Palatul lui Ali Kadri și Maria Antonescu

Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Septembrie 2026
Timp de citire: 13 minute

Despre „infuzia” de etnici turci în Dobrogea, produsă la sfârșitul anilor ’60, nu am scris decât marginal.

Înainte de inundarea insulei Ada Kaleh (1968–1970), la construcția barajului Porțile de Fier I, populația insulei număra aproximativ 600 de turci.

O parte dintre ei s-a mutat atunci în Dobrogea, în special la Constanța și Medgidia. Se estimează că între o treime și jumătate dintre locuitori — aproximativ 200–300 de persoane — au ales să rămână în România, atrași de prezența celei mai importante comunități tătare și turcești din țară. O altă parte a emigrat definitiv în Turcia, plecarea fiind facilitată de acordurile româno-turce din acea perioadă.

Un număr restrâns de familii a rămas în zona Mehedinți, mutându-se la Orșova și Turnu Severin. Autoritățile comuniste intenționaseră inițial să strămute întreaga comunitate pe insula Șimian, aflată în aval, unde au fost relocate chiar și părți din zidurile cetății și din cimitir. Proiectul a eșuat însă, majoritatea turcilor au refuzat să trăiască izolați pe noua insulă, neamenajată, preferând să plece spre Dobrogea sau Turcia.

Despre una dintre figurile proeminente ale insulei, Ali Kadri, am mai scris în trecut, însă doar o jumătate de adevăr, spunând că ar fi fost doar un profitor care a ajuns de la barcagiu la milionar pe seama concetățenilor săi.

Ali Kadri a fost cel mai cunoscut comerciant, om de afaceri și lider al comunității turcești de pe insula Ada-Kaleh în perioada interbelică. Considerat un adevărat „rege al insulei”, el a transformat mica bucată de pământ de pe Dunăre într-un brand turistic extrem de profitabil.

În anii 1920-1930, Ali Kadri a deținut controlul asupra celor mai importante activități economice de pe insulă.

A fondat Societatea Anonimă Musulmană „Ali Kadri”, producând țigarete de lux extrem de apreciate în România interbelică.

Deținea magazine de halva, rahat turcesc, cafea la nisip, băuturi fine și suveniruri, atragând elitele vremii (inclusiv politicieni și membrii familiei regale a României).

În memoria colectivă, despre Ali Kadri a rămas o poveste care pare să nu corespundă adevărului.

Se spune că declinul său a început odată cu venirea comuniștilor la putere. Fabrica de țigarete și spațiile comerciale i-au fost naționalizate, averea confiscată, iar el etichetat drept „exploatator” și „chiabur”.

Persecutat de noul regim, Ali Kadri a părăsit insula Ada-Kaleh și s-a refugiat în Turcia, unde și-ar fi trăit ultimii ani în modestie, departe de bogăția de odinioară.

O altă versiune descoperim în articolul următor.

°°°

Palatul lui Ali Kadri din Ada - Kaleh

Pe unde a trecut Maria Antonescu

Reportaj de S. SEMILIAN

Un reportaj romanțat despre Ada-Kaleh al unui confrate de la un ziar de dimineață, mi-a amintit de o excursie făcută vara trecută pe această insulă, răsărită din apele Dunărei, lângă Porțile de Fier, de unde începe acel tunel magnific, unic în lume pe care natura — cel mai măestru inginer — l-a săpat în stânci, pe malul românesc al Dunărei, pe o distanță de zeci de km.

Mi-a rămas întipărită în memorie, invocarea lui Allah, — care se repetă ca un leit-motiv, — a imam-ului Regep Sali la slujba de noapte dela geamia din Ada-Kaleh :

— Allah egbèr! Allah egbèr! (Allah e mare! Allah e mare!).

Am poposit o noapte pe această insulă, pentru a asculta slujba Ramazanului, făcută de imam-ul geamiei, pe care mi-l închipuiam oficiind sacerdotal în mijlocul unei mulțimi de dreptcredincioși, în papuci și șalvari.

Am fost tare desamăgiți când am constatat că această mulțime se reducea la câțiva oameni, dintre care numai unul se distingea și prin ținuta curată și foarte îngrijită și prin ... fesul cu turban pe care îl purta pe cap.

— Cine-i bătrânul acela înalt, care poartă fes și se închină atât de frumos? am întrebat în șoaptă, pe ghidul nostru.

— E cel mai credincios musulman din Ada-Kaleh. El singur vine, regulat, la toate slujbele Ramazanului.

— E un învățat, se pare, și de familie bună, nu?

