in miscare, pe platforma se auzia óre-care galagie : 

- Facetip loc sa trec ca nu mai pot!... Ce era? Vasilescu cumparase doi pepeni mari cät un butoiu de cernéla de jumal de 50 kg. si nu putea sa intre cu ei pe usa vagonului. Toti sarira 'n sus de bucurie, si imediat erau la dispositie 2-3 bricege pentru taierea lor, caci erau plini si frumosi. Cu el ne astâmpararam nitel setea.

- Sa vedeti mai bäieti ce mai vin bun si ieftin este la Constanta, zise iar Tanase, facênd aluzie la clondirele nóstre pline, dupa ce mai trecuse ca vre-o jumatate de ora ; apoi eu unul cred, ca n'ar trebui sa läsam vinul sa se bata, ca se strica, si-i pacat de el.

- Hai sa punen la vot, zice Marinescu, sa-l bem sau sa-l lasam pana mai incolo. Ce mai e vorba, tote voturile erau pentru golirea clondirelor.

- Stiti ce baeti, zise altul, eu asi fi de parere sa nu trecem cu mari greutati peste podul Dunarei, sä nu cum-va sà se rupa cu noi, Dómne fereste !

- Ce vrei sa zici cu asta? raspunse cei-l'altii.

- Eu zic cä ar fi bine, sa intindem o masa d'alea imparatestile, cum zice Ispirescu in povestile lui, cu cele doua chilograme de mezeluri care le-am luat de la Pațac pentru drum.

- Bravo ! Vezi, asta-i o idee care merge la inima, striga altul plin de entusiasm.

Intr'un moment masa era pusa, tot ce aveam de mâncare se despachetase, se destupase trei clondire mari de vin si doué cu borviz, cari n'ajunse nici pe-o masea, si-am fost nevoiti sa scotem si editia II-a la repezeala. Ba unul, plin de prea mare zel, sustinea sus si tare ca sä bem si nitel cogniac, sä nu ne fie fricä când vom trece Dunarea.

Peste un sfert de ora bagagiul nostru disparuse aprópe cu totul si mai rémase numai putin vin, borviz si doué sticle cu cogniac, cari le luasem sä le dam ca doctorie, la cas de se face réu la vre-unul din noi.

Dupa ce mai merseräm vre-un ceas intr'o animatie pronunțatä, incepu a insera. De departe se vedea o linie latä, argintie. Era falnica Dunare, care a inghitit in atatea randuri, barbarii ce veneau potop din fundul Asiel pentru a ne prapadi. Dar nu le-a ajutat Dumnezeu, caci Romanul «are sapte vieti in pieptu-i de aramä.»

Ajunsesem deja la capul podului pe lacul Borcea; toti eram cari pe la ferestre, cari pe platforma pentru a vedea mai bine giganticul pod, care n'are multi semeni in intréga lume, si care légä Tara cu Dobrogea. Mersul trenulul se domolise si ne apropiam din ce in ce mai mult de partea cea mareta a podului, dasem la Dunare. Acésta curgea lin, dar impunator ; in susul si in josul fluviului se vedeau cate-va vaporase si o multime de barci de pescari; trecusem falnicul pod si trenul statu un minut ; atunci ne daram cu totii jos ca sä admiram mal bine maréta intrare a podului. De fie-care parte a acestuia se aflä cate un dorobant cu arma la picior; ei pareau a ne presinta armele de bucurie ca trece si pe lingä dinsii un grup de tipografi si parea a ne zice : noi vom pazi bine podul si vom apara cu barbatie Dunarea si Dobrogea pänä la mare, dar voi tipografilor, tipariti carți multe si bune, caci mare nevoe este de cultura in tara nostra, mai cu séma 'n țara Dobrogei, unde streinii sunt asa de multi.

Se daduse iar signalul de plecare, ne suiräm repede in tren, multumiti de cea-ce vézusem. Dupa ce trenul isi: luase iuțela obicinuita ; inserase de tot, lampile se aprinsese in vagone, iar afara fața locului nu se mal distingea asa bine.

