Pastores Romanorum, Vlahii din Panonia si Descalecatul Maghiar

Publicat de Aurel Băjenaru, 26 Aprilie 2025
Timp de citire: 21 minute

Procesul complex al etnogenezei românești, pe care încerc să-l conturez aici, bazându-mă atât pe puținele documente ale epocii cât și pe teoriile unor istorici români și străini ce susțin viziuni similare, reprezintă un fenomen unic în istorie. Acesta nu poate fi explicat printr-o simplă teorie a continuității daco-romane, societate izolată în munți timp de o mie de ani, proces urmat de apariția bruscă a unui popor român necunoscut până în secolul al XIII-lea.

După cum am mai schițat, nu se știe în ce măsură Dacia a fost părăsită complet la "Regtragerea Aureliana" de "materialul genetic" din care s-a format ulterior poporul român de pe aproximativ același teritoriu, cultural însă, poporul român s-a format din romanii latini ai Imperiului Roman de Răsărit care, sub influența năvălirilor popoarelor migratoare în Europa, nu au ajuns să fie bizantinizati în imperiul aflat în proces de grecizare începând cu secolul VI, după ultimul împărat roman de limba maternă latină, Justinian.

Fluxul de populație a fost constant o mișcare care nu se oprea la malurile Dunării, iar începând cu secolul VI, o data cu apariția Avarilor în Europa, a fost o constantă în mișcarea popoarelor de a-și căuta un loc mai sigur și mai prolific în această zonă dunăreană.

Odată cu întemeierea statului bulgar la sud de Dunăre in secolul VII, emigrarea vlahilor — strămoșii românilor — către nord s-a accentuat, fiind consemnată în diferite surse istorice, inclusiv cronicile ungurești, bizantine, bulgare și rusești. Am reunit o parte dintre aceste mărturii pe pagina mea, „techirghiol. com”, la secțiunea „Originea Românilor”.

Punctul de maximă răspândire a vlahilor în Balcani și spre nordul Dunării, către Transilvania și viitoarele Țări Române, este marcat de sosirea ungurilor în Europa. Despre prezența vlahilor, numiți și „Păstorii Romanilor” în Câmpia Panoniei vorbesc doi cronicari unguri: Magister P. (cunoscut și ca Notarul Regelui Bela) și „Geograful Anonim”, în lucrarea Descriptio Europae Orientalis, tradusă de istoricul și academicianul român Gheorghe Popa-Lisseanu — o lucrare prea puțin cunoscută publicului larg.

° ° °

Cucerirea Bazinului Panonic de către unguri, cunoscută și sub denumirea de cucerirea maghiară sau descălecatul maghiar (în maghiară: honfoglalás), este un termen general care desemnează o serie de evenimente istorice ce au dus la stabilirea maghiarilor în Europa Centrală, la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea.

Ungurii și-au consolidat controlul asupra Bazinului Panonic după ce au învins armata bavareză în bătălia de la Pressburg, desfășurată pe 4 iulie 907. Între anii 899 și 955, aceștia au desfășurat o serie de incursiuni în Europa Apuseană, iar între 917 și 971 au efectuat campanii și împotriva Imperiului Bizantin. În cele din urmă, maghiarii au renunțat la stilul de viață nomad, s-au stabilit permanent, au întemeiat un regat și au adoptat creștinismul în jurul anului 1000.

° ° °

Există mai multe teorii care încearcă să explice acest „descălecat” al nomazilor maghiari. Una dintre ele susține că maghiarii au inițiat o acțiune militară planificată, bazată pe informațiile obținute în urma raidurilor anterioare, cu scopul clar de a cuceri un teritoriu care să le devină noua patrie. Această perspectivă se aliniază versiunii prezentate de Anonymus și de cronicile maghiare care i-au urmat.

° ° °

Iată ce consemnează cel cunoscut sub numele de Anonymus, în cronica sa scrisă în jurul anului 1200, intitulată Gesta Hungarorum sau Faptele Ungurilor.

El relatează despre ducele Almus, plecat din Sciția, din nordul Mării Negre, considerat strămoșul regilor unguri și despre poporul acestuia, numit de străini "unguri", iar în limba lor proprie "mogeri" (în anul 884 de la Nașterea Domnului).

