Cover Image

OBICEIURI DIN DOBR0GEA - Hârșova

Publicat de Aurel Băjenaru, 6 Ianuarie 2023
Timp de citire: 15 minute

Aproape fiecare sat şi cătun are obiceiurile sale proprii, transmise cu multă sfinţenie din generaţiune în generaţiune.

Aceste datine, în cea mai mare parte, sunt păstrate şi formate pentru distracţia poporului şi anume pentru bărbaţi. Puţine sunt obiceiurile conservate numai între femei, dar acele cari esistă, resumă în ele cu multă dibăcie spiritul de familie, care, în timpurile noastre, este bine să fie cunoscut de toţi, şi cu atât mai mult cu cât este vorba de femeea dobrogeancă.

Ziua de 8 Ianuarie, a treia zi după Bobotează este aşteptată cu multă nerăbdare de femeile din Dobrogea, românce si bulgare.In această zi, toate nepoatele aceleiaşi moaşe, fără deosibire de verstă şi avere, încă de pe la amiaza, se adună la moaşa lor, unde petrec până spre întunecat în onoarea, acesteia şi a lor.

Mama moaşe, în ziua de Sf. Ion, cu un pahar de sticlă încrustat şi plin cu apă sfinţită, cu un mânunchiu de foi verdi de indruşiaim şi muşcată sau alte flori, dintre care busuiocul uscat nu pote lipsi, legate frumos cu un fir de lână roşie, se duce pe la nepoatele sale şi stropindu-le cu mănunchiul muiat în apă sfântă, le pofteşte lă densa la masă.

Ca una ce eram nepoata mamii moaşe, şi încă de ceie bune, fusei invitată şi eu la petrecere. In ciuda, mamii moaşe, afară era, ştii ca la Bobotează, un ger'ce te ardea la faţă, şi un viscol îngrozitor, un viscol de Dobrogea. ce sufla cu atâta învierşunare că ţi se părea că vrea să restoarne secularele stânci, do pe cele trei canarale ale Hârsovei.

Dar nici' hâtrele de nepoate nu voiau să ţie seamă de grozăvia de afară şi să lase pe mama moaşe cu inima mâhnită; ştiau că o să aibă nevoie de densa, tocmai când viaţa lor e mai mult în primejdie. Şi apoi, drept vorbind, merita mama moaşă din partea clientelor sale această înfruntare a gerului şi a viscolului, de oare-ce densa este. сеa mal dibace dintre toate în Hârşova.

Aşa dar una câte-una nepoatele umplură camera cea mare a mumii moaşe; plocoanele însoţite tot-d'auna de o sticlişoară cu vin, împodobiau cu multă măiestrie masa; aşezată în mijlocul camerii şi cu deosebire sticlele înfăţişau o privire frumoasă, căci cuprindeau în ele vinişor de diverse culori. Pe lângă sticla cu vin, care era maî mare sau maî mică, după cum îî da mâna nepoatei, fîe-care mai aducea ca plocon mamiî moaşe câte un colac şi ceva carne sau trandafiri din porcul tăiat la Crăciun. In mijlocul mesei se afla un colac mare împregiurul uneî luminări neaprinse; era colacul mamiî moaşe, făcut chiar de mâinile eî; apoî împodobia masa o farfurie în care erau puse o mulţime de frunze verzî de muşcată, de indruşiaim şi de rosetă pe caii se vedea, strălucind câte o bucăţică de hârtie poleită şi lipită de frunză cu miere, ceea ce însemna: moaşa să fio plăcută nepoatelor cum place albinelor mierea de pe flori.

înainte de a lua loc la masă nepoatele, prietenele şi cunoştinţele invitate, fata mamiî moaşe vine şi serveşte pe musafire, ducand la fie-care tava cu dulceaţă şi cu rachiul preparat dc ea din spirt, zahăr, scorţişoare. şi şofran. Adunarea închină în sănătatea mamiî moaşe, care, din capul mesei unde şedea, cu ochii plini de satisfacţie, mulţumia cu prinos şi cu dragă inimă la fle-care toast.

