Protoromânii și strămutarea nord-dunăreană din 813

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Octombrie 2025
Timp de citire: 7 minute

Cine au fost protoromânii?

Protoromânii, numiți și romanici orientali, reprezintă populația romanică (latinofonă) formată în provinciile balcanice ale Imperiului Roman — în special Dacia, Moesia, Tracia și Illyricum — între secolele II și VII d.Hr. Aceștia sunt strămoșii direcți ai poporului român și ai celorlalte populații neolatine din Balcani: aromânii, meglenoromânii și istroromânii.

Originea protoromânilor

După cucerirea Daciei de către împăratul Traian în 106 d.Hr., Moesia, Dardania, Tracia și Illyricum erau deja provincii romanizate. În aceste regiuni a avut loc un proces intens de romanizare:

• Limba latină a devenit limba administrației, armatei și comerțului.
• Populațiile locale — daci, traci și iliri — au adoptat limba și cultura romană.
• În secolele III–VI, creștinismul a consolidat această identitate comună „romană”.

Rezultatul a fost apariția unui popor unitar de vorbitori de latină balcanică, numiți de bizantini Romanoi (Vlahi), în timp ce bizantinii se numeau pe ei înșiși Romaioi (Romani).

Deportările romanilor la nord de Dunăre de către Hanul Krum

Iata mai jos cateva dintre sursele bizantine atestă relocarea populației romane din sudul Dunării în timpul domniei hanului Krum.

1. Theophanes Confessor – Chronographia
   (sursa principală bizantină, redactată la scurt timp după evenimente; traducerea din textul grec)
   Context: După ce împăratul bizantin Nichifor I a fost ucis în 811 la Pliska, iar fiul său Staurakios a fost rănit, succesorul Mihail I Rangabe a fost înfrânt din nou de Krum în 813. După cucerirea mai multor orașe din Tracia, Krum a ordonat deportări masive.
   Text (traducere românească după ediția de la C. de Boor, p. 498–499):

„Krum, după ce a jefuit întreaga Tracie și a luat numeroși captivi — bărbați, femei și copii — a trecut la distrugerea orașelor și satelor. El a adus întreaga populație din părțile de coastă și din munți și i-a trecut dincolo de Istru, în ținuturile bulgarilor, împreună cu averile lor. Se spune că numărul lor a fost mare, de peste cincizeci de mii de suflete.”
(Theophanes Confessor, Chronographia, ed. C. de Boor, Leipzig, 1883, p. 498–499)

2. Scriptor Incertus de Leone Armenio
   (autor anonim bizantin, secolul IX, scrie despre domnia împăratului Leon V și evenimentele din 811–814)
   

Text (traducere din greacă, fragment 348–350, ed. Bekker):
„Krum, după ce a luat Adrianopolul și a cucerit cetățile din jur, a dus în robie întreaga populație, bărbați, femei și copii, și i-a strămutat dincolo de Istru. Îi așeză în ținuturi pustii, dându-le pământ și vite, ca să le fie de folos și să-i slujească lui.”
(Scriptor Incertus de Leone Armenio, Corpus Scriptorum Historiae Byzantinae, ed. Bekker, Bonn, 1838, p. 348–350; traducere proprie.)

Acest text confirmă relocarea intenționată — nu doar captivi, ci o strămutare planificată pentru a popula zonele nord-dunărene (teritorii bulgare). Nu dă cifre, dar descrie clar acțiunea ca una sistematică.

