ORIENT EXPRESS

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 Februarie 2026
Timp de citire: 7 minute

Paris – Vienne – Budapest – Constantza

Trenul Orient Express a fost inaugurat la 4 octombrie 1883, plecând din Paris, din stația Gare de l’Est, ca o magistrală internațională de pasageri menită să lege Europa Occidentală de extremul est al continentului. Inițial, ruta se oprea în sud-estul Europei, parcurgând aproximativ 2 500–2 600 km prin Germania, Austria-Ungaria și Balcani.

Pentru România, un moment esențial l-a reprezentat construcția liniei București Nord – Portul Constanța, finalizată în 1895, odată cu darea în exploatare a podurilor peste Dunăre (Fetești – Cernavodă). Această realizare a permis conectarea directă a rețelei feroviare românești cu portul de la Marea Neagră.

După 1895–1896, ruta Orient Express a fost extinsă oficial până la Portul Constanța, realizând astfel o legătură feroviară continuă între Paris și Marea Neagră. La Constanța, călătorii puteau continua drumul spre est pe cale maritimă. Trenul avea oprire în Portul Constanța, legat direct de București și, mai departe, de Paris. De aici, pasagerii se îmbarcau pe vapoare ale Serviciului Maritim Român (S.M.R.), continuând spre Constantinopol (Istanbul) sau către alte porturi din Mediterana și Levant. Acest aranjament multimodal — feroviar și maritim — a constituit unul dintre elementele definitorii ale Orient Expressului la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Deși serviciile s-au modificat profund de-a lungul secolului XX, mai ales din cauza războaielor mondiale și a schimbărilor majore din transporturile feroviare și aeriene, ideea unei legături Paris – Marea Neagră prin Constanța a rămas un simbol al epocii de aur a trenurilor internaționale.

Dar iată și câteva povești documentate despre legătura Orient Express, Paris — Constanța, extrase din presa și cronici ale epocii, care surprind atmosfera și impresiile călătorilor de la începutul secolului XX.

În vara anului 1897, ziarele din Viena și București relatau cu entuziasm sosirea unei garnituri Orient Express la Constanța, pe linia proaspăt inaugurată București–Constanța. Emil, un tânăr comerciant din Alsacia, nota într-un jurnal trimis redacției unui ziar parizian:

„Am plecat din Gare de l’Est la apusul soarelui și am traversat trepidați pe șinele ce ne-au purtat prin orașele imperiului. Vagoanele erau împodobite cu lemn lustruit, draperii grele și feluri de mâncare dintre cele mai elaborate. Călătoria pe aceste șine este mai mult decât un drum — este o ceremonie a Europei moderne.”

Un cotidian bucureștean relata:

„În seara de joi, după un prânz în vagonul de mese care a inclus vinuri franțuzești și deserturi somptuoase, trenul a oprit în Constanța. Marinarii, impecabil uniformați, i-au întâmpinat pe pasageri, care au urcat pe puntea vaporului Principesa Maria spre următoarea lor destinație: Constantinopolul.”

Ziariștii vremii subliniau simbolismul acestei legături: un drum care pornea din inima Europei și se încheia la marginea Imperiului Otoman, unit prin șine și valuri. Combinația dintre trenul „luxos ca un hotel” și vasul modern era prezentată drept o metaforă a progresului tehnic și cultural — un vestitor al globalizării de început de secol XX.

Sosirile Orient Express la Constanța erau adevărate evenimente, menționate cu entuziasm în presa locală și internațională. Întreaga experiență de călătorie avea un caracter ceremonial și elitist: nu era doar un mijloc de transport, ci un simbol al modernizării europene. Transbordarea pe vapoare era percepută drept o „continuare naturală” a aventurii, momentul în care călătorul părăsea spațiul continental și pășea în misterul Orientului.

Cotidianul francez Le Matin scria, la 7 februarie 1897:

„Trenul Orient Express, Paris — București Nord — Constanța Port — Constantinopol, a părăsit stația Gare de l’Est la ora 19:10, într-o seară rece de iarnă, pornind spre marea aventură a Orientului. Pe măsură ce garnitura se lăsa purtată de ritmul constant al șinelor, pasagerii își sorbeau vinul într-un vagon-restaurant încălzit, în timp ce peisajele Europei Centrale și ale Dunării se succedau asemenea unui tablou în mișcare.

Drumul nu a fost lipsit de încercări: din cauza unei întreruperi a circulației feroviare între Pelești și Balș, trenul și-a modificat traseul, ocolind prin Brașov, Predeal și Sinaia — un itinerar mai lung, dar bogat în priveliști spectaculoase. Vremea rece și zăpada tăcută adăugau o alură romantică fiecărui kilometru parcurs, iar destinația rămânea portul însorit al Mării Negre: Constanța, poarta de plecare spre Constantinopol.”

Tot Le Matin, în ediția din 5 mai 1906, relata o călătorie neobișnuită:

„Într-o dimineață de primăvară, un tânăr român, Dumitru Buzilă, a început ceea ce contemporanii noștri ar numi o aventură extraordinară: s-a urcat — fără bilet — într-un boghiu al trenului Orient Express, pe relația Constanța Port – Gare de l’Est, Paris. Navigator al rutelor feroviare, Buzilă a petrecut 53 de ore în tăcere și suspans, ascuns sub paturi de catifea și încurajat de forfota monotonă a roților pe șine. Ajuns în capitala Franței, oficialii nu știau ce să creadă: dacă aveau în față un curios neastâmpărat sau un spirit al noii ere moderne, care refuza să plătească pentru o asemenea călătorie fabuloasă. Călătoria sa rămâne unul dintre episoadele de legendă urbană și descrie, fără îndoială, felul în care legătura Paris — Constanța — și mai departe — a devenit sinonimă cu dorința de a traversa granițe și culturi.”

Aceste fragmente provin din cronici și relatări ale epocii în care Orient Express nu era doar un mijloc de transport, ci un simbol al modernității, luxului și frontierelor deschise.

°°°

Astăzi, în contextul impunerii unei ideologii „verzi” cu tente autoritare, discreționare, când automobilele clasice, perfect capabile să parcurgă fără probleme distanțe lungi, sunt pe cale de interzicere, iar taxele și impozitele absurde pe emisiile de CO₂, aflate în continuă creștere, fac deplasarea cu avionul tot mai costisitoare — la care se adaugă și tarifele exagerate pentru bagaje, transformând o astfel de călătorie într-un lux — birocrații de la Bruxelles nu au depus niciun efort real pentru a reînvia legăturile feroviare pe întreg teritoriul Europei.

Nu este vorba despre trenuri de lux, ci despre unele de strictă necesitate, ca să nu mai vorbim despre utilitatea unor trenuri destinate transportului de automobile, așa-numitele "motorail" sau "train auto-couchettes", denumiri care, în limba română modernă, par să nu aibă un echivalent consacrat.

Aparent, trăim vremuri de regres al așteptărilor și al necesităților, tocmai în epoca ce purta cândva numele de „viitor fabulos”, devenită astăzi o realitate nu tocmai veselă, inflaționară, costisitoare și privativă de libertăți și confort, în numele unei ideologii greșite pe care istoria, mai devreme sau mai târziu, o va demonta, dezvăluindu-i întreaga absurditate.