Cover Image

Scrisoare din Constanța. (1906)

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Noembrie 2021
Timp de citire: 10 minute

Constanta ... "străinii, Greci, Evrei, Armeni, sînt foarte numeroși." ?!

Iata un articol de ziar care ne spune ca, chiar si la aproape trei decenii de apartenenta romaneasca, Constanta ramasese un oras tipic otoman-balcanic prin structura sa social-economica, un oras aflat in mana grecilor, armenilor, evreilor si altor straini.

Problema "drepturilor politice pentru dobrogeni" a framantat Dobrogea si de fapt intreaga Romanie peste treizeci de ani de la Independenta.

Se punea problema, sa se acorde sau nu dreptul de vot cetatenilor noii provincii anexate, cand acestia, in cea mai mare parte erau "straini de neam"?

Pe scurt despre decursul preluarii puterii in Dobrgea la 14 noiembrie 1878. In primul rand este debarcata armata in frunte cu regele Carol I care dupa un scurt popas la Ghecet in Dobrogea, se retrage. Administratia militara este cateva zile mai tarziu insotita de administratia civila (23 noiembrie 1878). Deja inaintea acestor evenimente guvernul roman a solicitat si a obtinut de la Camera Deputatilor si Senat dreptul de a administra noua provincie prin ,,regulamente ad-hoc", pana la organizarea definitiva a acesteia, Nicolae Catargi fiind numit guvernator al Dobrogei, iar Remus Opreanu şi George Mihail Ghica au devenit prefecti ai judeţelor Constanta si Tulcea.

Aceasta "perioada regulamentara" este incheiata prin "Legea pentru organizarea Dobrogei", promulgata la 9 martie 1880 si numita de M.Kogalniceanu ,,Constitutia Dobrogei", deoarece reglementa drepturile dobrogenilor, puterea judecatoreasca, administratia, finantele si puterea armata.

Aceasta "constitutie a Dobrogei" a fost legea de baza in Dobrogea mai bine de 30 de ani, o lege mai degraba schioapa si aplicata stramb, iar inlocuirea acesteia cu drepturi depline pentru dobrogeni, dupa cum se vede in articolul de mai jos, a fost amanata deoarece datorita sistemului de vot cenzitar in Romania (drept de vot dupa avere si impozitul platit), balanta ar fi atarnat in favoarea "burghesimii străine" si asta chiar si in 1906, la aproape treizeci de ani de la anexarea Dobrogei.

° ° °

Scrisoare din Constanța.

«...De la o vreme ’ncoace, importanța Constanței s’a accentuat... Primul port al României va fi legătura dintre civilisația și comerțul apusean cu Orientul... va fi farul luminător în acest colț al Europei...»

Frase de efect care se spun cu patos la zile mari. Și, totuși, e adevărat că’n ultimul timp Constanța a devenit obiectul multor discuții: importanța portului, chestia atît de desbătută a drepturilor politice, care de aici a pornit. Însă o icoană adevărată, cinstită, a vieții din Constanța n’am cetit-o nicăiri. Vom încerca s’o întruchipăm în trăsături generale în rîndurile ce urmează.

Ca așezăminte culturale: 2 școli primare pentru băieți și 2 pentru fete, un gimnasiu, o școală profesională, un institut particular pentru băieți, două pentru fete — și școlile comunităților germane, armenești, bulgărești. De vre-o bibliotecă publică — măcar de una a gimnasiului —, nici pomeneală. Și, totuși, în timpul cît fusese profesor de romînă la gimnasiu d. loan Adam (înlocuit la venirea actualului regim), înjghebase o bună bibliotecă — de literatură romănească în special — și ți-era mai mare dragul s’asculți cum vorbiau școlarii de scriitorii neamului.

A venit alt profesor de romînă, alt director... S'a încuiat biblioteca, și profesorul cel nou de romînă a răspuns școlarilor din clasele l-a și a Il-a, cind au cerut cărți, că ei, copiii, n’au voie să cetească! Nici-un comentariu. Să se știe însă că spre gloria corpului didactic există în anul jubilar 1906 un astfel de pedagog.

Și Constanța sufere de mania societăților. Dar, aproape toate, cum s’au înființat, tot așa s’au desființat. A fost cîndva o secție a «Tinerimii Romîne», c’o frumoasă bibliotecă: s’a desființat, și, care a putut, a luat din cărți...

Apare aici și revista «Ovidiu» a «cunoscutului poet și luptător naționalist P. Vulcan» cu portretele mai marilor zilei, azi slăvind pe unul, mîne ponegrindu-l și ridicînd pe altul cu împroșcături de venin pentru tot ce e cinste și talent în țara asta. Și cîndva, la întemeiere, dădea speranțe cercul «Ovidiu»; se vorbia de înființarea unei biblioteci publice, de conferințe. Și au fost serbări, cu discursuri înflăcărate, s’au schimbat telegrame; s’a trimes una pănă și primarului din Sulmona, locul de naștere al lui Ovidiu... Mai tîrziu, oamenii cinstiți s’au retras, și cercul «Ovidiu» de mult nu mai există. Mai apărea pănă anul trecut o revistă — rău redactată — a unei societăți «Cultura».

