Sciţia Mică — de la Țara Cărvunei la Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 17 August 2025
Timp de citire: 19 minute

În fragmentul de mai jos, extras din cartea profesorului bulgar Athanase Manoff, „Originea găgăuzilor”, aflăm adevărata istorie a Dobrogei, de la bulgari și bizantini, la oguzi și găgăuzi, pana la otomani. Este explicat cum Sciția Mică a devenit Țara Cărvunei și, ulterior Dobrogea, după cum o cunoaștem astăzi.

° ° °

ORIGINA GĂGĂUZILOR

Pe litoralul de apus al Mării Negre, dela capul Emine până la gurile Dunării (în deosebi în orașele : : Varna, Balcic, Cavarna, cu împrejurimile lor), în Basarabia (în deosebi la Comrat, Ceadârlunga, Ismail, Tighina; Cetatea-Albă și în jurul acestor localităţi); în mod sporadic, în partea de Nord-Est a Bulgariei, dela linia Varna, Provadia, Şumla, Razgrad, apoi la Turtucaia, Silistra spre Dobrogea, dealungul Dunării, precum și în jurul orașului Adrianopol, trăesc, în. grupe mici cu numele de „găgăuzi“, rămășițele unui popor, care odinioară se găsea în masse compacte în acele locuri. Limba maternă a găgăuzilor este limba turcă, iar ca, religie, aparțin Bisericii ortodoxe răsăritene.

Cu toate că, în diferite timpuri, rușii, grecii, precum şi bulgarii și românii!) sau silit să-i asimileze, totuși, până în ziua de astăzi, găgăuzii au ră mas credincioși fiinţei lor etnice, continuând a vorbi. turcește și a-și păstra datinile şi obiceiurile strămo- șilor lor. Istoria nu cunoaște un popor, care, cu numele de. „găgăuzi“, să fi venit în Peninsula Balcanică şi să se fi așezat undeva. Insă, din cercetările istoricilor, arheologilor și: ale altor oameni de ştiinţă despre datinile, obiceiurile şi graiul găgăuzilor, precum și din inscripțiile descoperite pe stâncile dela râul Orhon,. inscripţii care au fost tălmăcite de turcologul Wilhelm Tomdsen, s'a stabilit că este vorba despre un trib turcesc deosebit, numit „Turk-Oguz“ și căruia, după toate probabilitățile, aparțin și găgăuzii noștri. Dintre istorici, Herodot (Cap. 5) pomenește cel dintâiu de căpetenia turcilor Targhita, numit de cronicarii arabi şi mongoli „Turk“, fiul lui Iafet, fiul lui Noe. Cât despre cronicarii bizantini, deşi pomenesc des de turci, totuşi, până în secolul al 15-lea, n-au despre dânşii o ideie lămurită.

Chalcocondil (cartea A.) scrie: „Nu ştiu pe cine să numesc turci, ca să nu mă îndepărtez de adevăr,..“,

Oguz-Han este socotit ca întemeietorul puterii turcești. El s'a aşezat în Turchestanul chinezesc, „După moartea, lui Oguz-Han, cei douăzeci şi patru de nepoți ai săi, copiii celor șase fii ai săi, au devenit căpetenii a douăzeci și patru de triburi turceşti: După ce au convieţuit mult timp, sau despărțit în. grupuri a parte și independente unele de altele. Acestor grupuri aparţin şi pecenegii, uzo-turcii și cumanii, însă toți vorbeau aproape aceeași limbă turcă. - Unii dintre istorici, printre care şi cehul Irecek, socotise pe uzi și pe cumani ca unul şi acelaş „popor cu - două nume diferite. După Skilitzi (XI b.) se găseau uzi în toate slujbele bizantine şi chiar cu titlul de senatori, precum erau și unități militare separate formate din uzi. EI îi socotește ca o parte din națiunea cumană.

