Povestiri orientale - NOROCUL

Publicat de Aurel Băjenaru, 21 Noembrie 2019
Timp de citire: 10 minute

(Zilele trecute Jack Ma, fondatorul celei mai mari case de comert din China, Alibaba, spunea ca el nu se pricepe nici la tehnica si nici la marketing, asta fiind unul dintre atuurile lui,... !)

* * *

Erau prieteni buni negustorii lusein Cadâr şi Memet Derviş. După o zi întreagă de tropăială în prăvălii, odată cu revărsarea aerului rece al serii, ei au venit la cafeneaua care strălucea de curăţenie, şi-au aşezat trupurile obosite pe scaunele de gratii şi şi-au comandat cafele. Intr'o clipă filigianele sunt puse pe un alt scaun în faţa lor.

Cu gesturi domoale, oamenii muşcă din bucăţelele de zahăr ce stăteau alături de ceşti, şi sorb cu o plăcere sgomotoasă din lichidul negru şi strălucitor.Şi vorbesc.

- ,,Eu nu 'nţeleg" spune Derviş. ,,Am marfă bună. O dau mai eftin decât alţi negustori. Şi totuşi, treburile merg mai prost ca'n anii de secetă".

Iusein Cadâr îşi lasă ceaşca pe scaun, îşi şterge musteţele şi barba, care se pătaseră de cafea, apoi îşi scoate din brâu pipa şi punga cu tutun.

- ,,Aşa a vrut Alah ! El dă omului noroc. Ori ce-am face ori ce-am drege nu vom putea să schimbăm faţa zilelor noastre".

- ,,Dar, Iusein Cadâr, norocul e cum şi-l face omul ! Munceşti cu cinste şi pricepere, câştigi mult şi te poţi ridica. Nu faci aşa, poţi s'aştepţi mult şi bine să-ţi trimeată Alah saci cu aur".

Şi cum vorbeau ei aşa, iată că un călător sărac se abătu din drum ca să stea în faţa lor pe un scaun.

- Derviş, vezi tu pe acest om? El este tot fiinţă ca şi noi. Are minte care judecă, are braţe care pot munci, are picioare ce pot alerga, dar toată strădania lui este zădarnică; priveşte numai cât este de flămând. Alah încă nu i-a dat noroc!."

- ,,Eu cred că e un leneş şi un nepriceput !"

- ,;Din contra! Il cunosc foarte bine. Rar mi s'a'ntâmpla să văd un om mai harnic şi mai priceput la tot felul de trebi ! Dar dacă cerul nu i-a dat să fie bogat ...."

- ,,Atunci am să-l fac eu să fie bogat! De-acum cel mult într'un an, am să-i schimb viaţa. Am să-ţi dovedesc eu că norocul şi-l poate face şi omul !"

Şi-l chemă pe sărac.

- ,,Omule ! ... Vrei se te faci bogat ? lată, am să te-ajut eu. Iţi dau 1000 de lire. Du-te, ia-ţi pământ, fă un negoţ oarecare, iar când vei fi bogat, să vii atunci la mine şi să-mi spui !

Ii întinse apoi o pungă cu monezi de aur.

Săracului nu-i venea să creadă. Dar, pentru că mâna bogatului stătea mereu întinsă, o luă, o puse la brâu şi, după ce mulţumi, porni încet pe stradă, şi se uita mereu înapoi. Se temea par'că să nu fie o glumă. Când ajunse însă în dreptul unui colţ, făcu la dreapta şi grăbi cât mai mult pasul.

Pipăindu-şi mereu brâul, se opri Ia piaţă de-şi cumpără puţină carne.

- "Cel puţin măcar cu atât să m'aleg în seara asta!" gândi el când ieşi din oraş, ca să se'ndrepte spre căsuţa lui dintr'un sătuleţ apropiat.

Şi, pentrucă încă mai era lumină, mergând culegea de pe drum beţişoare şi bucăţele de lemn, pe care întâmplarea i le scotea în cale. Când sarcina fu destul de mărişoară, omul se opri, puse jos basmaua în care legase banii şi'nvăluise carnea şi cătă să-şi strângă mai bine lemnele.

Dar tocmai atunci, din înălţimile cerului se repezi un vultur, care luă basmaua cu carnea şi cu banii şi dispăru.

Desnădăjduit se'ntoarse omul acasă doar cu putregaele de lemne.

- ,,Nevastă, n'am câştigat nimic astăzi, dar am adunat lemne pentru mâine ! 

Şi se culcă flămând.

Au trecut ani. Omul cel sărac trecea iarăşi odată prin faţa cafenelei. Şi cei doi negustori bogaţi erau tot acolo. Ei îl văzură şi-şi aduseră aminte. II chemară.

-- ,,Mi-a mers rău. Am pierdut banii chiar din prima zi. Dacă nu mi-i dat mie să fiu bogat, ce să fac !" Şi cu desnădejde dădu să plece.

