Ritualul aruncării cu apă la tătari – Su atmak

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Ianuarie 2026
Timp de citire: 3 minute

În drumurile mele, ajuns în mijlocul Asiei, în stepele Tien-Șanului, lucrând, stând la masă sau petrecând cu băștinașii, m-am simțit adesea copleșit de nostalgie. Am regretat profund că, în copilărie, printre camarazii de joacă, nu am învățat și tătărește.

Limba, auzită aici, îmi părea tătară; chiar reușeam să înțeleg cifrele – identice cu cele rostite de tătarii din Dobrogea. Oamenii, în mare parte, aveau trăsături, obiceiuri, mâncăruri familiare, amintindu-mi de cei pe care îi cunoșteam la Techirghiol.

Acum, când prietenul meu Temungin îmi povestește în epistola sa despre ritualul aruncării cu apă după cei dragi, mă trezesc amintindu-mi de oamenii aceia de departe, care-mi vorbeau despre obiceiurile lor și care mi se păreau atât de familiare.

În satele tătare, în curțile dobrogene, apa este aruncată în urma celui plecat. Nu ca să-l ude, ci ca drumul să curgă, să nu se frângă, să se întoarcă la matcă. Apa știe întotdeauna calea înapoi. La kazahi există un obicei similar, se stropeste sau se varsă apă în urma celui care pleacă, cu formula implicită: „Drumul să-ți fie ușor, întoarcerea grabnică.”

Sensul este identic cu cel tătăresc, apa leagă plecarea de întoarcere, spală răul de pe drum, netezește simbolic traseul celui plecat.

Chiar și expresia kazahă reflectă acest simbolism „Su sıyaq bolıp qaytsın” – „Să te întorci ca apa, ușor, curgător”.

Astfel, se conturează o continuitate simbolică turcică, în care apa curăță, apără, și asigură reîntoarcerea celui plecat.

Iată mai jos istoria „aruncatului cu apă” de la Techirghiol povestită de Temungin Ismail.

°°°

Su atmak! Ritualul aruncării apei după cineva drag

Un gest pe care l-am observat și care mi-a sugerat ideea unui ritual magic de protecție era când fratele meu, Mufit, pleca toamna la post în Moldova, unde fusese repartizat ca profesor. Aruncatul apei în urma mașinii care urma să-l ducă la școala din satul moldovenesc unde era profesor era un gest plin de semnificație.

Întotdeauna mama pregătea o cană, „meșerpe” (în tătară), plină cu apă! Când vehiculul se punea în mișcare, arunca apa în urmă și îngâna: „Belâsîz-qazasız barîp qayt!” – să pleci și să te întorci fără necazuri și belele, „Uyin unutma, saw-selametlî qayt!” – să nu-ți uiți casa, să te întorci sănătos!

Așa se și întâmpla! Ultima oară când s-a întors, gasise un post la o școală în județul Constanța, n-a venit singur, a venit sănătos și… cu noroc! Norocul se chema Doina Ismail, soția lui, învățătoare.

Ritualul „su atmak” a rămas viu și azi la tătari.Când cineva drag pornește la drum, se spune cu sinceritate și căldură: „Sawlîk man barînîz, colînîz așîk bolsîn!” – sanatate , drum bun!