Spre miaza-zi d'abia se zarea un coltulet de lunä, noua ; ici colea se vedeaü focuri mari pe intinsele campii, de pe la stanele de oi sau de pe la curtile mosiilor.

- Mei bâieți, zise Tanase, care fusese catana trei ani inter'o vara la Constanta, peste o jumatate de ceas suntem in Constanta; apoi: intorcandu-se catre Stefan Micu ii facu cu ochiul, care 'nsemna ca óre mai avem noi ceva udatura de gat prin ale sticle ? Mai erau inca douè chilograme de vin si o sticla de borviz, pe care le bauram mai iute de cum merge masina cu doue pagini de gazeta pe cureaua a treia.

In sfirsit, ajunseram in gara Constanta, aci lume multa si invalmasala mare.

D-l D. Alessiu, mare proprietar, unchiul lui Rang, ne astepta in gara. Un barbat voinic, bine facut, tiner si cu fata arsa de soare, si de o extrema amabilitate. Dupa ce Rang ne recomandase d-lui Alessiu, acesta ne invita sä luam loc intr'un tramcar mare cu totii.

Tramcarul se puse in miscare. De departe se vedea reflexul luminelor pe marginea märei, iar mai incolo  se zarea misterios lumina farului, care arata marinarilor rataciti pe timp de furtuna, adevaratul drum.

De la Constanta si pänä la mosia d-lui Alessiu numita Laz-Mahale (mosia lui Dumitru Alessiu se afla in Lazu de astazi n.r.), departare de 7-8 kilometri, o duseram numai in cantece, care de care mai: vesele. Latratul cainilor ne anunta ca ajungem in sat, si 'n adevar, dupa cate-va minute intraram in spatioasa curte a mosiei d-lui Alessiu.

Mama, fratele si cumnata d-sale ne intampinara  urandu-ne buna-venire, apoi intraram cu totii in antreul casei.

Dupa o jumètate de ora, stam cu totii in mijlocul curței imprejurul unei mese mari, iar argatii cäraü castrone voluminóse cari numai pe la mosii se gasesc incarcate cu bucate, ale caror aburi faceau excursionistilor sa le lase gura apa, caci de, drum facusem de la Bucuresci si pana aci. D'odatä cu castrónele cu bucate se adusese si doué cane mari, pline cu vin din pivnitele d-lui Alessiu, iar inaintea fie-caruia se aflaü nisce paharele burtóse aprópe d'o jumétate de chil unul.

Era ora unu din nópte si masa inca nu se ispravise, animatia era inca mare si glumele nu mai aveau sfârsit. Dupä sfârsirea mesei, d-nul Alessiu ne oferi vr'o patru pepeni marl, frumosl si próspetï, ca desert, de-ti lasa gura apa când te uitaï la ei.

- Oare câte cane de vin béuram noi baeți ? zise Vasilescu, caruia i se incurca deja limba.

- Päi ia sa facem nitica socotéla, obiecta Tänase ; inainte de masa doué cane, dupa supa alte doué, dupä pesce doué, dupa pilaf iar doué, ba trei, si dupa friptura óre câte am mal béut ? continua acesta mai departe, incurcându-i-se si lui limba.

- Mi se pare ca patru càni, réspunse Tomasewsky, care se sculase in picióre, dar se tinea de coltul mesei, caci nu mai putea sä-si țina balanța.

- Mä nenisorule, continua Tänase, dar atunci am béut peste patru vedre de vin.

Sa traiascä d-l Alessiu! ca are nisce buți pline in pivnita,mai mari de cât masinele rotative, si daca'i vorba p'asa, sà nu mâncäm inca pepeniï baetï, ca nu mai putem apoï sà bem de loc, si-i pacat de Dumnezeu sa nu maai gustam inca nițel, caci prin Bucuresci nu ne mai intâlnim noi cu vinisor ca asta.