După gustarea rachiului, ce făcuse poftă de mâncare şi dispusese la vorbă, mama moaşe aprinde luminarea din mijlocul colacului cel mare — al mamiî moaşe, — ia un ciob cu tămâia şi spunend rugăciunea „Tatăl nostru", tămâie' pe fie-care din nepoate şi cunoştinţe, cari acum îşi luaseră locul la masă; apoî împarte florile poleite, dă la, fie-care câte una şi toate le înfig în păr. Preoteasa însă, căreia i-se dase locul dc onoare, în capul meseî, îşî lipi frunza verde în frunte, pentru că preotescle, fiind între mirence capul legii, trebuie să fie mai aşezate, maî statornice, nu trebuie să poarte flori în cap şi nici îmbrăcăminte cu culorii vii. Si ce-i drept, preoteasă şi cu luare aminte la vorbele ei; când spunea ceva, toate o ascultau cu băgare de seamă şi nu îndrăsniau s'o contradică.

Se aduse ciorba şi se dete întâi în capul mesei, unde se afla respectabila preoteasă. Lingurile nu începură însă să'şî facă datoria lor sgomotoasă, când din cel-l'alt cap al mesei so audi glasul gazdei ce recita din nou „Tatăl nostru"; toate îşi tăcură crucea sacramentală şi primiră de la mama moaşe câte o bucată din colacul ce fusese în mijlocul mesei şi care acum era împărţit la fie-care.

Se auziau rîsete şi vorbe. Unele ziceau că le-a câzut bucata de colac cu mai mult coltuc şi că au să nască câte-un băiat; altele, că le-a venit bucata de colac cu mai mult mijloc şi că au să facă câte o fată; iar acelea cari avuseseră parte numai de mijloc, ziceau că nu mai fac copii. Glumele urmează.

Se aduse pe rînd vr'o patru feluri de bucate, cu friptura cinci, si toate se împărţiau la masă începand de la maica preoteasă. După friptură trebuia să se dea bacşişul. Moaşa, cu multă modestie şi bucurie, se adresă către una din nepoate, rugând'o să strengă bacşişul.

In dreapta preotesei şedea o mocancă tînără şi frumoasa, mândru îmbrăcată: peste cămaşe o bondiţă de miel fară mânici, încheiată sub subţioară, bine tăiată şi împodobită cu felurite flori de lână, fiecare floare cu faţa ei; peste bondiţă purta un pieptar de lână cenuşie, cum ziс ele, tot fără mânici, tivit împrejur eu o cordeluţă de catifea neagră; o fustă de flaneluţă, ele zic de şpanganet, vărgată, cu feţe de mai multe feluri de cenuşiu şi pe poale împrejmuită iar cu o cordeluţă de catifea neagră. O scurteică de toată frumuseţea tot cu faţa cenuşie, mai deschisă, de postav de Braşov, blănită cu vulpe de Dobrogea şi tăiată după portul Secelencelor, care se poartă numai pe umeri, lăsându-se mânicele se fâlfâie în voia lor. Un cimbir foarte frumos îî lega perul, bine aşezat în ceafă p'un conciü pe carc-şî lipise şi frunza poleită ce-o primise de la moaşe, şi pe d'a-supra îmbrobodită cu o basma de lână cafenie deschisă, care avea pe margini o ghirlandă de flori cu felurite feţe.

îmbrăcămintea şi mai cu seamă frumuseţea, gingăşia şi veselia ce, însufleţea pe tînara mocancâ, te făcea să nu te mai saturi privind'o şi admirând-o. Mocăncuţa această era veselia mesei cu vorbele eî şi cu hazul cu care le spunea. Ca maî îndrăsneaţă, ea luă o farfurie pentru strîngerea bacşişului, puse în ea un pahar cu vin, un picior de gâscă, fript, aproape fără carne, o bucată de pâine, sare, piper şi ardei, şi, întinzene farfuria în mijlocul mesei, strigă moaşei:

— Să fii moaşe, la primejdie iute ca ardeiul.

Preoteasa fu cea dîntâî care aruncă bacşişul, pe urmă nepoatele o urmară, dând fie-care cât le lăsa mâna.