Avem o societate de «arte, litere și sport». În iarna trecută, s’au ținut cîteva conferințe interesante, în fața unui cerc mai mult intim. La 15 Octombre a început seria «seratelor» din anul acesta. Corul societății a cîntat bucăți din Vidu și din alții, — destul de mulțămitor; un domn avocat a cîntat din gură; un poet simbolist a recitat versuri; o rapsodie de Liszt a fost cîntată la piano: foarte expresiv, de o dnă. La sfîrșit, n’am înțeles rostul «danțului», care va ținea totdeauna programul. Lume destul de puțină ; nici așa-zișii intelectuali nu s’au grăbit să vină. În schimb, la represintațiile scandaloase : «Nunta lui Țopîrdea», «Vasile Astronomu’»,— nu găsiai loc.

În ultimul timp s’a înființat o societate de adulți a funcționarilor comerciali. Cursurile se predau gratuit de către cîțiva oameni de inimă.

S’a hotărît și clădirea unui museu. Din comitet însă lipsesc cei cîțiva oameni mai de seamă pe cari-i avem și de a căror lumină ar fi fost nevoie.Se pare că și aici s’a căutat să se facă politică. în cașul fericit cînd s’ar ajunge la ceva, o să fie aceiași delicioasă neorînduială ca și la Museul din București. în gazeta oficioasă de-aici au apărut în cîteva n-re sume subscrise, iar de la o vreme n’a mai apărut nimic

Mai e interesantă încă o față a vieții de aici: politica noastră, care a început să-și dea roadele obișnuite. În gimnasiu, care era încă neatins, ea s’a încuibat, și promite să devie și mai dîrză la venirea oricărui alt Guvern.

Și, cu toate că n’avem drepturi politice, cu alegeri, cu tot cortegiul de murdării —, totuși roadele se văd: la venirea unui nou regim, dări afară de slujbași, căpătuiri de favoriți sau de pripășiți din țară, trimeși plocon de Cîrmuire. Apar și ziare de partid: «Tribuna Dobrogei», fostul ziar redactat de d. loan Adam — colabora și poetul Soricu—, în care s’au exprimat atîtea idei senine și înnălțătoare, lucruri care priviau nevoile mari ale neamului; redactorul, după cîteva n-re numai, a trebuit să se retragă supt o ploaie de insulte (la care a fost nevoit să răspundă) din partea presei locale, care mergea pănă a-și bate joc de viața familiară a lui. Azi «Tribuna Dobrogei» e un «organ conservator săptămînal».

Mai apar: «Cuvîntul», ziarul d-lui Scarlat Vîrnav, și două ziare «independente» : «Dobrogea Jună» și «Ordinea». Din cînd în cînd, se scriu și lucruri bune în unele din ele -. «Cuvîntul» a dat interesante note de folklore, reproduceri după reviste bune din țară; dar cine le cetește astea

Lumea așteaptă apariția ziarelor ca să «savureze» mahalagismele politicei locale. Și cîte tipuri printre acești așa-ziși «politiciani» : tipuri interesante de zugrăvit!

Și, fiindcă e vorba de politică, două cuvinte asupra drepturilor politice — chestia atît de agitată —, azi părînd moartă, pentru ca mîne să învie iarăși, ca un fel de pasere Phoenix...

Necontestat că trebuie să se dea drepturi politice acestei provincii: aceasta e un drept firesc. Dar sînt atîtea obiecții de făcut: cu sistemul actual de vot s’ar da, oricum, o putere, o prioritate burghesimii străine.

Și, pe urmă, ar fi aceleași batjocuri, aceleași murdării ca oriunde: cumpărări și vînzări de conștiințe, inerente actualului sistem censitar de vot. Și, iarăși, se impune tot mai mult, tot mai vădit reforma mare, mîntuitoare, care va da putință și celor obidiți să-și spună cuvîntul: votul universal. Și încă ceva : nu-i atîta seninătatea de cuget în lupta așa de aprigă pentru drepturile politice, nu-i punctul de vedere de echitate care-i mînă pe cei mai mulți, ci, trebuie spus cuvîntul: setea de «a ajunge».

Cutare mare proprietar, care a dat 2 lei pentru biserica din Anadolchioi, ar fi vrut să-și mîngîie bătrînețele într’un fotoliu de senator... Cutare avocat mare sau mai mărunțel, ce mult ar fi vrînd să i se spună: «d. deputat cutare...» Deci nu e atît cuget senin, pe cît s’ar crede, și, iarăși, din nenorocire, pănă acum, nu e în Constanța o tinerime care să aibă un țel: nevoile mai mari, suferințele foarte mari ale neamului: oamenii trăiesc și luptă ca s’ajungă ceva, iar nu luptă pentru ca să ființeze prin ei, coborîndu-se din ideal, ceva...

Ca în toate porturile, străinii, Greci, Evrei, Armeni, sînt foarte numeroși. Comerțul, de cereale, în special, e aproape tot în mîna lor. Cîteva case numai, și acelea mici, de comision, sînt românești.

Înființarea unei sucursale a societății cooperative de consum «Mercur» a fost bine venită: o concurență celorlalte magasine, iarăși aproape toate ținute de Greci.

În linii generale, asta e viața de aici, viață cam măruntă, cîrpită de azi pe mine, fără nici-un rost, fără nici-o țintă. Și sînt printre așa-zișii intelectuali oameni culți, sînt cîțiva oameni de litere, dar li lipsește, probabil, tuturora, sau ideia care să-i adune și să-i călăuzească, sau, poate, prețuirea din partea publicului așa de împestrițat....

T. CONSTĂNȚEANU.

Neamul Romănesc, 5 Noiembrie 1906

° ° °

In imagine cladirea societatii cooperative de consum (magazinul) Mercur din Constanta, 1907.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

31
Techirghiol
30.11.2021 04:27
Actual: 2° C
Viteza vantului: 2,02 m/s