Slavii din Dacia Traiana - Originea Românilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Septembrie 2025
Timp de citire: 9 minute

Caut de mai bine de un an adevărata istorie a poporului meu – cei o mie de ani lipsă din cărțile de istorie oficiale. Ce se află în spatele încăpățânării cu care acest neam a susținut, de-a lungul secolelor, că este „român” și nu dac sau trac? De ce limba de bază este latina, comună și aromânilor, dar cu numeroase elemente împrumutate din Balcani? De ce lipsa unei limbi scrise până târziu în istorie? De ce acea limbă „slavă” și alfabetul aproape imposibil? De ce boieri și voievozi de origine străină, care își numeau poporul cu un exonim – „rumâni”? De ce atâtea toponime slave în România?

Simțeam că această istorie trebuie să existe undeva scrisă. Adunând cu grijă fragmente disparate, ajungeam mereu la aceeași concluzie: adevărata origine a poporului român este legată de Imperiul Roman. Surprinzător este că, în același timp, se poate vorbi și de o paradoxală continuitate a românilor în fosta Dacie Traiană.

Iată că istoricul Radu Rosetti (1853–1926) scrisese deja, cu mult înainte, o astfel de istorie – pusă însă deoparte, din motive aparent obscure. Pornind de la cercetările altor istorici români și de la mărturii clare ale istoricilor greci, consemnate în Cartea a II-a a Miracolelor Sfântului Dumitru, Rosetti reconstituie drumul sinuos al devenirii noastre ca neam, pe baza unor marturii fragmentare de-a lungul secolelor.

Pe scurt: în secolul al VI-lea, slavii au invadat teritoriile Bizanțului, pustiind orașe și ducând cu ei mii de captivi. Acești prizonieri proveneau din populația romanizată a Balcanilor și au fost strămutați peste Dunăre, în Dacia. Aici, la nord de Dunăre, s-a format un amestec între localnici, slavi și elementele romanice aduse, din care a rezultat poporul român. Paradoxal, invaziile – deși devastatoare – au contribuit la păstrarea și continuitatea romanității în spațiul carpato-danubian.

Rosetti mai vorbește și despre marele „slav” al istoriei noastre – Ștefan cel Mare –, care, în spiritul vremii și înaintașilor, obișnuia să ia robi din țările vecine. Aceștia, odată așezați în Moldova, deveneau iobagi, fiind numiți chiar așa: „vecini”.

° ° °

Fragment din :

PĂMÂNTUL SĂTENII ŞI STĂPÂNII IN MOLDOVA, DE RADU ROSETTI

Totul de la Origini Până la 1834, publicaţie din 1907.

In anul 552 o mare mulţime de Slavi prădă Iliria, fiind spre acest sfârşit transportaţi pe vase peste Dunăre de Gepizii cari locuiau în Transilvania şi în' Ungaria de Sud (Stritter II p. 40). Generalii lui Iustinian fură bătuţi și, după o prădăciune îndelungată. Slavii se reintoarseră în ţara lor cu o nenumărată mulțime de captivi şi cu toată prada care o adunară. Procopiu istoriseşte că Iustinian ar fi ridicat din nou şi reparat, în: contra Slavilor şi altor barbari multe cetăţi la Dunăre, cari mai nainte servise de adăpost în năvălirile slave.

Invaziunea Avarilor aduse, pe Slavi în urite încurcături, insă nu intrerupse năvălirile, lor în Imperiu. În anul 558 Hunii (Bulgarii) si Slavii navalira in Tracia, o pradara cu desavarsire luand o mulțime de robi (Theophanes p 197-198), trecură peste zidul pe jumătate căzut al lui Anastase și îngroziră Țarigradul. Bătură pe Bizantini la oraşele Zurulos (astăzi Ciorli) și Arcadiopolis şi se retrascră numai când Împăratul ameninţă să le împiedice trecerea Dunărei cu flota sa (Theophanes p 197).

Atunci Bizantinii nu mai fură supăraţi de Slavi vre-o câţivă ani. Tocmai între anii 565—578 ei istorisesc despre o isbucnire de ostilităţi între Slavi şi Avari. Neatârnarea Slavilor (de Avari) pare a rezultă şi din faptul că solul lui Bajan, care ceruse dela Impărat trecerea liberă prin Iliria și Moesia fu, la întoarcerea sa, surprins şi ucis de Slavi cari năvălise în lliria.

In anul 581, Tracia fu prădată de o sută de mii de Slavi (Menander p. 124, 126) și Impăratul Constantin Tiberiu fu silit să ceară ajutorul haganului Avarilor (Menander 127-129). In anul 583, Slavii ajunseră până la zidul cel lung, aproape de Bizanţ, prădănd ȘI robind în lung şi în lat( Theophylactus Simolkatta 4, I c, 6,7, Stritter p. 51-52 ). Commentiolos, şeful oștirii romane, reuşi, după trei bătălii, să-i gonească din Astica şi să le iea înapoi mare parte din pradă şi captivii cei mai aleşi (Striter p. 53). Ceea ce nu împiedecă ca. Tracia să sufere o nouă pustiire în anul 587( Theophyl, Stritter p. 51-52). După cucerirea oraşului Syrmium (azi Mitrovitza) de către Avari, căzu preponderența Slavilor in Ungaria de Sud şi nu încape indoială că ei deveniră supuși Avarilor.

Cand haganul facu in anul 591, pregătiri pentru un răsboiu în contra Bizantinilor, Slavii, după ordinile lui pregătiră şi ei vasele trebuitoare pentru trecerea Savei (Stritter p.55), Pe acea vreme avu loc lovirea ce ar fi făcut-o 5.000 de Slavi asupra Tesalonicului și despre care se vorbește in viaţa Sfântului Dumitru (Vita S. Demetrii, in Acta Sanctorum).

