Sanatoriul de la Agigea

Publicat de Aurel Băjenaru, 19 Septembrie 2020
Timp de citire: 3 minute

Calatorii care se indreapta spre Eforie sau Carmen Silva sunt impresionati de salutul sutelor de copii, care sunt pe plaje, in preajma garii Agigea. Sunt copiii pe care asistenta sociala a primariei Capitalei ii intretine in sanatoriul de acolo, o constructie si o organizatie model care merita sa fie vazuta.

Initiativa acestei opere revine doctorului Constantinescu, care, pe cand era primar al municipiului, a realizat frumoasa constructie a sanatoriului, inzestrat cu tot ceea ce-i trebue pentru adapostirea catorva sute de copii. Aceasta minunata si laudabila initiativa a dat roade excelente, gratie actualilor conducatori care, prin d-na Calipso Botez, au inteles sa desavareasca o opera de atat folos copiilor saraci ai Capitalei.

Este una din frumoasele realizari in domeniul asistentei sociale, care merita sa fie relevata, atat pentru rodul pe care-l da aceasta admirabila opera, cat si pentru exemplul pe care-l poate oferi altor mai putin intelegatori ai rolului atat de nobil si de inalt, pe care-l indeplinesc asemenea organizatii.

Sanatoriul, astfel cum l-amvazut vara aceasta,  este un model de curatenie, de buna randuiala si de organizare.

Pus sub conducerea domnului Protopopescu, un om de inima, un excelent gospodar, sanatoriul a adapostit cateva sute de copii ai municipiului Bucuresti, copii sarmani si debili, care au beneficiat de cele mai parintesti ingrijiri. O datorie implinita, nu este desigur, pentru nimeni un merit. Dar pentru ca, acesta este lucru destul de rar si cu atat mai rar cu cat mijloacele de control sunt anevoioase - nu exageram cand spunem ca celor dela sanatoriul Agigea - conducatorilor -li s ecuvine pe de-antregul, un cuvant de lauda.

Un imobil higienic, o hrana buna si substantiala, o grije parinteasca in supravegherea copiilor, o buna randuiala in toata gospodaria, iata sanatoriul dela Agigea, cu care se pot mandri deopotriva, cel care l'a infiintat si cei care-l intretin.

Am vizitat dormitorul in care dorm nopatea acesti copilasi sarmani si debili. Am ramas impresionat de curatenia si ordinea impunatoare. M'am intretinut apoi cu cativa copilasi. Cu toti si-au manifestat multumirea de ceea ce li se da si de modil cum sunt tratati.

Unul, micut si vioi, dar plapand ca o frunza si stirb, mi-a raspun cu destula sinceritate:

- As sta , "nene" pana tarziu, pana se face toamna. Dar nu ne tine decat pe timpul unei serii... Si timpul seriei mele s'a scurs mai curand decat am crezut...

- Si ce faci tu toata ziua?

- Stau la soare, fac bae la mare, cant, ma joc, mananc, ma culc...

- Si'ti place marea?

- As sta toata ziua in apa... Dar nu ne lasa... Eu sunt si constructor de vapoare....

Si cat ai clipi din ochi, disparu... Dupa cateva clipe, reveni, daruindu-mi... o barca... de hartie, - constructie proprie.

N'as putea sti cat cheltueste primaria cu intretinerea acestor copilasi smulsi din focarele de infectie ale Capitalei. Ceea ce stiu sigur este ca realizeaza o minunata opera sociala, o binefacere pentru populatia nevoiase. Si cati copilasi, cari fara acest ajutor ar fi cazut victimele tuberculozei, nu vor binecuvanta mai tarziu pe cei care s'au ingrijit de sanatatea lor.

T.

Ilustraţiunea Română, 2 septembrie 1931