România numită prima dată de un sas

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Iunie 2026
Timp de citire: 6 minute

Cronicarii sași, care au trăit secole în mijlocul românilor, au consemnat constant două realități: originea latină a românilor și unitatea lor etnică dincolo de granițele politice ale Transilvaniei, Țării Românești și Moldovei. Pentru mulți dintre ei, românii formau același popor, vorbeau aceeași limbă de origine romanică și locuiau un spațiu istoric comun, pe care unii l-au numit încă din secolele XVI-XVIII Dacia sau chiar România.

°°°

Cronicari saşi despre originea Şİ unitatea românilor

La venirea lor în sudul Transilvaniei, în secolul XII, coloniștii sași au întâlnit aici populația autohtonă a românilor. Ca reprezentanți ai unei alte comunități lingvistice, au realizat încă de la început deosebirea fundamentală dintre ei și populația nou întîlnită, reprezentantă a comunității lingvistice latine. Acest fapt se oglindește în însăși denumirea pe care au dat-o românilorși țărilor românești; în zona aceasta apare pentru prima dată o „Terra Blachorum“ iar aceasta corespunde în Occident cu acele Wallachumländer pe care cronistica medievală germană, italiană și franceză le culege prin intermediul sașilor. Înainte de a scrie ei înșiși cronici, sașii s-au multumit vreme de trei veacuri cu rolul de transmițători de știri orale din Transilvania pentru Occident. Abia în secolul XV apar însemnări certe săsești și nu întîmplător prima știre cronicărească scrisă de un sas consemnează nu un eveniment de istorie săsească, ci românească: moartea lui Nicolae Alexandru Basarab (1364). In scrierile sașilor predomină denumirea de Walachia, dată nu numai Țării Românești, ci și Moldovei. Pentru sași, și nu numai pentru ei, Walachia denumește orice teritoriu locuit de români și aceasta este încă o dovadă a conștiinței unității etnice a românilor.J. Honterus, brașoveanul, este primul sas care aplică întregului spațiu românesc, pe o hartă editată la Basel, o denumire care va face școală ulterior: Dacia. El prezintă pe harta' sa Transilvania, Walachia, Moldavia și peste ansamblul acestui spațiu scrie atît: Dacia. Alt brașovean, H. Ostermeyer, organistul de mai târziu al Bisericii Negre, primul sas care își scrie cronica în limba germană, nu folosește alt termen pentru Țara Românească decît Das Land (Țara). Preluat ulterior de către toți cronicarii sași din Brașov, Sighişoara, Medias, Sibiu, Bistrița, acest Das Land reproduce acea ,Țară“ cu care doreau să se unească toți cei adunați pe Cîmpia libertății de la Blaj în 1848. Pentru transilvăneni „Țara“ însemna fără doar și poate Țara Românească Referiri la originearomană a românilorgăsim și la alți cronicari.

G. Reichestorffer, care inaugurează șirul cronicilor scrise la comandă externă, argumentează astfel în favoarea romanității românilor,aducînd în discuție însăși limba lor: „de mic cunosc această limbă, ca unul care am trăit în mijlocul românilor;este o latină stricată, mult mai aproape însă de latina clasică decît celelalte limbi romanice precum franceza, italiana, spaniola“. Johannes Henter, mai apoi, „un erudit sas transilvănean“, pune la dispoziția istoricului italian Agini informații despre o seamă de obiceiuri și fapte de limbă românești care pledează și ele pentru originealatină a românilor.De-a lungul timpului, cronicarii sași s-au străduit să înmulțească argumentele în favoarea originii romane a românilor.Argumentul principal era numele pe care românii înșiși îl purtau, român, și nu valah, olah, blok sau altfel.

Al doilea argument era limba vorbită de români, o limbă pe care toți cronicarii sași o cunoșteau și care i-a determinat să · susțină pînă tîrziu, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea, origineapur romană a poporului român.

Abia la mijlocul secolului al XVIII-lea, au început să admită unele adăugiri etnice ulterioare cuceririi romane, la formarea poporului român, îndeosebi de origine slavă și mai tîrziu, maghiară. Un alt brașovean, Matthias Fronius, descriind sprijinul dat de către Constantin Brâncoveanu românilordin Șchei cu prilejul răscoalei curuților lansează o idee de-a dreptul revoluționară pentru epocă: „românii s-au înarmat - scrie el - virtutea romană antică militară se va trezi în ei și vor cuceri atunci toată Transilvania, vechiul leagăn al etnogenezei lor, și de aici vor pune stapînire politică pe toate cele trei țări române“. Această idee forță a romanității pusă în slujba eliberării naționale și sociale a românilor,se va regăsi și la alt brașovean, M. Schmeitzel. Apoi, Ioan Hirsch, rector al gimnaziului din Brașov, scrie la 1728 descriind faptele lui Mihai Viteazul că „astfel acest domn român fu cinstit cu reconstituirea Regatului Daciei“, idee regăsită mai tîrziu abia la Bălcescu.

In fine, un sibian, Martin Felmer, de asemenea, rector al gimnaziului local, scrie într-un tratat despre originea românilor de la 1765 că „termenul adecvat pentru acest spațiu (din Crișana și pînă dincolo de Prut, n.A.A.) nu este nici Valahia, nici Transilvania, nici Basarabia, ci România“. Ideea lui este, de asemenea, revoluționară; este prima dată cînd termenul România este aplicat întregului spațiu românesc. Vor trece decenii la rînd pînă cînd un grec va denumi în 1816 România „Țara românească“ și abia generația de la 1848 va generaliza termenul „România“ la întregul spațiu românesc.

Adolf Armbruster , Astra 1 iunie 1980

───

Adolf Armbruster (1941–2001) a fost un intelectual de origine săsească din împrejurimile Sibiului, cunoscut pentru studiile sale privind romanitatea românilor.

Emigrat în Germania la începutul anilor 1980, Armbruster a continuat să promoveze cercetările sale în diaspora, deși unele dintre ideile sale au fost considerate controversate în România comunistă. Cartea sa, publicată în 1977 într-o ediție franceză, a abordat tema identității și originii românilor și a fost interzisă de regimul de la București, evidențiind dificultățile cu care se confruntau cercetătorii independenți în perioada comunistă.

Armbruster a decedat în 2001 la vârsta de 60 de ani, într-un tragic accident rutier în România, în timp ce conducea un BMW cu număr de München pe serpentinele de la Văleni, încercând să evite un biciclist, după cum relata publicația germană pentru comunitatea săsească „Siebenbürgische Zeitung”. Și el a iubit România.

───

Imaginea am făcut-o acum douăzeci de ani. Ne oprisem într-o parcare pe platoul Transilvaniei, în apropiere de Deva, după un drum de noapte de peste o mie cinci sute de kilometri spre Techirghiol. Am adormit jumătate de oră cu capul pe volan, până ce ceța s-a risipit și lumina dimineții a început să inunde totul. Când am deschis ochii, peisajul din jur părea desprins dintr-un basm de Petre Ispirescu: dealuri acoperite de ceață, păduri misterioase și un aer în care parcă timpul se scurgea mai încet.

───