Erau aprópe orele doué, mama d-lul Alessiu se retrasese de mult, si ne pregateam si noi de culcare. Intr'o camera mare se facuse mai multe paturi si toti se intinsera la rind ca sa se odihnéscä, numal Vasilescu, voia sa se ducä afarä sa se culce intr'o clae de fin; el sustinea ca are mai multa calduril de cât cazanul locomotivei trenului care ne-a adus la Constanta.

Peste un sfert de ora toți dormiau tun. Mie mi se dase spre culcare o prea frumósà camera in primul etagiu, lânga sala de mâncare. Dupa ce mai staturam vre-un sfert de ora de vorba, eu me retrasei sa me culc si in acelasi timp si d-l D. Alessiu. Mai remasese Rang dimpreuna cu Jean, fratele proprietarului.

Trecuse vre-o jumétate de ora si nu mai adormisem. Jos latra un caine sub ferestrele camerei unde dormiau flacaii nostri, cari toti la un loc sforaiui mai tare de cât contrabasul de la muzica care cânta iarna la patinagiu pe lacul Cismigiului, din Bucuresci.

Rang si cu Jean incä tot mai povesteau in camera d'alaturi, ba despre Napoleon I, ba despre Cuza-Voda, ba despre comert si industrie, si când ajunse Jean sà explice lui Rang masina de clocit puii de gaina, care era instalatä in gäinarie, curgeau pe mine sudorile de nacaz, cä nu se duc sa se culce, ca sa pot ațipi si eu nițel. Imi pusei plapoma 'n cap, dar tot mai auziam cum povesteau; pe urmá mi-am bagat capul sub perina, dar si acum se mai auziau gurile sfatosilor.

Mai statui ce mai statui, fara sa pot adormi, din cauza povestilor lui Rang si compania, si me convinsei cä cu somuul pentru nóptea asta am ispravit-o.

Se crapa de ziuä ; iute me imbracaï si esii in camera de mâncare, unde povestil coconasilor ce bine am dormit. Pe masa se aflau cele doua sticle de cogniac, pe care le lasasem pline, dar fiind si ele purtate prin razboiele lui Napoleon si tote cele-l'alte pänä la clocirea puilor cu masina, secase si ele cu totul si ramasese numai peretii uscati cu fund cu tot, caci le scursese flacaii nostri bine. 

Me dusei jos si dädui alarma de sculare. Dar de geaba strigam, caci ar fi trebuit sä dai cu tunul ca sa-i destepți. In fine apucai pe unul de picióre si-l târii pana la use, tot de geaba dormea tun.

In urma tot desteptai pe unul, si-l insarcina-i sa dea iute manuscript la top si sa-si dea forma la masina lucru de urgenta. Telegrama acesta sburase din om in ora si peste zece minute toți se spalau in curte la cismea.

Se luminase bine de ziuä, toti eram gata de plecare.

Casa mosiei se afla la o departare de 2 1/2 kilometri de marginea marei, si noi aveam dorinta d'a vedea rasäritul sórelui pe mare.Jean ne aratä poteca care ducea mai iute la marginea marei, iar nol o luaram la picior cu iutela, ca sä ajungem mai curênd, pänä n'o rasari sórele.

In fine ajunseram! Inaintea ochilor nostri nu mai era de cat apa, miliardele de valuri scaldate de razele sórelui aurii, cari, d'abia au aparut pe orizont, se ridicati ca muntii, si pornind spre țerm sfarimau in calea lor alte valurl mai mici., cari se reintorceau de la term. Domne, nimic nu exista in lume mai frumos, de cat a vedea resaritul sorelui dintr'un varf de munte sau de pe malul marei.

Marea pentru mine personal nu era o noutate;mai vezusem marea de Nord, cad venisem pe marginea acesteia trei zile de la Kux-Hafen panä la Bremer-Hafen in Nordul Germaniel. Mai vezusem si Canalul Minecei in Nordul Frantei la Havre, si alte porturi de pe marginea Mânecei.

