Originea complexă a românilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 2 Aprilie 2025
Timp de citire: 3 minute

Despre complexa origine a poporului român scrie pe larg deja Alexandru Philippide în voluminoasa sa lucrare apărută în 1927.

Formarea poporului român a fost un proces îndelungat și complex, desfășurat pe parcursul mai multor secole, implicând o serie de etape și evenimente istorice, unele dintre ele surprinzătoare.

După retragerea administrației și armatei romane din Dacia, o parte semnificativă a populației romanizate s-a deplasat spre provinciile sud-dunărene, precum Moesia și Dardania, în căutarea siguranței și stabilității, pe fondul invaziilor barbare care devastau regiunea nord-dunăreană.

Începând cu secolul al V-lea, numeroase grupuri de romanizați, vorbitori de limbă latină, au migrat din nou către nordul Dunării, ajungând în estul Munteniei și, treptat, și în teritoriul actual al Moldovei, unde s-au contopit cu populația autohtonă.

În secolul al VII-lea, teritoriul actual al României a fost invadat de triburile slave, care au avut o influență considerabilă asupra dezvoltării poporului român. Alături de latini, slavii au exercitat cel mai mare impact asupra limbii române, iar contribuția lor s-a manifestat și la nivel etnic. Descoperirile arheologice indică faptul că slavii au conviețuit timp de mai multe secole cu populația romanică, integrându-se treptat și chiar formând, parțial, nobilimea feudală românească. În cele din urmă, slavii au fost asimilați în mare măsură de către populația locală, contribuind astfel la modelarea identității etnice și culturale a românilor.

° ° °

Alexandru Philippide, în monumentala sa lucrare Originea românilor, abordează cu profunzime și rigoare științifică formarea poporului român. El propune o teorie conform căreia, după retragerea aureliană din Dacia (271 d.Hr.), o parte semnificativă a populației romanizate s-a deplasat spre sudul Dunării, unde a continuat să existe un nucleu lingvistic romanic.

Philippide susține că, în urma retragerii administrației și armatei romane din Dacia, o parte considerabilă a populației romanizate s-a mutat în provinciile sud-dunărene, precum Moesia și Dardania. Această migrație a fost determinată de necesitatea de a găsi protecție și stabilitate în fața invaziilor barbare care afectau regiunea nord-dunăreană. Astfel, comunitățile romanizate au continuat să existe și să se dezvolte în aceste teritorii, păstrând și consolidând elementele latine ale limbii și culturii lor.

În secolele următoare, teritoriile sud-dunărene au fost supuse unor valuri succesive de migrații ale diferitelor popoare, inclusiv ale slavilor. Philippide evidențiază faptul că aceste populații migratoare au avut un impact semnificativ asupra comunităților romanizate. Interacțiunea cu slavii a dus la împrumuturi lingvistice și la schimburi culturale, contribuind la transformarea și adaptarea identității romanice în această regiune.

Ulterior, începând cu secolele VI-VII, o parte a acestor comunități romanizate din sudul Dunării a început să migreze din nou spre nord, revenind în teritoriile fostei Dacii și în zonele învecinate. Această reîntoarcere a fost facilitată de schimbările politice și demografice din regiune, precum și de dorința de a ocupa teritorii fertile și de a se stabili în zone mai sigure. Philippide argumentează că această migrație spre nord a fost esențială în procesul de formare a poporului român ca entitate distinctă, prin reunirea și omogenizarea diferitelor grupuri romanizate și integrarea influențelor culturale și lingvistice acumulate de-a lungul timpului.

Astfel, conform teoriei lui Alexandru Philippide, formarea poporului român a fost un proces complex, marcat de migrații succesive și de interacțiuni cu diverse populații, în care nucleul romanității s-a păstrat și s-a adaptat în diferite contexte geografice și istorice.