Anonymus descrie și luptele purtate de unguri împotriva rutenilor (rușilor kieveni). După ce ajung până la porțile Kievului, aceștia acceptă oferta de armistițiu a rușilor și încheie pace, primind în schimb un tribut consistent în bani, alimente și alte provizii.

Deosebit de interesant este discursul solilor ruși, care îi îndeamnă pe unguri să-și continue drumul spre Țara Panoniei – odinioară stăpânită de Attila și folosită acum de romani ca pășune.

° ° °

"Dar l-au rugat (Rușii n.m.) pe ducele Almus, că părăsind pământul Galiciei, să descalece dincolo de pădurea Houos, spre apus, în pământul Panoniei, care mai înainte a fost pământui regelui Athila. Și lăudau pământul Panoniei, că e bun peste măsură, ziceau adecă, că aici se întrunesc isvoarele renumite ale apelor Danubius (Dunărea) și Tyscia (Tisa) și alte isvoare foarte însemnate pline de pesci buni. Pe care pământ locuesc Slavi, Bulgari și Blach și păstorii Romanilor, pentru-că după moartea regelui Athila, Romanii ziceau, că acest pământ al Panoniei este pășune, pentru că turmele lor păsceau pe pământul Panoniei. Și se zicea cu drept, că pământul Panoniei este pășunea Romanilor, pentrucă și azi Romanii pasc în bunurile Ungariei. Ce să mai zic ?"

"Quam terram habitarent Sclauj, Bulgarij et Blachij ac pastores Romanorum..."

"Pe care pământ locuesc Slavi, Bulgari și Vlachi și păstorii Romanilor..."

° ° °

Aceasta a fost numai o scurtă introducere în istoria de inceput a maghiarilor.

Iată însă mai jos o alta mărturie a unui "Geograf Anonim" care ne confirmă cele spuse de "Notarul Anonim", una prea puțin cunoscută.

Este documentarea momentului în care s-au despărțit Vlahii cei care au ajuns în Balcani, aromânii și cei care au populat România de astăzi alaturii de Vlahii deja ajunși anterior aici.

° ° °

DESCRIPTIO EUROPAE ORIENTALIS, ANONYMI GEOGRAPHI

"Descriptio Europae Orientalis a Geografului anonim vine să confirme, încă: odată mai mult, spusele cronicilor ungare în privinţa Vlachilor ce se găseau preste tot locul în fosta Ungarie, la venirea Maghiarilor."

° ° °

În anul 1913, un învăţat polonez, Dr. Olgierd Górka, cercetând în Biblioteca Naţională din Paris izvoarele istorice ale Cruciatelor, a dat peste un manuscris latinesc — No. 5515 — rămas până atuncea necunoscut. Manuscrisul fusese catalogat subt un titlu greşit şi astfel istoricii, specialişti în cestiunile sud-est-europene, nu i-au dat nici atenţie, nici importanţa ce i se cuvenea.

Olgierd G6rka, descoperind acest manuscris, care cuprindea un tratat de geografie, l-a publicat, pe cheltuiala Academiei Literare din Cracovia, însoţindu-l, totdeodată, de un studiu amănunţit şi foarte documentat, în 49 pagine — textul tratatului este cuprins în 70 pagine — scris şi acest studiu, tot în limba latină, întru cât tratatul avea să intereseze, de o potrivă, mai multe ţări şi popoare.

Autorul acestui tratat, întitulat probabil Descriptio Europae Orientalis, şi al cărui manuscris original s'a pierdut, nu secunoaşte. El este un Anonim şi după cercetările lui Kórka pare a fi un călugăr dominican sau franciscan, care a trăit mai mult timp ca misionar în Balcani, şi anume în Serbia.