Moaşa, care era tot în capul mesei, sta în picioare şi la fie-care sunet ce se auzea în farfurie, zicea tare:

— Dai Dumnezeu spor şi berechet la Neguţa! Dai Dumnezeu spor şi berechet la Ancuţa! Dai Dumnezeu spor şi berechet la Petrana, Ia Stăncuţa ! Ea nu grăia bine româneşte căci era bulgarcă.

Unele dintre femeî, când aruncau bacşişul, strigau:

— De la mine puţin, de la Dumnezeu mult! iar alta, aruncând hanii, zicea: atâţi copii să fac eu, câţi bani arunc în farfurie.

— Să-ţî dai Dumnezeu! respunse moaşa! Sfârşindu-se cu bacşişul, mocanca cea frumoasă, presentă moaşei talerul cu baniî strânşi; ea îl primi mulţumindu-i, muşcă din piciorul de gâscă, luă din pâne, apoî luând paharul, închină în sănătatea nepoatelor zicand:

— D-zeîi să dai la toate sănătate spor şi berechet! Să ajungem şi la anul cu bucurie si cu inimă bună!

In timpul mesei, se'auzea din când în când îndemnul moaşei:

— Luaţi fetelor!'Beţi! Mâncaţi! Ce este de voi! ?

— Pentru ce aţi venit mâncate de acasă ? Nu ştiaţi că eu va aştept cu masa ?

Câte una din neveste, care era mai glumeaţă, spunea câte ceva să facă şi pe cele-l-alte să radâ.

— Fă, ştiţi voi ce să faceţi, când ve veţi duce acasă ? De'ţî vedea bărbaţii că va zîmbesc, voi rîdeţi maî tare ; de'î vedeţi suparaţî, eii se uită rau la voi, faceţi-ve şi maî superate şi băgaţi-ve după sobă; că ei au să vie după voî, să va facă inimă bună şi aşa scăpaţi de a ve mai bombăni. Se auziau rîsete; ceea ce era o dovadă că auditorul femeesc admira pe nevasta care spuse gluma.

O mocancă începu să spună :

— Apoi nu ştiţi, acum un an, când me duceam acasă, tot de aicî de la baba, întâlnii pe omul meu; eă, cum îl vezui, începui să mătănăesc din cap şi. să schimb picioarele în stînga şi în dreapta, ca şi cu iu n'aş'f ti putut merge ; el începu să rîdă, dicându-mi: da bine, fă femee, nevestele zic că nu beau, că nu se îmbată, dar ved că şi ele nu se lasă de bărbat', fac pasul maî mare de cât eî ! Dar eu mai rău ma făceam că's beată.

La vorbele mocancei tote femeele au strigat :

— Aşa. sunt bărbaţii! trag spuza tot pe turta lor şi bietele femei tot. rau fac. In alta parte a mesei se audia vorbind bulgăreşte, româncele nu pricepeau toate, dar acele din ele care ştiau tălmăciră. Se plângea una din bulgarce, că are vr'o şeapte copil, ca ulceluşele de mărunţei şi toţi se ţin de ea, de nu mai poate nicî o vorbă să schimbe cu bărbatul.

La această tălmăcire, toate pufniră de rîs şi în sgomotul lor se deschise uşa casei şi un glas bărbătesc se auzi:

— Hei! Hei bună dina! bună ziua nepoatelor ! La mulţi ani cu bucurie şi norocire! Primei să vč dea D-zeii! Heî! d'apoî azi e ziua nepoatelor, v'aţî adunat toate !

La auzul acestor cuvinte care veneau din tinda casei, toate nevestele se sculară şi se vezu intrând preotul satului, curajliu şi glumeţ, cum l'a lăsat natura, legat c'un tistimel cafeniu împrejurul potcapiului, ca să nu i-l răpească viscolul, ce urla afară înfuriat.

Toate şedeau cu respect în picioare şi privind la popă îî ziceau:

— Bine ai venit, părinte! Poftim şezi, părintele!

Iar popa respundea :

—Ve mulţumesc, nepoatelor, nu şed, ma grăbesc să me duc ; az e ziua femeilor, nouă bărbaţilor nu ni se cade să intrăm aci.

