Orfeu la Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 August 2026
Timp de citire: 4 minute

M-am surprins în subconștient că, de fiecare dată când ajung la Techirghiol, îl caut pe „Orfeu”. Este o mică statuie, realizată la începutul anilor 2000, în cadrul unei tabere de sculptură organizate la Techirghiol în acei ani. Această lucrare transmite o stare de liniște plăcută și misterioasă, departe de agitația vieții moderne. Mitul antic, adevărata legendă a lui Orfeu și Euridice, precum și mesajul profund al acesteia, le voi reda într-o altă postare.

Toate sculpturile în piatră expuse de-a lungul falezei lacului sunt rodul acelor tabere, organizate în mai mulți ani consecutivi.

Revenind la Orfeu, nu cunosc amănunte și nu știu dacă artistul a intenționat  vreun mesaj abscons, voi reda însă asociatia pe care am facut-o eu. Cred că această mică sculptură ar trebui să devină unul dintre simbolurile culturale ale orașului.

Aspecte din istoria românilor

Teoria originii balcanice a românilor, oricât de absurdă ar putea părea, face parte din adevărata istorie.

Mai jos, câteva observații despre traci, „dacii” de la sud de Dunăre.

° ° °

Istoria Daciei antice ține de un teritoriu care a fost stăpânit încă din cele mai vechi timpuri de traci, potrivit lui Herodot, „cel mai mare dintre toate popoarele, cu excepția indienilor” (Herodot, V, 3).

Potrivit lui Strabon (VI, p. 303, 305), „Geții erau de aceeași limbă ca și tracii, iar dacii erau de aceeași limbă cu geții”.

Victor Duruy, în Historie des Grecs (1887), descrie o scenă antică preluată de pe o vază din Beoția, în care cântărețul mitologic Orfeu cântă la harpă, șezând, înconjurat de alte trei personaje:

„Îmbrăcămintea lui Orfeu și a tovarășilor săi aduce mult cu cea a românilor noștri munteni (din Pind, n. m.), dar și mai mult seamănă cu cea a dacilor, cu care tracii erau înrudiți. O tunică, sau mai degrabă o cămașă lungă, care ajunge până la genunchi, tivul decorat cu broderie; o cingătoare care seamănă cu o curea îngustă — Orfeu însuși pare să poarte și niște nasturi metalici —; mânecile cămășii nu sunt largi, ci tăiate pentru a se potrivi cu rezistența brațelor și, de asemenea, împodobite cu broderie.

Pantalonii sunt strânși, ca o mănușă, îmbinându-se de la genunchi în jos într-un fel de ciorapi de vițel, complet asemănători ca aspect cu ceea ce poartă și astăzi aromânii; opinci în picioare. Unul dintre însoțitorii lui Orfeu este înfățișat cu picioarele goale. Ca acoperire a capului, atât Orfeu, cât și însoțitorii săi purtau o bucată de piele de vulpe, care, după cum vom vedea mai jos, era pregătită în așa fel încât capul animalului să acopere capul omului; unii chiar aveau restul burdufului atârnat peste umeri.”

° ° °

J. Van Den Gheyn, în Les populations danubiennes, potrivit lui Xenofon, descrie costumul tracilor astfel:

„Purtau pe cap un fel de bonetă din piele de vulpe, care le putea acoperi chiar și urechile. Tunica (cămașa) lor nu numai că le acoperea pieptul, ci le ajungea și până la șolduri. Când stăteau călare, nu purtau chlamys sau haine largi, curgătoare, ci mai degrabă puneau un fel de ghetre sau suporturi pentru gambe, sau poate chiar ciorapi peste coapse și gambe. Copiii românilor din Crușova (Macedonia, n. m.) umblă și astăzi, chiar și pe stradă, în ciorapi, iar eu (Nenițescu, n. m.) am văzut mulți români călare doar în ciorapi (cioareci?).”

° ° °

La marginea acestor observații, îmi amintesc cu plăcere de curiozitatea și uimirea copilărească cu care citeam cândva despre mitologia grecilor, Legendele Olimpului, studiind cu atenție ilustrațiile cu acele figuri stilizate, în straie exotice, purtând pe cap și pe umeri cușme făcute din capete de animale.

Nu m-aș fi gândit niciodată că ar fi putut fi strămoși de-ai noștri. Orfeu sau Hercule, ca și mulți alți cunoscuți ai vechii mitologii, erau traci.