Simpatiile sale ni-l arată de naţionalitate franceză, căci se identifică cu interesele bisericii catolice şi ale politicei franceze în Orient de pe acea vreme, Reprezentând politica franceză în Balcani, anonimul acesta este un admirator şi un sfătuitor al fratelui regelui Filip al IV-lea al Franţei, al lui Carol de Valois — Carolus Valesius — vestit ostaş şi pretendent al tronului imperiului latin de Răsărit. Căci, acest Carol de Valois, în urma căsătoriei sale cu Catharina de Courtenay, nepoata ultimului împărat latin din Constantinopol, Balduin al II-lea, mort în 1301, având sprijinul Papei, la îndemnul lui Anonymus, se pregătea cu tot dinadinsul să ocupe pentru sine Constantinopolu.

In vederea acestui eveniment încheiase şi un tratat cu Veneţienii şi contractase căsătoria fiului său, Carol, cu Zarica, fiica lui Uroş, regele Serbiei. In acelaşi timp, Anonimul geograf, reprezentant al Bisericii catolice şi ca misionar predicator Serbia, îndemna pe Carol de Valois ca, împreună cu Carol Robert, regele Ungariei, să supuie pe schismaticii Bulgari, Ruteni, Sârbi şi Ruşi.

Anonymus îşi scrie tratatul său de geografie, după cum dovedit-o Gorka, în primăvara anului 1308 şi s'a folosit la compunerea lui, în afară de cunoştinţele sale personale, mai ales de izvoare franceze. El descrie, rând pe. rând, dând indicaţii; nu numai de' geografie, ci şi de istorie, următoarele țări: Imperiul Constantinopolitan, Albania, Serbia, Bulgaria, Rutenia, Ungaria, Polonia şi Boemia.

Cunoştinţele ce ni le procură Anonymus asupra acestor țări când sunt culese din izvoarele ce el le utilizează sunt, de sigur, importante şi ele ne confirmă şi stabilesc, de cele mai mult ori, adevăruri şi fapte stiute deja de aiurea . Cunoştintele însă ce el ni le dă dela sine, personal, din observaţia proprie sau din observaţia prietinilor săi, sunt cu mult mai importante, ele fiind, mai totdeauna, originale. Şi importanţa lor creşte cu atât mai mult cu cât, în afară de două pasagii; explicate de altfel de Górka, în întreaga operă a lui Aronymus, nu găsim nici o eroare de fond. Anonimul nostru nu inventează nimic. El spune numai adevărul controlat. Pe spusele sale putem pune tot temeiul, în spusele lui putem avea toată încrederea.

Despre ţările. noastre, necunoscându-le, nu ne vorbeşte nimic. Face însă, în două pasagii, oarecari aprecieri asupra Vlachilor din Peninsula Balcanică şi asupra originii lor, precum asupra păstorilor şi păşunilor romane din Ungaria, Romanorum pastores şi pascua Romanorum şi de asemenea şi asupra principatelor romane din Ungaria la venirea Ungurilor.

Dată fiind obiectivitatea acestui anonim, recunoscut ca scriitor veridic, importanţa acestor aprecieri nu va scăpa nimănuia din vedere.

Iată aceste două pasagii: 1) Notandum est hic quod inter Machedoniam, Achayam et. Thesalonicam est .quidam populus ualde. magnus et.spa- ciosus qui uocantur Blazi, qui et olim fuerunt Romanorum pastores, ac in Ungaria, ubi erant pascua Romanorum, propter nimiam terre uiriditatem et fertilitatem olim morabantur, Sed tandem ab Ungaris inde expulsi, ad „partes illas fugierunt; habundat enim caseis optimis, lacte et carnibus super omnes nationes. Terram enim horum Blachorum que est magna et opulenta exercitus domini Karuli qui in partibus Grecie mora- tur fere totam occupauit et ideo conuertit se ad regnum 'Thesa- lonicense et actu mari terraque, expugnant ciuitatem Thesalo- nicensem dictam cum regione circumadiacente.

2) Et est notandum, quod regnum Vngarie olim non dicebatur Vngaria, sed Messia et Panonia. Messia quidem di- cebatur a messium prouentu , habundat enim multum în messibus, Pannonia dicebatur etiam a panis habundantia; et ista consequenter se habent, ex habundantia enim -messium se- quitur habundantia panis..... Panoni autem, qui inhabitabant tune Panoniam, omnes erant pastores Romanoriun, et' habe- bant super se decern reges potentes în tota Messia et Panonia; deficiente autem imperio Romanorum egresi sunt Vngari de Sycia prouincia et regno magno, quod est ultra Meotidas pa- ludes, et pugnauerunt in campo magno, quod est inter Sicam- briam et Albam Regalem cum X regibus dictis et optinuerunt eos et in signum uictorie perpetuum erexerunt ibi lapidem marmoreum permaximum, ubi est scripta prefata uictoria, quiad huc perseuerat usque in hodiernum diem.

