Tătaru (Azaplar) – un sat dobrogean între memorie și uitare

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Noembrie 2025
Timp de citire: 7 minute

Satul Tătaru, aflat în comuna Comana, județul Constanța, este una dintre vechile așezări dobrogene ale cărei rădăcini se pierd în negura istoriei și a migrațiilor orientale. Conform tradiției locale, satul ar fi fost întemeiat de tătari veniți din Crimeea, care s-au așezat în jurul unei ferme și al unei mori de vânt ridicate de doi bulgari.

De la Azaplar la Tătaru

În vechime, localitatea purta numele Azaplar, termen de origine turco-tătară a cărui traducere exactă rămâne disputată. Unii lingviști consideră că „azap” înseamnă soldat (plural: azaplar), în timp ce alții îi atribuie sensul de suferință. Denumirea actuală, Tătaru, a fost adoptată la sfârșitul anilor 1920, probabil în legătură cu populația tătară care locuia pe atunci în zonă. Paradoxal însă, astăzi, tătarii au dispărut aproape complet din sat, locul fiind populat aproape exclusiv de români.

Mărturii istorice

Căpitanul M. D. Ionescu, în monumentala sa lucrare „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea” (1907), descria comuna Azaplar ca fiind așezată „pe un podiș înalt și puțin ondulat, în dreapta șoselei Caraomer–Topraisar”. El amintea că localitatea includea și satele Mustafa-Aci, Erebiler și Carachioi, toate grav afectate de războaiele vremii. Casele erau, în mare parte, bordeie de pământ, acoperite cu lipitură de bălegar, iar lipsa arborilor și a apei făcea viața grea și producția agricolă nesigură.

Primăria fusese construită în 1880, însă nu existau școală sau biserică, ci doar patru geamii – două în Azaplar și câte una în satele Erebiler și Carachioi. Pe lângă una dintre geamii funcționa o școală musulmană, iar comunitatea trăia în mare parte din agricultură modestă și creșterea vitelor.

La rândul său, Grigore Dănescu, în „Dicționarul Geografic al României” (1897), nota că populația Azaplarului era formată „mai ales din turci”, însumând 63 de familii cu 452 de suflete, ocupate cu agricultura și păstoritul.

Profesorul R. I. Călinescu, în lucrarea „Cutreierând Dobrogea meridională” (1935), amintea despre „tătarii de la Azaplar”, pe care îi descria drept „mai bogați și mai culți”, amintind că aceștia au dat Constanței trei avocați, printre care Mustegep Afazâl, editorul unei reviste tătărești unice în România, dedicată „eliberării Crimeei de sub jugul rusesc”.

Tătaru astăzi

Conform recensământului din 2022, satul Tătaru are 570 de locuitori, majoritatea români. Despre comunitățile tătară și turcă, odinioară numeroase, se mai păstrează doar amintiri.

Astăzi, Tătaru se prezintă ca un sat modest, cu un peisaj rural marcat de depopulare și neîngrijire – o distopie a vieții rurale în care urmele gloriei și diversității etnice de altădată sunt aproape șterse.

O întrebare însă rămâne: de ce au părăsit tătarii din Tătaru satul, căutând adăpost în alte localități dobrogene?

În scurta noastră vizită, la cârciuma satului, am fost întâmpinați cu o ostilitate vădită de unii locuitori, fiind nevoiți să adoptăm o atitudine calmă și conciliantă, pentru a evita escaladarea unei agresivități spontane — poate alimentată și de consumul de alcool.

Povestea satului Tătaru este, în fond, povestea multor așezări din Dobrogea: locuri care au văzut veniri și plecări, amestecuri și rupturi, comunități înfloritoare dispărute fără urme. Dincolo de istoria oficială, satul rămâne o mărturie vie a fragilității memoriei și a modului în care timpul schimbă chipul unei lumi odinioară bogate în diversitate și spirit.

În prima imagine, grafică digitală, se poate vedea una dintre cele două vechi geamii tătărești ale satului, care adăpostea odinioară și școala musulman-otomană, astăzi dispărută. O dovadă a vieții culturale a tătarilor care au realizat importanța învățăturii, intr-un sat care a dat mulți intelectuali în vremurile vechi, facand din Azaplar o localitate deosebită în peisajul culturii turco-tătare din Dobrogea.

°°°

La câțiva kilometri mai la sud, dincolo de granița cu Bulgaria, se întinde un alt sat cu același nume, a cărui istorie poate fi ușor confundată cu cea a celui menționat mai sus.

Se numește tot Azaplar, aflat în Cadrilater, sudul extrem al Dobrogei care între 1913 și 1914 a apartinut de asemenea României, iar bulgarii ulterior, i-au schimbat numele în Polkovnik Deakovo, încercând, de asemenea, să-i șteargă definitiv trecutul otoman. În urma unor cercetări mai atente, am constatat însă că este vorba despre un cu totul alt sat decat cel din Dobrogea actuală.

Redau mai jos un fragment dintr-un articol în care se vorbește despre tulburările interetnice și schimbările de populație care au avut loc și aici.

Un articol din ziarul „Libertatea” (28 octombrie 1926) menționează tensiuni între coloniștii români macedoneni și bulgarii din Azaplar:

"...Stăpânirea dela Bucureşti a primit cu plăcere acest gând şi a hotărît să primească pe cât mai mulţi din Români macedo- neni, avînd a-i aşeza ca colonişti în Cadrilater, în Dobrogea, aci spre hotarul bulgar, unde avem lipsă de Români, şi fiindcă ei, Macedonenii, cunosc şi limba bulgară, încât nu l-i greu a fi printre Bulgarii din acea lature de ţară. Și, în anii din urmă, au fost aduşi numerosi Români macedoneni in Cadrilater. Pe temeiul Legii Agrare s'au făcut şi aci răscumpărări de moşii de cele mari, s'au împărțit și moşiile statului, şi aşa s'a făcut loc pentru Români Macedoneni

Acum iata ce vestesc foilé: In sara de 11 Octobre, peste 30 de Bulgari din satul Azaplar, inarmati, au atacat pe coloniştii Macedoneni din acel sat, in casele in cari erau adăpostiţi. Aceștia fiind singuri şi nearmați, au fost bătuţi cu grămada! Familii intregi de bătrâni, femei şi copii, au pe trup răni şi tăieturi grele!

Căruţe încărcate cu răniți au sosit la Bazargic la spital. „La spital (unde şi doctorii şi îngrijitorii se vede că-s tot bulgari) nu i-a luat nime în samǎ, spunându-le, că n'au loc, şi peste tot, ce caută ei în Cadrilater, că statul român n'are lipsă de Macedoneni aici. Iaca roadele purtării „cu mănuşi“ a stăpânirilor noastre faţă cu toți streinii din ţară... Ni se urcă 'n cap, ne iau chiar la bătae şi întreabă: Ce caută Românul macedonean în România?"

(Libertatea, 28 octombrie 1926)

Azaplar din Cadrilater, de asemenea, un sat cu un trecut tumultuos, departe de înțelegerea și armonia interetnică, atât de des invocate astăzi la mesele festive ale Dobrogei.

°°°