Cu töte acestea me simteam fericit ca ved si marea a carei ape scalda termurii iubitei nóstre patrii.

Toti eram incantati de priveliscea uimitóre si misteriósa ce se desfasura inaintea ochilor nostri. 

In urma ne coboram de pe term jos, ne desbracam si un ceas intreg nu mal esiram din apa; cu cat inaintam mai adanc in mare, ne apuca cate un val, ne purta câte 20-30 metril pe spinarea lui si ne arunca iarasi la term. Nesaturatl de farmecul mare, ne intórseram la casa D-lui Alessiu, unde ne astepta un dejun copios.

Pe timpul cat fusesem noi la mare, D-l Alessiu plecase impreuna cu fratele seu la Constanta ; asteptam cu nerabdare intórcerea lor, cad ne promisese ca inainte de prânz ne va duce sa visitam si lacul Tekir-Ghiol.

Dupa orele 9 diminéta eram iarasi in tramcarul cel mare tras de patru cal inaintasi, dar Societatea nostra se mai inmultise cu persóna unel gentile D-sore, viitóre cumnata a D-lui Alessiu. Luasem drumul spre Tekir-Ghiol, acesta ni-se parea insa fórte curios; in tote partile unde ne uitam, nu mai vedeam decat Turci si Tatari cu fesuri rosii in cap. 

Dupa 3/4 ora ajunseram la Tekir-Ghiol; acesta este un lac fórte mare si apa lui este de sapte ori mai sarata decat apa marei. De partea unde sosiram noi se afla un sat tataresc, iar de partea opusa a lacului este cladit un Sanatorium cu un hotel de vre-o 300 camere.

Dupä ce ne apropiaram mai bine de marginea lacului, unul, din grupul nostru, care pe semne seara trecuta golise mai multe pahare de vin de cat ii trebuia, isi face cruce si se da cu groza inapoi, zicand Dómne fereste! priviti Domnilor ce de draci sunt pe marginea lacului. D-l Alessiu incepu sa riza si explica fricosului nostru si noua, ca, aceia sunt omeni suferinzi, cari fac bài si se ung pe tot corpul cu nomol scos de pe marginea laculul, care are o influenta mare asupra bólelor din corpul omenesc.

 Ajungênd mai aprópe, ne conviseram apoi de cele spuse, iar dupa un sfert de ora si noi ne aflam in lac. D-l Alessiu glumind spuse ca cine are guturai sa traga apa din lac pe nas ca-i trece; Stroila si cu Ionescu, stiindu-se patimasi asa facura, dar si din lac afarä esira, s'apoi sa te ți neica stranutat pe bieți bäeți, vre-o doua-trei ceasuri, dar si guturaiul se dusese, par'ca nu mai fusese pe la ei. Capul nu este permis sä'l bagi sub apa, cäci aceasta este asa de tare Incarcata, de saruri, ca iti da apoi in ochi de usturime trebuie sä esi afara..

Se apropia timpul pranzului, cäci staturam cam mult in baie. Dupa ce ne imbracam cu tuti porniram spre deal, unde se afla un restaurant, in care am intrat cu tatii la o țuiculițä. In sala de mancare a restaurantului se vedea lume nu tocmai multa, iar in antreu doi läutari bucuresteni stau cu miinile in buzunare. Färä vorbä multä ii suiräm si pe dumnealor in tramcarul nostru. Cu noi mai veni si o Doamná rubedenie cu viitórea cumnäțicä a D-lui D. Alessiu.

 Acum incepea sä se ingróse lucrul! De la Tekir-Ghiol si pänä  la Laz-Mahale, am dus-o numai in cântece de tot felul, par'cä trecea o nuntá, nu glumä.