Anna Comnen povesteşte că în oștile tatălui ei, împăratul Alexis, pe când ducea, război împotriva cumanilor, avea, și soldați uzi. Kedrinos pome- nește de războaie continui între pecenegi și uzi, dar nu pomenește și de cumani. Bizantinii spun despre uzi:. „prea marele popor al uzilor”. Dacă cumanii ar îi fost unul şi acelaş popor cu uzii, iar nu o ramură separată a triburilor turceşti, și graiul lor ar fi fost unul Și acelaş, pe când, în realitate, precum vom vedea, deosebirea este mare. Profesorul Dr. V. N. Zlatarski în a sa „Istoria statului "bulgar în Evul Mediu” (t. II, pag. 114'— Sofia 1914), spune : „Uzii, care la ruși purtau :   numele de torchi, iar la scriitorii arabi, guzi, oguzi, sunt un popor de origină turcă, înrudit cu pecenegii și cumanii, însă nu erau cumani, precum admit unii scriitori, ci erau un trib aparte, care nu s'a remarcat prin porniri de cruzime și printr'un spirit războinic, așa cum a fost cazul cu pecenegii şi cumanii. Așa, dar, se lămurește deosebirea între uzi și   cumani.

In anul 1065, venind dinspre Nord, s'a ivit la ţărmurile Dunărei un alt popor turcesc, numit uzii sau oguzii. Acești barbari, care, după Skilitzi, erau în număr de aproape: 600.000, iar după Zonara, de 60.000, au trecut Dunărea pe nenumărate bărci de tot felul și după, ce au; împrăștiat trupele compuse din bulgari și greci, care încercaseră să le împiedice trecerea, au invadat întreaga întindere bulgară. O parte din năvălitori a înaintat până la Salonic și chiar până, în Elada, prădând și jefuind totul în drumul lor. Insă la înapoiere, din cauza iernei grele, au aruncat toată prada şi s'au întors într'o stare de plâns.

Dar ceilalţi, care formau partea cea mai numeroasă, au continuat să stăpânească Bulgaria, de unde năvăleau și prădau Tracia și Macedonia. Impăratul a încercat să-i înduplece cu daruri să se retragă, dar văzând că nu reușește, s'a hotărit în cele din urmă să pornească împotriva lor cu război. Insă lipsa de oștire era așa de mare, că, pe când cu 60 de ani mai înainte, numeroase oștiri porneau dela Constantinopol împotriva diferiților dușmani, acum împăratul Constantin Duca n'a, putut merge împotriva, uzilor decât cu 150 de oameni. Dar, din fericire, abia ajunsese la localitatea numită Hirovakhi (lângă Salonic), a primit vestea că acei dușmani groaznici se prăpădiseră, de foame, de ciumă, și de atacul pecenegilor și bulgarilor.

O parte din uzii, care supravieţuiseră, au devenit supuși ai bizantinilor, pe când ceilalți s'au înapoiat şi s'au așezat dealungul granițelor rusești. Insă în anul 1080, prinţul rus Vladimir Monomah i-a nimicit cu desăvârşire, fapt în urma căruia, uzii au pierdut pentru totdeauna neatârnarea lor politică, și s'au împrăștiat printre proto-bulgari, pecenegi şi celalte triburi turcești din Deliorman. Alţii însă au trecut sub stă- pânirea rușilor cu denumirea de „Cara-calpac'i, ceca- „ce înseamnă ,„Căciuli negre”, îndeplinind slujba de străjeri ai graniţei cu denumirea de „Calauzi“. (A- ceastă denumire n'are oare ceva comun cu cuvântul „găgăuzi“ 2)

In anul 1224, când oastea unită a rușilor și cumanilor a fost înfrântă de mongoli, aceia dintre uzo- turci, care se așezaseră, la marginea graniţelor rusești, sau văzut constrânși să emigreze în masă împreună „cu familiile lor. Trecând Dunărea, s'au îndreptat spre Dobrogea, unde s'au aşezat; printre triburile turcești: pecenegi, proto-bulgari și alții. Aceia dintr'inșii, care trecuseră la creștinism, s'au așezat la, litoralul Mării Negre și mai în interior spre Silistra, Mangalia, Cavarna, Balcic, Varna și prin alte sate, unde au rămas până astăzi cu limba și naţionalitatea, lor turcă, așa ca uzi sau oguzi, dar cu denumirea de gagauzi, denumire căpătată în urma trecere lor la creștinism.

