Tătarii în Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 28 Noembrie 2025
Timp de citire: 6 minute

Un alt pasaj din monografia Căpitanului M. D. Ionescu, "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea" ni-i prezintă pe tătari, așa cum erau cunoscuți din informațiile vremii.

În imagine o ilustrație a textului original cu titlul "Locuinţa şi familie de Tătari". Imaginea provine din jurul anului 1900.

°°°.

Inruditi cu Turcii sunt Tătarii, cari apar în istorie pe la jumătatea vécului al XIII. Dupa ce cutreieră şi pustiesc câmpia Dunării de jos, ei sunt respinsi în secolul următor de Domniĭ Tĕrii Românesci peste Nistru. O parte trece Dunărea şi se stabilesce in Dobrogia, sub conducerea a trei capi tătăresci: Kadlubeg, Dimitrie şi Kaizibeg, pe la anul 1333, unde se amestecă cu populația românéscă de aci.

Greul poporului trăi în Sudul Rusiei și formă un stat, la început independent sub conducerea Khanului, apoi sub suzeranitatea Porţii, până la cucerirea ruséscă.

Pe la inceputul secolului XVII, khanatul tătăresc se întindea de la Dunăre până la Cuban şi era împărţit în 4 horde. In partea de jos a Basarabieĭ locuia horda Nogailor de Bugeak, care sub ascultarea unui marzak, ajunsese o putere de temut Domniilor lui Vasile Lupu şi Mateĭ-Basarab.

In timpul şederii lor în Bugeak, Tătarii au trecut in Dobrogia, iar numěrul lor este destul de mare prin 1655, căci ii vedem întrebuințați de Paşa de Silistra contra Cazacilor.

Imigrări şi emigrari de Tătarĭ se continuară in tot cursul secolului XVIII, în, şi din Dobrogia; ast-fel in 1784, când o mulțime de familiĭ fură transportate peste Nistru, o parte trece Dunărea şi se aşază în Dobrogia, pentru a emigra puţin mai târziu.

In 1805, Tătarii au dispărut cu totul din Bugeak; după ocuparea Basarabiei de Ruşi in 1812, o colonie de Tătarĭ veni a se aşeza în Dobrogia.

In mai multe rînduri şi în interval de 44 ani în urmă eĭ aŭ părăsit de 3 ori provincia.

In urma rèsboiului din 1856, un numěr de 2225 familii tătărescĭ veniră să colonizeze Dobrogia, căreia îi deteră numele de «țara Tătarilor»; eĬ ocupară districtele cele mai fertile. Numěrul populațiuniĭ tătărescĭ era în 1860 de 60.000 suflete, după Viskovich.

Tătarii s'aŭ bucurat în Dobrogia de o óre care independență și eraŭ sub ascultare unui Khan al lor, care locuia la început în satul Carasu, aprópe de Medgidia; distrus de Ruși în 1829, Khanul își strămută reședința la Ceatal-Orman, distrus şi acesta în 1877-78.

Khanul recunoscea autoritatea guvernului Otoman. (Lejean Ethnographie de la Turquie d'Europe p. 36.). La 1850 era Amurxa-bei.

Inaintea ocupării Dobrogieĭ de Românĭ, numărul populațieĭ tătare scăzu din causa bolilor şi al rĕuluĭ nutriment. Ei au ocupat tot basinul rîului Casâmcea, până la capul Midia; tótă regiunea vaii Carasuluĭ până la Cara-Harman, unde se amesteca cu Bulgariĭ.

Către sud trăiau mai mulți la Mahmudkioĭ, până la Cocargea și Tatlageak. Una din ocupațiunile principale ale populațiunii tătare este pe lângă agricultura și crescerca cailor şi aceia de cărăuşi. Tătarii vechi se ocupaŭ şi cu comerțul, mai ales în Medgidia, oraș fondat de Sayd- Paşa, în urma rěsboiului din Crimeia şi în onorea Sultanului Abdul-Medgid.

Tătarii noi veniți în urma resboiului din 1856, aŭ ocupat bordeiele de pe marginea oraşului Medgidia şi eraŭ o povară pentru vechii locuitori ai Dobrogieĭ, pe care iĬ jefuiaŭ şi mai ales pe creştini, în satele cărora se stabiliaŭ într'adins, pentru acest fel de ocupație.

Între satele din nou înființate de Tătari în 1864 eraŭ Dunavěţul, Beibugeac, Morughiol, Saraiul. Femeile lor purtaŭ încă la acestă dată inele de argint la nas.

Acum Tătarii emigrează pe fiecare zi spre Constantinopol, numěrul lor destul de mic, descresce din ce în ce. Cifra populațiunii turcesci și tătăresci din Dobrogia, la 1900 a fost 12,306 (turci), 28,320 (tatari). (vezi tabelul alaturat)

°°°

Căpitanul M. D. Ionescu ne spune: „Tătarii nou-veniți în urma războiului din 1856 au ocupat bordeiele de la marginea orașului Medgidia și erau o povară pentru vechii locuitori ai Dobrogei.”

Dar tot el afirmase mai devreme: „În mai multe rânduri și în interval de 44 de ani în urmă, ei au părăsit de trei ori provincia.”

Rezultă deci că între anii 1812 și 1856, tătarii, dar și ceilalți locuitori ai Dobrogei, au părăsit de trei ori această provincie, consecință a războaielor ruso-turce și a faptului că, atunci când otomanii dădeau ordin de evacuare, nimeni rămas în urmă nu era iertat. Oricine ar fi putut ajuta sau servi dușmanului cu informații, alimente ori alte lucruri trebuincioase era pedepsit fără milă, iar milițiile neregulate, bașbuzucii, nu cunoșteau îndurarea.

Astfel, probabilitatea ca locuitorii loviți de urgia războiului în Dobrogea să revină iar și iar în aceleași locuri era relativ redusă. Se poate presupune însă că numai locuitorii români din „satele-oglindă” de pe malul Dunării se retrăgeau cu toate averile lor pe malul românesc, pentru ca, după încetarea conflictelor, să revină fără prea multă osteneală în satele pe care le întemeiaseră în Imperiul Otoman, în Dobrogea, asta într-o relativă continuitate.

°°°