Cover Image

PRIN DOBROGEA - 1928

Publicat de Aurel Băjenaru, 4 Aprilie 2020
Timp de citire: 11 minute

Plecăm din Babadag, urcând spre culmea de unde se vede până la mari depărtări ţinutul dobrogean al lacurilor şi al dealurilor pierdute în şesul constănţean. Dar, ca să ajungem până acolo, trecem prin păduri afunde, urcând şi cotind, - şi cărăuşul dobrogean, îmbrăcat în şalvari şi cu boandă de şaiac, are chef de vorbă şi ne spune de întâmplări de demult, mistuite pe aceste meleaguri pline altădată de taine, de crime, de haiduci, de răpiri de cadâne ...

Prin locurile acestea, Licinski şi-a purtat isprăvile, spăimântând pe cei bogaţi şi ajutând sărăcimea. Prin codrii de odinioară, neatinşi de setea de distrugere a antreprenorilor de lemne, îşi ducea banditul veacul, apărând când nimeni nu' se aştepta, din cine ştie ce tufăriş sau de după vreun gorun gros cât o bute. Toate până într'o zi, când poteraşii stăpânirei l-au strâns de toate părţile şi au deschis focurile împotriva lui. Licinski s'a ridicat ca un leu al pustiei, a mugit de furie, a tras în urmăritori, dar deodată s'a prăbuşit alături de gorunii lui dragi. Şi cărăuşul îmi slomneşte povestirea lui adăogând de la el episoade sângeroase şi glorioase, - şi, dând din cap cu jale, zise la urmă, când fu să-şi închee povestea : ,,şi-aşa a murit Licinski !".

Căruţa dobrogeană, în vremea aceasta, a mers neoprit, cântându-ne ca un ison al drumeţiei, acea cu totul aparte cântare a osiilor dobrogene : un fel de sunet metalic, dar plăcut, - sonor şi plin, neasămănat cu nici o altă „batere" de osii din ţinuturi străine. Taranii din Dobrogea, când îşi cumpără căruţă, îi încearcă acest cântec al osiilor şi nu se opresc decât la aceea care „cantă frumos".

După ce urcăm dealul cel mare din jos de Babadag şi lăsăm în stânga dealul pe care se află mina de cupru de la Altântepe, - după o bună poştă de drum, ajungem în marele sat românesc al Casmicei. Sat de „mocani". Aici, în Casmicea, sunt statorniciţi din vremi străvechi parte din mocanii ardeleni, cari s'au "coborât" din Carpaţi spre Mare. Un „descălicat" ca cele multe ale noastre de pe vremuri. Rassa acestor oameni e una cu totul deosebită. Oameni tari, înalţi, chipeşi, întreprinzători, buni negustori, - oameni cari nu mai lasă de unde au apucat, - şi cu cari nu au a se juca nici ovreii şireţi, nici grecii cârcotaşi, nici armenii băgăcioşi pe sub piele. 

Mocanul îi bate şi-i întrece pe toţi şi prin vrednicie, şi prin muncă, şi prin inteligenţă şi prin şiretenie. Obişnuiţi cu vremea rea, netemători de ploi şi vântoase, aşa precum pe vremuri făceau lungul drum în urma turmelor de oi, - căliţi aici în Dobrogea, printr-o viaţă de necontenită strajă şi veghere împotriva Tătarilor şi Turcilor prădători, - Mocanii alcătuesc, pe toată întinderea Dobrogei, piatra de granit a temeliei stăpânirii noastre româneşti.

Buni cultivatori de pământ, iubitori ai acestui pământ, ei înţeleg a nu-l părăsi sub nici un chip, dând toate puterile lor pentru a-l cultiva şi a-l face mai hrănitor. Gospodăriile lor sunt cuprinse, casele vesele, - ogrăzile bine chlivernisite, - vitele (mulţi lucrează câmpul cu cai, ca Nemţii) pline şi bine îngrijite. Dar, mai ales, peste toate şi în toate, bate un puls de viaţă românească. 