Ghidul nostru, fără intenție de a ne desamăgi, răspunse simplu și discret:

— E frizerul insulei.

Fatmé nu mai poartă feregea

Ghidul era un tânăr pe care îl cunoscusem la Băile Herculane unde venise să vândă rahat. Numai părul creț și aspru și culoarea tuciurie a feții, îi trădau originea.

După port, după vorbă și după ... apucături, nu se deosebea cu nimic, de golanii simpatici ai mahalalelor noastre.

Când l-am întrebat dacă nu are de gând să se însoare cu vreuna din fetele de aceeași nație cu el, din insulă, a râs și cu o grimază de dispreț, a răspuns :

— Am eu fete câte vreau la Orșova. Niciuna din fetele de-aici nu mai sunt .. fete, de când lucrează la fabrică ...

A fost prima desamăgire pe care am încercat-o, debarcând pe insula cu metereze de cetate în loc de diguri.

Fatmé, așa dar, nu mai stă în dosul zăbrelelor casei părintești, ferită de ochii păgâni, ci lucrează ca lucrătoare la fabrica de țigări, trecută după desființarea soc. „Musulmana", în patrimoniul C. A. M .- ului.

Fatmé nu mai umblă, așa dar, cu feregeaua, ci ca orice fată de muncitor, poartă o rochiță ieftină de stambă și trudește opt ore pe zi, în atelier, alături de consângenii ei, care nici aceștia nu mai poartă șalvari și fes.

Nu pot spune că n'am regretat dispariția pitorescului vestimentar al insulei.

A fost însă un regret pur sentimental, peste care am trecut ușor.

Pitorescul inedit al insulei

Ceeace nu dispăruse — și nici nu putea dispare — era pitorescul inedit al așezării acestei mici localități cu o mie de suflete, — pitoresc constând în așezarea ei în chiar inima și ruinele fostei cetăți turcești refăcute de împărăteasa Maria Tereza, acum câteva secole — și în cadrul ei încântător și plin de poezie, pe care îl creiase natura, cu o fantezie romantică : Dunărea curgând repede între zidurile de cremene ale tunelului Cazanelor și pierzându-se, departe ca într'un fund misterios de defileu muntos și jur împrejur, perspectiva munților sinelii îmbrățișând ca niște ziduri exterioare de cetate, de proporții fantastice, mica insulă din mijlocul fluviului albastru.

Acest pitoresc este bunul cel mai de preț al insulei, bun care din păcate, localnicii nu l-au putut sau mai exact, n'au avut putința să-l valorifice, sau să-l exploateze.

Ali Kadri, un escroc de mare clasă

Numai unul din ei, Ali Kadri, a știut să exploateze, însă exclusiv în folosul lui, acest bun, dar nu ca să atragă turiștii în căutare de frumusețe naturală, ci ca să câștige bunăvoințe înalte.

Și a reușit istețul de Ali Kadri să câștige însuși bunăvoința soției pseudo-mareșalului Antonescu, — cea care visa să fie Domniță și, își luase chiar aere de Doamnă a Țării.

Ali Kadri creiase soc. „Musulmana", care obținuse de la stat, o serie de privilegii.

De acestea trebuiau să beneficieze toți locuitorii insulei.

Dar Ali Kadri — escroc de mare clasă — a exploatat societatea „Musulmana” ca pe un bun al său, excluzând dela beneficii, pe bieții turci, care erau membrii ai societății.

Din milioanele de lei realizate pe spinarea coreligionarilor săi, Ali Kadri și-a clădit un palat splendid, într'un stil arhitectonic cu reminiscențe arabe.

Ridicat pe partea cea mai înaltă a insulei într'o poziție dominantă minunată, de pe care îmbrățișezi până hăt departe, perspectivele Dunărei cu drumul îngust al Cazanelor și cu munții înconjurători, palatul lui Ali Kadri este cea mai frumoasă podoabă a bijuteriei turistice pe care o constitue, în întregul ei, insula Ada-Kaleh.

Ali Kadri a dus în acest palat, o viață ca în poveștile din „O mie și una de nopți", stăpânind peste insulă, ca un mic dictator.

Un palat pentru un permis de export

Presimțind însă că se apropie ziua când va trebui să dea socoteală de afacerile lui necinstite, de jaful pe spinarea coreligionarilor săi, Ali Kadri a pus la cale o afacere grandioasă, care cu o singură lovitură, trebuia să-și asigure un traiu fără griji, departe de locul fărădelegilor lui, la adăpost de sancțiunile legilor românești.