Din primul pasagiu al lui Anonymus rezultă. că Blazii, —numire subt care îi găsim amintiţi mai ales în izvoarele franceze contimporane, sunt aceiaşi cu Blachii, că sunt un popor foarte mare şi răspândit, că sunt păstori, după cum au şi fost altădată păstori ai Romanilor, că odinioară trăeau în Ungaria, unde se găsesc bogatele şi plinele de verdeață păşuni ale Romanilor, că au fost, mai târziu, goniţi de Unguri şi au fugit în acele părţi (peste Dunăre), că produc o mare bogăţie de brânză excelentă, de lapte şi carne, cum nu produce nici un alt popor, că această ţară a Blachilor, mare şi bogată, a fost ocupată, mai în întregime, de armata lui Carol de Valois care staţiona în regiunea Greciei şi care a ocupat pe apă şi uscat cetatea Salonic, împreună cu ţinutul dimprejur.

Jar, din al doilea pasagiu al Anonimului geograf rezultă că numirea de Ungaria datează numai dela venirea Maghiarilor, şi că, înainte vreme, această ţară purta numele de Pannonia şi Messia — el ne dă şi etimologia acestor două numiri, — că locuitorii acestor două ţeri — Panonnia se întindea pe acel timp până la Tisa — se găseau constituiți în zece regate, că, la venirea Ungurilor, s'au dat lupte în câmp deschis, în regiunea dintre Sicambria şi Alba Regală, cu aceşti regi romani cari au fost învinşi şi că Ungurii cari se mai numesc şi Huni — qui alio nomine Huni vocantur — au ridicat ca semn al victoriei lor o mare statuă de marmoră (Despre această statuă ne vorbeşte și cronicarul Simon de Kéza, la Endlicher, Mon. Arp. p. 91.), care dăinuia încă pe la anul 1308.

Informaţiunea Anonimului geograf, în ce priveşte pe Vlachii din Peninsula Balcanică, ne confirmă teoria lui Haşdeu asupra originii Aromânilor. Haşdeu, fără să fi cunoscut lucrarea lui Górka, apărută mai târziu, după moartea sa, sustinuse printr'o intuiție genială că Românii din Peninsula Balcanică sunt urmaşii acelor pastores Romanorum, pe cari i-au gonit Ungurii, la venirea lor în Pannonia. O parte dintre aceşti păstori romani, despre cari, de altfel, ne vorbesc mai multe cronici, s'au dus spre nord şi s'au slavizat în Moravia, alţii au trecut în spre apus şi au ajuns în Istria, iar altă parte, mai numeroasă, au fost împinşi spre miază-zi şi au cuprins mai multe regiuni din Peninsula Balcanilor, dând naştere populaţiunilor aromâne. Și Haşdeu îşi întemeia afirmaţia sa, mai ales, pe unitatea limbei noastre. Căci dialectul aromân ar fi o dovadă că despărţirea Aromânilor de Dacoromâni s'ar fi făcut într'o epocă relativ târzie, când adecă limba românească îşi desăvârşise unitatea sa.

Teoria lui Haşdeu asupra originii Aromânilor, teorie susținută în cartea sa Strat şi Substrat şi care concordă, după cum a observat-o şi Górka, cu cele spuse în pasagiul de mai sus al Anonimului geograf, nu este astăzi împărtăşită de toată lumea. Cercetările mai noui ale istoricilor şi ale lingvigtilor şi mai ales constatarea influenţei albaneze asupra dialectelor noastre au împărţit pe învățații români, în ce priveşte locul de formaţiune al limbei româneşti, în două tabere adverse.