Ceva mai târziu, după aceeaş sorginte, haganul Avarilor ar fi condus o nenumărată armată de Slavi supuşi Avarilor in contra Tesalonicului, care fu impresurat opt zile cu 50 maşini de răsboiu(Vita S. Demetri). Aici se opriră incursiunile în Macedonia a Slavilor ce erau supuşi Avarilor.

Cu totul altfel insă Slavii liberi din Moldova și Ţara-Românească. In anul 592 Priscos fu trimis în contra lor pentru a-i supune în propria lor țară. Vedem din cearta iscată între dânsul şi haganul Avarilor că Grecii priveau pe Slavi ca un popor slobod și neatârnat de Avari(Theophyl VI, Stritter 55-56). Priscos trecu Dunărea, surprinse pe generalul slav Radgost, îi luă mulţi prinşi şi-i trimise la Bizanţ sub conducerea unui oricare Tatimir (după numele său un Slav)! A doua zi, Alexandru, unul din generalii greci, se încercă în în zadar să atace pe Slavi în aşezările lor neaccesibile după ce trecu Ilivakia sau Ilovaci (astăzi Ialomiţa), pănă ce un Gepid trădător conduse pe însuş Priscos, prin păduri și stufării, la așezărea Regelui (piE) său Muzok (Movowzos), care se află pe râul Paspirius (poate Buzăul de astăzi; cnf. Pasiaces la Ptolemeu) (THeophyl VI, 6,7,8,9, Stritter II 56-61).

In anul 595, o mică ceată de Slavi prădă oraşele Saldapa, Akys şi Skopi; însă la întoarcere ei fură cu totul nimiciţi în tabăra lor de generalul grec Petros(Theophyl, Stritter 63-64). In anul 596, când Slavii amenințară iarăș Bizanțul, Petros fu iarăşi trimis în contra lor. Slavii căutară să le împiedece trecerea peste Dunăre, însă după moartea căpeteniei lor, Pirogost, se retraseră peste llivakia.

Vedem că această expunere a. invaziunilor slave în Peninsula Balcanică în veacul al VI-lca este făcută de Schafarik pe baza mărturiilor scriitorilor contimporani Procopiu, Menandru, impăratul Mauriciu şi Theophylact Simokatta. Din ele rezultă că, în tot cursul secolului al VI-lea, Tracia, Iliria, „Moesia... Macedonia, Tesalia și chiar Elada au fost prădăte, mai în fiecare an de Slavii ce locuiau peste Dunăre în Dacia Traiană.

Cel mai însemnat din scriitorii citați de Schafarik, Procopiu, ne spune lămurit că fiecare incursiune a Slavilor costă Imperiul viaţa sau libertatea a 200.000 supuşi.

Este un fapt știut și netăgăduit că popoarele barbare, în incursiunile lor prădătoare, nu se mulţumiau a lua cu ele banii, obiectele de preţ şi turmele locuitorilor ţării prădate, dar că o mare parte a prăzii era alcătuită chiar de acei locuitori cari erau duși captivi în ţara năvălitorilor.

Acest obiceiu sa conservat in țările slave şi în tot Orientul până la finele evului mediu; incursiunile vechilor noştri Domni în Ungaria și Polonia ni-o dovedesc îndestul. Cronicile noastre sunt pline de asemene a exemple şi Ureche ne spune ca numai din expeditiunea facuta de Ştefan cel Mare in Polonia în anul 1498, el a adus o sută de mii de robi in Moldova unde i-a și aşezat.

Pustiirile Slavilor au fost atât de desăvârşile incât constatăm că în veacul următor populaţiunea romanizată a Imperiului este înlocuită, în Moesia aproape exclusiv, şi in celelalte provincii în cea mai mare parte de Slavi (Jirecek, Geschichte der Bulgaren, p. 92—94. şi p. 126). Ei fiind un popor care făcea plugărie (Schafarik, Slavische Alterthümer, I, 23, p. 537), aveau nevoie de robi, pentru a-i ajuta la munca câmpului, mai ales in acea epocă când o mare parte din populaţiunea lor validă erà întrebuinţată în fiecare an în incursiuni peste Dunăre.

Am puteă deci conchide, numai din faptul năvălirilor necontenite ale Slavilor în Peninsulă în curs de un secol, că Dacia Traiană a primit în acel period o mare parte din populațiunea Moesiei, Traciei, Iliriei, Macedoniei şi a Tesaliei.

Admiţând chiar că cifra lui Procopiu ar fi exagerată (200.000 n.m.), şi că captivii ar fi intrat numai într'o mică proporţiune în cifra care alcătuită pierderea de populaţiune a Imperiului în fiecare an, în urma acestor năvăliri ale Slavilor, este totuş mai presus de îndoială că adaosul de populaţiune primit de Dacia Traiană, în cursul unui secol, a trebuit să fie de mai multe sute de mii.

Peninsula Balcanică, a cărei populaţie scăzuse mult în urma răsboaielor prin cari o cucerise Romanii, primise chiar dela inceputul dominaţiunii romane numeroase colonii, și romanizarea elementelor tracice merse repede. Grecul Pricos Paniata, care precurse în secolul al V-lea toată Peninsula cu, prilejul soliei lui la Huni, ne asigură că atât limba oficială. cât şi limba vorbită in casă de locuitori eră cea latină.

Prin urmare acele sute de mii de locuitori din Moesia, Tracia, Iliria, Macedonia şi Tesalia, duşi peste Dunăre în captivitate de Slavi, în urma incursiunilor lor în Imperiu, erau un element roman (numiţi apoi Vlahi, românii de astăzi n.m.).