Reforma Ortodoxiei – Religia pe înțelesul românilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Iunie 2025
Timp de citire: 8 minute

Târziu în istorie, odată cu apariția luteranismului – inițial un protest împotriva practicilor abuzive ale capilor Bisericii, printre care și vânzarea de indulgențe pentru iertarea păcatelor –, a căderii Constantinopolului și a răspândirii tiparului lui Gutenberg, poporul român își (re)descoperă religia în propria limbă cu ajutorul grecilor.

Contextul este schițat mai jos, în 1890, de același Anton Lupu-Antonescu.

° ° °

CINE CITESCE SĂ 'NTELÉGĂ

Ideile reformațiunii s'aŭ respânditŭ cu iuţélă, ori unde aŭ găsită poporŭ de vița germană,mai ântêiŭ. In Transilvania, trăescu alături cu Románii și cu Ungurii unŭ poporŭ de némŭ germană, Saşii colonisați aici încă de prin secolul XII. Traindŭ în condițiuni de înaintare destulŭ de favorabile, condițiuni sprijinite de privilegii acordate de către regii Ungariei și prevěḍute şi prin legile fundamentale ale Țării, ci se îndeletniciaŭ cu comerciulu, aventându-se în diferitele părți ale Europei pentru a i cumpěrá manufacturele pe cari să le petrécă în țéră or aiurea. Poporulŭ acesta comerciantŭ, pe de-o parte se îmbogățise; pe de alta,in contactu continuŭ, deşi dificilŭ din causa lipsei de căĬ de comunicațiune sistematice şi sicure, în contactu continuŭ cu lumea europeană nu rěmǎsese străină de invěțăturile apusului. Işi trămitea copiii să învețe carte la universitățile din Germania; tinerii aceştia întorcêndu-se la vatra părintéscă, aduceaŭ cu dênşii creierň altfelu coptŭ de câtu alŭ Ungurilor şi Româniloră şi réspândeaŭ printre ai lorŭ cunoscințe nici din nume cunoscute de către cele-l-alte popóre cu carĭ trăiaŭ la olaltă Sibiulu era capitala acestui poporŭ mică, dar îmbogățită şi instruitŭ; iar Braşovulu, Bistrița, Mediaşŭ, Seghişóra, centruri mai mici dar nu mai puțină înaintate.

Din primii ani (1519), Reformatiunea a prinsă şi între Sași. Mai ântêiu, pe cale comercială, s'aŭ adusă în Transilvania scrierile lui Luther, a cărorŭ cetire intrâ și in gustulu Ungurilorŭ, mai apoi. Citite la inceputŭ pe ascunsŭ, de teama călugărilorŭ, nu trecú multŭ la mijlocŭ şi se iscà luptă făţişă între preoţime şi mireni. Saşii se afundaŭ totŭ mai multă în reformă, primită în prima linie de căpeteniile lorŭ ca Marcu Pemfflinger; ridicându-se predicatori din sinulň lorŭ, cari se însărcinară să răspândescă noua doctrină religiósă, prin graiŭ şi prin trămitere de cărți în tote ţinuturile săseşti. Resultatulŭ se prevede.

Nici amenințări, nici persecuții nu împiedecară pe Saşi de a adoptá luteranismulŭ. In 1542, catolicismulu nu mai ținea locŭ în conștiințele Saşilorŭ, infrintu fiindŭ de noua doctrină, care se stabilí în tótă Transilvania şi în părțile Ungariei încorporate la acestŭ principatŭ, pînă în riulŭ Tisa. In acestă mişcare, fură tiriți și Ungurii dintre cari cé mai mare parte deveniră luterani. Pina la 1550, luteranismulŭ Saşiloru şi Ungurilorŭ nu supěrá intru nimica pe Románi. Saşii nu s'aŭ încercată să introducă luteranismulŭ lorŭ la Români prin forță. Ei s'aŭ mărginitŭ numai la publicațiuni, discuțiuni, corespondențe cu preoțimea și fruntaşii Românilorŭ, din care muncă a eşită că Saşii s'aŭ pusŭ să învețe româneşte spre a puté, grăindu Românilorŭ in limba-le strěmoşéscă, să-i convingă de superioritatea nouei dogme. Mijlócele acestea nu puteau să fie de câtŭ slabe şi mai de locŭ să influințeze conștiința neamului nostru, îmbětrinită în credința ortodoxă. Dupě 1550 însă, începură să strěbată printre Unguri doctrinele lui Calvinŭ. Dupě patru-spre-dece ani de sfäci, Ungurii se desfăcură de Sași, adoptândŭ calvinismulŭ, pe ale cărei precepte şi întemeiară biserica loră cu caracteru națională. De acum înainte vinŭ vremuri de încercare pentru conştiinţa Românilorŭ.

...

