Drumuri dobrogene - Români anticreştini în Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 5 Aprilie 2019
Timp de citire: 9 minute

Ziarul »Minerva« primeşte din Constanţa următoarea ştire : In satul Mulciova din jud. Constanţa, o seamă de Români, originari din Bănat au fost scoşi din minţi de cătră nişte propagandişti străini şi aduşi în stare să tăgăduiască divinitatea lui Isus Christos.

Acei Români se feresc de a pronunţa  numele lui Christos şi adesea spun cuvinte batjocuritoare despre dumnezeirea lui şi despre Evanghelie. Ei recunosc numai pe Iehova, Moise şi pe proorocii dinaintea lui Christos. Despre sfinţii părinţi ai bisericei creştine, Românii rătăciţi din comuna Mulciova spun că »au amăgit lumea cu vrăjitoriile lor«.

Nu e treaba noastră să cercetăm cine a adus la rătăcire pe acei Români, scrie »Minerva«. Rămâne în grija autorităţilor civile şi bisericeşti, să ia măsurile necesare ca rătăcirea să nu cuprindă şi minţile altor Români. Şi avem credinţa, că P. S. S. Episcopul Nifon al Dunărei de jos va îngriji de soarta păstoriţilor săi.

Gazeta de Transilvania, 6 August 1909

 

***

 

Eu am fost curios si am cercetat, cine i-a dus in "ratacire" pe acei Romani.

In primul rand aici este vorba de fapt de satul Arabagi (Hateg astazi), apartinand de comuna Mulciova (Abrud astazi) si de primele marturii ale baptismului in judetul Constanta. Primii baptisti (romani) au venit in Dobrogea, la Cernavoda in 1902, Radu Taşcă impreuna cu fratele sau Nicolae din Curtici ( jud. Arad ), care au intemeiat aici o comunitate si prima biserica baptista din judetul Constanta. In Tulcea mai existau comunitati baptiste germane inca din 1862 (Cataloi), dar acestia nu au misionat niciodata printre romani.

Mama celor doi frati, Cristina Taşcă, venita odata cu ei, a inceput in acelasi an sa misioneze la Arabagi. Acolo a propovaduit baptismul in casa lui Petre Crişan, casa care a devenit prima biserica baptista din regiune, cel putin in vara lui 1902. In octombrie toti cei care au participat la serviciile religioase au fost anchetati de primar si notar si, amenintati ca li se vor lua pamanturile, in timp ce baptistii transilvaneni au fost arestati si dusi la cercetari.

Apostolatul transilvanenilor a prins insa roade la Arabagi. In 1903 cinci crdinciosi au fost botezati in credinta baptista, printre care si Ana Baban (sotia predicatorului Nicolae Baban). Sase ani mai tarziu (1909) s-a oficiat un al doilea botez de catre Mihai Munteanu din Transilvania, cel care-l oficiase si pe primul. Botezul s-a oficiat in apele Dunarii in dreptul comunei Rasova.

 

***

 

Drumuri dobrogene - Hateg

Intr-o dimineata frumoasa de vara in urma cu doi ani, am pornit din nou la drum prin Dobrogea. Destinatia era Hateg, unul dintre satele din Dobrogea aflate in proces de disparitie, locuit insa inca de o mana de oameni care rezista aolo cu un stoicism de pionieri descoperitori ai Dobrogei, fara apa, fara canalizare, fara magazine de aprovizionare.

Si cum calatorului prin Dobrogea ii sade bine cu pauzele, am facut aici o prima pauza de cafea, in nemarginirea campiei din apropierea satului Lanurile (Elibeköy / Ebeköy / Ebechioi / Habib Bey ).

