Onai

Publicat de Aurel Băjenaru, 6 Mai 2023
Timp de citire: 2 minute

Un prieten de joacă din copilărie de demult uitat.

Am crescut la Techirghiol printre tătari, fară să o știu de fapt. Nimeni nu făcea vreo deosebire, acela-i turc sau tătar, iar celălalt e român. Astea deoarece și tatăl meu și bunicul tot aici printre ei au trăit. Diferențierile le făceau alții, în special "coloniștii" veniți de o generație poate în Dobrogea. Sau mai târziu când pe unii îi covârșea răutatea și invidia poate.

În urmă cu trei ani, răsfoind fotografii vechi, mama mi-a amintit că de mic, eu mă jucam cu Onai, mamele noastre se întâlneau pentru noi. Uitasem cu desăvârșire. Îmi amintesc numai de micul camion din producție socialista pe care-l țin în mână în fotografie și de mirosul său "îmbătător" de tablă de jucărie emailată, proaspăt vopsită.

Apoi mi-am reamintit și de secvențe din școala generală în care discutam cu Onai, eram confidenți, ne împărtășeam grijile și ideile despre viitor. Eram și colegi în "cercul foto" al școlii din Techirghiol, participând împreună, chiar și la o "expediție" de două săptămâni pe munte. Cândva însă ne-am pierdut din vedere, fiecare urmând mai departe o alta scoală și o alta viață. Oare cum le-am putut uita pe toate?

Peste ani, părăsisem de mult Techirghiolul, l-am întâlnit întâmplător pe stradă. Eram puțîn stânjenit, nu știam ce și cum să-l întreb fară să fac vreo greșeală, suferise un accident în armată și vorbea evident oarecum mai greu, răgușit. Am schimbat scurt câteva cuvinte și ne-am promis să stam cândva ulterior, mai mult timp la o bere. Nu am mai făcut-o niciodată. Cândva am aflat că neașteptat a murit, ca și alti foști colegi de joaca sau de școală din cartier. Și cu ce drag aș fi stat acum cu ei toți la o bere, să mai povestim.