Sórele ardea cu putere, päsärelele cântau vesele pe sirmele de telegraf, iar adierea unui vênt räcoritor ne fácea sá simtim mai putin arsita sórelui. Cu alaiul care am trecut prin satul tätäresc, Tätarii credeau cä vine Allah al lor pe care ii astéptä de atata timp in zadar.

Dupa trei sferturf de ora de drum, am intrat iar in curtea mosiei. O masä d'alea imparatescile, si mai si ca in séra trecutä, ne astepta.

In sunetul cântecelor lautarilor, ne asezaräm cu totii la masä., care durit peste trel ore, inteo animatie si veselie mare. Dupä masa visitaräm cu deamänuntul grädina mosiei, care face mare cinste D-lui Alessiu; aci se vede cât de harnic si inteligent lucrézä, domnia-sa, care exploatézä in mod rational si sciintific pamântul mostenit de la pärinti.

D-nul Alessiu a scris un tractat de legumerit fórte bogat, de mare folos pentru agricultori, si are mai multe medalii cästigate dupa produsele muncei sale pe täramul agriculturei si al industrielor derivate.

Intorsi din visitarea grädinei intinseram o hora d'alea ca la Sfânta Maria la Sinaia, cäreiaii urmä Polci, Valsuri, Briuri voinicesci si mai multe Särbe, s'asa am dus-o panä la orele 5 séra. In timpul dansului D-nu Alessiu ne servi multe soiuri de liqueruri preparate de D-sa in casä, ceea ce dovedesce si mai mult cat de bine pricepe D-sa lucrurile.

Dupit ce ne luasem adio de la venerabila Domnä, muma gazdei nóstre, ne suiräm iaräisi In tramcar ; cu noi se afla D-l D. Alessiu si Jean Alessiu, dinpreunä cu sotia D-sale, D-na Eugenia J. Alessiu.

In strigate de ura, päräsirem acéstá mosie exemplarä, lunad drumul spre Constanta; pang sà ajungem insä aci, ne opriram la Bereria de pe malul märei numita  «La vii». Aci era lume multe.. La masa unde ne asezasem noi, la fie-care rind de halbe, se ridica cäte un «ura!» care atragea atentiunea intregei gredini asupra nóstrá, si asa o duserám intr'una penä se inoptase. Se beuse mult!

Ne suirem iaräsi in tramcar, si am intrat in oras, numai in cantece si urale pänä la «Hanul turcesc».

Drumul fäcut de la mosia D-lui Alessiu si pâne la Constanta va remânea multe vreme in memoria fie-cäruia; asa ore de veselie se gäsese cam rar.

Ce-o fi vorbit domnul Alessiu turcesce cu turcul, proprietarul hanului turcesc, nu sciu, dar atât sciun cä am plätit 10 lei pe nópte pentru 12 persone inn4 camere bine mobilate si curate.

D-nul Alessiu, dupá ce ne-am luat un miscátor rämas bun, s'a  intors la mosie, iar noi dupe, ce am mai umblat prin oras, ne-am intors la hanul turcesc, ca sà ne culam de vreme, spre a profita de ziva urmátóre in visitarea orasului Constanta.

Toti ne culcaram. In odaia mea oprisem pe Rang pe Tánase, care se culcarä intr'un pat. Inchisesem usa cu cheia si stinsesem luminarea. Trecuse vre-un sfert de orà si cei  doi nu dormeau de loc. Cheia de la use, o begasem in buzunar, spre sigurantä. Unul din cei doi cresänd cä eu adormisem, se sculase frumusel, si incet, incet se duse la usä dar acésta era incuiatä, si cheia nicäiri.

- N'am fiteut nimic, zise cel care se sculase; a inchis usa, si cheia ia-o de unde nu-i ! Na, asa ne trebue, ce mai chef au sà tragä ceilalti farà noi!

Eu auzisem totul. Me scol, aprind luminarea, deschid usa si farà a zice o vorbä, ies afarä. Si ce sä vad?