Derviş însă îl întoarse.

- ,,A fost o'ntâmplare numai !" vorbi el către Iusein Cadâr; apoi grăi săracului:

- ,,Omule, nu dispera. Mai încearcă odată. Mai na-ţi încă 4000 de lire ! "

Cerşetorul luă banii, îi puse în sân şi plecă. Dela piaţă cumpără un peşte.

- ,,Nu mai cumpăr eu carne. Ea a fost atunci cu ghinion!"

Mergând către casă, el se abătu lângă un râu adânc pentru ca să-şi cureţe peştele. II spintecă, dar când să-l spele, punga cu bani îi alunecă în apa cea adâncă. Se desbrăcă el omul, se dete la fund, căută până târziu, dar banii par'că intraseră în pământ.

Se'ntoarse acasă.

- ,,Nevastă, am câştigat doar peştele ăsta!" 

- ,,Slavă lui Dumnezeu şi pentru atât!"

Şi iarăşi trecură ani. Săracul continuă să trăiască cu aceiaş greutate. Ba încă mai greu, pentru că puterile i se slăbiră.Odată, cutreerând oraşul, fu oprit de un negustor.

- ,,D-ta mi se pare eşti omul căruia eu i-am dat 5000 de lire! De ce n'ai mai trecut pe la cafenea să-mi spui şi mie ce-ai făcut cu banii ?"

- ,,De asta mi-a fost ruşine să mai dau ochi cu D-ta".

Celălalt negustor veni şi el.

- ,,Nu ţi-am spus eu că nu banii fac norocul omului? Eu am să cerc altfel".

Apoi se adresă omului sărac.

- ,,lată zece lire. Du-te.şi-ţi cumpără mâncare să ai pentru mâine. Cu ce-ţi _rămâne, cumpără-ţi un ferăstrău, un topor şi o capră de tăiat lemne. Poate că prin bani munciţi cu greutate te vei face bogat!"

Săracul făcu tocmai aşa. ln zorii zilei următoare, el striga cât îl ţinea gura :

- ,,Baltagi ! .. Baltagi ! ...

O cocoană somnoroasă deschise geamul şi-l chemă.

- ,,Iţi  dau două lire,· să-mi cureţi grădina de uscături". Se'nvoi şi'ncepu lucrul. Copacii uscaţi îi tăia, pe ceilalţi îi curăţa numai de uscături. ln vârful unui prun stufos văzu însă

o adunătură de bete.

- ,,E un cuib ! la să-l dau jos !" , si suindu-se, tăie cu ferăstrăul craca. Dar când să ridice beţele de unde căzuseră, puse mâna pe o cârpă, care la un colţ avea un nod mare. Uitându-se mai cu băgare de seamă, văzu că era tocmai cârpa în care 

învelise banii şi carnea şi pe care vulturul, furând-o, o adusese în cuibul puilor lui.

Fericit pesţe măsură, o băgă în sân, apoi dădu zor de termină lucrul şi porni acasă. Cu banii regăsiţi cumpără un loc pe care îl lucră cu mult folos.

Curând scăpă de sărăcie. Nu mai era nevoit să se obosească zile întregi, ci găsea timp destul ca să mai stea la cafenea, să se plimbe prin oraş şi chiar să-şi piardă vremea pescuind cu undiţa într'un râu adânc din apropiere.

Odată, într'o asemenea împrejurare, undiţa i se agăţă de ceva greu pe fund. Trase, o suci, o'nvârti, dar zădarnic. Şi pentru că amintirea vremurilor vechi îl făcea să fie zgârcit, se desbrăcă şi se dete la fund ca să-şi scoată cârligul. Dar în apă cuprinse cu mâna ceva rotund şi greu. Când ieşi la suprafaţă, văzu că strângea cu putere chiar punga cu cele 4000 lire pe care o pierduse cu mulţi ani înapoi. Şi faţa zilelor omului se schimbă şi mai mult. In curând avu moşii întinse şi case mari, iar gospodăria îi creştea din zi în zi.

Iar când fu cu adevărat bogat, încărcă cu daruri scumpe şi porni la Stambul pe un cal o desagă

Cei doi binefăcători îl uitaseră.

- ,,Iată, sunt om bogat. Dar tot  norocul meu vine de la, cele 10 lire ce mi le-a dat· Iusein Cadâr. Cu' ele am câştigat totul. Şi le povesti pe larg şirul întâmplărilor.

Faţa lui lusein Cadâr se'nsenină.

- ,,Memet Derviş, tu te-ai pus contra voinţei lui Dumnezeu şi de-aceia cerul n'a ajutat bietului om. Ai vrut ca tot ·norocul să vie numai de la tine. Eu însă am vrut ca norocul să vie de la cel Atotputernic, nu dela banii mei. Domnul a ascultat gândul meu!"

Mihail Pricopie

Analele Dobrogei, 1927