O mare parte dintre rămăşiţele acestor păstori romani din Pannonia, de sigur, se vor fi maghiarizat în masa mai nu- meroasă a Ungurilor. Urmele lor le-am semnalat şi noi în două articole apărute în ziarul Universul 1) sub titlul: Urme de sate româneşti lângă lacul Balaton şi Vechi sate româneşti în Pannonia şi au fost studiate într'un studiu mai vast al d-lui N. Drăgan . In timpul Notarului anonim al regelui Bela, îiconstată şi scriitorul ungur Pais Dezs6, care, în harta sa, sem- nalează pe 4z Olâhok în regiunea de la sudul lacului Bala- ton .

Dintre cele două grupuri de cronici, stabilite de Bal. H6man, după cum am văzut în Introducerea la Notarul anonim, fac parte, din primul arhetip, cronicile lui Odo de Deogilo, din 1147, a lui Gottfried din Viterbo, din 1185, raportul lui Ricardus din 1237, cronica lui Thomas din Spalato,din 1266, a lui Albericus Triumfontium din 1233 şi a însuşi Notarului anonim, de dinainte de 1200; iar din grupa a doua,fac parte cronicele lui Simon de Keza, Chronicon pictum Vin- dobonense din 1358, Chron. Budense din 1473, Chron. Poso- niense şi Chron. Dubnicense.

Atât în cronicile din primul grup, cât şi în cele din grupul al doilea, se vorbeşte, aproape în toate, cu mai multe sau mai puține amănunte, despre pastores Romanorum şi despre pascua Romanorum.

Aceşti păstori romani, numiţi uneori şi «Vlachi», sau numai Coloni ai Hunilor, trăiau în Pannonia, la venirea Ma. . ghiarilor, constituiți, probabil, nu în regate, în sensul de astăzi al cuvântului, dar având şefii lor ce se vor fi numit uneori regi în sens etimologic, ori principi ori duci, sau numai voi- vozi ori cneji.

Iată diferitele pasagii din cronicarii unguri şi străini cari constată existenţa acestor păstori în Pannonia. Şi cităm anume şi pe scriitorii străini, fiindcă istoricii unguri susțin că numai în izvoarele naţionale ungureşti se vorbeşte despre aceşti păstori romani :-

1. Notarul anonim:

   a) Rex Athila... de terra scithica descendens cum valida. manu in terram Pannonie venit, et fugatis Romanis regnum obtinuit (e. 1).

   b) Quam terram (Pannoniam) habitarent Sclavii, Bul- garii et Blachii ac pastores Romanorum. Quia post mortem Athile regis terram Pannonie Romani dicebant pascua esse, eo quod greges eorum in terra Pannonie pascebantur. Et iure terra Pannonie pascua Romanorum esse dicebatur, nam et modo Romani pascuntur de bonis Ungarie .

c) Dicebant enim eis sic, quod terra illa (Pannonia) nimis bona esset, et ibi confluerent nobilissimi fontes.... Et mortuo illo preoccupassent Romani principes terram Pannonie usque ad Danubium, ubi collocassent pastores suos (ec. 11).

2.Odo din Deuil, cronicar francez, ne spune: Terra hec (Ungaria) in tantum pabulosa est, ut dicantur in ea pabula Julii Caesaris extitisse 2).

3. Thomas din Spalato, din Dalmatia, afirmă: Haec regio dicitur antiquitus fuisse pascua Romano- rum *),

4. Richardus, călugăr din ordinul praedicatorilor, scrie. într'un' raport al său:

Înventum fuit in Gestis Ungarorum Christianorum quod esset alia Ungaria maior... de qua septem duces... venerunt in terram que nunc Ungaria dicitur, tum vero dicebatur pascua Romanorum, quam inhabitandam pre terris ceteris elegerunt, subiectis sibi populis, qui.tunc habitabant ibidem »).

