Sfântul Teotim Scitul

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 August 2019
Timp de citire: 8 minute

Episcopul din Constanţa

Pe vremea împăratului Arcadie (intre anii 395—408), trăia în vechiul oraş Tomis (Constanţa de azi) un episcop foarte învăţat în filozofie şi în teologie, cum rari se aflau pe vremea aceea. Acesta era sfântul Teotin (Teotim n.r.).

Istoriile greceşti se spun, că tocmai în vremea când păstorea el biserica creştină din Dobrogea şi din Ţara Românească de mai târziu, se pripăşiră pe aceste meleaguri Hunii, un popor barbar de un neam cu Tătarii, cu Chinezii şi Iaponezii. Aceşti strămoşi ai Ungurilor erau foarte sălbatici şi nemilostivi. Umblau pe cai iuţi ca rândunelele, şi se hrăneau cu carne de sălbăticiuni, pe care nu o frigeau ci o tăiau în fişii late, o puneau sub şaua calului şi călăreau pe ea ca să se înmoaie, apoi o mâncau aşa fără de pâne.

Aceşti varvari ajunseră până prin ţinuturile păstorite de sfântul vlădică Teotin, şi începură a aprinde satele, a jefui şi a omorî  femei şi copii. Oamenii se ascunseră prin păduri, iar cei mai tineri şi mai vânjoşi se formară cete de luptători, şi se puseră să înfrunte furia acelor sălbatici. Dar cine ar fi putut să ţină piept cu acel puvoi, care curgea ca potopul şi nu mai contenea. Luptau ei bieţii Români înarmaţi cu săcuri, coase şi praştii, dar unde pustiau o tabără, se iveau zece în locul ei. Caii Hunilor cei sprinteni alergau ca diavolii fără splină, iar săgeţile lor cele înveninate împrăştiau moarte cu nemiluita. 

Oamenii se hotărîră deci să meargă la vlădica lor, la sfântul Teotin, şi să-l roage să le ajute în năcazul ce îi păştea.  Hunii umblau anume să pună mâna pe fruntaşii poporului şi să-i omoare, dar sfântul vlădică nu se înspăimântă, ci îşi zise: 

Poporul meu şi turma mea este sfâşiată de varvarii cei fărădelege, cari au străbătut  într'insa, o despoae, o jefuesc şi o omoară fără milă. Cum voiu putea eu sâ mai dau somn ochilor mei şi odihnă inimii mele, câtă vreme credincioşii mei mai varsă lacrimi şi sânge ziua şi noaptea !

Scula-mă-voiu şi mă voiu duce la varvarul cel fără de Dumaezeu, şi îl voiu ruga să cruţe turma mea şi să nu o sfâşie pe ea; iar dacă inima lui va rămânea învârtoşată, ruga-voiu pe acela carele are norii suirea sa, cerul scaunul său, iar pământul aşternut picioarelor sale, ca să trimită urgie şi dezbinare asupra lor; de sabie să moară şi în corturile drepţilor să nu sălăşluiaseă.

Sculându-se deci arhiereul Teotin se îmbrăcă in ornatele sfinte şi plecă înspre tabăra Hunilor, care se afli dincoace de Dunăre, adecă în Ţara Românească de mai târziu.

Auziad regele Hunilor, că se apropie de el un arhiereu creştin, îmbrăcat strălucitor si cu crucea în mână, trimise înaintea lui oameni ca să-l omoare. Vlădica venia călare, insotit de doi preoţi de-ai săi, când de-odată vede ieşindu-i In cale o ceată de Huni scrâşnind din dinţi, dintre cari unul cu sabia în mână se aruncă asupra blândului arhiereu şi ridică sabia, ca să-i despice capul. Dar n'apucă să săvârşească înfiorătoarea nelegiuire, căci sfântul ridică mâna cu crucea către ucigaş; iar acesta râmase cu mâna ţapănă. Sabia îi căzu şi el începu şă strige: — Nefericitul de mine, am rămas fără de mână!

Ceialalţi Huni o luară in fugă până la o cotitură, unde le erau caii; se aruncară pe spatele lor şi alergară într'un suflet până la regele lor, zicându-i:

— Mărite rege, acela care vine la tine, nu este un om, ci este înşuş Dumnezeul Romanilor. Apoi îi spuseră întâmplarea cu nefericitul, care a cutezat să ridice sabia asupra lui.

Regele Hunilor, auzind acestea, se îmbrăcă in hainele cele mai scumpe şi puse oameni să aştepte pe sfântul Teotin, care veni cu preoţii săi şi se înfăţişă înaintea regelui păgân.