Cei l'alti nouä stau pe treptele scarei, imbracati gata, dar toti cu ghetele in mänä, ca sa nu faca sgomot când vor esi,voiau sa se incalte jos in curte.

- Aha! Apoi cu d'astea 'mi umblati. d-voastrá ? nu ne-am inteles ca sa ne culcam de vreme si sä ne odihnim bine, ca sa putem petrece mäine in Constanta ?

Väzändu-se toti prinsi n'au mai zis nici o vorbä nici unul, intrara frumusel in camerile lor, iar eu am inchis binisor usile, s'am luat cheile la mine.

Când m'am intors in camera mea, Rang si cu Tänase rädeau de se präpädeau. Eu n'am zis nimic, am inchis si usa nósträ, s'am luat iaräsi cheia ; tóte cheile le-am pus apoi sub perina si m'am culcat linistit.

La orele 5 1/2 dimineata, servitorul, caruia ii spusesem séra sä ne scole la acéstä orä, batu in usa; má scol imediat si ii dadui cheile de la camerile celel'alte ca sä dea drumul fläcäilor. Peste o jumätate de ora toti eram imbracati si päräsiam hanul turcesc unde ne-am odihnit de minune o nópte.

Am trecut apoi prin strada principala si ne indreptaram spre port, iar aci am intrat intr'o ceainarie grecéscä unde luaräm fie-care cate un ceaiu. Päräsind apol acest local, incepuram a visita portul cu de-amanuntul.

Portul propriu zis, este o opera monumentalä a tèrei nóstre, care privesce cu mândrie intr'un viitor strälucit. In port era activitate mare, pe de-o parte un furnicar de ómeni lucra cu bärbätie la incarcarea vapórelor de marfä ancorate in port, cari aveau destinatiea a duce grânele nástre pe pietele streine.Pe de alta parte alta multime de ámeni lucra necontenit la port, a carui lucrari pentru a fi complecte vor dura Inca multi ani de zile.

In largul märei, departe, se observa un vapor mare care inainta repede in directiunea portului. La observarea acestuia, bricul Mircea» care era ancorat pe marginea cheiulul, se pregatea a se departa in basinul portului pentru a face loc vaporulul strâin ca sä ancoreze in locul seu.

Am stat cu totii mult timp in port, marea activitate de pe vapóre absorbise totä atentiunea nóstra. De la cheiu la o departare de vre-o 200 metri era ancorat vaporul «Principesa Maria». Hotarindu-ne cu totii a-l visita, luaram o barcä mânata cu pânza, condusa de un grec fórte abil. In cate-va momente ne aflaram pe zisul vapor, unde ceruram capitanului vasului permisiunea d'a visita vaporul, cerere acordata cu multa amabilitate. Ne dete un marinar care ne-a condus prin tóte apartamentele vasulul. In special salónele de la clasa intai sunt de o eleganta extraordinara. Dupa ce terminaram visitarea apartamentelor celor trei clase, ne-am coborit la masinaria cazanelor celor mari care pun in miscare frumosul vas. Aci fie-care din noi si-a putut face o mica ideie, pana unde a patrons mintea omeneasca in tainele stiintei. Dupa visitarea vaporului «Prineipesa Maria», care a fost o adevarata placere pentru noi, ne suiram iarasi in barca, facuräm un ocol prin vastul basin al portului si ancoraram in partea opusá a acestuia, adica la term. Aci luaram cu totii o baie de mare, care dura peste o ora, iar in urmä plecaram cu barca inapoi in port.

Se facuse aprópe ora zece, si mai aveam 4 1/2 óre pana la plecarea trenului, prin urmare timpul trebuia bine intrebuintat.

Din port plecaram cu totil in oras pentru a-I visita cu de-amanuntul. Orasul Constanta propriu zis, este fórte frumos, stradele lui sunt late si pardosite pretutindenea cu piatra. In piata cea mare se aflä statua poetului Ovidiu, care, exilat din patria sa, isi gasi mórtea pe pamintul Dobrogei. Visitaram apoi, ca colegi, tote tipografiile din oras, primaria, si la urma frumoasa si noua biserica care se afia cladita aprópe de bulevard.