3. Georgios Monachos (George Hamartolos) – Chronicon
   (alt cronicar bizantin care folosește sursele anterioare)

„Krum a strămutat în ținutul bulgarilor pe locuitorii din Tracia și Macedonia, luându-le averile și casele și dându-le pământ de lucrat dincolo de Istru.”
(traducere din fragmentul corespunzător secolului IX, după ed. de Boor, 1904)

Romanizarea populației sud-dunărene înainte de deportări

Documentele istorice confirmă că populația Imperiului Roman de la sud de Dunăre era deja complet romanizată înainte de strămutările lui Krum:

1. Procopius din Cezareea (sec. VI) – De Aedificiis și De Bello Gothico
   Procopius, consilier al generalului Belisarie, scrie în operele sale despre populația din Tracia, Moesia și Illyricum ca fiind de limbă latină și creștină, fără a mai distinge etnic între „romani” și „traci”.
   El spune clar că aceste regiuni erau pline de „romani” (Ῥωμαῖοι), nu de „barbari”:
   „Locuitorii din Tracia și Illyricum sunt romani, vorbind limba romană și trăind după legile Romei.”
   (Procopius, De Aedificiis, IV, 11; De Bello Gothico, III, 38)

Deci în secolul VI, traco-ilirii romanizați nu mai erau considerați altceva decât romani (adică romanici de limbă latină).

2. Ioan Lydus (sec. VI) – De Magistratibus reipublicae Romanae
   Ioan Lydus, funcționar bizantin din Philadelpheia (Lidia), notează că în vremea sa „limba latină” se vorbea încă în provincii ca Tracia și Illyricum, deși în Constantinopol domina greaca.
   „În vremea noastră, în părțile Traciei și ale Illyricului, limba romană este încă folosită.”
   (De Mag., III, 59)
   Romanizarea lingvistică era completă în Tracia și Balcaniul de Sud în secolul VI.

3. Inscripțiile latine din Tracia și Moesia (sec. II–VI)
   Mii de inscripții latine găsite în:
   • Philippopolis (Plovdiv)
   • Serdica (Sofia)
   • Marcianopolis (Devnya)
   • Tropaeum Traiani (Adamclisi)
   arată folosirea exclusivă a latinei ca limbă administrativă și culturală în întreg spațiul tracic de sub dominația romană.
   Epigrafia confirmă o romanizare totală, nu doar formală.

4. Hieroclis – Synecdemus (sec. VI)
   Această listă administrativă a provinciilor Imperiului menționează orașele din Tracia, Moesia și Macedonia ca părți integrale ale Imperiului Roman, fără vreo distincție etnică. Populațiile sunt tratate uniform ca „romane”.

5. Constantin Porfirogenetul – De Administrando Imperio (sec. X)
   Împăratul scrie despre populațiile romanizate din Balcani (numite romanoi sau vlahi), descendenți ai celor din vechile provincii romane de la sud și nord de Dunăre.
   Este una dintre cele mai vechi mențiuni explicite că romanitatea sud-dunăreană era continuă și vie.
   

Contextul istoric al strămutării (813–814)

În 813, Imperiul Bizantin trecea printr-o perioadă critică. Bulgarii, conduși de Hanul Krum, amenințau Constantinopolul, cucerind orașe importante precum Develt și Mesembria. Împăratul Mihail I Rhangabe, slab ca lider, este înfrânt la Bersinikia lângă Adrianopol, iar Leon Armeanul este proclamat împărat în iulie 813.

Leon, cunoscut ca „Cameleonul”, era energic și ambițios, iar imediat după urcarea sa pe tron, Krum continuă atacurile.

Populația Traciei și Macedoniei este devastată: sate și orașe sunt incendiate, iar locuitorii, prinși în captivitate, sunt strămutați masiv peste Dunăre.

Cronicarii descriu aceste deportări ca sistematice și planificate, vizând transformarea teritoriilor bulgare nord-dunărene prin popularea lor cu locuitori strămutați.

Moartea lui Krum în 814 pune capăt campaniilor sale devastatoare, iar Leon obține ulterior o victorie semnificativă asupra bulgarilor și stabilește pacea cu noul han Omurtag printr-un armistițiu de 30 de ani.

Acest episod istoric evidențiază atât romanizarea completă a populațiilor sud-dunărene, cât și dinamica dramatică a relocărilor forțate impuse de Hanul Krum, influențând evoluția ulterioară a populației nord-dunărene.