— Tu eşti Dumnezeul Romanilor? — îl întrebă regele.

— Eu sunt sluga cea mai plecată şi mai nevrednică a Dumnezeului Romanilor — o puternice rege — îi răspunse sfântul episcop. — Auzit-au urechile mele scârbă şi amărăciune despre lucrurile pe cari oamenii din neamul tău Ie făptuesc cu credincioşii mei, pe cari mi i-a dat în seamă acela, dela faţa căruia se ascund Heruvimii şi Serafimii, tremură Puterile şi Tăriile de numele cel sfânt al lui. Şi pentru aceea, o rege, venit-am în numele Dumnezeului celui viu al creştinilor, ca să te rog pentru credincioşii mei, ca să dai poruncă oamenilor tăi, să nu mai facă scârbe locuitorilor din această ţari, ca să nu cădeţi în manile Dumnezeului nostru, de unde nu veţi scăpa până nu veţi plăti toate pagubele pe cari lăcomia voastră ni le-a pricinuit.

Du-te, rege, cu oamenii tăi şi vă căutaţi alte meleaguri mai bune, ori dacă vreţi, rămâneţi aci unde sunteţi, dar fiţi oameni de pace şi vă închinaţi Dumnezeului nostru împreună cu noi.

Intru aceea se apropie şi nefericitul cela cu mâna uscată , zbierând şi strigând: — Săracul de mine şi de viaţa mea! Lovitu-m'a pe mine mâna şi mania Dumnezeului Romanilor. Ce să mă ştiu face? Cine mă poate ajuta?

Atunci sfântul vlădică (după cum ne spune scriitorul grec Sozomen), în faţa tuturor s'a rugat lui Dumnezeu şi i s'a făcut mâna sănătoasă ca şi ceealaltă.

Toţi Hunii au căzut cu faţa la pământ de această putere şi minune, iar regele a făgăduit că se va duce pe alte meleaguri, şi pe credincioşii sfântului episcop îi va lăsa în pace. La încărcat cu daruri, iar după câteva zile Hunii treceau prin treeătoarea dela Turnul Roşu în Ardeal, iar de aici s'au năpustit cătră şesul cel mare al Ungariei de azi, şi către ţările Apusului.

Sfântul Teotin a rămas îa mintea Hunilor pentru toată viaţa lor, — şi după cum ne spune Sozomen, tot Dumnezeul Romanilor l-au numit. Aşa a saăpat sfântul Teotin Ţara Româneassă de sălbaticii Huni.

Scriitorul italian Cesar Baroniu ne spune despre sfântul Teotin, că a luat parte la săborul cel mare dela Constantinopol la anul 381, unde s'au fost osândit ereziile patriarhului Machedonie din aceeaşi cetate. Era prieten bun  cu sfântul loan Gurădeaur.

In acel săbor — zice scriitorul mai sus pomenit — sculatu-s'a sfântul Epifanie episcopul din Salamina din ostrovul Chipru, cerând să fie osândite toate scrierile lui Orighen din Alexandria Eghipetului, dar sfântul Teotin din  Tomis se ridică de pe scaunul său şi zice cu blândeţe sfântului Epifanie: 

— Eu n'aş îndrăzni Epifanie să osândesc şi scrierile bune ale lui Orighen. înaintaşii noştri au chibzuit că nu toate scrierile acelui bărbat sunt rele, ba unele sunt chiar bune, iar omul a fost nevinovat şi cu bună credinţă. Să nu socotim că mintea noastră este mai presus de a înaintaşilor noştri cari n'au osândit decât ce a fost rău, iar omului i-au dat pace ca să-şi doarmă somnul cu drepţii. — Şi atunci sfântul Epifanie şi-a plecat cervieea şi a ascultat de graiul sfântului Teotin, măcar că sfântul Epifanie era socotit de cel mai învăţat şi mai iscusit om al vremii sale.

In biserica apuseană catolică, pomenirea acestui sfânt şi învăţat vlădică, fiu al ţârii noastre de astăzi, se face la 20 Aprilie, iar în sinaxare este însemnat cu vorbele:

— Sfântul vlădică Teotin din Tomis (Constanţa), care pentru sfinţenia sa cea mare şi pentru minunile pe cari le făcea, şi de varvari şi de păgâni a fost cinstit şi proslăvit.

Păr. N. Lupa. 

Unirea Poporului, 13 Aprilie 1930

In imagine Mănăstirea Sf. Teotim din Murfatlar (foto: pagina facebook).