Pe douě cãi, elementulŭ grecescŭ a navälità in Tarile romane pe cale politică sau de interese şi pe cale religiósa. Dupa luarea Bizanţului de catre Turci, in 1453, imperația grecéscă sfirsindu-se, mulțime de Greci an început să immigreze in apusul Europei, ducêndŭ cu densil: umii, cunoştinţele lora literaro şi artistice; alții preocupațiunile lorü comerciale. Spirite totŭ-d'a-una muncite de dorulu de a se sui susu, de a conduce afaceri şi de a se 'mbogăți, Grecii aŭ dată peste fericite timpuri de a se stabili în Ţările nostre.

Politica Domnilorŭň atirnätóre de Inalte Pórtă, certurile pentru tronu şi modula decădută şi immorală cum se suiaŭ treptele domnici şi cum se păstra posesiunea Tronului, aŭ deschisu Greciloră campă întinsa de esploatată. Ca dragomani priceputi in afaceri, mijloceaŭ invoiéla intre competitoril de Domnie şi marii Viziri, câştigândă simpatiele acestora şi încrederea celorlalți; apoi trecândă ca slätuitori or ca militari susținători al noului Domna, intraŭ în Ţară, se bucura de bunele grații ale stapanului învingōtora căruia ii faceau servicii câtă de immorale şi dela cari primiau bani și ranguri.

Pe cale religiósă, îndreptarea lorŭ spro aici este mai veche, de câtù dela căderea Constantinopolei. Dependinţa Bisericei româneşti de patriarchia bulgara dela Ochrida,le-a stalu totü-d'a-una pe sufletň Grecilorŭ. Amŭ amintiti mini susù că n'au lipsità Domni cari sa incerce o trecore la patriarchatulu din Constantinopole; ale cărorù Incercări Insă n'au dati rodŭ. Greci totuşi n'aŭ desperatu; pe de-o parte au luptatu pentru a grecisá patriarchia din Ochrida, faptň aprópe implinită în timpulŭ Sinodului de la Forenţa (1437) (40); pe de alta, n'au discontinuatu de a se folosi de tóte prilejurile pentru a se introduce şi stabili in Terile nostre, uniĭ ocupându-se cu comerciulŭ měruntŭ, alţii alipindu-se de câte vre unu înaltu obrazu bisericescu, insinuându-se pe lângă mai marii Țării şi ajungendù sfetnici ai Domnului.

Evenimentele înlesniaŭ năzuințele greceşti, venindŭ protivnice slavonismului şi mijloculù fu găsitŭ. Reformațiunea aducea tocmai la timpŭ principiulŭ înlocuirii limbei bisericeşti prin limba Těrii, prin limba poporului care se'nchină şi crede. De aci 'nainte påmîntulŭ fuge repede de sub piciorele slavonismului. Grecimea învățată, sfătuitóre a Domnilorŭ, ii indémnă să intro în calea reformei de limbă; iar grecimea învěțată din clerŭ, întrebuințéză condeiulă şi activitatea pentru a da poporului drept credinciosŭ cărțile bisericeşti în limba neamului sčŭ. Coresi tipografu, Coresi traducătorŭ neobositŭ, este espresiunea primă acestei mişcări.

Domnulŭ V. A. Urechiă, care celŭ d'êntáiŭ a vědutŭ acésta, dice: «Greci, vědêndŭ resistența ce întêmpinaŭ în biserica română din partea limbei slavone, aŭ fostŭ siliți să caute unŭ aliatŭ la luptă şi l'aŭ aflată în deșteptarea individualității naționale române (48).» In direcția acestei lupte, Greci aŭ ştiutŭ să se facă susținătorii religiunii strămoşeşti neschimbate, cea ce le atrăgea simpatiele și recunoscința poporului nepregătită pentru reformațiune; şi aŭ lucrată dar continuň pentru rădicarea în cinste a limbei româneşti, faptŭ care aducea după dinsulŭ cultura minței Românului şi deşteptarea individualiții lui naționale. Acésta trebuia de o cam dată elementului grecescu, căci acésta echivala cu dărămarea încétă dar sicură a celuĭ slavonescŭ; căruia apoi, în curgerea veacurilorŭ, va şti elu să ĭ şi iea loculu. In vederea acestei victorii depărtate, găsimŭ vlăstare greceşti ocupându-se cu traducerile cărțilorŭ bisericeşti slavone, şi activândă tipărirea. Acțiunea loru înlesnind'o teama reformei, Coresi a pututŭ nțelege ce armă de isbândă este menținerea creştinismului slavonŭ, susținutŭ însă şi mai popularisată prin mijlocirca limbei româneşti; de aci acele notițe de la sfârşitulŭ tipăriturilorŭ sale şi numai de la ale sale, alŭ cărorŭ conținutu generalŭ se resumă în formula mântuitóre limbei. «Cine citesce să înțelegǎ.»

Anton Lupu-Antonescu

Veaculŭ XVI : limba şi literatura românilorŭ : studiu, 1890 (fragment)

° ° °

În imagine Tetraevanghelul din 1473, din tezaurul Mănăstirii Putna, cele patru Evanghelii, din Slavonă copiat în Slavonă pentru... "slavoni". A fost copiat de către ieromonahul Nicodim, în 1473 și ferecat în aur în 1489, din porunca lui Ștefan cel Mare, unul dintre marii "Slavi" ai națiunii române.