Mi se pare că nici cârciuma nu e prea în mare cinste în aceste aşezări. Intrăm prin gospodării, - ne întâmpină gospodine, în ochii cărora sclipesc lumini ardelene : priviri 'sănătoase şi înfipte drept în ochii oaspetelui. Trupuri tari şi pline, ascunse sub ii înflorite şi catrinţe bine strânse. In case, răsboiul de ţesut parcă aduce aminte de nişte vremuri mai limpezi de altădată. Şi parcă şi lumina soarelui bate într'altfel . . . De prin zările minţii se ridică imagini ale unei vremi de departe : de când se lăsău de vale, spre Mare, turmele de oi, ducând cu ele; pe lângă fiinţele toate ale cârdului, dar şi sufletul de-acolo, cu înfăţişările lui, cu cântecele, dorurile, năcazurile, înduioşările şi îmbucurările lui ...

Aici, în Casmicea, se află sediul subprefecturei, judecătoria şi alte aşezăminte de plasă. Mai e şi cuibul unor cunoscute familii de bogaţi Mocani, ale căror vlăstare sunt cunoscute pe tot întinsul dobrogean. Pe urmă, ramuri din aceste fecunde neamuri s'au întins şi dincoace de Dunăre, dând ţării oameni de bună ispravă.

Pornim din Casimcea şi, după ce călătorim pe drumuri ascunse prin păduri de gârneaţă, după ce trecem prin vreo două sate prinse· cu totul, de jur împrejur, de pădure, ajungem în· altă aşezare românească : Topologul. Stând pe un deal şi întinzându-şi casele pe platou şi pe clinurile de deal, Topologul e plin de mişcare şi de lumină. O biserică mare stă albă în mijlocul satului- alături de ea şcoala, primăria. Acelaş aspect al lucrurilor şi-al . oamenilor ca şi la Casimcea. Şi aici sunt tot Mocani, dar amestecaţi şi cu „ Cojani", adică băjănari de prin părţile lăturalnice ale Brăilei şi Ialomiţei.

Vremea-i scurtă şi noi trebue să mai batem pământul dobrogean, - de aceea mergem pe drumuri cucuiate pe tăpşane înalte, de unde în zarea prăfuită vedem patul de argint al Dunărei, şi cădem în alt sat românesc, ca e pe vremuri se chema Urumbei, iar azi îi zice Regina Elisabeta. Tot Mocani amestecaţi cu Cojani (şi, puţini Ţigani), - gospodării întemeiate, oameni cu priviri prietenoase, vite bine îngrijite ...

Urcând spre Tulcea, trecem prin alte sate : unele găgăuţeşti, având aceleaşi mori de vânt în margini, aceiaşi şalvari şi iminei cunoscuţi ; - unele nemţeşti, cu casele aliniate, cu pastor având ochelari şi ochi albaştri, cu biserica bine îngrijită, lăsând să se strecoare pe ferestrele ei sunetele de lemn ale orgei, cu femeile mergând cu „Biblia" sub braţ la rugăciune, cu gospodăriile curate ca nişte „saloane", cu „chilotele" de puf în loc de plăpumi, aşa de călduroase că poate fi frigul Bobotezei şi poţi dormi sub ele afară pe prispă, cu aceiaşi oameni tacticoşi, politicoşi, buni platnici­ ai dărilor, dar nu prea deschişi la. minte şi la suflet şi puţin cam trişti ...

Trecem, asemenea, prin marele sat Başchioi, - frumos, bogat, având gospodării bine alcătuite. Păcat că oamenii lui, pe lângă un pumn de bune calităţi, au o fire aspră, neapropiată şi bănuitoare. Altfel, de o mare sobrietate şi cu bun simţ aproape desăvârşit al respectului casnic.

