PRINTRE TĂTARI

Publicat de Aurel Băjenaru, 6 Ianuarie 2024
Timp de citire: 13 minute

Originea tătarilor din Dobrogea.
Seminţiile tătarilor nostri.
Caracterele satului tătărăsc.
Cum trăiesc tătarii.
lnteriorul.
Starea Culturală.
Starea economică.
Politica tătărască.
Apus sau rasărit?

S'a zis despre Dobrogea că este o adevărată corabie a lui Noe, înţelegându-se prin aceasta nu numai· marea diversitate a faunei sale ci şi indescriptibilul amestec al oamenilor ce o locuesc, adevărată babilonie in timp şi în spaţiu, cu numeroase civilizaţiuni suprapuse, începând dela cele mai străvechi - şi chiar dela aceea a oamenilor primitivi care trăiau prin peşterile dela gura Bolatei, până la civilizaţia modernă dela Constanţa şi Eforie.

Dintre numeroasele populaţiuni ale Dobrogii, cea mai interesantă este desigur aceea a tătarilor. Cine dintre noi nu-şi aduce aminte cu groază de ororile săvârşite de ei, orori despre care ne povestesc cronicarii şi despre care am cetit cu înfiorare chiar şi în cărţile de şcoală primară, când deabia învăţasem să cetim? Cine nu e cuprins de fiori,.din cap până în picioare, gândindu- se la hoardele lui Tamerlan şi Cingischan care băgau groaza pe unde treceau şi lăsau numai scrum şi pârjol pe urma lor?

Originea tătarilor din Dobrogea.

Dela început trebue să precizam însă că tătarii din Dobrogea nu sunt din aceia care au trecut peste tara noastră cu pustiitoarele năvăliri barbare ce-au pârjolit-o - ci au colonizat această provincie mult mai târziu şi în modul cei mai paşnic, fiind aduşi aci de administraţia turcească de odinioară. Azi tătarii din Dobrogea sunt nişte bieţi oameni necăjiţi ca vai de ei, care au păstrat numai caracterele fizice ale strămoşilor lor, dar pe care izolarea şi înstreinarea i-a înmuiat de tot, domolindu-le patimile şi făcându-i liniştiţi şi paşnici.

Ceea ce nu scade nimic din interesul ce se leagă de acest soi de oameni, care constituesc pe cuprinsul ţării noastre, în puţinele locuri în care ei mai există, un fel de obiect de mare curiozitate!·

De origine mongolică, tătarii se recunosc uşor după faţa lor lată, umerii obrajilor ieşiţi în afară, ochii oblici ca nişte butoniere, culoarea pielii închisă, pielea arsă de soare şi plină de sbârcituri la bătrâni, părul grosolan şi băţos ca la toţi mongolicii, iar picioarele crăcănate ca două arcuri largi, ce ne arată nu numai originea lor mongolică dar şi faptul că sunt nişte foarte buni călăreti,adaptaţi întru totul meşteşugului călăriei ca mai toţi oamenii de stepă.

Deaitfel şi azi caii sunt animalele cele mai iubite de tătari. După cum am văzut mai sus, tătarii noştri nu sunt în Dobrogea din timpul năvălirilor barbare, ci au fost colonizaţi aici în repetate rânduri, începând din 1812, când, după ocuparea Basarabiei de către ruşi, prima colonie plecată din Bugeac s'a aşezat în jud. Tulcea.

Aceştia fac parte mai ales din seminţia tătarilor Nogai. In massă mai compactă s'au aşezat în Dobrogea pe la anul 1856-59.în urma răsboiului Crimeei, când guvernul rusesc i-a silit să emigreze.

Bine'nţeles că cu această ocazie n'au emigrat toţi ciau mai rămas multi. în Crimeea, sub conducerea unui chan devenit vasal al ruşilor.

Seminţiile tătarilor noştri.

Guvernul turcesc de-atunci, îngrijorat de soarta tătarilor isgoniţi din patria lor, i-a chemat în Dobrogea, provincie turcească în acele timpuri, dând autorizaţia de stabilire în această provincie la peste 2000 de familii.

Aceştia sunt tătarii din seminţiile Taţi, Kerişi şi Şongari, adică originari din diferite regiuni ale Rusiei europene şi asiaţice. Aşa de pildă Kerişii sunt din ţinutul Kerci iar Şongarii, din Ţungaria, adică tocmai dela poarta asiatică a năvălirilor barbare de odinioară. Cei emigraţi din Crimeea sunt amestecaţi în mare parte cu sânge rusesc şi la Agigea se pot vedea chiar tătari blonzi - în timp ce Nogaii sunt întotdeauna mai puri, mai laţi la faţă şi mai bruneţi.