O mocăncuţă tînăra şi la faţa rumenă ca o cireaşă, strigă :

— D'apoî bine, Domnule Părinte, de ce nu şezi ? Poftim dîn masă: popa şi cu moaşa se potrivesc, amândoi se ţin de mână.

— Aşa e nepoată, dar nu voesc să maî fiu şi eu la petrecerea D-voastră, căcî alt e când nu e nici un bărbat între D-voastrâ şi alta când este ; şedeti. ve rog, cu toatele jos ; veseliţi-vâ. e ziua D-voastrâ.

Moaşa care rămase uimită de visita popeî, îî vorbi:

— Da, ce e de tine părinte ? Staî, de! la ce ai venit ?

— Am venit să'mî vad preoteasa, că-mi era dor de dumneaei, respunse chefliul popă.

Abia sfârşi de vorbit şi moaşa 'i presentă un taler c'un picior fript de găină şi un pahar cu vin.

— Poftim, părinte! poftim !

Popa luă friptura şi apoî paharul cu vin, zicând:

— Eî nepoţelelor, să va fie de bine ! Să fiţi sănătoase şi mănoase! Cele sterpe să iasă afară d'aicî, de ce nu se silesc sa facă copii, să le fie casa plină, să aibă cine să le pomenească şi sa le dea colaci de pomană, după moarte. Uite, bunăoară Dumneaei de icea. dumneaei de colo, dumneaei de dincoace sunt tot de cele fără copiî, tot pomi neroditorî, buni de aruncat în foc.

Una dintre femei răspunse:

— Apoi de, părinte, d'aia am venit şi noî. ca să ne molipsim de la cele vrednice.

Moaşa resări aprinsă la faţă ca un rac :

— Eî! da de unde stil la Dumneata, părinte, că n'ai sâ le botezi ca mâne ? !

— Eî! da, cum să nu ştiu eu ? nu sunt oile mele, nu le păstoresc еu?

— Aşa e ! da, ce ştiî sfinţia ta, nu ştie moaşa şi ce ştie moaşa nu ştie popa.

— Ba nu ! eu ştiu maî mult de cât moaşa !

— Ba nu e aşa părinte, Eu ştiu maî multe !

Popa nu mai răspunse şi bând paharul până în fund. esi voios, luându'şî ziua bună de la nepoate, care cu toate 'î mulţumirâ. Nu trecu mult şi masa se ridică, se făcu loc larg în casă şi cu toatele se pregătiră pîntru joc. îndemnându se unele pe altele sâ înceapă. Cele d'ânteiu care începură să joace fura doue bulgarce. care se luară cu câte o mână de brâu şi cu alta de gât, cântând un cântec bulgăresc. Iată'l. după cât mi s'a tâlmăcit :

Radule amurezule.

Unde e vinul roş, să mergem sa ne îmbătăm?

Şi ea pe urma ne-vrand să meargă, el îi zice:

Unde este apa adâncă să ma duc să ma înec?

Lângă ele se prinse mai toate, afară de preoteasa, care şedea măreţ pe pat, privind cum jucau oile din turma păstorită de soţul seu. .Se jucară maî multe hori rând pe rând, cu drăgălaşa mocăncuţă. Luându'mî ziua buna de la ele şi mulţumindu-le de petrecere, le lâsaiu jucând singure fără grijă, cheflii si cântând tot singure, câci cimpoerul nu le venise din pricina timpului.

Acasă, me adăstau dulcii meî copilaşî care cum me vezură de la fereastră, începură să joace şi să strige de bucurie. Termin aceste rânduri despre obiceiurile nevestelor dobrogene, românce şi bulgarce, spunend, că mama când pleacă de a casă îşî lasă inima la copilaşii sei şi când se întoarnă, nu ştie cu câtă grabă să se ducă ca s'o găsească.

Culese de Zoe Creţescu.

GENERATIA NOUA, August 1891

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

55
Techirghiol
04.02.2023 08:05
Actual: 1° C
Viteza vantului: 4,71 m/s