PLAJA (Mamaia), dunele - 1907

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Noembrie 2019
Timp de citire: 3 minute

Cand te uiti in lungul ei, imensitatea apelor pare ca da sa inece panglica aceasta galbena si s'o desprinda de la celalalt capat. Un moment ai amagirea ca suvita fermecata pluteste aruncata in placul undelor, de-ai crede ca-i parul despletit al unei gigante balaie, care s'a cufundat o clipa in mare.

Trenul nu merge de cat pana la bai, si pentru ca sä taem duna in lung mai departe, am luat o trasura. Drumul prin nisip iti da senzatia unei dulci si continue inervari, un fel de gadilire usoara a subsuorilor si a genunchilor. Trasura noastra merge la pas, iar noi cativa alergam greoi si nesiguri prin valurile de pulbere de aur.

Duna aceasta e formata din nisipul adus de valuri si ingramadit pe vremuri la intrarea golfului, care azi a ramas loc inchis, despartit de mare. Un capritiu al naturei mestere si uriase. Lacul Siut-Ghiol are isvoare mari si fiind mai sus decat marea, isi varsa apele in ea printr'un prival ingust, incolo, departe, inspre rasarit de bai.

Saratura fostului golf de mare s'a spalat prin continua primenire a apelor din isvoare si azi avem un lac dulce, lacul de lapte, cum il numesc turcii in limba lor (Sütgöl n.r.). Imparecherea e minunata. Deoparte lacul dulce, ridicat sus, lirnpede și linistit, cu peste cunoscut și cu stufari pe delaturi, iar pe astalalta parte, mai jos, marea covarsitoare si intunecata, inegrește orizontul cu adancul apelor ei tainice.

Nisipul dunei spalat in unda valurilor și adunat acolo decand nu poate tine minte omul, s'arata curat și molcut, ca un leagan imens, primenit din proaspat. Cand vezi așternutul acesta neateptat, nu poti sa te opui dorintei de a te rostogoli macinand in mani prafuirea aurului risipit.

Cum dam cu ochii de un delut, o luam fuga pe intrecute și il urcam mai mult in branci. Picioarele lunecau, degetele noastre se infingeau in coama fainoasa si inghesuindu-ne la deal, multi se rostogoliau in urma, strangand in pumni nisipul de care se agatase ca de o mantuire. De sus vezi tot lungul dunei.

In urma, departe, ramane inseilarea feerica a bailor, cu mișunarea furnicarului de scaldatori. Inainte vezi cum bentita tremurata a dunei se prinde de tarm, ca intr'o copca. Deoparte și de alta apa cumintita si fara sfarșit. Cuprinsul tot, abea incape stralucirea soarelui si sanatatea care se revarsa din toate partile. O clipa de extaz numai si coama movilei noastre se prabusește la vale, odata cu rostogolirea sgomotoasa a tuturor.

Nebuniile și bucuria covarsesc imprejurimea. Nisipul spalat și uscat, curge de pe noi la cea mai usoara atingere. Ne scuturam hainele și parul, mai stranutam și adunandu-ne palariile aruncate, pornim tot mai inainte, pe cand trasura in pasul cailor vine dupa noi.

In drum intalnim mame cu copii anemici si slabi, pe care-i plimbla desculti prin nisip Si le face de joc cu scoici colorate frumos și cu melcuti intortochiati. Duna pare o sera nesfarita, in care s'ar putea preface si intari sanatatea celor bicisnici. Pe malul marei, pe nisipul batut și umed, fug cu pas marunt și iute pasarele delicate și sprintene. Pe deasupra apei vaslesc in bataea soarelui, pescarii cu aripele albe si lungi.

Ioan Adam, 1907