Chiar şi unele obiceiuri deosebesc pe Nogai de cei dintâi: astfel Nogaii, stabiliţi mai mult pe la Cogealac şi Carol I (Nicolae Bălcescu sau numele otoman Danachioi / Danaköy n.m.), mănâncă carne de cal iar femeile lor poartă şalvari, lucruri uitate de ceilalţi care se hrănesc mai mult cu făinoase, zarzavaturi, lapte şi, din când în când, puţină carne de berbec, ca şi Turcii. Dacă la început au ocupat regiunile Babadag şi Constanţa, coloniile de mai târziu s'au întins peste tot mijlocul Dobrogii, în stepa pleşuvă unde întemeiară chiar un fel de capitală, numită Medgidia în onoarea marelui sultan al împărăţiei turceşti de odinioară, Abdul-Medgid- Aici au format până în timpurile din urmă o comunitate separată sub, conducerea unui chan, asupra căreia Turcii exersau o vagă suzeranitate.

Coloniile.

Cine doreşte să vadă tătari şi să cunoască felul lor de viaţă, nu trebue să meargă prea departe de oraşul Constanţa. Puternice colonii de tătari se găsesc şi la Pervelia (Moşneni n.m.), Azaplar (Tătaru n.m.) şi Agigea.

Dela Staţiunea zoologică maritimă Agigea nu-i trebue cuiva decât o jumătate de oră de mers prin stepă, de-alungul ghiolului Agigea, pentru a se afla repede printreTătari.

Satul Agigea e format din vre-o 40 familii de tâtari. Casele vechi sunt scunde, făcute din cărpici, unele acoperite cu paie, altele având acoperiş de pământ bătătorit, toate fiind spoite deobicei cu pământ galben, unele chiar şi pe acoperiş, abia distingându-se în genere de culoarea mediului ambiant, întocmai ca şi acele animale care pentru a putea pândi în linişte prada fără a fi distins·e de duşmani, iau culoarea mediului înconjurător!

Caracteristic pentru aceste casee este că ele sunt rare, aproape risipite şi nu au ogrăzi. Doar foarte rar, la câte o casă mai răsărită, se observă câte o împrejmuire de scânduri. Deasemenea, satul este aproape cu totul lipsit de vegetaţie arborescentă.

Cum trăiesc tătarii.

Cum intri în sat nu vezi la început decât vre-o câţiva copii strânşi ciopor în mijlocul drumului, jucându-se în pulberea moale.

Câte o fată cu basmaua trasă peste gură, scoate apă, cu ciutura dela fântâna cu roată. Intr'o arie câţiva bărbaţi plini de pleavă, treeră grâul cu ajutorul cailor legaţi de un stâlp împrejurul căruia se'nvârtesc legaţi de o frânghie ce se scurtează progresiv, odată cu invârtitul. La umbra îngustă a unei case de lut, două femei dărăcesc lână. Pretutindeni lumină şi linişte. O lumină orbitoare de vară. O linişte de mormânt, par'că ne-am afla într'un sat mort, pustiu.

Oamenii sunt la muncă. N'au mai rămas acasă decât bătrânii neputincioşi, cam stau ascunşi prin cocioabe din cauza zădufului de-afară. Numai ei - şi nici ei toţi - mai poartă turban şi şalvari ca altădată, fiind încinşi peste mijloc cu un brâu lat până la piept, de culoare albă sau roşie. Cei tineri nu mai poartă nici măcar fes. Reforma lui Ataturk afost aplicată cu atâta seriozitate şi demnitate încât a avut repercusiuni până şi pe îndepărtatele meleaguri ale Dobrogei, fără nici-o constrângere din partea nimănui.

Cei mai mulţi locuitori, bărbaţi şi femei, poartă pălării şi haine europeneşti. Tineretul ştie carte, bea vin, dansează şi în multe privinţe nu mai merge pe cărările străbunilor. Libertinajul a început să crească şi la ei iar divorţurile s'au înmulţit. Bătrânii tătari, de modă veche ca toţi bătrânii, n. se împacă cu aceste rele schimbări. Văd tot cu inima strânsă de durere, se gândesc cu tristeţe la bunele vremuri de altădată, dar n'au nici-o putere. Ei se duc în mormânt unul câte unul iar cei rămaşi, care-i vor urma îşi poartă bătrâneţea sprijiniţi în cârji cu ochii pierduţi în gol.

