Românii din Serbia

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Septembrie 2024
Timp de citire: 6 minute

Iată că ceea ce scriam în articole trecute, stabilind prin deducții și constructe logice, din puținele cronici care conțin însemnări despre Vlahii din Balcani, era la început de secol trecut cunoscut printre români. Românii din Valea Timocului sunt urmașii romanilor de pe vremea lui Traian. Sunt aceia care prinși printre slavi, au fost numiți Vlahi de catre bizantini și care au trecut Dunărea cândva la începutul secolului IX împinși de bulgari, probabil într-un flux continuu și au populat Transilvania, apoi mai târziu Țara Românească (descălecatul lui Radu Negru, 1290) și Moldova (descălecatul lui Dragoș, 1342).

Articolul de mai jos a apărut într-un ziar românesc din Dubla Monarhie Austro-Ungară, la Sibiu în 1908.

° ° °

Românii din Serbia

Intr'unul din numerile trecute ale revistei noastre, am reprodus dintr'un ziar bucureştean, câteva date asupra românilor de pretutindeni, culese din „Almanahul Gotha".

Un prieten al revistei noastre, dl Teodor Filipescu din Sarajevo, ne scrie următoarele : „Ştiu că ne-am dedat demult să ne plecăm înaintea lucrărilor străine, fără să ne mai ostenim a controla materia, chiar când aceasta ne priveşte mai de aproape. Şi în cazul acesta, copiem date „autentice", fără să le mai controlăm...

„După recensământul făcut în Serbia la 1900, „Popis stanovnistva", II. Belgrad 1905, pag CIX , au fost Români: a) cari vorbesc numai româneşte 89.873,
b) cari vorbesc pe lângă româneşte şi sârbeşte 32.656,

aşadară laolaltă români 122.429, şi nu 89.873, cum stă în „Almanahul de Grotha".
Funcţionari din Serbia, cu cari am convorbit în călătoria mea de astăvară, mi-au spus însă că în Serbia, sunt 250.000 de Români. Ei locuiesc compacţi, pe partea nordostică a Serbiei.
Numărul adevărat al Românilor în Serbia, cum se face statistica în această ţară şi alte date asupra vieţii fraţilor noştri din această parte a balcanilor, le voiu arăta în curând, într'o lucrare mai mare".

Până atunci, anticipăm noi câteva date, cari probabil că vor fi mai amănunţite în lucrarea d-lui Filipescu. In Serbia, de-a lungul Dunării, dela Raduiewatz şi până la Semendria şi pe frumoasa vale a Timocului, care se întinde până la Negotin, sunt aproape 300.000 de români moşneni.
Originea acestor români datează de pe vremea lui Traian; sunt colonişti vechi, cari odinioară s'au întins până la Marea Mediterană, dar în cursul timpurilor o parte dintr'ânşii, partea dintre districtul Zaiciar în jos prin Alexinaţi, Niş, Vrania şi Uscub până în Macedonia, s'a pierdut în poporul sârbesc. In împrejurimile Alexinaţilor, în vechime capitala Serbiei, şi azi se văd ruinele unei cetăţi a legionarilor romani.

Cele aproape 300,000 de români de pe valea Timocului, şi-au păstrat şi până azi intactă limba şi moravurile româneşti ; ba în unele privinţe ne sunt superiori chiar nouă.

Autorul acestor rânduri a stat câteva săptămâni pe această vale încântătoare, cea mai bogată şi mai populată parte a Serbiei şi s'a convins că doinele şi legendele lor sunt de o concepţiune îndrăzneaţă şi întrec chiar în frumseţe doinele şi legendele din Banat, cele din Grorj, din Haţeg şi cele ale moţilor din munţii apuseni. Sunt câteva legende admirabile, cari cântă luptele ce le-au avut românii din Serbia cu turcii, răpirea fetelor române şi ducerea lor la Ţarigrad (reamintindu-ne răpirea Sabinelor) vitejiile lui Leru, devotamentul românilor pentru vatra strămoşească etc. E o comoară de legende pe această vale, care n'ar trebui lăsată să se piarză, mai ales acum, când românii în viitoarea generaţie sunt osândiţi să se piardă cu desăvârşire.

Aceşti români au întreţinut zilnice relaţii comerciale cu negustorii şi cu ţăranii din Dolj şi Mehedinţi. Relaţiile lor, care au durat secole întregi, au contribuit în prima linie, la păstrarea limbei lor. Dela 1886, însă, când a izbucnit răsboiul vamal al României cu Austro-Ungaria, aceste relaţii comerciale au căzut foarte mult şi de atunci românii din Serbia sunt aproape străini de cele ce se petrec la ceialalţi români.

Acei cari au întreţinut mai mult iubirea de limbă la aceşti români, au fost câţiva preoţi, cari adeseori au ţinut slujbe bisericeşti în româneşte şi predicele tot în româneşte. Li s'a luat, acum câţiva ani, românilor din Serbia, chiar şi dreptul de a li se oficia în româneşte serviciul divin. Metropolitul Mihail este cel întâiu care a deschis o goană teribilă în contra preoţilor români, mutând pe unii din partea opusă a Serbiei, expulzând pe câţiva. Ba preoţii sârbi trimişi de metropolitul Mihail în valea Timocului, au mers până a anatemiza pe acei români, care îşi ziceau rugăciunile în româneşte chiar şi în casă.
Astfel fiind situaţia, nu este de mirare că românii încep a-şi perde limba lor, mai ales prin localităţile unde sunt în contact zilnic cu populaţiunea sârbească.
Până a nu se pierde cu desăvârşire ar fi de dorit ca academia română, de pildă, să eternizeze memoria lor printr'un studiu serios ce s'ar face asupra limbei, obiceiurilor, moravurilor şi doinelor lor.
Ar fi păcat ca aceea comoară de doine şi de legende pe cari au moştenit-o aceşti români de la strămoşi, să se piarză fără să lase nici o urmă în literatura noastră.

Această vale e cea mai bogată parte a Sârbiei; comerciul de vite, de porci, de cai, al locuitorilor acestei provincii, e renumit în toată peninsula balcanică. Podgoriile vestite ce se întind dela Ne gotin şi până aproape de Niş, produc neşte vinuri a căror reputaţie este stabilită chiar şi în Francia. Cine nu cunoaşte excelentele vinuri negre din Negotin, care amestecate cu vinurile negre din Oravia pot rivaliza cu cele mai delicioase vinuri din Crimeea?
Caii din valea Timocului, şi în special cei din Malnik-Izvor şi Velic-Izvor (Izvorul mic şi Izvorul mare) sunt vestiţi; originea cailor ungureşti atât de renumiţi, este în valea Timocului,

Nu trebue să lăsăm ca această vale locuită de români să se piarză fără ca noi s'o cunoaştem măcar...

ŢARA NOASTRĂ, Sibiiu, 16/29 Noemvrie 1908