Trecem apoi prin Slava-rusă, sat lipovenesc, întru totul asemănător Jurilofcei, având „bărbi" mai mari şi mai încâlcite, biserici mai verzi,. cu turle asemănătoare şi mai tare cu nişte cepe colosale. Huesc cârciumile şi aici, se aud armonice clare, trosnesc­ încet seminţele de floarea soarelui ·în dinţi, se arată acelaş albastru tare, acelaş roş sângeriu, acelaş galben· de ou şi acelaş verdeburatec pe care, pe păreţi, pe lemnul cercevelelor, pe porţi, pe testemeluri, pe bluze, ca şi la Jurilofca şi ca'n toate satele ruseşti, fără îndoială, de aici şi din lumea întreagă. Iar Ruşii poartă toţi aceiaşi bluză închisă până sus, prinsă în doi nasturi pe latura gâtului şi strânsă la mijloc cu curele late de piele neagră, iar în picioare, aceleaşi burduhoase cisme, peste care se resfrâng  puţin, pantalonii bufanti de culoare închisă. 

Ajungem din nou în drumul mare al Constanţei, dar dincolo de Babadag, spre Tulcea. lnainte de a poposi în Tulcea, trecem prin satul în care conlocuesc cel puţin trei feluri de naţii, pe picior de egalitate, ca in Elveţia: Cataloiul. 

ln acest sat se află : Români, Găgăuţi şi Italieni. Acuma, că se găsesc Români, Găgăuţi, aceasta nu pare de loc ciudat în Dobrogea, dar Italienii?! I . . . Ei bine, Italienii din Cataloi au partea lor bine statornicită. Acum vre-o 30-40 ani dacă nu şi mai bine, marele moşier Anghel din Moldova, un om de-o mare îndrăzneală de cugetare (tatăl poetului Anghel) a hotărât, nici mai mult nici mai puţin, să cultive pe una din moşiile sale moldovene, orez. Unii îl căinau, alţii îl luau în derâdere, - el însă a pornit într'o zi şi a adus din Italia o colonie de muncitori italieni : cu neveste, cu copii, cu tot .... şi a început să cultive orez ... Nu s'a făcut nimic un an, doi . . . In vremea aceasta, coloniştii, se înţelege, au mâncat preţul moşiei întregi . . . Ne mai având ce face cu ei şi moşierul aflându-se la o mare strâmtoare, s'a gândit să-i aşeze în Dobrogea. Zis şi făcut: gospodăriile italieneşti fură aşezate la . . . Cataloi. 

A trebuit însă să se facă o lege specială pentru ca, străini fiind, să poată avea dreptul de a poseda pământ rural. Şi de atunci, colonia italienească din Cataloi a prosperat, s'a mărit şi s'a fixat pe veci acolo. Acuma au fanfară, societăţi corale, cantine, pălării bersaliere, şi . . . multă înclinare spre băuturi alcoolice.

Lăsând Cataloiul pe stânga, după ce mai ridicăm şi mai cooorâm câteva dealuri, ajungem în unul din locurile cele mai frumoase ale ţinutului tulcean : . la Derindere, vârful de deal care domină toată valea Dunării. Deacolo, privind în stânga, ochiul pătrunde până departe, urmărind meandrele marelui fluviu, care apare ca o imensă râmă de argint. Pâlcuri de sălcii, locuri de -cultură, grădinării, stufărişuri, toate pierdute până în ceaţa zărilor.

In vale, jos, ca o jucărie ciudată, departe, stă lsnailul basarabean, coborât în încetoşare ca într'un somn, - iar în dreapta se întinde, ca un ţinut de poveste, ,,lmpărătia Stufului" din Deltă: un ,necuprins verde-galben, tăiat prin mijloc şi pe lături de spadele de oţel ale braţelor Dunării. Iar peste toate, căzând ·lumina solară, într'o prăfuire de aur ... Nesfârşit, lumină, ceaţă, - şi nu ştiu ce vrajă ca de poveste de pe alte tărâmuri ...

Coborând de vale pe şoseaua în serpentină şi iar ridicând pe tăpşane din ce în ce mai joase, ca şi cum ne-am lăsa pe nişte trepte gigantice, după o jumătate de oră intrăm în Tulcea, de unde, după ce-o vom vedea şi ne vom odihni, vom porni spre stufărişul deltei şi spre singuratecul oraş al visării' şi al isolării, spre Sulina ...

Al. Lascarov-Moldovanu

Analele Dobrogei, 1928

 

In imagine lacul Babadag, 1930.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

273
Techirghiol
28.03.2024 18:03
Actual: 18° C
Viteza vantului: 3.11 m/s