In timpul acela în jurul Silistrei şi în partea de Nord-Est a Dobrogei se stiânsese un număr mare de pecenegi și alţii, dintre care cea mai mare parte pri- mise credința mahomedană încă din Rusia. Geograful arab El.-Bekir povesteşte că în anul 1059 mersese la pecenegi un predicator mahomedan, care izbutise să convertească la islamism 12.000 dintr'înşii. De altfel, după ciocnirea dintre dânșii, au primit cu toții islamismul. Pe atunci, în părţile acelca se as- . cundeau de prigonirile partidului slav protobulgarii „ lui Asparuch, al căror graiu și ale căror obictiuri erau de aceeași origină cu ale pecenegilor. Când acești protobulgari au fost strânși de nouii veniţi, o parte dintr'inșii S'a văzut nevoită, să emigreze treptat, trep- tat și, împreună cu familiile lor, să se îndrepte în grupuri. mici spre Sud-Vest spre Aboba, unde au gă- sit locuri mai calde, mai roditoare și mai rar populate.

Și așa, în Deliorman, puţin numeroșii protobul- gari, care mai rămăseseră, s'au topit treptat în iri . burile oguze. Săpăturile ce s'au făcut în aceste locuri dovedesc șederea de odinioară a protobulgarilor. De altiel, elementul precumpănitor lera peceneg, uz și gagauz. Pe când creștinismul a pătruns ușor printre triburile oguze, protobulgare şi gagauze aşezate în Dobrogea, și pe litoralul Mării Negre, n'a putut pă- trunde în masa compactă a aşezărilor pecenege în Deliorman, în urma, cărui fapt pecenegii de aici au rămas cu religia lor mahomedană cu numele comun de turci sau gagiali sau citați, numele care-l poartă și astăzi.

Precum am pomenit, în regiunea dintre țărmurile „Dunării, Balcanii de răsărit şi Marea Neagră, se strânseseră multe triburi de origină, turcă. Probabil, aceste triburi şi-au păstrat ani îndelungaţi denumirile lor speciale și deosebirile lor de graiu. Insă, cu scurgerea, timpului, când religia îi despărţi în două mase — mahomedani și creștini — aceia dintr'înșii, care îmbrăţișaseră islamismul, și-au păstrat până astăzi denumirea, generică de turci sau gagialii, pe când aceia care trecuseră la creștinism, și-au păstrat porecla de găgăuzi, adică uzi sau oguzi creștini sau triburi turcești creștinizate, precum vom vedea mai încolo. Coloritul turcesc al acelei regiuni reiese și din atlasul geografic al lui G. Lejean din 1861, care a cercetat personal regiunea, precum şi din un alt atlas englez din anul 1867. „In ambele hărți — G. Lejean și Mackenzie şi A. I. Irby 1867 — elementul turcesc în acele regiuni este arătat ca o masă compactă cu neînsemnate excepţiuni și ocupă, cele două regiuni nordice — Dobrogea, partea, din Deliorman şi din Balcani la nord- estul Peninsulei ; la sud de Balcani ajunge până la râul Rusokastrenska, râu care se varsă în lacul Man- dren lângă Burgaz“. (K. Șkorpil).

