Cover Image

Prin Dobrogea de Sud - Tekirghiolul, Mangalia, 1926

Publicat de Aurel Băjenaru, 4 Octombrie 2020
Timp de citire: 10 minute

Inghesuiţi fără cruţare vre-o 16 inşi în autobusul poştal, plecăm spre sud pe o şosea ce renunţă să mai résiste excesivului număr de automobile şi camioane, cari o încolţesc fără milă şi fără contenire în timpul sezonului. Vom trece prin locuri dorite de schilavii şi secătuiţii oraşelor cu nădejdea ahtiată a revenirii la sănătate.

Avem în stânga noastră marea apropiindu-ne sau îndepărtându-ne de ea după capriciile şoselei. Cel dintâi sat este Agigea. Lumea cunoaşte aci un han celebru în analele călătoriilor cu diligeanţa, dar prea puţini ştiu de o casă cu etaj, retrasă la marginea mării cu modestia cercetătorului ştiinţific: este staţiunea biologică marină — singura şi recenta noastră staţiune de acest fel, pusă în serviciul explorării' vieţii din apele Mării negre prin străduinţa profesorului Borcea delà Iaşi. 

— Ne zdruncinăm mai departe pe şosea sau alăturea pe ogoare, când hopurile sunt prea mari. Inaintăm paralel cu un fundament de cale ferată lăsat părăginirii. Când te gândeşti la potopul de bani ce părăseşte vară de vară pungile palizilor călători ai acestor drumuri nu poţi detesta îndeajuns neglijenţa, după unii chiar intenţionată, cu care sunt tratate pe-aci căile de transport. —

La stânga sporesc dunele de nisip, unele proaspete, altele năpădite de o vegetaţie curioasă, neîntâlnită prin altfel de locuri. Deodată se înmulţesc aşezările omeneşti de tot felul, delà corturi până Ia palate luxoase, căci suntem lângă lacul făcător de minuni: Tekirghiolul.

In timpuri imemoriale pe-aci era gura unui râu cu ape lenevoase, cari au secat încetul cu încetul ; în schimb apa mării a intrat sub forma unui golf îngust şi adânc pe gura scufundată a văii. Vânturile bat în Marea neagră paralel cu ţărmul si valurile scornite de ele preling pe lângă mal mari cantităţi de nisip găsit pe la gurile altor râuri de mai sus. Fenomenul e general pe coasta mării noastre şi un astfel de curent de nisip lăsându-şi bagajul în intervalurile liniştite a clădit o barieră naturală deia o buză la alta a golfului nostru.

Acest dig ridicându-se prin adaosuri noi dela o vreme a separat golful de mare făcând prizonieră sub forma unui lac de 1200 ha. o porţiune de apă marină fără nici o scurgere şi fără nici o viitură de apă dulce. Asta a -făcut ca lacul să devină până azi de 4 ori mai sărat decât apa mării, de care îl desparte o limbă de pământ abia de 150 m. lăţime. Vietăţile mărunte cari mai pot trăi în el, cad fără încetare la fund şi din putrezirea incomplectă a hoiturilor lor în apa sărată s'a stratificat în încetineala mileniilor un nomol întunecat, putred, puturos, bogat în săruri de sodiu, potasiu, magneziu, fier etc. întovărăşite de materii grase şi răşinoase în amestec cu resturi încă nedescompuse de plante şi animale inferioare. Apele tulburi verzui ale lacului sunt pline şi azi de astfel de fiinţe, dintre cari cele mai multe nu se văd, decât cu microscopul. Cine priveşte cu atenţie la ţărmul udat al lacului vede ca o tivitură îngustă de carne tocată, garnisită ici-coîo cu clăbuci mari de spumă consistentă. Sunt cadavrele recente şi trupurile incă vii ale unor răcuşori mărunţi — cele mai superioare fiinţe ale lacului. Ce hecatombe de cadavre vor fi pe fund alimentând mereu nomolul şi exalând intr'una miros de hidrogen sulfurat (gaz, care dă şi oului clocit caracteristicu-i miros). 

