Cover Image

Povestea lui Moș Iacup și aurul său

Publicat de Aurel Băjenaru, 10 Octombrie 2026
Timp de citire: 6 minute

Pe Moș Iacup îl am, asemenea, în amintire din copilărie, trecând uneori în sus, pe strada noastră, dinspre cartierul tătăresc din Techirghiol, dinspre vale.

Așa cum unele tătăroaicele din cartier, chiar și în anii socialismului, mai purtau moda otomană, cu șalvari tradiționali pe sub rochiile lungi, bărbații tătari, unii, încă purtau pantaloni de croială otomană, cu turul mare, lăsat, strâmți jos, cu brâu la mijloc și turban simplu pe cap. Astfel se purta și Moș Iacup. Era tipul tătarului otoman per se.

L-am cunoscut și pe el prea puțin. Locul nostruü de joacă din cartier se termina la un colț de case, înaintea curții sale. Acolo se jucau numai copiii tătari între ei.

Moș Iacup, copiii și măgarul

Ei călăreau fânul lui nea Iacup, pe care acesta îl înșira în stradă la uscat, și tot ei primeau lovituri de toiag sau erau fugăriți, dacă acesta îi observa, îmi spune povestitorul, unul dintre acei copii de atunci:

„Iacup creștea animale, vaci pentru lapte etc. și aduna fân pentru animale cu cotiga. În fiecare vară înșira fânul la stradă să se usuce. Bucuria noastră era să ne tăvălim prin iarbă, ocolind cu măiestrie toiagele aruncate de Iacup în încercarea de a ne goni de pe fân.

Avea un măgar al naibii de încăpățânat. Cu vreo sută de metri înainte să ajungă acasă, se oprea și nu mai pornea, cu toate toiagele primite pe spinare de către Iacup. Iacup n-avea ce face, îl deshăma și-l ducea în curte. Apoi, singur, împingea cotiga cu fân în curte. Îl mai ajutam noi, copiii, cu promisiunea că ne plimba cu măgarul.

Un măgar pișicher! Ne știa bine pe noi, copiii. Când ne prindea în spatele lui, sărea cu copitele din spate și ne taxa. Asta pentru că și noi îl altoiam cu bățul lui Iacup din cotigă. N-a scăpat copil din cartier fără amprenta copitelor măgarului, care avea și un nume, dar nu mi-l aduc aminte acum. Nume de creștin! Marcel, parcă.”

Moș Iacup creștea animale, iar soția sa, Sebila, îl ajuta. Avea vaci și vindea lapte zilnic clienților săi din Techirghiol. Era un om harnic, obișnuit cu munca și cu gospodăria, asemenea multor oameni din vechea comunitate tătărească a orașului.

Aurul legendar al tătarilor dobrogeni

Dar revenind la tema aurului legendar al turcilor și tătarilor din Dobrogea, misterul acestuia este probabil mult mai banal decât ne-am închipui astăzi.

Ca și în cazul lui Șerife, bătrâna tătăroaică despre care se spunea că aducea bani de la Istanbul, primiți ca ofrandă din partea turcilor, Moș Iacup era, în primul rând, un tătar harnic, care muncea mult, consuma puțin și, ca atare, făcea economii.

Tatarii vechi însă nu-și duceau întotdeauna economiile la bancă. Erau conectați la vechiul sistem monetar bazat pe moneda de aur, mult mai mult decât am bănui astăzi.

În România, monedele de aur cu valoare nominală exprimată în lei au început să fie emise în 1870, timp in care in Dobrogea circula Lira de aur otomană, moneda oficială de aur a Imperiului Otoman. In România emisiunile acestor monede au continuat până în 1906. Monedele de aur au continuat să circule în economia de piață și după aceea, inclusiv în perioada de după Primul Război Mondial. Tatarii, asemenea turcilor, au avut o relație aparte cu aurul. Își investeau economiile în monede de aur, iar atunci când acestea nu mai erau ușor de obținut, în bijuterii de aur.

Aurul și ocaziile ratate

În această privință, nu pot decât să vorbesc din propriile amintiri și despre ocaziile ratate de a investi în aur. În anul 2000, prețul aurului în zona euro, inclusiv în Germania, se afla la niveluri istorice scăzute. Era de aproximativ 570–600 de mărci germane (DEM), adică aproximativ 290–300 de euro pentru o uncie de aur (31,1 grame).

De atunci și până în prezent, prețul aurului a crescut de mai multe ori, depășind borna de 2.000 de euro pentru o uncie.

Astfel, un om muncitor precum Moș Iacup și-a investit cu stăruință rezultatele muncii în aur. Și, ca întotdeauna, se bănuia oarecum că avea aur ascuns. La moartea lui, rudele au năvălit în casă să caute legendara găleată cu aur! Se pare că a fost găsită — dar nu în casă — de un descendent.

Aurul obținut prin muncă

Deci, în cazul lui Moș Iacup, nu a existat nicio poveste de O mie și una de nopți în spatele legendei aurului său. L-a obținut prin muncă.

Înainte de venirea comuniștilor, oamenii din neamul său fuseseră înstăriți și aveau mult pământ. Neamul Ciorabailor era bogat. Cine a putut să-și ascundă aurul a fost norocos. Norocos a fost și nepotul care, se pare, a găsit „căldarea cu aur”.

Poate că aceasta este, de fapt, adevărata poveste din spatele legendelor despre aurul ascuns al tătarilor din Dobrogea, munca, cumpătarea și răbdarea unor oameni care au știut să păstreze ceea ce agoniseau.

Locul în care a trăit Moș Iacup

În imagine apare fosta curte a lui Moș Iacup, unde încă mai există și astăzi ruinele zidurilor grajdului său de animale, în apropierea geamiei din Techirghiol. Cu ajutorul inteligenței artificiale, am reconstruit o parte din acest grajd peste vechile ruine.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

1777
Techirghiol
06.11.2026 20:57
Actual: 8° C
Viteza vantului: 3.13 m/s