Bulevardul, singurul loc de preumblare al orasului,este o alee nu prea mare, situata pe o inaltime pronuntata, pe marginea marei, in partea nordica a orasului. Pe marginea aleei sunt situate cate-va chioscuri: in unul cäntä muzica in fie-care zi.

De pe bulevard se desfasura vederei ochiului o privire superba asupra marei. Razele sórelui, cari ardeau destul de tare, isi aruncau reflexul lor in apa marei, iar valurile väjäind inaintau cu putere catra tärm si se sfaramau de stâncile puternice ale acestuia.Aci staturam cu totii mult timp si nu ne mai puteam satura de atata frumusete.

Ora 12 sunase, porniram cu totii sa luam prânzul la un restaurant situat pe marginea marei.  

In acest restaurant preturile erau moderate. Cu Lei 1,20 - 1,50 se pote manca fórte bine. Aci staturam pana la órele 2 d. a., si glumele nu-si mal aveau sfarsit.

Pe fetele fle-caruia din noi se citea bine bucuria ce o simtiam toti, de ceea ce väzusem si cum petrecusem pana, acum.

- Ia sa mai bem un chil asa d'a 'n piciórele, Domnilor, zise Tanase, si sa ne grabim ca peste o jumetate de ceas pleaca trenul.

Chilomanul se bau mai iute de cat scoti o buche cu sula dintr'o pagina nedeslegata, apoi dupa ce plätiram ne-am indreptat cu totii spre gara. Fie-care ducea in mina cte un pachet in care se afla vreun suvenir din Constanta. Vasilescu isi luase o oglinda cu rama numal din melci si scoici de mare, Marinescu un fes, altul o pereche de conduri de dama, stie el pentru cine, si altul niste struguri cu bóbele cat nucile.

Signalul se daduse. Iar ne aflam in tren care sbura tot mai iute departandu-se de Constanta, unde petrecuram douâ zile atit de bine! In vagonul nostru cantecele curgeaü struna si animatia era mare. Dupa un ceas si ceva ajunseram la Cerna-Voda; de asta data era ziuä si puturam observa mai bine mareata intrare a podului de peste Dunäre. Numai päcat cä trenul se opreste asa de putin si nu ramane timp destul pentru examinarea mai amanuntita a podului.

- Ura!!! maI strigaram incä odata cu totii suindu-ne iarasi in tren, iar dorobantii de la capul podului  päreau a ne presenta iarasi armele, dorindu-ne drum bun si la revedere.

De aci si pänä la Bucuresci am dus'o tot intr'o veselie si pe la fie-care statie mai sbura in vagonul nostru cate un pepene cat un cazan in care se topesce cleiu de valuri, cu care ne mai astamparam setea.

In fine ajunsesem in gara de Nord, de unde plecasem. Era aprópe miezul noptei, toti se indreptarä spre locuintele lor, multumiti de resultatul acestei frumóse excursiuni.

Cu aceasta ocasie si pe acésta cale multumim din inima d-lul Alessiu pentru buna primire ce ne-a facut la mosia d-sale.

* * *

Cei cari au participat la acéstä excursiune nu vor uita asa de lesne acele ore de fericire petrecute la marginea marei si credem cä povestirea acestel excursiuni va indemna si personalul altor ateliere a organisa excursiuni de felul acesta, cari Inaltà sufletul si inveselesce inimele.  

Credem ca Cercul Cultural ar avea menirea dinpreuna cu corul sèu, a arangia excursiuni de felul acesta.

De vom fi sanatosi, apoi cei de la «Minerva in vara care vine vom face mai multe excursiuni.

G. FILIP

Almanach Tipografic,1902

In imagine Vila Şuţu, Constanţa in jurul anului 1901.