Tătarii, cari locuiesc în jurul lacului i-au zis tocmai pentru aceasta Tekirghio! (tekir --- puturos, ghiol= lac) şi tot ei au observat puterea lui tămăduitoare,  încât azi îşi vindecă şi caii şchiopi, cari stau neclintiţi în apă, conştienţi parecă de efectul băii. Faima ghiolului a crescut mereu, vizitatorii s'au înmulţit, iar azi sunt 3 staţiuni balneare pe malurile lui. Cea mai frumoasă e Tekirghiol—Movilă având o poziţie privilegiată între mare şi ghiol.

Sanatorii pentru copii şi adulţi, vile de aristocraţi se amestecă cu case ridicate în pripă pentru chiriaşii, care năpădesc din an în an mai mulţi. Ei pot face băi de mare şi de soare pe o bună plaje sau — luând o altă direcţie — băi în lac, băi de nomol calde şi reci. 

Soldaţii bolnavi stau  în o tabără de corturi,. iar alţii vin zilnic din împrejurimi găsind, miraculoasă vindecare din reumatism, tuberculosă de oase, de nas, de urechi, de piele, din boli de femei, anemie etc. Câteva băi îţi inactivează toate funcţiunile şi-ţi repară mecanismul vital atât de bine, încât dispare si deprimarea sufletească a bolnavilor de nervi. Nu-i mirare, că cei ce-şi spun amintirile de-aci aseamănă Tekirghiolul Cu lacul Vitezdei, care făcea minuni cu slăbănogii şi schilozii de acum 20 de veacuri.

Şoseaua tot mai rea ne saltă mai departe prin sate tătăreşti, cu numiri exotice, cu case surii, cu aspect de mizerie. Tuzla, nu departe de ghiol, are lângă mare un far vestit, ale cărei clipiri luminoase anunţă apropierea Constanţei călătorilor disperaţi de sbuciumările mării. 

Abătându-ne ceva mai la apus pierdem din vedere marea, care nu se mai arată, decât la orăşelul turcesc-grecesc Mangalia. E şi ultima haltă a noastră şi pe jumătate ţepeni ne târâm la hotelul şi restaurantul, înaintea căruia s'a oprit autobusul. In ospătărie găsim mâncări de-o uimitoare ieftinătate faţă de restul ţării.— în afară de câteva case de notabilităţi şi Mangalia e ca toate satele stepei dobrogene cu case de piatră netencuită, cu aspectul trist şi neprietenos al aşezărilor de Turci, cari neglijează exteriorul pentru a ascunde tot ce-i comod şi plăcut în interior. 

Două geamii şi o frumoasă biserică ortodoxă neterminată repară tabloul Mangaliei arhitecturale. Nu-ţi poţi stăpâni însă zâmbetul hnbibat de melancolia trecerii deşarte a tot ce-i clădit de mână omenească .. . Cu sute de ani înainte de Cristos înflorea aci un oraş grecesc cu numele Callatis având mari influenţe politice şi economice şi dând oameni celebri civilizaţiunii elene. Pe la începutul evului mediu Callatis apune, iar azi pietrile ei îşi ascund reminiscenţele trecutului de glorii — la câţiva metri sub orăşelul de azi. 

Colonia mahometană a Mangaliei se pomeneşte cam de pe la 1700.

Un jur productiv repară anemia micului port. — Dar peste vară Mangalia se umple de oaspeţi. In apropierea oraşului este un lac de aceeaş origină ca şi Tekirghiolul, mult mai lung însă (9 km.) şi nu atât de matur, ca să zicem aşa. Se spune că nomolul lui, dar mai ales al lacului dela Comarova are efecte apropiate de al Tekirghiolului; câteva izvoare sulfuroase cu apă limpede atrag bolnavi pe malurile lui.

