Strada Dobrogei din Heilbronn — Dobrudschastraße și scovergile dobrogene

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Mai 2026
Timp de citire: 4 minute

Cu mulți ani în urmă, la o serbare populară pe malul Neckarului, în Heilbronn, am avut o surpriză care m-a urmărit multă vreme. Printre micile barăci înșirate festiv de-a lungul promenadei, într-un amestec de miros de bere, muzică și râsete, am descoperit ceva neașteptat: scovergi dobrogene oferite de asociația nemților dobrogeni.

Se făceau acolo, pe loc, în fața oamenilor, iar gustul lor era tulburător de familiar. Erau exact ca acelea pe care le făcea mama acasă — aceeași cocă fragedă, aceeași simplitate caldă și sățioasă, același parfum care, pentru o clipă, muta Dobrogea pe malul Neckarului.

La vremea aceea nu înțelegeam cum ajunseseră scovergile dobrogene într-un oraș german din Baden-Württemberg. Mai târziu aveam să descopăr explicația și, odată cu ea, faptul că lumea este mult mai mică decât suntem tentați să credem.

Noi, europenii mutați astăzi în Germania, am repetat fără să ne dăm seama pașii altora. Am făcut, poate, același drum cautand alt destin, pe care l-au făcut cândva germanii care locuiau pe strada Mihai Eminescu din Techirghiol și care fuseseră vecinii bunicului meu.

Până în 1940, curtea noastră din Techirghiol era aproape în întregime înconjurată de familii de germani. În stânga, în dreapta și în spatele casei locuiau numai ei. Doar peste drum începea lumea tătarilor — vechiul cartier tătăresc al orașului — unde trăia apoi chiar fostul hogea al comunității.

Tatăl meu îmi povestea despre Johannes, un pitic venit din Germania, argat al bunicului, cu care mergea la arat. Se refugiase în Techirghiol fugind de legile rasiale ale Germaniei naziste, de spaima sterilizării forțate impuse prin „Legea pentru prevenirea transmiterii bolilor ereditare” din 1933 sau, poate, de ceva și mai rău. Mult timp aceste istorii au rămas doar fragmente de familie, rostite rar și pe jumătate. Le-am înțeles abia târziu, când am început să caut prin trecutul Dobrogei și prin trecutul propriei noastre familii. Tot la Heilbronn aveam să descopăr, într-o zi, existența unei străzi care purta numele Dobrogei: Dobrudschastraße. Atunci scovergile au început, dintr-odată, să aibă sens.

Povestea acestei străzi ascunde o legătură profundă dintre Heilbronn și comunitatea germanilor dobrogeni. În 1954, orașul a preluat oficial patronajul comunității Dobrudschadeutsche — germanii plecați din Dobrogea după cel de-al Doilea Război Mondial. Mulți dintre ei s-au stabilit aici, în această parte a Germaniei, purtând cu ei nu doar limba germană, ci și memoria satelor dintre Dunăre și Mare.

Dobrudschastraße nu este un simplu nume pe o plăcuță de stradă. În cartierul Sontheim-Ost s-a construit, după război, o întreagă așezare pentru acești refugiați și strămutați.

Heilbronn nu le-a oferit doar adăpost, ci a devenit, pentru decenii, centrul cultural al germanilor dobrogeni din Germania. Aici s-au păstrat arhive, fotografii și documente despre satele dobrogene — Malkoci, Tariverde și multe altele. Aici s-au organizat întâlniri ale descendenților celor plecați din România, oameni care încercau să păstreze vii cântecele, portul și memoria unei lumi dispărute.

Pentru germanii din Heilbronn care își mai amintesc toate acestea, aceste străzi sunt mai mult decât simple repere urbane. Ele sunt semnul unei integrări reușite și, în același timp, al unei nostalgii păstrate cu discreție germană.

Întorși într-o Germanie distrusă de război, ei au adus cu ei spiritul multicultural al Dobrogei — acel amestec firesc de români, germani, tătari, turci și aromâni care făcea din ținutul dintre Dunăre și Mare o mică lume întreagă. Astfel, în inima landului Baden-Württemberg s-a păstrat, aproape improbabil, o fărâmă de istorie balcanică.

Povestea germanilor dobrogeni este, într-un fel, și povestea noastră. A celor plecați. A celor care trăiesc între două limbi, între două geografii și între două nostalgii. Este un arc peste timp care unește lumi aparent îndepărtate și dovada că istoria mare — cea a războaielor, granițelor și tratatelor — se împletește întotdeauna cu istoria mică a oamenilor, a caselor și a gusturilor care nu se uită niciodată.