A profitat de vizita în insulă a „mareșălesei".

Era în Noembrie 1943.

Maria Antonescu venise însoțită de „curtea" ei: Veturia Goga, Ady general Pantazi, Cristina general Șteflea, Eugenia dr. Tomescu, Lucia general Aldea.

Ali Kadri, ca cel mai important personaj din insulă, făcea oficiile de gazdă. Ticluind din vreme un întreg plan, el a invitat-o să-i viziteze palatul.

„Mareșăleasa" a rămas încântată.

Ali Kadri, perfid, a profitat de încântarea Mariei Antonescu și s'a oferit să-i cedeze vila, contra unui permis, pentru un export de 90 vagoane geamuri în Turcia.

În schimb, Ali Kadri se angaja să importe în compensație bumbac.

„Mareșăleasa" a primit târgu !.

Nu era de altfel primul.

Ali Kadri a trecut vila pe numele Mariei Antonescu și în schimb, a primit autorizația de export.

Îndată ce vagoanele de geamuri au ajuns în Turcia, Ali Kadri sub pretextul că trebuia să încheie contractul de import în compensație, a trecut granița.

La Istanbul a încasat contravaloarea celor 90 vagoane geamuri și ... gata. Importul în compensație a rămas pe hârtie, iar oalele sparte le-a plătit soc. „Musulmana”, adică membrii ei, bieții hoți de păgubași din Ada Kaleh, care au fost lăsați într'o cruntă mizerie.

Un palat pustiu, care poate deveni un cămin de odihnă pentru ziariști

Palatul lui Ali Kadri, trecut în proprietatea „mareșălesei”, este azi pustiu.

În timpul retragerii nemților din țară, o bombă incendiară a căzut pe acoperișul lui.

Tot bieții turci, pe spinarea cărora s'au cheltuit milioane pentru construcția palatului — l-au salvat de distrugere.

Statul și-a pus sigiliile pe ușile lui cu geamuri de cristal.

Acum, în interioarele somptuoase ale palatului, suflă vântul. Cine îl va locui mâine, cine se va bucura de priveliștea minunată care se deschide vara de pe terasele lui, asupra Dunărei, cu insulițele ei care strălucesc, albe, la soare; cu plaja naturală, peste care par'că a trecut, un grădinar grijuliu, o greblă uriașă, mărunțind nisipul fin strălucind ca aurul?

Admirând, vara trecută, de pe una din terasele acestui palat, încăpătoarea perspectivă ce se deschidea ochilor fermecați, până departe în zare, mi-am amintit că, cu câțiva ani înainte de războiu, Federația presei din provincie, al cărei membru eram, își propusese să clădească pe insula Ada Kaleh, un cămin de odihnă pentru ziariști, membri ai Federației.

Ce-ar fi dragă domnule Ion Pas, dacă în numele Sindicatului Ziariștilor, al cărui președinte ești, ai interveni ca palatul din Ada Kaleh, să fie donat sindicatului, pentru a face din el, un cămin de odihnă și reculegere pentru truditorii pe ogorul presei românești?

Această soluție ar fi pentru Ada Kaleh o binefacere, o salvare. Insula s’ar popula, ar beneficia de interesul pe care l-ar deștepta prin scrisul lor, ziariștii care ar veni în acest colț de raiu, să se refacă și ar deveni cu timpul un centru turistic, al Porților de Fier, acolo unde Dunărea se îngustează, strangulată de zidurile de piatră ale Cazanelor, oferind vizitatorilor, cea mai grandioasă imagine a forțelor naturii.

S. Semilian

Victoria (Duminică, 6 Ianuarie 1946)

°°°

În memoria nostalgică a comunității locale din Ada-Kaleh, Ali Kadri a rămas un binefăcător care a adus prosperitate, locuri de muncă și vizibilitate insulei. În schimb, pentru noul regim comunist și pentru istoricii/ziariștii vremii de stânga (precum Semilian), el reprezenta prototipul capitalistului speculant care a colaborat cu „regimul fascist” și a fugit cu banii.

Miezul poveștii — că Ali Kadri a făcut o afacere de export/cedare a palatului cu Maria Antonescu și a plecat în Turcia prin intermediul acestei tranzacții, înainte de venirea comuniștilor — este însă adevărat. Ali Kadri a parasit insula inainte de venirea comunistilor iar vila cu pricina apare in documente administrative ulterioare ca apartinand Mariei Antonescu.

În imagine se vede un fragment din incinta fostei cetăți Ada-Kaleh, precum și geamia insulei.