Mai cercetată-i însă plaja moale şi destul de întinsă a Mangaliei, unde apa mării şi razele încinse ale soarelui combat anemia, catarurile de plămâni, artritismele etc. Şi dacă exteriorul orăşelului ar indispune peste zi pe bolnavul, care nu reuşeşte să simtă aroma orientală a Mangaliei, desigur seara va fi recompensat prin o plimbare pe apele mării. Are Mangalia un dig a,cărui cărare peste ape rămâne în sufletul drumeţului ca cea mai scumpă amintire de aci. Priveliştea ce o ai în faţă e măreaţă până la evlavie şi încântătoare până la lacrimi. Pe covorul vânăt al liniştitelor ape ca pe un antimis e revărsată lumina lunei, de pare un potir tremurător de argint cu buzele lipite de albăstrimea cerului . . .

Dacă n'ai vrea şi totuş te-ai apropia de această vedenie înaitând pe dig adânc, tot mai adânc spre miezul acestei mari puteri, ale cărei şoapte lângă pietri par gângăvite prin vis de un uriaş adormit cu seninul obrazului de copil . . . dar care trezit te-ar putea zdrobi şi  nmormânta cu o ridicare umeri .. . Un acord lugubru se furişează şi se pierde în armonia imnului ce-ţi cântă, în suflet. Nu te opreşti decât la capătul digului — pentru mult timp — şi nu te întorci, decât privind mereu înapoi . . .

Vor fi având celelalte mări frumuseţi mai încântătoare, dar Marea neagră adaogă meditării tale un motiv, pe care nici o mare nu ţi-1 poate oferi. In adâncurile ei nu-i svâcnire nebună de viaţă ca în alte funduri de mare, ci — linişte de mormânt.

Coastele României sunt spălate de 2 mări suprapuse, una moartă de desupt având peste 2000 m. grosime, iar alta plină de vietăţi, deasupra, abia de vre-o 200 m. Pătura moartă e otrăvită de săruri şi de hidrogen sulfurat, cari ucid orice fiinţă ce întră în împărăţia ei, suferind doar nişte bacterii, cari au nevoie de sulf în viaţa lor. Starea aceasta de lucruri se datoreşte înainte de toate unui şuvoiu de apă mai sărată ce vine din Mediterană prin adâncurile Bosforului şi care, — fără să se amestece cu saramura mai îndulcită a mării noastre— cade la fund concentrând din ce în ce salinitatea păturei de jos. Marea vie dela suprafaţă cerne într'una cadavrele fiinţelor, cari formează la fund enorme cantităţi de nomol şi de hidrogen sulfurat.

Un imens Tekirghiol — fără vietate — alcătueşte fundamentul Pontului Euxin. Câtă moarte şi ce izvor de sănătate şi viaţă în regiuni inaccesibile nouă! In realitate marele asasin nu e sarea, ci hidrogenul sulfurat, care s'a ridicat până la adâncimea de 180 m., înlăturând viaţa. Şi moartea înaintează din ce în ce din jos în sus subţiind păture vie. Cu timpul vor muri otrăviţi toţi peştii şi toate vietăţile mării acesteia . . . dar atunci se vor ivi probabil zorile unei noi epoci de viaţă la ţărmurile noastre, căci apele mărilor învecinate vor ajunge la aceeaş concentraţie, se vor amesteca în voie, cadavrele vor putrezi complect şi Mediterană va coloniza Marea neagră. — Dar până atunci mii de generaţii de pescari vor putea prinde nestânjeniţi peşteje Mării negre. 

Emil Pop

Renasterea,  12 Septemvrie 1926 

In imagine tabara militara pentru tratament de la Techirghiol-Movila.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button
Techirghiol
26.10.2020 19:55
Actual: 13° C
Viteza vantului: 1,5 m/s

Vizitatori astazi

244