Interiorul tătărăsc.

Deşi asudă din greu la munca câmpului, fiind neîntrecuţi plugari şi crescători de vite, tătarii sunt totuşi amabili şi ospitalieri. Ei primesc pe musafirul strein în camera lor cea mai bună, plină de sofale şi de mesuţe scunde, având pereţii acoperiţi până pe tavan, cu ştergare, prosoape, batisk şi covoare lucrate şi cusute de gospodina casei. Femeile se pot arăta foarte bine în faţa musafirului făra nici-o jenă, chiar şi fără feregele, adică vălurile pentru obraz, care dealtfel nu se mai poartă încă de după răsboi. Aceste două obiceiuri deosebesc mult pe tătari de turci, care au o cameră separată pentru oaspeţi, nu intotdeauna cea mai bună, iar femeile lor n'au voie a se arăta streinului.

Apoi se serveşte musafirului într'o filigeană turcească, un fel de cafea neagră amestecată cu foarte puţin lapte, având zahărul separat, pus pe o farfurioară. Această cafea se bea ţinându-se zahăru intre dinti.

Când vine vre-o rudă, se dă un adevărat ospăţ la care participă tot satul, bărbaţii, când ruda e de sex masculin, sau femeile, când ruda venită e femee.

Starea culturală.

Tătarii vorbesc limba turcomană în care se găsesc numeroase cuvinte mongole şi arabe. Totuşi limba lor se deosebeşte destul de mult de aceea a turcilor, mai ales la pronunţare.

Religia lor e întemeiată însă tot pe Coran ca şi aceea a Turcilor, ambele popoare fiind' mahomedane.

La Agigea, ca în mai toate satele lor, tătarii au moschee şi hoge, ba adesea şi şcoala primară cu un învăţător de limba română şi altul de limba turcă.

Nunţile se fac mai mnult toamna când munca câmpului s'a terminat, bucatele s'au strâns şi în parte au fost transformate în bani. Cortegiul nunţii porneşte dela casa miresei la casa mirelui, nu invers ca la turci.

Muzica tătărească e destul de monotonă, orchestra fiind formată dintr'o tobă mare şi clarinet, la care se adăoga altădată şi câte o balalaică căzăcească. Lăutarii tătari cei mai renumiţi îşi au reşedinţa la Medgidia. In case, mai ales în casele ceva mai înstărite, se cântă mult cu mandolina.

Starea economică.

Tătarii dela · Agigea sunt oameni săraci, lucru ce i-a determiriat să se hotărască a emigra în Anatolia unde se oferă tuturor supuşilor turci, care doresc să se repatrieze, câte 5 -ha. de pământ, loc şi cherestea pentru casă, vite de muncă şi alte avantagii care-i atrag puternic şi care-i fac să-şi vândă în grabă puţina avere d-aici şi să umple vapoarele turceşti ce vin la Constanţa, să-i ia.

Politica tătărească.

Mai bogaţi şi mai culţi sunt tătarii dela Azaplar (Tătaru astazi n.m.), comună fruntaşe care singură a dat oraşului Constanţa trei avocaţi, dintre care unul din ei, dl. Mustegep Afazâl, scoate chiar şi o revistă tătărească, unica în România, pentru eliberarea Crimeei de sub jugul rusesc şi întemeierea unui stat tătăresc în această peninsulă în care există un mare număr de tătari şi care e dealtfel leagănul tătarilor din Europa.

Apus sau răsărit?

Deşii e seară, căldura e mare, linişte.a e adâncă. Nici o adiere de vânt. Dinspre mare, discul de argint al lunei a răsărit de după staţiunea zoologică ce se profilează neagră ca tăiată dintr'o bucată de carton. Ici şi colo prin iarba uscată ţârâie câte un greer. Dinspre sătul tătarilor lăsat în urmă, peste care se aşterne acum negura, se aude un cântec monoton, tărăgănat, melancolic, ca rugăciunea unui muezin. Să fie oare prohodul unei lumi ce dispare sau sfârşitul unei epoce în decadenţă, care face loc alteia mai viguroase în Crimeea?

Profesor dr. R. I. Călinescu

Cutreerând Dobrogea meridională, 1935