Din hrisovul lui Asan al II-lea, dat negustorilor din Raguza, în anii 1230—1931, aflăm că regiunea, în care sunt îngrămădite triburile turcești de care am pomenit, se numea, „Țara Karvuna“, având drept capitală, orașul Kavurna (Balcic). Bizanțul. recruta, : soldaţi din populaţia acestui ţinut, mai ales printre uzi, care erau creștini în majoritate. Aceste triburi ale oguzilor nu erau nici cu totul supuse, nici libere, ci erau mai de grabă periculoase pentru stat, deoarece nu se putea avea încredere în ele pentru paza granițelor, în care năvăleau în continuu pentru pradă diferite triburi, cu care nu rareori înșiși oguzii făceau cauză comună. Prin urmare, statul trebuia să-i ţină în permanentă supraveghiere sau să găsească un mijloc pentru a uni toate, triburile într'o masă comună sub o administraţie comună, să le facă nevătămătoare și, dacă lucrul ar fi fost cu putinţă, să le transforme în elemente utile pentru împărăţia bizantină. Mihail Paleologul al VIII-lea a. socotit că momentul este prielnic, pentru a-și îndeplini o pro misiune făcută lui Izedin Kaigavuz, sultanul din Iconium, care se refugiase la el, făcându-l stăpân pe toate aceste triburi, a căror religie și naţionalitate: semănau cu religia şi naționalitatea sulţtanului, care era creştin cu creștinii şi mahomedan cu turcii.

Izedin Kaigavuz, dat jos din scaunul de sultan de la Iconium, în urma prigoanei mongolilor, fusese nevoit să, caute scăpare la prietenul său Mihail al VIII-lea, împăratul dela Nicea, (1259), căruia, îi ceruse pământ să se așeze el și partizanii săi. Primind consimţimântul împăratului, Izedin sa dus la el cu mama sa, care era creștină, și cu partizanii săi. Dintr'un manuscris persan — "oguzname" — care se află la, biblioteca dela, Viena, aflăm că Izedin a fugit pe, ascuns din Asia-Mică, cu flota sa și a aruncat ancora în jurul Varnei. Intre acestea, Izedin, aşa cum ne: spune în a sa „„Romaiki istoria”, scriitorul grec N. Grigora, „a cerut dela împărat una din două: ori alianţă împotriva sciţilor, ori o parte din teritoriul imperial, ca, o colonie mai sigură pentru dânsul şi partizanii lui. Dintru început, împăratul Mihail a evitat să îndeplinească, rugămintea lui. Izedin. Insă, când în anul 1261, Constantinopolul fusese luat din nou, Mihail. s'a întors în oraş cu alai, având cu dânsul și pe Izedin. Inţelegând acum că interesele împărăției cer să. se strângă sub o singură autoritate diferitele triburi din Ţara Kavurna, s'a hotărit să întemeieze un stat de sine stătător sub cârmuirea lui Izedin, prietenul “său şi executorul voinței sale. Acest stat nou, organizat; de Izedin, avea ca ţintă să servească drept zăgaz împotriva năvălirilor străine şi, în acelaș timp,ca o sperietoare împotriva intenţiilor lui Constantin Tih, ţarul bulgar dela Târnovo, cu care împăratul nu se găsea în relațiuni bune. Şi adevărul este că statul, care luase fiinţă, a combătut Și învins pe duşmanii împăratului.

Izedin, după ce își întemeiase statul, s'a înapoiat 1a Constantinopol, lăsând în locu-i pe unchiul său Sari-Saltuk (1263). Deoarece creștinismul era, religia recunoscută, oficial în acest stat; şi deoarece, sub raportul bisericesc, era supusă, patriarhului dela Constantinopol, cu un exarh la Cavarna, găgăuzii, ca unii care erau creștini, sau socotit ca elementul principal în noul stat. Lor li sau alipit toate celelalte triburi protobulgare şi turcești creștinate sub - denumirea, comună de găgăuzi, adică, oguzi creștini drept credincioși. (Gâga sau gaga înseamnă în graiul găgăuzilor „drept“, cum e în urarea: „Allah gâgani versin”, ceeace înseamnă, : „Dumnezeu să-ți dea dreptate” și așa, gâga sau gagauz înseamnă, „uz drept credincios”, în contrazicere cu oguzii nedrept credincioşi, păgâni). In timpurile acelea, naționalitatea nu prezinta. importanță ; ea. era determinaţă, de religie, care întrunea, la, un, loc diferitele naţionalităţi. Noul stat întemeiat de Izedin cu. sprijinul lui Mihail Paleologul al VIII-lea, în. care stat s'au topit și turcii seldjucizi, câri veniseră, a devenit destul de puternic, deoarece, așa, cum am spus, mai dispunea de oastea și flota lui Izedin și în mai multe rânduri se arătase de mare folos pentru împăratul Mihail, Insă după moartea lui Sari-Saltuk (1265—1346), nu se pomenește de nici un urmaș al său ca stăpânitor al Ţării Carvuna.

