Cover Image

Stațiunea Carmen Sylva la începutul sezonului 1923

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 August 2026
Timp de citire: 4 minute

Despre întemeietorul stațiunii și „binefăcătorul” Ion Movilă, proprietarul terenurilor pe care s-a dezvoltat localitatea, Eforie Sud de astăzi, au circulat de-a lungul timpului numeroase relatări cu tentă eroică. În realitate însă, Movilă a fost un speculant de terenuri, care a vândut la prețuri ridicate loturi într-o așezare nesistematizată, existentă doar pe hârtie. Urmările acestei dezvoltări grăbite s-au resimțit decenii la rând, reflectându-se în confortul scăzut, chiar primitiv, al stațiunii balneare aflate atunci în formare.

Iată mai jos o altă mărturie.

°°°

Stațiunea „Carmen Sylva“ la începutul sezonului 1923

O stațiune balneară în care nu se pot face băi—Lipsa apei de băut. — Lumina distribuită cu o rară sgărcenie

In setea după câștig, societatea „Movilă Techirghiol“ hotărât să facă patru serii de băi în loc de trei, ca înainte de răsboi. Prima și ultima intră însă în epoca friguroasă de primăvară și toamnă și sunt cu totul incomode pentru cei mai mulți din sezoniști. In afară de aceasta, nici cea mai mică pregătire nu se face din vreme, pentru ca atunci când vin sezoniștii totul să fie pus la punct: lumina, băi, mobilier, apă, ect. Din cauza debandadei care există în administrația băilor, bolnavii sosiți în stațiune, de la deschirea ei, — 15 Mai — n’au putut face până astăzi decât 4-5 băi. Cauza? cazanele de încălzit apa au fost defecte și controlul serios din vreme, nu s’a făcut.

Cunoaștem un caz, în care Unuia din pasageri, care venise cu sacrificii imense și avea zilele de cură numărata, după o intervenție energică numai, i s’a încălzit apă. . . întru'un cazan de rufe. Oare nu întrece acest fapt culmea batjocorii ? Intr’o stațiune cu renume mondial, o podoabă a țârii și în care s’au vărsat zeci și sute de milioane lei de câtre acționarii societăți și particulari, să nu se poată încălzi apa, în plin sezon, decât într'un cazan de rufe? O minte de gospodar chibzuit, mai înainte de a’și ridica un bărlog, se îngrijește de apă,fără ea, nimic nu se poate face. Priceputa administrație a societății «Movila“ și stațiunii, se vede treaba că nu este însă deaceiași părere.

Pe tot cuprinsul stațiunii, nu se află nici-o fântână, apa trebuie adusă cu sacalele de la o depărtare de doi kilometri, din Tuzla, unde câteodată — pe deasupra — seacă. Anul trecut societatea săpase câteva fântâni în plantația statului, dar neaparținându-i locul, a fost alungată. Acum pasagerii consumă apă insalubră, caldă și plătită,peste măsură, de scump. E un lux ca să ți uzi buzele și cu atât mai mult să te spezi.

In afara hotelurilor și câtorva vile, lumina electrică nu e răspăndită decât în 4-5 becuri, ramurile principale dorm în întunericul cel mai profund și e lucru obișnuit să iei în brațe vr’un copac, să-ți frăngi un picior sau să intri până la glezne în noroiul șoselei.

Cât despre pericolul de a fi buzunărit fără să se știe cu cine ai da a face, e lucru foarte ușor de întâmplat.

Dacia, 31 mai 1923

°°°

În imagine: vila Oltenia din Carmen Sylva, actualul Eforie Sud.

Luxul arhitecturii contrasta adesea cu realitățile cotidiene: curți noroioase și o simplă privată din scânduri, amplasată în fundul curții.

De altfel, așa erau dotate majoritatea vilelor până spre sfârșitul anilor ’30, întrucât localitatea nu dispunea încă de apă curentă.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

151
Techirghiol
17.09.2026 06:19
Actual: 13° C
Viteza vantului: 1.23 m/s