5. Simon de Keza, în două pasagii ale cronicii sale, ne spune:

a) Pannonie, Pamfilie, Macedonie, Dalmacie et Frigie civitates que crebris spoliis et obsedionibus per [unos erant fatigate, natali solo derelicto, in Apuliam per mare Adriaticum de Ethela licentia impetrata transierunt, Blackis, qui ipsorum fuere pastores et coloni remanentibus sponte in Pannonia .

b) Postquam autem filii Ethele in prelio Crumhelt cum gente scithica fere quasi deperissent, Pannonia extitit X annis sine rege, Sclavis tantum modo, Grecis, Teutonicis, Messianis et Ulahis advenis remanentibus, in eadem qui vivente Ethela populari servicio sibi serviebant.

Aceste două pasagii ale cronicei lui Simon de Keza le întâlnim, cu mici variante, şi în Chronicon pictum Vindobonense “), în Chronicon Posoniense , şi în Chronicon Dubnicense.

Datele acestor cronici ni le confirmă acum şi Geograful anonim, din 1308, care nu cunoştea pe Vlachii din Ardeal. Că numirea de Vlach a ajuns, cu timpul, un apelativ, însemnând «păstor» aceasta este adevărat, însă numai pentru o epocă târzie, după secolul al XIII-a, iar nu pentru primele veacuri ale istoriei ungare, nu pentru primele timpuri ale dinastiei arpadiene.

Că Românii, cel puţin în timpul compunerii gestelor ungare, din timpul lui Ladislau IV Cumanul, nu erau păstori, ci popor aşezat, aceasta rezultă nu'numai din faptul că, la anul 1210, Românii au luat parte în expediţiunea contelui Joachim împotriva lui Ascenus Burul din Vidin, capitala imperiului româno-bulgar, associatis sibi Saxonibus, Olacis, Siculis et Bissenis şi, mai târziu, împotriva Cehilor, în armata lui Bela IV, innumeram multitudinem Cumanorum, Ungarorum et diversorum Slavorum Siculorum quoque et Valachorum, dar şi din menţiunea ce se face despre ei în cântecele medievale ce ni sa păstrat până astăzi. Astfel anonimul poet al cântecelor Nibelungilor, de prin secolul al XII, Rudolf din Ems, de pe la jumătatea secolului al XIII, în Weltchronik; a sa, Jansen Enikel, din secolul al XIII, în opera sa intitulată, de asemenea Weltchronik, apoi Stirianul Ottocar, tot din veacul al XIII, în poema sa "Osterreichische Reimchronik", şi alţii ne vorbesc cu destule amănunte despre Vlachi cari nu puteau să fie, pe acele vremuri, simpli ciobani nomazi. Astfel, Descriptio Europae Orientalis a Geografului anonim vine să confirme, încă: odată mai mult, spusele cronicilor ungare în privinţa Vlachilor ce se găseau preste tot locul în fosta Ungarie, la venirea Maghiarilor.

DESCRIPTIO EUROPAE ORIENTALIS, ANONYMI GEOGRAPHI

IZVOARELE ISTORIEI ROMÂNILOR
VOLUMUL II
DESCRIEREA EUROPEI ORIENTALE
DE
GEOGRAFUL ANONIM:
TRADUCERE DE
G.POPA-LISSEANU

° ° °

Foto: Vlahi din Mărgău de János Jankó, 1894.

János Jankó (1833–1896) a fost un pictor, caricaturist și grafician maghiar, cunoscut pentru portretele sale de țărani și pentru ilustrațiile de presă. A studiat la Viena și a lucrat ca ilustrator pentru diverse publicații din Budapesta, fiind apreciat pentru stilul său distinctiv și pentru capacitatea de a surprinde viața cotidiană a oamenilor din Transilvania și Ungaria. (János Jankó - Wikipedia)

În anul 1894, Jankó a realizat o serie de fotografii etnografice în comuna Mărgău din județul Cluj, surprinzând țărani români în port tradițional. Aceste imagini au fost descoperite în arhiva Muzeului de Etnografie din Budapesta și au fost publicate de Foaia Transilvană. Fotografiile oferă o fereastră rară asupra vieții rurale din Transilvania la sfârșitul secolului XIX, evidențiind portul tradițional și stilul de viață al comunității românești din acea perioadă.

Aceste imagini sunt valoroase nu doar pentru valoarea lor artistică, ci și pentru importanța lor istorică și etnografică, oferind o perspectivă asupra evoluției culturale și identitare a românilor din Transilvania.