Nu se ştie, dacă faptul acesta se datorește emigrării turcilor seldjucizi, aşa, cum e amintit de Hamer și în manuscrisul persan dela Viena, sau luptelor diferitelor triburi pentru întâietate. Se știe însă că, așa cum am pomenit, triburile turcești erau cele mai numeroase și mai puternice, fie că erau formate din găgăuzi creștini, fie că erau alcătuite din păgâni trecuţi la, islamism. In urma acestor stări de lucruri, nu este riscat să admitem ca, după o luptă pentru întâietate între triburi, Balik, un comandant de al țarului Asan, de origină cuman ori turc, dar de: religie creștină, să se fi pus în fruntea, triburilor oguze și să fi întemeiat, cu sprijinul lui Mihail Paleologul al VIII-lea, un stat de sine stătător al oguzilor. In ultimii ani ai ţaratului bulgar, boerii, în deosebi cei ce se înrudeau cu familia țarilor, folosindu-se de sprijinul ce păseau în anumite ţinuturi, cărora, le promiteau diferite avantaje, întemeiau state independente, ba chiar încercau să pună mâna şi pe puterea, oficială a țarilor. Aşa, se face că în epoca aceasta, vedem că au luat ființă multe state de acestea — pe jumătate sau pe deplin independente — așa cum a, fost și statul întemeiat de Dobrotici.

In comunicările Societăţii arheologice dela Vara (cartea V-a, Varna 1912, pag. 51) citim: „In anul 1346, stăpân al orașului Balcic a fost Balilas, din familia, de boieri cumani. El a luat parte la, luptele civile de atunci dela, Constantinopol, unde a trimis o mie de călăreţi sub comanda fraților săi Teodor și Dobrotici, în ajutorul împărătesei Anna. „Numele boerului și al orașului. (Balcic) se pomenesc într'o in scripție găsită lângă Acsakovo (judeţul Varna), într-o veche așezare, sub forțăreața „Miuhliuz” din Evul Mediu, fortăreață, despre care se pomenește că în anul 1444 fusese cucerită de Vladislav. Inscripţia e săpată în piatră calcaroasă, lată, 0,27 metri, groasă 0,15 și înaltă 0,21 metri. Despre cuprinsul inscripţiei sa pronunţat cunoscutul istoric d-rul Irecek, căruia îi trimisesem o copie, în felul ce urmează: „Primul rând este, poate, începutul vr'unui nume de persoană

(Teodoros, Teofilos), despre care se pomeneşte în a nul 1340 la Cantacuzin (cartea III-a, pag. 95). In rândul al treilea este numele lui Cavrunos, Presupun că piatra e o piatră de mormânt al fratelui său Teodor.

Balik avea legături directe, atât cu țarii bulgari de da, Târnovo și cu împărații bizantini, cât și cu tătarii, venețienii și cu mulţi alţii, încheind şi tratate de „comerţ, Ioan Cantacuzin spune că împărăteasa Anna sa, adresat unui oarecare Balica, arhont al Carvunei.