 

Trecem drumul si vizitam un stravechi cimitir tataresc parasit, din apropierea satului. Pietrele funerare sunt tocite de vreme si fara inscriptii, de o simplitate simbolica, marturii ale minimalismului societatii tataresti timpurii. (Din pământ v-am creat și în el vă întoarcem, și din el vă vom mai scoate odata Q.20:55)

 

La Ciocarlia de Jos (Yeni-Bülbülö Kücük, Bülbül) am vizitat, printre altele si gara, candva un mare nod feroviar cu mai multe linii de incarcare a cerealelor si peroane pentru calatori. Astazi un loc dezolant prin care scaietii Dobrogei sunt vanturati nestingheriti. In imagine vechiul turn de apa.

 

Am luat pranzul in mijlocul decorului deosebit de pitoresc pe care-l ofera Dobrogea, pe aceste drumuri mai putin umblate.

 

Drumul spre Abrud, de fapt drumul de la Adamclisi catre Dunare.

 

Abrud, fosta comuna Mulciova, un sat de asemenea in descompunere. Pe langa tatarii care traiau aici de pe vremea Imperiului Otoman, au venit candva si ardeleni din zona Hunedoarei, improprietariti de Regele Carol I cu cate 10 hectare de pamant.

 

La o bere la "magazinul alimentar" al satului, una dintr casele de chirpici ale bastinasilor, unde am avut ocazia sa mai socializam cu singurul musteriu care la oara aceea ne-a iesit in cale, un localnic tatar.

 

Abrud este alcatuit din numai cateva zeci de case insirate ici si colo printre coline, de-a lungul drumului catre Hateg (Arabagi in trecut).

 

Dupa cativa kilometri suntem intampinati de ruinele bisericii din Hateg, construita in 1904 ca mai toate casele din imprejurimi, din chirpici. Biserica pare parasita de mai multe zeci de ani, inauntru pasteau animalele.

 

De la sosea nu am reusit sa observam decat o casa care parea locuita, in rest numai ici si colo ruine, resturi ale unor gospodarii. Se pare ca la venirea ardelenilor improprietariti si aici cu cat 10 hectare de catre Regele Carol I, populatia musulmana parasise deja satul.

Pe dealurile din jur au avut loc crancene lupte in timpul primului Razboi Mondial. Mai multe sute de soldati si-au dat viata aici, dar de care nu mai aminteste nimic.

"Cât mă priveşte — după primul atac, în ziua de 3 Septemvrie (1916 n.r.), din dealul Ciocanului asupra satului Arabagi, când s’a prăpădit aproape un sfert din regiment cu colonel cu tot, rănit mortal în fruntea regimentului, — am expediat o carte poştală de pe câmpul de luptă, cu următorul cuprins:,, Şi aici, în Dobrogea, Moldovenii din 53 au jucat hora românească, în frunte cu aceeaşi muzică, cu aceaşi însufleţire ca şi în gara Buftea, cu diferenţă că în loc de ţigarete curgeau gloanţe şi obuze“. (RICARD R. TUFFLI Comandantul Companiei a 3-a din Regimentul 53 Infanterie.)"

 

Ultima casa din Hateg, in rest noi nu am reusit sa localizam nici o alta, cu toate ca ar trebui sa mai fie in picioare inca 4, 5 case pentru 20 de locuitori, cati mai numara satul in prezent. Dupa cum se vede, curent este, in rest nimic. Pentru animale exista o derea undeva in apropiere, apa de baut se aduce din satul apropiat Abrud, de la patru kilometri departare.

 

Drumul spre Aliman si spre Dunare. Pe aici trebuie sa fi calarit si Dan Spataru pe cand era copil, avea o pasiune pentru cai, el crescand pana la 11 ani in gospodaria bunicilor care faceau agricultura in zona.

 

In lumina blanda a dupa-amiezii tarzii, peisajul singuratic era de o frumusete rapitoare.

Nu am continuat drumul spre Dunare deoarece acesta devenea tot mai putin practicabil, iar impresia era ca, eram la capatul lumii deja. Ne-am intors la Adamclisi unde am luat masa de seara, ajungand la Techirghiol pe inserat.