Românii din Istria

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 Noembrie 2024
Timp de citire: 5 minute

D. Sextil Puşcariu a conferenţiat (Vineri, 4 Dec.) despre cea mai înstreinată ramură a poporului nostru, "Românii din Istria", cari se sting pe încetul în massa populaţiunii slave, în mijlocul căreia trăesc.

Câştigaţi definitiv pentru religia catolică, cu portul aproape complet Instreinat, şi cu limba pe jumătate cel puţin slavizată, ei nici nu-şi zic Români, "ca fraţii lor îndepărtaţi, de cari îi despart ţări streine, ci se cunosc numai cu numele ce l-au gâcit alte neamuri pentru a boteza neamul nostru: Vlahi. Lipsiţi de tradiţii, cari să le amintească originea romană, ei mai dălnuesc încă în câteva familii din şapte sate, între ele Susnieviţa este punctul central — iară a fi avut vreodată un preot al lor şi învredniciţi, prin întâmplare numai, de a avea un singur dascăl până acum, pe Andrei Glavina, mort şi el în primăvara acestui an. Oamenii lor de carte, câţi i-au. avut până acum, se pot număra pe degete; între ei învăţătorul lor, care, în colaborare cu d. prof. Diculescu, a scris un calendar în dialectul istrian, unica scriere în această limbă, rămasă şi ea necetită de cei pentru cari a fost scrisă.

Pentru stingerea lor lentă este înduioşătoare o legendă, care spune că în Jeiăn, un sat istroromân, a fost leagănul Românilor, de unde o parte au plecat spre răsărit şi âu întemeiat o mare ţară românească.

Societatea de Mâine, 13 Decembrie 1925

° ° °

O legendă care spune că Jeiăn (Žejane astăzi) a fost leagănul Românilor, de unde o parte au plecat spre răsărit şi âu întemeiat o mare ţară românească ?! Legenda nu am găsit-o (încă) dar satul, iată-l mai jos.

° ° °

După două oare şi jumătate trecând prin comuna românească Mune, acum însă slavizată cu desăvîrşire, am ajuns în catuna Jeiane ce se ţine de această comună. Acolo m'am dus în gazdă la locuitoriul Anton Sfambuliclu, jupan (diregătoriul satului), unde erau adunaţi mai mulţi oameni. Li-am zis :

— Bură zi omiri buri. ("n" intervocalic se transforma în "r" n.m.)

Ei atunci se uitară lung la mine şi se mirară că le vorbesc în limba lor. Unii din eî îmi respunseră:

— Bura zi, Alţii tăcură.

Apoi i-am întrebat :

— Cire şti cuvênta vlaşchi aoaţe?

Ei îmî respunseră :

—Aoaţe toţi cuvênta vlaşchi.Apoi ei mă întrebară:

— D'en de esci?

Eu le respunseiu :

— Din un paes di larg, din România.

Atunci jupan Stambulicîu 'mi-a arătat un locuitoriu Iosif Marmeliclu, ce fusese în România în oraşele Bucureşci, Galaţi, Brăila şi altele. Acesta fiind un om deştept, mi-a fost de mare ajutorîu, căci vorbia românesce ca pe la noi, şi-mi dădu toate relaţiunile, de care aveam nevoie. Şi acolo am cercetat pe Români şi am adunat multe obiceiuri ce au la diferite împregiurări ale vieţii lor.

înainte de a porni delà ei, am adunat tot satul şi am făcut mare petrecere, cântându-le din violină multe cântece delà noi, care li-au plăcut foarte. Am adus apoi şi pe lăutarii satului, pe Pelosa Martin cu foalele (cimpoiul) şi pe Martin Marmeliclu cu surlele (fluer gemănat), şi au zis şi ei multe cântări obicinuite la dânşii.

Apoi cumpărând surlele delà Martin Marmeliciu, m'am suit în trăsură şi mi-am luat rămas bun delà sătenii care mă încungiurau, zicându-le

— Domnul cu voi.

Eî mă întebară:

— Când vei mai viri pe la noi?

— Voiu viri, voiu viri, le răspunsei eu, eî se bucurară foarte şi strigară cu toţii:

— Bire, bire apoi pornind dintre eî îmi ziseră!

— Cale bură, Domnul cu tire! Şi aşa m'am despărţit de aceşti buni locuitori, care nu sciau ce se mai facă de bucurie, că a venit un frate de al lor din România liberă se mai întrebe de eî şi de traiul lor.

Cătuna Jeaine are o posiţiune foarte pitorească, numără 86 de case cu o biserică frumoasă, clădită de locuitori în anul 1889.

O călătorie în satele românesci din Istria, de Teodor T. Burada.