Aceasta arată că Balik nu se socotea în vremea sa ca ţar, ci numai ca, arhont (voevod). Mai târziu, vedem că acest stat oguz este în alianţă cu ţarul bulgar Şișman dela Târnovo şi că în multe împrejurări s'a găsit alături de el. Legăturile lui Balik cu urmașii lui Mihail Paleo- logul, par, după memoriile împăratului Cantacuzin, a fi fost precum urmează: „Văzând împărăteasa Anna că rămăsese numai Constantinopolul, deoarece toate celelalte orașe trecuseră; de partea lui Cantacuzin, a trimis o solie la un oarecare Balik, arhont al Ţării Carvuna, cu rugămintea să-i vină în ajutor. El a primit cu dragă inimă pe solii împărătesei şi i-a, trimis pe fraţii săi Teodor și Dobrotici cu o mie de oșteni aleși, care au convins orașele dela ţărmul mării să se rupă de împărat şi să treacă de partea împărătesei. Aceasta i-a primit cu toată cinstea şi bunăvoința și a căsătorit pe Dobrotici cu fiica marelui duce Apokavi, înaintându-l în acelaș timp la gradul de coman- -dant al oștirei grecești.

După moartea lui Balik, tronul oguzilor a fost moŞtenit de Dobrotici (1357), care, datorită legăturilor sale de familie cu bizantinii, s'a intitulat „despot”. Sub domnia lui Dobrotici, statul s'a întărit. Dobrotici, care moștenise şi flota turcilor seldjucizi, s'a îngrijit de organizarea şi întărirea ei. In timpul lui și pentru întâia, oară, Țara Carvunei (mai înainte Sciţia Mică) s'a numit „Țara lui Dobrotici“.

Scriitorii turci mai noui au numit-o „Dobrogea“ — după numele unui stăpânitor neatârnat al ei din a doua jumătate a secolului al 15-lea — Dobrotici. După moartea lui Dobrotici, a urmat Ianho (1386), a cărui mamă, așa cum s'a spus, era grecoaică, fiica marelui duce Apokavi. Istoriografii noui îl numesc, alterându-i oarecum numele, Ivanko. Acest ultim despot al oguzilor a încheiat cu genovezii dela Constantinopol un tratat, în care pomenește că grecii şi bulgarii sunt supușii săi. Aceasta înseamnă că el fusese un suveran independent, având supuși bulgari, greci și alţii. Insă, neputând respinge pe Baiazet I-iu (1398), se vede nevoit să treacă sub autoritatea, lui. In chipul acesta, statul independent al oguzilor, întemeiat în anul 1263 cu sprijinul împăratului Mihail Paleologul, la ţărmul de apus al Mării Negre, cu un exarhat aparte supus patriarhului dela Constantinopol, a trăiţ 130 de ani, apoi a dispărut pentru totdeauna. După căderea statului oguz sub turcii otomani, o parte din găgăuzi şi protobulgari a îmbrățișat islamismul. O altă parte a ținut multă vreme secretă religia, creştină, dându-se în ochii turcilor drept mahomedani. Puteau face lucrul acesta cu atât mai ușor, cu cât în aparenţă nu se deosibeau întru nimic de turci nici ca, îmbrăcăminte, nici ca limbă.

Evlia Celebi, care a povestit călătoria, sa în Bulgaria în secolul al 17-lea, numeşte partea nord-estică a Bulgariei „Uzieialet” (Țara uzilor), de unde se vede că această, parte a Bulgariei continua și atunci să poarte numele uzilor. Celebi mai povesteşte că locuitorii Silistrei sunt oameni de statură mijlocie, trupește sănătoși şi veseli. Mai este, spune el, şi un trib, care poartă numele ',citazi“ şi care provine dintr'un amestec de tătari, bulgari, vlahi și moldovlahi. Femeile lor se ascund. Ele sunt foarte cinstite și rușinoase. Citaţii sunt bucuroşi de oaspeţi. Poporul e blând, sincer şi bun de caracter. Raialele lui Hagi Oglu Bazargic se numesc „citaiţi dobrogeni” și au societatea, lor deosebită. Locuitorii din Dobrogea și din Deliorman sunt un trib a parte. Sunt curagioși, robuști și viteji. Celebi găsește deosebiri în graiul lor.

Origina găgăuzilor
Athanase Manoff
Nicolae Batzaria (1874-1952), traducător

° ° °